Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Streinu sec și-ncercelat, ce pe români i-a ofensat…

George PETROVAI: Streinu sec și-ncercelat, ce pe români i-a ofensat…

Streinu sec și-ncercelat,

ce pe români i-a ofensat…

            Întrucât cele ce urmează să scriu în textul de față, lesne pot fi răstălmăcite de un cititor grăbit, mai puțin instruit sau rău intenționat, mă văd nevoit să-l încep cu câteva precizări lămuritor-preliminare:

1)Folclorul maramureșean are înțeleapta grijă să-i avertizeze pe toți oamenii că „A fi mare nu-i mirare,/A fi om e lucru mare”.

2)Cu toate că în dicționare se pune semnul de egalitate între vocație și profesie, eu continui să susțin, așa cum am făcut-o în nenumărate scrieri și discuții, că – cel puțin în cazul preoților și medicilor – vocația/chemarea este o chestiune prioritară, iar prin aceasta integral umană, fapt pentru care n-ar trebui în cazul acestora să aibă ceva de-a face cu grosolanul conținut materialist al profesiei: primii pentru că, ei în primul rând, ar trebui să urmeze cu dragoste, devotament și osârdie porunca biblică „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții” (Matei 6/19), căci „este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu” (Matei 19/24), ceilalți pentru că , în virtutea jurământului lui Hippocrate și a spusei celebrului medic clujean Iuliu Hațieganu („Medicina este știința și conștiința încălzite de iubirea față de oameni”), ar cam trebui să priceapă, îndeosebi acuma când câștigă mult mai bine ca profesorii sau inginerii, că scopul medicinei, implicit misiunea lor socială de luptători calificați cu diversele suferințe fizice ale semenilor, nu este nicidecum aceea de-a se îmbogăți prin lefuri și peșcheșuri (mită, „atenții”) din ce în ce mai consistente, ci de-a veni în ajutorul tuturor suferinzilor, cu întrega lor pricepere și indiferent de faima, rangul social, starea material-socială, vârsta, sexul, rasa sau religia acestora.

Vasăzică, preoții și pastorii au misiunea socială să vegheze necontenit, în primul rând prin forța moral-spirituală iradiată din ei (a nu se uita că exemplele oferite de părinți copiilor constituie temelia adevăratei educații în familie!), la sănătatea spirituală a credincioșilor, iar medicii trebuie să vegheze cu iubire atotumană, profesionalism și răbdare la sănătatea trupească a tuturor semenilor.

Păi da, căci de-abia când sufletul și trupul sunt sănătoase, o comunitate angajată pe liniile sigure ale credinței ferme și educației temeinice are toate șansele să cunoască prosperitatea reală, inclusiv mult visata fericire (care se alimentează din pacea și armonia lăuntrică), binecuvântata situație din care au de câștigat toți membrii respectivei comunități/națiuni.

3)Filosoful Baruch Spinoza constituie un strălucit exemplu în sensul arătat la punctul (2): a preferat să trăiască într-o nobilă sărăcie materială (în scurta și pilduitoarea lui viață, niciodată n-a urmărit averea, puterea, gloria sau voluptatea), ba chiar s-a împăcat cu teribilul gând al excomunicării sale (din familie, comunitate și sinagoga din Amsterdam) pentru dreptul de-a cugeta liber, altfel spus pentru sublima fericire generată de căutarea dezinteresată a adevărului! Firește, o atare atitudine rară și hotărâtă (tocmai de aceea adevărații înțelepți ai unei epoci pot fi numărați pe degetele de la o mână!), este deodată conștientă și curajoasă, ea constituind expresia unei admirabile renunțări la partea materială a vieții pământene, stare atitudinală care se deosebește de actele conjunctural-teribiliste la fel cum șoimul se deosebește de cioară.

Mai mult de-atât, într-o lume eminamente pragmatică, materială, carnală și palpabilă („Ce-i în mână nu-i minciună”, „Dai un ban, dar stai în față” etc.), precum aceasta în care ne târâm sărmanele existențe, numărul înțelepților n-are nicio șansă să sporească, deși Mântuitorul ne spune în Ioan 14/6 că El este „Calea, Adevărul și Viața” și deși gânditorul român Petre P. Negulescu ne înfățișează în tratatul Problema ontologică (Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972) strânsa și indestructibila legătură dintre adevăr și bine: „(…) adevărul nu este decât aspectul teoretic al binelui, pe când binele nu este decât aspectul practic al adevărului”. Se subînțelege că adevărul și binele (fără majuscule) reprezintă țintele etern mișcătoare ale omului silitor/căutător și tot mai puțin credincios, pe când Adevărul și Binele (cu majuscule) constituie două din ipostazele/perfecțiunile Atoatefăcătorului, spre care omul credincios tinde necontenit în scurta și mult încercata lui viață, cu fericita încredințare că acesta-i drumul garantat care-l duce la mântuire.

…Înarmat cu aceste instrumente teoretice, plus biografia personajului anunțat în titlu, pe mine nu m-a mirat că mult lăudatul (de autorități) medic infecționist Adrian Streinu-Cercel și-a permis să-i insulte grav pe vârstnicii din această țară cu aberant-sfidătorul său proiect (din fericire, încă din fașă respins de președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban), potrivit căruia toți românii peste 65 de ani să fie obligatoriu „protejați”: inițial identificați și izolați la domiciliu de restul familiei, apoi vârâți în camere de hotel pe o perioadă nedeterminată (cică până trece urgia), ceea ce ar fi însemnat ca cei mai mulți dintre ei, unii încă activi și în putere, să fie omorâți cu zile.

Dar, mă rog, ce-i pasă Streinului încercelat (el este „tinerel” – mai are vreo doi ani până la fatidica vârstă) de înțeleptul proverb românesc „Cine n-are bătrâni, să-i cumpere!” sau de splendida definiție dată medicinei de eminentul doctor Iuliu Hațieganu, atâta timp cât are hâda posibilitate să acționeze ca la carte (printre altele, celebrul scriitor argentinian Adolfo Bioy Casares afirmă/anticipează următoarele în romanul Jurnal din „Războiul porcului”, Editura Univers, București, 1991: „Au pus mâna pe niște camioane ale diviziei Perrera și colindă străzile orașului la vânătoare de bătrâni, pe care-i scot din casele lor, îi vâră în niște cuști și, așa, îi plimbă de ici-colo, pe câte-am înțeles, ca să-și bată joc de ei și să-i terfelească”), dar mai ales pentru a fi pe placul celor două „tinerele” (Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, născută în 1958 și Christine Lagarde, fosta șefă a Fondului Monetar Internațional, născută în anul 1956), prima lansând în spațiul public ideea izolării bătrânilor până la sfârșitul anului (după ce primul val al pandemiei va trece), ce-a de-a doua nerușinându-se în februarie 2018 (pe-atunci era la FMI, acuma e șefa Băncii Centrale Europene) că „bătrânii trăiesc prea mult, constituie un risc pentru economia globală și, deci, trebuie făcut ceva”…

Prin urmare, Adrian Streinu-Cercel este prototipul cu ștaif al descurcărețului și înciocoitului, care a făcut tot ce i-a stat în putință (inclusiv necesarul sluj înaintea politrucilor ante și postdecembriști) pentru a-și dobândi jenanta faimă de „părerolog” oficial în ceea ce privește durata și agresivitatea gripei aviare, a celei porcine și a coronavirusului, pentru a-și consolida poziția materialisto-profesională (specialist în boli infecțioase, profesor universitar, conducător de doctorate, președintele Senatului UMF „Carol Davila” din București, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”) și, desigur, pentru a-și „pune pe picioare” (paternalismul – nu-i așa? – ar trebui să ne înduioșeze, căci nu-i de teapa nepotismului!) cele două fiice – ambele sunt infecționiste, ambele și-au luat doctoratul în medicină la tăticul și tot ambele sunt angajate la „Matei Balș”.

Astfel stând lucrurile, cum putea încercelatul nostru să fie de-acord cu dizidenta opinie a superspecialistei Karin Mölling, virusolog decorat de guvernul german, care pledează cu fermitate științifică pentru oprirea carantinei și susține cu tărie că ținerea oamenilor în case provoacă mai mult rău decât bine: „Trebuie să construim cumva imunitatea. Dar cum poate fi posibil acest lucru fără contacte?”…

Iată de ce, cu această ocazie îi reamintesc Streinului încercelat celebra maximă a lui Cicero, pe care – din câte se vede – fie n-a știut-o niciodată, fie (mai degrabă) s-a străduit s-o dea uitării în perioada sa de glorie…cu cântec: „Caracterul fără inteligență poate mult, inteligența fără caracter nu valorează nimic”.

Sighetu Marmației,                                                                                        George  PETROVAI

24 aprilie 2020

 

 


Un comentariu

  1. Virginia BOGDAN

    DA. Aveți perfectă dreptate. Doar că la-”necercelat” NU este vorba despre inteligență. Fie-mi iertat! El ”visează” la vreun post de președinte, de primar ”general al României”!!! ”Programul” ăsta ”pentru cei peste-fix-65 de ani”( ”ciudat”- nu găsiți?!- că președintele tocmai la această ”limită de vîrstă” s-a și ”orientat” cînd a decretat-și ”săracul” nu are pe lîngă el NICI un MEDIC adevărat care să-l inițieze cît de cît în probleme de medicină socială; pentru că nici un ”părerist” NU are calitatea de medic practicant al medicinei sociale!!!- :”stați în casă!”) este, de fapt, un fel de campanie electorală!!! Aș vrea să mă înșel eu….

Comments are closed.