Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Gheorghe PÂRLEA: Valeria (Micle) Sturza și duhul eminescian, la Boureni (I)

Gheorghe PÂRLEA: Valeria (Micle) Sturza și duhul eminescian, la Boureni (I)

I-am auzit adesea pe consătenii mei cei mai bătrâni vorbind nostalgic de vremurile tinereții lor. Și între acele teme rememorate nu lipsea cea legată de starea de pălmași a părinților și bunicilor lor pe pământul Sturzeștilor. În sat, mai precis în „Deal la Curte”, erau hambarele boierești pe care, în 1907, țăranii erau gata să le incendieze. Nu s-a întâmplat asta însă, deși plănuiseră să o facă răzvrătiții din Verșeni, satul Profirei Ursachi, mama „Ceahlăului literaturii române” din secolul al XX-lea (și din veacurile care vor urma). Răsculații au fost arestați înainte de a apuca să se răzbune pentru condiția lor de umiliți ai sorții.

De ce toponimul numit conține sintagma „la Curte” m-a mirat o vreme, căci curțile boierilor Sturzești, prinți de pe urma a trei domnitori ai Moldovei (doi cu numele Sturdza), n-au fost la noi, la Miroslovești, ci în satele vecine. La reședința de la Cristești, domnitorul Mihail Sturza ținea uneori divanurile, iar la Cozmești și Miclăușeni există și azi palatele boierești ale înaintașilor și urmașilor domnitorilor Ioniță și Mihail Sturdza. Dicționarul consacră termenul „curte”, între altele, ca fiind spațiul aferent locuinței, dar probabil că reședința moșierului presupunea, prin excepție, și „transferarea” acestui spațiu – de regulă atașat locuinței – în zonele proxime moșiilor, acolo unde spațiile erau mai generoase pentru funcțiile specifice „curții”. Iar Sturzeștii, se știe, abundau în asemenea posesii. Grigore M. Sturza, poreclit Beizadea-Vițel, testatorul direct al Sturzeștilor cu moșii pe valea din avalul Moldovei și, simetric, pe valea Siretului, era cel mai mare latifundiar din Moldova, având în jur de treizeci de moșii.

Despre acareturile „rezidențiale” de la Cristești ale Sturzeșilor știm că nu mai există, de asemenea și despre reședința lui Dimitrie-Mihail Sturza de la Boureni aflată în spațiul în care se află Școala Generală de azi. Pe valea Siretului însă, la Miclăușeni și Cozmești, palatele există, dar cu funcții improprii. Cel de la Cozmești e un așezământ social, iar palatul de la Miclăușeni e totuși într-o explicabilă relație cu ceea ce a fost: e muzeu.

În legătură cu soția unuia dintre boierii Sturdza, cel cu moșie (și) la Boureni (sat aflat în proximitatea satului meu, Miroslovești), s-a vorbit și s-a scris despre existența unei filiații a acesteia cu poetul Mihai Eminescu. Și s-a mers până a se invoca o legătură de prim grad familial, cum eronat au publicat unii gazetari cu pregătire profesională precară, sever „puși la punct” de academicianul Constantin Ciopraga (firește, pe acei din timpul vieții eruditului cu origini pășcănene). Respectivii condeieri o recomandau pe Valeria (Micle) Sturza, consoarta prințului Dimitrie-Mihai Sturdza de la Boureni, drept fiica „din flori” a „poetului nepereche”. Acordându-le credit acestora, chiar și localnicii satului Boureni trăiau în această confuzie. Din păcate, eroarea este perpetuată (chiar și în presă) și în prezent. Și, culmea, o fac chiar persoane care par a avea legături cu literatura, istoria.

Încerc așadar, în cele ce urmează, să țin cât mai precis făgașul natural al fluxului informațional care atestă totuși o conexiune, nicidecum însă atât de directă, între Valeria (Micle) Sturza și Eminescu. Dar asta nu ca scop în sine, ci colateral intenției autorului întreprinderii de aici de a prezenta notorietatea acestei personalități feminine, devenită prin căsătorie Sturdza și care prin numele de domnișoară, Micle, incită la asociere cu numele geniului poeziei noastre.

Demersul de față e contextualizat unui proiect monografic (care încă trenează sub efectul perturbărilor diverse ale perioadei de informare), sugerat de prof. dr. Vasile Șoimaru de la Chișinău, al cărui cel mai îndepărtat strămoș din arborele său genealogic (ispravnicul de Huși Ioan Năvrăpescu) avea moșie la Boureni. După căderea regimului comunist, ajuns pe meleagurile înaintașului său, universitarul basarabean, aflat și dânsul în vârtejul neclarității amintite – în cazul dumnealui e de înțeles, căci legătura sa cu lumea din dreapta Prutului abia începea –, s-a arătat profund mirat că în satul în care viețuise atâta „amar de timp” (26 de ani, dar expresia e în bună relație și cu destinului Valeriei) nu era deloc cultivată memoria acestei personalități care, măcar ca purtătoare a numelui Sturza, trebuia să suscite interesul vreunui biograf. Un monografist care, firește, ar fi ajuns și la ceea ce avea să subțieze, dacă nu să risipească, pâcla care întreținea confuzia legată de numitul… duhul eminescian, împletit la Boureni cu duhul legendei Descălecatului.

Sturza și Micle sunt, în istoriografia românească, nume de notorietate. Ioniță și Mihail Sturza au fost domnitori ai Moldovei; primul, în perioada 1822-1828, iar al doilea – în intevalul 1834-1849. Numele lui Ioan (Ioniță) Sandu Sturza e legat de restabilirea domniilor pământene și drepturilor autohtone în Moldova după veacul fanariot, iar al lui Mihail Sturza, de abolirea sclaviei în Moldova (dezrobirea țiganilor), de spiritul reformator din prima jumătate a veacului al XIX-lea. Domnitorul Mihail Sturza va dăinui, ca personaj, și în literatură, căci Mihail Sadoveanu l-a imortalizat în „Iapa lui vodă”, una dintre cele nouă povestiri ale capodoperei sale „Hanu Ancuței”. Prinții Sturzești moștenesc, pe lângă averi, și celelalte atribute ale notorietății testatorilor.

Numele Micle nu ar fi avut în sine suficientă rezonanță publică dacă nu ar fi fost asociat cu numele lui Mihai Eminescu. Valeria Micle, devenită Sturza este, fără dubii, fiica cea mare a profesorului universitar Ștefan Micle, revoluționarul lui Avram Iancu stabilit la Iași, și a Veronicăi (fostă Câmpeanu/ Câmpan ), soția profesorului. De celebritatea Veronicăi Micle știe deja toată lumea, ea fiind muza „Luceafărului” poeziei noastre naționale, protagonista unei iubiri dramatice. Asocierea celor două nume Sturza și Micle a ridicat „cota” interesului istoricilor literari și monografiștilor, prin conjunctura legării respectivelor nume de acest al treilea, cvasicunoscutul Eminescu. Să urmărim așadar cum s-a „interpus” satul legendar Boureni în această încrengătură de nume cu parfum eminescian. (Va urma)

Gheorghe Pârlea

Notă: Bibliografia va fi atașată ultimei subunități postate.