Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Apocalipsa în sonete II (perfecționată în toate episoadele)

Apocalipsa în sonete II (perfecționată în toate episoadele)

III

Nu fac nici rugi și nici nu cer iertare…
E timpul scurt, vor spune strâmba scuză,
Greșit ștergând din mintea lor obtuză
Acel Cuvânt și Sfânta Lui chemare.

Un trai ușor și totul pe-a lor spuză
Doresc, cârtesc și scuipă pe odoare,
Nu au respect și-n suflet nici că-i doare
De cei sărmani ce sunt cinstiți și-acuză.

Se văd stăpâni pe viață și pe lume
Crezând că pot pe Tronul Sfânt să șadă,
Prin legea lor să ne uităm și nume,

Să n-avem stat, credință, nici cutume.
Citiți Scripturi! Cuvinte sunt dovadă:
Vom fi salvați, EL va veni anume.

IV

Vom fi salvați, EL va veni anume!
Cutremur de pământ se va petrece,
Iar oști din cer cu Tatăl Sfânt vor trece
Și fi-va dreaptă legea-n Noua Lume.

Va sta un timp, puțin, cât să disece
Din mii citiri de legi și vechi cutume,
Prin studiu-adânc de vieți al multor nume
Pentru-a găsi osânda cea mai rece.

Pieri-vor toți căzuți prin rea purtare,
Trădând astfel Divin Stăpân din ceruri
Ori prin refuz de-ai face rugă mare

Sau mult hulind măriri de prin eteruri.
Nu sunt strigați trufașii la iertare,
Nici hoți de vieți ce-au pus otravă-n seruri!