Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: „Elita” noastră revoltată că țara-i imbecilizată…

George PETROVAI: „Elita” noastră revoltată că țara-i imbecilizată…

„Elita” noastră revoltată că țara-i imbecilizată…

(Comentarii la cald pe marginea textului „Trecerea la prostocrație”)

            Recent a apărut în publicația Cotidianul textul „Trecerea la prostocrație” al profesorului Andrei Marga. Dincolo de riscantele exerciții pe marginea triadei meritocrație-mediocrație-prostocrație (riscantă întrucât autorul vede foarte bine paiul din ochiul semenului, în speță a președintelui Klaus Iohannis, dar este incapabil – sau, mă rog, nu vrea – să ia seama la bârna din ochiul său) și dincolo de motto-ul „Țara a ajuns o prostocrație condusă de un prost și un neisprăvit, ales de niște incapabili, în beneficiul altor neisprăviți”, rețin atenția cititorului câteva pasaje edificatoare pentru ceea ce se cheamă „înalta” ținută neacademică a articolului și dezgustătoarea înverșunare a făcătorului acestuia:

a)„Tot felul de nepregătiți lovesc în România actuală oameni de valoare. Un suplinitor dădea «lecții de drept» lui Tudorel Toader, un trepăduș îl voia plecat pe Raed Arafat, un subinginer fără slujbă îl elimină pe profesorul Streinu-Cercel, alt trepăduș dă șah unui șef de promoție, fost ministru la agricultură, cu prețul distrugerii ei”;

b)„Nici chiar în politică ura nu poate înlocui priceperea”;

c)„Promovarea celor mai slabi (der Untersten, cum spunea Thomas Mann) este fără precedent în istoria României. La ilegalități și la corupție (cum semnala și Washington Post) se stă tot mai bine!”;

d)„Cetățenii calificați, care spun lucrurilor pe nume, sunt ba «penali», ba «securiști», ba «informatori», ba «neromâni și vânduți», ba ar ține de «guvernări proaste», ba «vând Ardealul»”;

e)„(…) persoanele esențialmente proaste sunt periculoase și dăunătoare”, deoarece – așa cum spunea Schiller – „contra prostiei chiar Dumnezeu luptă zadarnic”;

f)„(…) în societățile cu slabă exigență, se petrec două fenomene: «ceilalți membri ai societății permit proștilor să preia conducerea, iar compoziția tipurilor umane lasă să crească ponderea proștilor»”;

g)„Prostul are și el diplome, iar dacă nu le are, le procură, fie și la schimb”;

h)„(…) în România actuală s-a intrat într-un cerc vicios: inși incapabili se agită și «aleg» un ins depășit de funcție, care, la rândul său, abuzează de Constituție și dă funcții neisprăviților, care trompetează cât de «bun guvern» sunt, în vreme ce țara nu a realizat cu ei decât pierderi!”.

Cum toată străduința autorului este aceea de-a vârî în căpățâna neelitei că „aici (în România postdecembristă, nota mea, G.P.) prostocrația a ajuns sistem” și că „În joc este oricum mai mult decât «diletantul», «confuzionarul» și «necivilizatul», semnalați de presa internațională” (prima idee mai treacă-meargă, dar a doua este de tot hazul ilogicului certat la cuțite cu gramatica), concluzia nu putea să fie decât după chipul acestora, adică în perfectă armonie cu întregul text al „înaltei” frustrări elitiste și necruțătoare: „Iar la orizont se anunță costuri enorme, pe care le vor plăti nu alții decât cetățenii României”.

Prima impresie cu care rămâi după citirea acestui articol de toată pomina, este oribila și suburbana furie cu care elitistul Andrei Marga îl atacă pe „președintele” (între ghilimelele auctoriale) Klaus Iohannis și pe toți românii ce au îndrăznit să-i prelungească, cu încă un cincinal, mandatul de primul om în stat, „nobil” scop patriotic (!) pentru care fostul profesor, rector și circumstanțial politruc țărănisto-liberal nu ezită să sacrifice fondul întru afirmarea unei jenante forme, din belșug condimentată atât cu năucitoare contorsionări propoziționale („costuri enorme, pe care le vor plăti nu alții decât cetățenii României”, „mai mult decât «diletantul», «confuzionarul» și «necivlizatul», semnalați de presa internațională”), dovadă că – aidoma lui F.M.Dostoievski la vremea lui, însă într-un registru moral-spiritual net inferior genialului romancier rus – omul nostru din Cluj-Napoca și-a scris „capodopera” cu mâinile tremurînd de mânie neputincioas, cât și cu termeni inventați de ilustrul izgonit din ecuația actualei puteri politice: trompetează (un atare verb nu există în Dicționarul limbii române), respectiv confuzional (pesemne suprema formă de dispreț elitisto-neacademic la adresa unui președinte etichetat drept confuz).

E drept că marii cugetători ai omenirii, începând din antichitate (Socrate, Platon, Aristotel ș.a.m.d.) și (ne)terminând cu cei modern-contemporani (Francis Bacon, Descartes, Spinoza, Leibniz, Kant, Hegel, Nietzsche, Henri Bergson, dar mai ales Martin Heidegger) s-au confruntat cu limitele limbajului încetățenit întru surprinderea unor profunde, jucăușe și încă neexplorate meandre ale gândirii umane, așa că au fost nevoiți să-și îmbogățească aparatul conceptual fie prin introducerea unor termeni noi (noțiune, idee, anamneză, formă, actual, potențial, apriori, aposteriori, fenomen, numen etc.), fie prin atribuirea de noi și surprinzătoare sensuri/conotații filosofice unor cuvinte insuficient exploatate în vorbirea curentă sau unor construcții lingvistice plăsmuite de ei, fapt care în mod incontestabil furnizează nebănuite delicii culturale și întărește superba idee că limba (prin „limbă” înțelegând toate graiurile pământenilor) constituie un organism spiritual-comunitar mereu viu.

Atâta doar că (iar acest lucru este esențial!) toți cei menționați mai sus au statut de filosofi în spiritualitatea universală, pe când Andrei Marga și cei aidoma lui din generoasa noastră „elită” postdecembristă (bunăoară bolșevicul și cacademicianul fără operă Alexandru Bârlădeanu, președintele primului Senat postdecembrist) fac parte și întăresc respingătoarea tagmă a profesorilor (de filosofie, istorie, limba română, economie, științe exacte etc.), mai mult sau mai puțin destoinici și cu toții înciocoiți, care se pretind formatori de opinie și modele pentru tineri, dar – în realitate – fac tot ce le stă în putință (prin necinste, minciună, ipocrizie, demagogie, trădare, crimă) ca să se vadă în fruntea mesei cu bucatele națiunii.

Iar atunci când nu izbutesc cu niciun chip să-și atingă detestabilele scopuri eminamente materiale (parlamentari, miniștri, ambasadori, consuli, conducători de instituții cu rang ministerial), pozează în victime/nebăgați în seamă de noii cârmuitori și-i fac troacă de porci nu numai pe foștii gășcari politici, inclusiv pe foștii ștabi (cărora până mai ieri, când alde ăștia prezentau niscaiva interes politic, le pupau mâinile și dosurile), ci și pe alegătorii care îndrăznesc ca, fără acordul lor elitisto-cenzitar, să-i voteze pe acești netrebnici. De parcă nu se știe prea bine că toți politrucii noștri (și nu de azi sau de ieri) sunt o apă și un pământ în ceea ce privește onestitatea, competența și devotamentul față de țara pe care o crucifică ori de câte ori le-o cere mizerabilul interes personal sau de clan-partid…

Sigur, elitiștii de teapa margaandreiului au dreptul patriotic să se revolte (sic!) atunci când scandaloasele derapaje ale politrucilor postdecembriști de toate culorile devin intolerabile (furturi mai ceva ca-n codrii noștri măcelăriți, incompetență și minciuni cu carul, traseism fără sfială, „speciali” cu venituri supranerușinate, ba chiar supraoccidentale), îngreunând ascensiunea lor spre ceea ce-i îndreptățește (!) casta din care fac parte, gusturile mult mai rafinat-costisitoare și „fireștile” trebuințe materiale întru satisfacerea acestora, diplomele și tinichelele academice pe care-și întemeiază pretențiile, notele și premiile obținute în școlile urmate, pretinsele persecuții îndurate în perioada antedecembristă de grosul acestor universitari doar cu numele (corupți, cu o pregătire precară) și al academicienilor turnători la fosta Securitate și/ sau notorii plagiatori.

Aceasta fiind dezastruoasa stare de lucruri economico-financiară și, mai ales, moral-intelectuală din România postdecembristă, înclin să cred că foarte puțini dintre români se sinchisesc de faptul că cetățeanul Andrei Marga îl face „prost și neisprăvit” pe președintele reales „de niște incapabili”, cu toate că ponderea acestora în totalul alegătorilor prezenți la urne depășește 66% , respectiv că același venerabil și controversat cetățean (fost președinte al Asociației Studenților Comuniști din Cluj-Napoca) scrie cu dispreț despre prostocrația din România și despre proștii care au diplome (iar dacă nu le au. „le procură, fie și la schimb”), cu toate că, prin funcțiile politico-obștești pe care le-a deținut, el a contribuit din plin la ruina țării sale și a majorității concetățenilor: timp de trei ani a fost ministru țărănist al Educației, apoi ministru liberal al Afacerilor Externe în vremea de amarnică glorie a Uniunii Social-Liberale (USL) și, în final, șeful „cu cântec” al Institutului Cultural Român (ICR).

Evident, jaful și ruina României postdecembriste nu este condamnabila operă a unui singur partid sau guvern, cu atât mai puțin a unui singur om (președinte, premier, ministru, afacerist), ci este catastrofalul rezultat al tuturor cârmuirilor stângiste, dreptiste și în diverse alianțe conjuncturale din cele trei decenii de coșmar pentru țară și popor!

Sinistra listă a cârmuitorilor/răufăcătorilor noștri postdecembriști este foarte lungă, căci pe lângă cei patru președinți (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis), din ea nu pot să lipsească nici „revoluționarii” (Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu. Petre Roman, kaghebistul Nicolae Militaru, penibilul general Victor Athanasie Stănculescu etc.), nici „elitiștii” cu funcții decizionale de prim rang în statul la vedere (Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, acad. Mugur Isărescu, prof. univ. Adrian Năstase, Emil Boc, Victor Ponta, acad. Răzvan Theodorescu, prof, univ. Ecaterina Andronescu, prof. univ. Valentin Popa, prof. univ. Tudorel Toader, prof. univ. Daniel Breaz etc.) sau în statul paralel (alde Virgil Măgureanu, dubiosul general Florian Coldea), nici armata de consilieri și secretari de stat (dr. Raed Arafat, chestor doftor Bogdan Despescu, prof. univ. Adrian Streinu-Cercel, prof. univ. Alexandru Rafila și mulți alții), nici procurorii și judecătorii cu venituri lunare de peste 10.000 euro (Valer Dorneanu, încasează lunar peste 13.500 euroi din cele două pensii „speciale” și din uriașa leafă de președinte al Curții Constituționale), nici zecile de generali din micuța noastră armată, respectiv mulțimea chestorilor inutili din Poliție și Jandarmerie, și – desigur – nici parlamentarii cu dezgustătoarea lor solidaritate atunci când își votează la iuțeală nemeritatele profituri, iar mai nou cu respingerea în bloc (inclusiv de către liberali) a propunerii înaintate de parlamentarii Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru abrogarea subvenției partidelor politice…

Amintesc ca divertisment că, pe data de 2 iunie 2013 (deci în plină epidemie uselistă), am publicat textul „Unde dai și unde crapă…”, un foarte izbutit răspuns la atacul pornit de Prof. Univ. Dr. Mihai Berca (tot cârnatul scris cu majuscule!) pe marginea articolului meu „Politica românească – o sursă inepuizabilă de rușine și indignare”, articol în care, printre altele afirmam   următoarele: „De neînţeles pentru mine rămâne comportamentul sfidător al ortacilor lui Ponta din USL. Aceştia nu numai că nu-l trag de mânecă, doar astfel dovedind că vor să-l ajute ca să scape de penibilul nimicitor al situaţiei ivite, dar chiar îl împing de la spate ca el să calce şi mai zdravăn în străchini. De pildă, era de aşteptat ca universitarul Andrei Marga, el însuşi conducător de doctorate, să se arate într-atât de ruşinat de acest guvern al plagiatorilor, iar acuma într-atât de indignat de superplagiatul lui Ponta, încât pe dată să-şi dea demisia din postura de ministru al Externelor (care, după gafele făcute, i se potriveşte cam aşa cum i s-ar potrivi lui Vanghelie postul de ambasador al României la ONU), nicidecum să admită să-l însoţească la Bruxelles, mai înainte ca premierul să facă dovada că acuzaţiile ce i-au fost aduse sunt nefondate.”

Indignat la culme că am îndrăznit să scriu neelogios despre „un remarcabil filosof și eseist” de teapa lui Andrei Marga, universitarul Mihai Berca sare ca fript pe internet (mă rog, nu putea să se opună „demnului” șut primit de la „solidaritatea elitistă”) și mă întreabă, printre nenumărate erori gramaticale, unde-i logica reproșului adresat profesorului politruc din Cluj în calitatea sa de ministru al Afacerilor Externe în primul Guvern Ponta, cel mai curat guvern de la Decembriadă (se subînțelege, am completat eu în răspunsul dat, fără plagiatori mărunți ca prof. univ. Ioan Mang, dar în continuare la timonă cu prim plagiatorul țării).

Nu-i așa că mirarea lui Mihai Berca se potrivește ca o mănușă a îngâmfării elitiste cu supremul dispreț al margaandreiului din fragmentul (a) („Tot felul de nepregătiți lovesc în România actuală oameni de valoare…”)?…

Sighetu Marmației,                                                                                       George  PETROVAI

10 Mai 2020