Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » VIRGIL RĂZEȘU: PRESA – AGRICULTURA

VIRGIL RĂZEȘU: PRESA – AGRICULTURA

Dacă aproape de sfârșitul lunii februarie 2020, Directorul General OMS, grijuliu să nu stârnească panică, declara că nu poate decreta starea de pandemie cu COVID, limitându-se la starea de urgență de sănătate publică de nivel mondial, agresivitatea încoronatului, care afecta mai bine de 120 de țări (din totalul de 197) și înmulțea de 13 ori numărul de cazuri față de epicentrul inițial al Chinei, a făcut ca după puțină vreme, înaltul demnitar să facă ce trebuia. Era prima pandemie (pan=total, întreg) a sec. XXI pentru om.

Inamicul, perfid și cu capacitate neobișnuită de a se răspândi, a găsit întreaga lume nepregătită, fără nici o armă de luptă împotriva lui, singura modalitate de a nu-i cădea victimă fiind fuga din calea lui sau mai corect, izolarea/baricadarea în bârlogul personal.

Este foarte interesant că această pandemie va avea sfârșitul ei, înscris în gena oricărei pandemii și va conta mai puțin printre calamitățile de ordin medical, incomparabilă cu alte pandemii, ca număr de victime, dar cu siguranță va deține, pentru multă vreme, topul efectelor economice catastrofale.

De la sine înțeles că izolarea generalizată a indus nu numai grave dezechilibre eco­no­mice, neatinse de nici o altă criză cunoscută de până acum și amenință omenirea cu o foamete mon­dială (cine a numit-o ”biblică”, n-a greșit).

Dar la fel de interesant este că, grație unui proces încă nedefinit, conștientizează lumea că drumurile pe care ea pășește nu sunt cele potrivite, că nu se îndreaptă spre o cale bună și că omenirea, dacă vrea să mai existe, trebuie să se schimbe în mod radical.

Nu este nici o exagerare în aceste enunțuri și cred că numai acele țări care vor înțelege foarte bine ce se petrece și cum trebuie să acționeze pe viitor vor putea să dăinuiască.

În context, toată lumea se întreabă ce va fi și cum va fi, cum să construim societatea pe alte principii și, evident, cum să acționăm și cu ce să începem.

Coborând la țara noastră, aflată într-o stare precară în toate domeniile, mi-aș permite să spun, fără pretenții de specialist, că răspunsul la aceste întrebări licite este unul singur și vizează AGRICULTURA. Argumentez.

Treptele agriculturii se numără în ani.

De fapt, ce reprezintă un an ? Pentru noi, ca indivizi, un an înseamnă extrem de mult. Pentru naţii, o nimica toată. Ve­chi­mea şi durata lor se măsoară în secole şi milenii. 

Ciclul agricol se reia de la zero, la fiecare douăsprezece luni. Nu există altă variantă.

Nici o altă activi­ta­te nu-şi arată roadele atât de repede precum agricultura. A­proa­pe că nu există an în care să se consume tot ce a produs pă­mântul în anul respectiv. Mai rămân ceva re­zerve şi pentru anul următor. Poate fi un an agricol cât de prost şi tot înseamnă ceva. Nu s-a făcut grâul, dar s-au făcut porumbul şi cartofii ori strugurii şi aşa mai departe. Mai ales când pământ ca al nostru, o ştie o lume întreagă, nu se află în tot locul.

Agricultura ar trebui să ocupe primul loc în agendele guvernanților nostri, un punct de plecare pentru evoluția întregii societăţi. De la ea derivă alte activi­tăţi be­nefice : creş­te­rea a­ni­malelor, in­dus­tria alimentară, de maşini şi utilaje agricole, irigaţiile şi re­facerea forţei de muncă, comerțul etc. Față de alte domenii, redresarea ei ne­ce­sită ani mai puțini, cu con­di­ţia ca ea să beneficieze de planuri bione gândite și efective pe termen scurt, coerente şi, mai ales, bine susţinute material. Guvernanți ar trebui să aloce cea mai mare parte din bugetul de care dispune, pentru redresarea agriculturii.

Pe de altă parte, nimeni nu poate nega experiența românească în agricultură,  care i-a în­destulat și pe alții. Nu surprinde declaraţia a unui demnitar suedez care afirmă că Româ­nia singură ar putea să hrănească toată populaţia Europei. Nu este mai puțin adevărat că ne acuză pe noi de starea proastă a agriculturii, dar uita să spună că situația se datorează și țărilor UE, care-şi apără interesele cum ştiu mai bine, în detrimentul României, destinată să devină doar o piață de desfacere. Nu cred că e chiar întâmplătoare cascada de gripe aviară şi porcină, vaca nebună, scan­dalul cărnii de cal şi atâtea şi atâtea altele, din care nimeni nu a ieşit şifonat şi în pagubă, în afară de noi. S-ar putea ca în viitorul apropiat, stru­gurii noștri să conţină arsenic, brâ­nza va avea metan, carnea de viţel cianuri, grâul spori de tetanos şi aşa mai de­parte, su­fi­cient ca să ni se interzică orice formă de export.

Din păcate, toate regimurile de după revoluție au pus umărul cu sârg la degradarea agri­­culturii. Marii mafioţi (din ţară şi din afară) au găsit un teren de acțiune fără egal. Suficient să spunem că ei cumpără de la noi cantităţi uriaşe de grâu la preţ de furaje, şi im­portă aceeaşi marfă ca grâu de pani­ficaţie, la preţuri mult mai mari. Dar interesant este că tranzacţiile nu înseamnă deplasarea unui singur bob, totul fiind realizat numai pe hârtie : export-import fictiv. Crimă economică ! Bine cunoscută. specte ? S-a întreprins ceva pentru stoparea ei ? Nici vorbă. Guvernanții noștri nu-și mai dau rândul cu întrănările și descăunările din funcții.

S-au risipit fonduri colosale, cu tot felul de măsuri aparent salvatoare pentru agricultori. Agenţia de Plăţi în Agri­cultură, in­stituţie fali­mentară și mare mâncătoare de resurse, le acordă acestora bani pentru motorină. Ce să facă bietul agri­cultor cu motorina, când puţini sunt posesori de maşini agricole ? Nu era mai bine ca din sumele imense cheltuite să fie dotate primăriile cu ma­şini agricole şi utilaje de ba­ză ? Într-un an câteva sute, anul vi­itor la fel, în puţini ani aveam asigurată meca­nizarea completă a agriculturii. APIA nu este cu nimic mai brează decât Compania Naţională de Au­to­străzi sau altele. Nu avem agri­cultură, în schimb nu avem au­to­străzi ; nu mai avem căi ferate, vagoane și locomotive ca lumea sau trenuri de mare viteză, dar nici industrie ; importăm mai mult decât exportăm și trăim tot mai prost, cu mâna întinsă la alții. Suntem de râsul lumii.

Se mai poate con­cepe astăzi o lume a satelor fără centre de colectare a laptelui ? Țata totalizează cca 13.000 de sate şi sub 900 de asemenea centre, cu nimic modernizate. Bietul țăran, ce să facă ?  Este nevoit să accepte condiţiile impuse de intermediarii care trăiesc foarte bine pe spi­na­rea lui sau să rămână cu laptele în bătătură și să-l dea de mâncare la porci. Cum să vorbim de stimularea ţăranului pentru creșterea mai multor animale, când această ocupație devine din ce în ce mai dificilă și mai păguboasă și nu se bucură de un sprijin efectiv ?

Forța de muncă, una dintre marile probleme ale agriculturii, ar putea fi rezolvată în foarte scurtă vreme, dacă statul ar asigura oamenilor aceeași plată cu cea cu care sunt ademeniți oamenii peste graniță. Ar mai pleca cineva ? Cu siguranță nu.  

O altă problemă, mai ales în acest an secetos, este asigurarea cu apă a culturilor. Sigur că în perspectivă este necesară refacerea sistemelor de irigații, dar până vom da drumul marilor proiecte de irigație, trebuie găsite soluții imediate, cu achiziționarea unor utilaje de irigat, capabile să intre în funcție fără întârziere.

Pledoaria noastră nu este, cu siguranță, pro domo, ci din dorința de a ne desprinde de prăpăstiile actuale. Agricultura trebuie repusă în drepturi, acolo unde îi este locul, ca prim obiectiv.

Zecile de mii de muncitori agricoli trebuie să ajute agricultura celorlalte țări ai UE dar să culeagă și produsele cultivate de noi.

Anul agricol se află încă la început. Să nu ne depărtăm de cultivarea pământului.

Sintagma (improprie) ”Distanță socială” trebuie păstrată numai pentru con­semnarea depărtării minimale dintre două ori mai multe persoane, pe timp de pandemie.

Și atât.  

Virgil Răzeșu – Piatra Neamț