Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » NOI APARITII » O nouă apariție editorială Armonii Culturale: AMOR VINCIT de MIOARA OPRIȘAN

O nouă apariție editorială Armonii Culturale: AMOR VINCIT de MIOARA OPRIȘAN

Armonii Culturale – încă un VIS… ÎMPLINIT!

AMOR VINCIT, ultimul volum de poezii, ca și apariție editorială, al poetei brăilene MIOARA OPRIȘAN, a luat calea tiparului. O carte frumoasă, pe care o recomand cu multă căldură. Sufletul tău, cititorule, va fi mai bogat cel puțin cu o rază de lumină, după o astfel de binecuvântată lectură. Felicitări, Mioara Oprișan, pentru încă un vis… ÎMPLINIT!

Poezia sau motivația de a trăi în opera lirică a Mioarei Oprișan (Postfață de Gheorghe A. Stroia, din capitolul IMPRESII)

Motto:
Poetul este un om
care înalță o scară
spre o stea și se urcă pe ea,
în timp ce cântă la vioară
(Edmond de Goncourt)

Dintotdeauna, sufletul curat, nobil, generos, plin de lumină și blândețe, are capacitatea de a surmonta orice greutate a vieții, de a vedea întotdeauna partea plină a paharului, de a face, din orice, un motiv în plus de slavă, de cânt și mulțumire către viață și, implicit, către Dumnezeu. În pofida faptului că poetul, prin definiția acțiunilor sale, se dovedește a fi o ființă nepământeană, respirând doar aerul rarefiat al înălțimilor, călătorind cu viteze abstracte prin găuri de vierme, strângând în palmele sale imaterialul, el reușește să transforme gândul în izvorul din care curge mirul proaspăt, aidoma celui scurs din lemnul unei icoane făcătoare de minuni.

Poetul, cu toate resursele sale, deși traversează poate mai repede timpul, el nu îmbătrânește, nici nu simte pe obrajii săi ridurile pedepsei prin moarte, ci își face altar de închinăciune din floarea miriștilor virgine, din iarba nesecerată a câmpului străbun, își găsește refugiu în semnele divine ale unui sfânt locaș. Poetul cântă vieții într-o limbă nepământeană, căreia, prin har și voință, nu face altceva decât să-i decodifice mesajul trimis pe angelice căi către Sine.

Mioara Oprișan este un poet în veritabilul sens al cuvântului, poemele sale, concentrate în esențe și adevăruri, fac referire la viață, la scurgerea implacabilă a timpului, la bunele și relele lumii, fără să le resimtă atât de acut, însușindu-și-le ca pe un dar și fără să decline puterea voinței proprii. În poeziile Mioarei Oprișan se regăsesc toate marile teme ale romantismului clasic, iubirea și natura ocupând un loc binemeritat.

Tonul general al volumului este alternant liniștit-dezinvolt, stările și emoțiile pe care autoarea le traversează fiind diverse, parcurgând calin un drum pornind de la liniște, împăcare, până la revoltă, ca rezultat al dezamăgirii. Poeta trăiește cu speranța că lumea merită o nouă șansă la viață, că timpul trebuie să aducă renaștere și nu distrugere, că oamenii merită să încerce să devină mai buni, cu fiecare nouă perioadă de grație acordată clipei lor, să reușească să urce, nu atât scara către cer, ci mai curând treptele către ei-înșiși.

Stilul poeziilor acoperă o paletă largă, unele fiind veritabile elegii, altele căpătând nuanțe de glosă, substratul meditativ, filosofic, manifestându-și ubicuu prezența. Lirica Mioarei Oprișan este directă, de la suflet la suflet, fără prețiozități de vocabular, ci mai curând îmbrăcând haina metaforei prin semantică sau ineditele ei asocieri.

Anotimpurile poetei se succedă liric, de la floarea de cireș a primăverii, la frunzele arămii ale toamnei, încastrate uneori în alb-albastrul iernii. Ciclul lor traversează tristețea și răceala, fugind către colțul ierbii ce readuce speranța.

Ca pe un român adevărat, Mioara Oprișan nu poate uita de tradiții, poeziile sale căpătând trăsăturile de spiritualitate profund românească, întotdeauna conectată la pulsul nației. Colindul șoptit în prag de naștere sfântă, îndemnul de a privi cu ochii binelui și blândeții toate locurile pitorești pe care țara le are, dar și acela de a nu ne uita geniile care ne-au marcat istoria și devenirea, ca limbă și neam, reprezintă tot atâtea mărturii sincere ale eului liric. Omagiul adus țării este, departe de o fi unul patriotard, oda unui suflet care simte, scrie și trăiește românește. Am ales să nu citez din versurile cărții, alegerea ar fi foarte dificilă de făcut, deoarece poezia Mioarei Oprișan trebuie savurată literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, vers după vers, plăcerea rămasă cititorului ar fi aceea a degustării vieții în felii de tort.

Dragostea este cea care țâșnește de pretutindeni în opera lirică a poetei brăilene, cu încredere, cu credință și speranță că este singura cale prin care omul poate învinge. Nu e un crez, ci o convingere. Și noi, cu toții, ne alăturăm acestei certitudini, strigând într-un glas: AMOR VINCIT!

Gheorghe A. Stroia
Membru ARA & USE