Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » VIRGIL RĂZEȘU: Limba română

VIRGIL RĂZEȘU: Limba română

Limba română sunt eu !

Am fost zămislit de părinţi

În limba română.

Fiecare celulă a fiinţei mele

E plămădită în grai românesc.

 

Până am ieşit la lumină,

Am început a-l şopti,

Odată cu prima picătură de sânge

Pornită să ducă viaţa şi limba

În celelalte alcătuiri

De le zicem celule ori inimă.

 

Apoi … am gângurit primele vorbe

Pașii nesiguri, zâmbetele,

Laptele ce l-am supt,

Visele toate, lacrimile

Şi braţele de gâtul mamei

Au fost în limba română.

 

Limba română există în mine.

În şcoală, am deprins doar

S-o mângâi, s-o fac să strălucească

Şi, mai ales, s-o păstrez neîntinată.

 

Auzit-aţi grai mai frumos

Şi mai armonios

Decât limba română ?

Puteţi spune în alte graiuri

A ogoi, a jindui, a tânji ori a doini ?

Nici poveste !

 

Limba română sunt eu !                    ,

Eu sunt patria, izvoarele, munţii,

Peșterile și drumurile,

Cimitirele şi ceilalţi asemenea mie

Din cuprinsul României.

 

Patria e dăruită de Dumnezeu

Cu nenumărate şi felurite bogăţii.

Ni le pot fura, smulge, străinii.

Dar cea mai mare şi mai sfântă bogăţie,

Limba română,

Nu ne-o poate lua nimeni.

 

Smintiţii de noi, ne cam batem joc

De ea, de limba română,

Şi o mânjim, netrebnic, cu

Halloween, locaţii, a aplica.

Marfă de import.

 

Eu sunt limba română !

Când nu voi mai fi printer cei vii,

Preotul va rosti slujba celor duşi

Şi va spune :

„Să se desfacă în limba din care a fost făcut !

                                  

Amin !