Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Apocalipsa în sonete (VII)

Apocalipsa în sonete (VII)

XIII

Cu semnul ei, forțând pe marii sfetnici,
A tot urcat subtil pe Sfântul Scaun
Și, mult plăcut, precum un mare claun,
A luat drept slugi fricoșii din biserici

Și a-nsemnat, pozând că-i veșnic faun,
Supușii Tăi, ce Te-au vândut, chiar clerici,
Creștini din est, apus și din Americi,
Atât de falși, ce-acum se plâng prin scheaun.

Se văd chiar azi atât de multe semne,
Dar prea puțini se-nchină cu sfială,
Mult temători de fapte ce-s nedemne,

În public loc, cu voce-ades teatrală.
Ei știu, vor fi și zile mari, solemne.
– ”Eu vin curând!”, le-ai zis fără-ndoială…

XIV

”Eu vin curând!”, le-ai zis fără-ndoială,
Iar cei rămași cu-adânca lor credință,
Smeriți, pioși, jurat-au prin silință
Să-Ți fie-n luptă oastea cea loială

Și s-or lupta cu-ntreaga lor voință,
Având cu sfinți și îngeri grea năvală;
Prezența ta Ta, fiind total vitală,
Lăsa-vei Fiara fără de putință!

Prin ”Moartea morții”, moartea cea din urmă,
Aduci o Lume nouă, fără soare,
Căci Slava Ta, ce zi și noapte curmă,

Lumină vie fi-va în splendoare,
Ne-nvață Cartea Sfântă, pentru turmă!
În ea vor fi Aleșii ce-or să zboare…

SFÂRȘIT