Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » GURA DE AER ÎN TIMPUL  IZOLĂRII

GURA DE AER ÎN TIMPUL  IZOLĂRII

Aflându-ne spre sfârșitul izolării și al sinistrei carantine din timpul blestemăției acestui secol care ne-a zguduit din temelii, pandemia adusă de Covid-19, aruncăm o privire înapoi să vedem care au fost acele sclipiri înrourate care ne-au adus puțină lumină în suflet și care a fost gura de aer care ne-a ajutat să ne revigorăm.

Pentru multă vreme ne vom aminti  că, în timpul izolării, am trăit cu toții o experiență unică și greu de suportat. Cu greu ne-am putut ține pe picioare, căci providența își are planurile ei, uneori implacabile. Distanța de cei dragi, pierderea libertății, știrile negative și adesea contradictorii, panica aproape continuă de a nu ne infecta, deruta creată de nedumerire, de neputință în fața dezastrului și multe altele pot uneori conduce spre decompensare psihică cu efecte dramatice.

Unii experți apreciază că am trecut prin cel mai mare experiment psihologic din toate timpurile. E posibil să vedem pe termen lung efectele cele mai toxice ale izolării. Cu cât este mai severă izolarea, cu atât este mai mare impactul psihologic. 

Reacţia şi comportamentul fiecărui individ diferă în funcție de propria personalitate, de ritmul de viață și de condițiile în care își petrece izolarea. Unii consideră că statul într-un apartament de bloc, fără muncă, socializare sau plimbări în afara locuinței, este similar cu statul în pușcărie. Pentru că amploarea acestor măsuri de izolare și de carantină este nemaivăzută și, oamenii, ca în toate situațiile de mare cumpănă, au născocit diverse modalități care iradiază o energie pozitivă, născută din umor, capabilă să ne facă mai suportabilă această  grea situație și pentru a plăti un cost cât mai mic.

În această enervantă și interminabilă stare de stres, nu de puține ori am trăit cu satisfacție destinderi născute dintr-un crâmpei de viață prezentat neașteptat, uneori încărcat de umor. Viața parcă se răsucește pe un călcâi și ne servește o poantă cu care se încheie în mod neașteptat un episod de viață. Acest episod scurt, concentrat, cu puternic impact educativ și încărcat de emoție, îl trăim ca pe o fulgerare ce ne trece prin corp și suflet. O prietenă ne-a povestit cum a sărbătorit Paștele împreună cu mama aflată la mii de kilometri distanță. Prin e-mailuri au hotărât să facă același fel de mâncare ca odinioară și să mănânce în același timp privindu-se reciproc și întreținând conversație pe computer. Am văzut diverse imagini la televizor de peste tot în lume. În mai multe țări am văzut filmulețe cu polițiști care mergeau în câteva mașini cu luminile și sirenele aprinse până când toată lumea deschidea geamurile și apoi cântau și dansau cântece vesele ca să amuze populația și chiar pe copii. În Italia, într-o piațetă, toți oamenii au deschis ferestrele în același timp și au cântat cântece naționale. Era o scenă plină de viață care ne-a inundat întreaga ființă de tumultul emoțiilor. Asemenea lucruri am aflat și despre un român care locuia într-un cătun, cum îi spunea unui reporter că el punea radio pe fereastră, dat la maximum, ca să asculte toți vecinii cu ferestrele deschise.

Printre cele mai răspândite astfel de mijloace sunt glumele, umorul sub diferite forme, folosit ca armă de apărare. Poate că ni se pare nepotrivit să ne amuzăm pe seama unei situații care aduce chiar și moartea, dar, așa cum s-a dovedit până acum, tocmai în momentele grele umorul devine deosebit de important. Cultivăm inteligența ca să învingem răul, să reîmprospătăm ramurile înflorite din noi și mirabila speranță de viață, care calcă moartea în picioare.

Dintotdeauna, glumelele și bancurile pline de umor, anecdotele, întâmplările nostime, întregul gen de relatări foarte succinte, decupate din felii scurte de viață, au deschis ferestrele gândurilor și ale speranțelor în momente când lumea părea scoasă din țâțâni, au fost cultivate de oameni de pretutindeni, făcând haz de necaz, cum spune românul. Nu e om pe fața pământului să nu guste aceste forme de umor, având la bază evenimente reale, pe teme aiuritor de diverse, un adevărat  caleidoscop mini-prozodic, multicolor și plin de tot felul de condimente, cu efect cuceritor și dătător de aripi speranței.

Celebrul psihiatru și scriitor austriac, Viktor Frank, susține că: „Și umorul este o armă a sufletului în lupta pentru autoprezervare”.

Dacă nu am râde, ne-ar plesni inima de frică și de supărare, știm asta de pe vremea comunismului când bancurile, mai ales politice, erau pentru noi deosebită hrană sufletească. Să faci bancuri despre o situație de grea încercare te ajută să te distanțezi de acest miracol care nu vrea să-și dezvăluie taina. Umorul vine ca un pahar de apă când ne arde gura de sete, rupe lanțul suferinței și ne ridică, pentru scurtă vreme măcar, deasupra realității amenințătoare. Umorul e un fel de igienă psihică înlăturând teama și încordarea, chiar dacă doar pentru puțină vreme.

În zilele noastre, multe dintre aceste forme de umor sunt puse pe rețele de socializare ca să le împartă cu ceilalți. Abundă fotografii, clipuri video și texte în care utilizatorii fac glume pe seama Covid-19. Au luat naștere „întreprinzători” virtuali care au creat grupuri speciale pe Facebook, precum „Coronavirus: glume”. Unele sunt foarte inteligente, altele mai puțin inspirate, dar toate prezintă o lume foarte colorată, creată de diverse momente haioase. Astfel, o vedem pe regina Angliei, Elisabeta a II-a, că ne sfătuiește călduros să stăm fiecare în castelul nostru.   Faimosul personaj canibal, Hannibal Lecter, ne privește pe sub sprâncene, cu poftă, replicând că – „și dacă se termină mâncarea – încă ne avem unii pe alții”. 

Pentru că sărbătorile Pascale din anul acesta ne-au prins în izolare, s-au găsit oameni cu simțul umorului care să glumească și pe această temă: Iisus către omenire: „Anul acesta, în zilele Paștelui, nu mai vin Eu la voi, veniți voi la Mine”. O altă imagine Îl arată pe Mântuitorul Iisus Hristos singur la masa pregătită pentru Cina cea de taină, subliniind ideea că și El respectă regulile impuse de izolare. Pe celebrul pictor fără o ureche, Van Gogh, îl prezintă într-o situație nostimă, cu masca agățată doar de o ureche, amintindu-ne că purtarea măștii este obligatorie în orice condiție. Într-o altă glumă, ni se spune că anul acesta spovedania se face între soți.  Avem și răspunsul la întrebarea: ce înseamnă izolarea acasă? Fiecare cu nevasta lui.

Astfel de glume se rostogolesc pe Facebook și pe alte rețele de socializare strângând zeci de mii de like-uri și distribuiri, dovadă că umorul  este necesar. „România va fi de luni în Stare de Urgenţă. Până acum a fost în Stare de Nimic.”  „Izolarea asta mi-a schimbat radical viața. Acum abia aștept să duc gunoiul.” Iată un dialog scurt între soți. „El: Ce plictiseală, mi-a adormit și fundul. Ea: Știu, l-am auzit sforăind.” „Mă duc să scot pisica la plimbare. As câinele acasă să se odihnească puțin. Azi l-am scos de 15 ori.” 

Publicația belgiană „Le Vif” adună, în articolul „Când umorul belgian salvează coronavirusul”, o serie de fotografii și mesaje amuzante din social media de pretutindeni,nu numai din Belgia. O fotografie arată pe românii nostri stând la coadă la hârtie igienică.

Australienii au început să se costumeze în diferite personaje când duc gunoiul în stradă și fac diferite gesturi amuzante. Ei se și filmează când fac acest lucru, apoi publică imaginile pe rețele de socializare, pentru a aduce zâmbetul pe fețele altor oameni blocați în case.

Multe imagini pline de haz, tonice și contagioase, am văzut și la TV Canada. Astfel, aflăm că ratonul, (în engleza, raccoon) a fost ales simbolul pentru corona-virus, deoarece acest animal poartă mască, își freacă lăbuțele în apă și numele său este alcătuit din aceleași litere, dar în altă ordine, o anagramă a cuvântului la ordinea zilei‚ „corona”.  

O familie canadiană, inspirându-se dintr-un film de acum 30 de ani, a pus în fața casei două panouri. Pe primul panou invită pe fiecare persoană care trece pe acolo să schimbe mersul în felul cel mai nostim posibil până ajunge la celălalt panou care anunță sfârșitul acestei încercări. Sunt adresate mulțumiri pentru implicarea în acest joc stradal aducător de bună dispoziție. Nu am văzut pe nimeni să nu se încadreze acestei invitații nostime. De la mic la mare, cu toții au fost participanți,  străduindu-se în modul cel mai serios să fie cât mai original. În casa noastră s-a stârnit un val de mare veselie și am hotărât să punem și noi panourile în fața casei. Când am urcat în camera mea, primul îndemn a fost să scriu despre rolul umorului când devine oxigenul care arde suferințele și îndoielile dărâmătoare și iradiază o energie pură, pozitivă,   mai ales când e născută din har. 

Elena Buică

Toronto, 29 mai, 2020