Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » GHEORGHE A. STROIA: CINE N-ARE-UN PĂRINTE…

GHEORGHE A. STROIA: CINE N-ARE-UN PĂRINTE…

LA AMINTIREA TA…

Tatălui meu, Andrei, care astăzi ar fi împlinit 86 de ani, la aproape 24 de ani de la nașterea sa în Veșnicie!

La amintirea ta,
eu mă cutremur,
iar sufletul îmi
umblă iar smerit,
îți mulțumesc, azi,
Ție, Doamne,
că de al meu părinte
Tu mi-ai reamintit!

Sunt ani de când
plecat-a printre îngeri,
pe drumul cel etern,
ca un pribeag,
Tăicuțul nostru
harnic și puternic,
tăicuțul nostru –
cerul nostru drag!

Trăiești, ești viu,
în fiecare suflu-mi,
nu ești aici acum,
dar tot te port în mine,
te recunosc în ziuă
și în noapte,
te văd în fiecare clipă
ce plânge după tine.

Nu ești aici,
dar ne aștepți,
cu sprijin… un toiag
de albe stele,
pe unde umbli,
taică, n-ai hodină,
iar astrele, de ce
tot calci pe ele?

La amintirea ta
eu mă cutremur,
în mine simt țărâna
cum se zbate,
simt Timpul tău,
îl simt nemulțumit,
simt nerăbdarea
la poartă cum tot bate.

**************************

AM SPUS MEREU…

Mamei mele, Aurica, care ar fi împlinit azi, 6 iunie, 81 de ani, la aproape 16 ani de la nașterea sa întru Veșnicie.

Am spus mereu
că te iubesc,
dar niciodată
n-ai crezut,
aș vrea să pot
acum să-ți spun
cuvântul nerostit
demult, demult.

Te-ai stins tăcută,
ca un fir de vânt,
căci stelele pe creștet
doreai să le mângâi,
noi ne rugam
la ceruri neîncetat:
rămâi, măicuță dulce,
mai rămâi!

Sunt ani de când
pe cale ai plecat,
lăsând în noi
durerea ca o stâncă,
deși din caier
Timpul s-a tot scurs,
durerea noastră
e acolo, încă.

În sufletele noastre
ești zeiță,
cu plete adunate-n
spic de vânt,
iar lacrimile tale
ca de rouă
ne sunt iubirea
scrisă în cuvânt.

În inimile noastre
mai ești încă,
n-ai dispărut nicicând,
chiar niciodat’,
iar pasul tău
nu știe depărtarea…
cât mi-aș dori
să fie adevărat!

Rămâi, măicuță,
vino din neanturi,
primește dorul meu
ca pe-o ofrandă,
trimite mâna ta
cea blândă,
să mângâie privirea
mea cea caldă!

Coboară înspre
mine, dulce mamă,
la ceas de seară,
vino pe la noi,
să-ți pregătesc
o cină ca de gală
și-apoi să-ți dau
tot dorul înapoi!

Chiar te-ai topit,
ești însăși Veșnicia,
deși ești rece, albă,
de zăpadă,
ne-om aduna
cu toții lângă tine,
vom fi troiene
strânse în Pleiadă…

Gheorghe A Stroia, Slobozia de Urechești, 4-6 al lui Cireșar 2020