Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » DRAGOȘ GH. UNGUREANU: 100 ani de la nașterea marelui saxofonist american Charlie Parker (1920 – 1955)

DRAGOȘ GH. UNGUREANU: 100 ani de la nașterea marelui saxofonist american Charlie Parker (1920 – 1955)

       Unul din cei mai cunoscuți saxofonisti ai lumii, “Bird” cum avea să-l numească mai târziu colegii muzicieni, s-a născut pe 29 august 1920 la Kassas City. In 1932 a început să cânte la saxofon alto în orchestra școlii Lincoln High School. In 1935 plecă să cânte în diferite localuri și cluburi de jazz, fără să absolve liceul. In 1940 devine renumit cu Orchestra Radio Transcriptions.

      În 1942 împreună cu trompetistul Dizzi Gillespie și pianistul Thelonionus Monk a participat la legendarele întâlniri de la Monroe și Minton din Harlem unde s-a afirmat cu noul stil de Jazz Modern prin schimbări ritmice și armonii disonante îndrăznețe. El a demosntrat că chiar și în piese foarte repezi se poate improviza coerent și concis cu o intensitate maximă. În 1946 Dizzi Gillespie desființează trupa plecând la Hollywood, iar Charlie Parker a rămas în California timp de încă un an, înființându-și propria trupă, mai întâi cu trompetistul Miles Davis, iar mai apoi cu studentul lui Gillespie, McGee. Tot în acest an ia contact cu casa de dicuri Jazz-Label Dial a lui Ross Russell, cel care devine biograful lui mai târziu. Compune peste 80 de piese printre care Yardbird Suite, Moose the Moche, O noapte în Tunisia, Donna Lee, Ornithology, Passport, Parker´s Mood.

     Stilul lui Parker se caracterizează prin melodiile lui extrem emoționale, pline de viață, imaginative și virtuoase, adesea combinate cu un ritm neliniștit. De aceea, liniile melodice sunt doar parțial recunoscute, în special din înregistrările vechi. Stilul improvizat al lui Parker a schimbat formula obișnuită a limbajului de swing în termeni de armonii noi, aducând sunete suplimentare în acorduri, schimbândule frecvent. Atracția hipnotică a stilului său i-a inspirat și pe colegii săi muzicieni ca de exemplu pe bateristul Kenny Clarke sau chiar pe pianistul Thelonious Monk.

     Ca și compozitor, Parker a rămas un nume de referință în istoria jazz-ului. Piesele lui provin adesea din improvizații pe teme cunoscute. El a folosit pur și simplu cadrul de armonie a standardului pentru a improviza o temă complet nouă, coerentă, de obicei spontan în studioul de înregistrări venind cu un stil nou numit bebop head. El avea o zicală pentru muzicienii: „ Învațați acordurile piesei pentru a le uita cât mai repede!“

Charlie Parker se stinge din viată pe 15 martie 1955 la NY.

Articol scris de Dragoș Gh. Ungureanu

14.06. 2020 BRASOV