Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » TRAIANII noştri DACI (partea I) de GHEORGHE  CONSTANTIN NISTOROIU

TRAIANII noştri DACI (partea I) de GHEORGHE  CONSTANTIN NISTOROIU

„Naţionalismul românilor nu este şovin, nici imperialist,

   nici rasist, ci decurge firesc din îmbinarea dintre credinţă

   şi felul nostru propriu de viaţă. Noi mergem înfrăţiţi cu toţi

   drept-credincioşii pe calea lui Hristos, către Înviere.”

            (+VALERIU GAFENCU – Sfântul Închisorilor)

          

 

Când a deschis geana în catifelatul primilor Zori ai Creaţiei dumnezeieşti, Pelasgul-geto-dac născut liber în veşmântul catifelat al porfirei divine, a văzut uscatul răsărit din apele primordiale în care Cerul îşi primenise faţa înainte de începerea Marii lucrări, a Tainei dumnezeeşti şi fascinat de Măreţia lui Dumnezeu şi-a tors gândurile sale albe împletindu-le cu firul de curcubeu, brodând astfel într-o fascinantă lume de basm Pădurea-mireasă a Mirelui Codru Verde prin diversitatea mirifică a arborilor – Dumbravă a miraculoaselor vieţuitoare.

 

În sânul admiraţiei a lăsat lacrimile de bucurie să se adune în râuri mari şi fluvii adânci, presărându-le pe ambele maluri cu fascinantele şi smeritele Sălcii  plângătoare.

 

Privirile i s-au mlădiat în flori, iar în toată cuprinderea sa a netezit câmpiile peste care a scuturat nourii răzleţi prefăcându-i în turma marelui Rege-Profet Zamolxis, de albe mioare, mieluşei de astrahan zburdalnici, cohorta neastâmpăratelor căpriţe şi berze mari fermecătoare.

 

Din Corola razelor serafice a ales pe cele mai strălucitoare și a  brodat albinele şi fluturii, iar din susurul albastru – verzui al apelor cristaline a modelat magnifica varietate a peştilor.

 

Din lutul sacru al argilei făuritoare a încropit obiectele de cult şi cele de trebuinţă Familiei, iar din aurul şi argintul întâlnit peste tot, a făurit Comoara meşteşugirilor nepreţuite.

 

Din legănarea văzduhului catifelat a urzit măiastrele păsărele, iar din cântarea lor îngerii au picurat roua rugăciunilor, încolţind astfel grâul presărat cu dărnicie de Bunul Dumnezeu.

 

Cu braţele vânjoase a clădit Munţii Carpaţi punându-le pe creste Crucea lui Hristos, dăltuindu-i ca pe o Cetatea de Taină a Maicii Domnului, Maria-Vlaherna-Carpatina.

 

Peşterile le-a primenit ca altare ale pustnicilor sau ca refugiu pentru haiduci şi adăpost din calea prădătorilor, iar din surâsul şi pâlpâirea de har a Duhului Sfânt a zidit inimoasele catedrale ţuguiate cu fruntea înspre cer ca moţii-daci legendari sub cuşmele lor semeţe.

 

Şi-a îmbrăţişat consoarta, Muierea sa dăruită cu binecuvântare de Sus, a înzestrat-o cu mulţi urmaşi demni, apoi şi-a primenit Cetatea cu legiuni de Daci, pe care Creatorul i-a hărăzit cu răbdare, dreptate, curaj, iubire, adevăr, credinţă, dăruire, jertfă, cu divina nemurire şi cu sfânta ospitalitate chiar şi pentru vrăşmaşii încătuşaţi în ispita cotropirii lor.

 

Acesta este naţionalismul religios al Dacilor nemuritori lăsat spre veşnicie: viaţă, vitejie, credinţă, curaj, răbdare, rugă, libertate, omenie, adevăr, dreptate, iubire, jertfă şi înviere!

 

Acest testament l-au lăsat Dacii regali numai urmaşilor urmaşilor lor rămaşi până astăzi!

 

*Traianii-latini, fiii legitimi ai împăratului Traian, cotropitorul Daciei Mari şi-au dospit plămada din cotropiri, persecuţii, asupriri, execuţii, circ cu fiarele sălbatice, sclavi, captivi şi sfinţi în amfiteatrele imperiale, jaful bogăţiilor de tot felul eşalonat pe secole, între 106-271 d. Hr., colonizări, eresuri, prizonieri, deportări, masacrarea în cele 123 de zile a Elitei militaro-religioase a geto-dacilor liberi luaţi prizonieri, defăimarea celui mai mare Împărat creştin Constantin cel Mare – eliberatorul lor naţional şi religios, hegemonia universală acaparatoare a politicianismului sacramental, prostituţia sacră, Cruciadele, bulele pontificale, naşterea şi botezarea Indulgenţelor ca Odoare mântuitoare…, vasalitatea sub coroana ungară impusă Vlahilor etichetaţi schismatici de pălăriile purpurii ale cardinalilor corupţi, faimoasa şi sângeroasa Inchiziţie, infailibilitatea papismului şi ereziile sale, slujirea Internaţionalei oculte, Şcoala Ardeleană – mistificarea adevărului istoric prin propaganda teoriei latinităţii, sacrilegiul uniaţiei la românii ortodocşi ardeleni, Concordatele, mondialismul, ecumenismul şi atâtea altele, care mai de care mai latinizate, mai calicizate, mai pontificate în bule…

 

Din aluatul acelor minunaţi Daci, am ales plămada unor iscusiţi valahi-traieni ai demnităţii:  Traian Ambrozie/ Traian Borobaru/ Traian Brăileanu.

 

   TRAIAN Ambrozie (1907-1999), s-a născut la Iaşi în anul Răscoalei ţărăneşti provocate, de slujitorii Ocultei antihriste, pe 2 August, în familia maiorului Andrei şi a Mariei. Ambii părinţi veneau cu o genă de spiritualitate, de tradiţie şi de trăire creştină. Traian a fost un copil îndrăgit, un elev ambiţios, un student merituos. După ce şi-a luat licenţa în Drept s-a căsătorit cu Cornelia ajungând un creştin cult, căpitan-magistrat de prestigiu, un caracter demn, verticalitate morală, aprig luptător anticomunist. A fost arestat de regimul comunist-proletar şi deţinut politic în perioada 05.07.1948-01.07.1962, în urma sentinţei născocite: „crimă de uneltire contra ordinei sociale”, trecând prin lagărele Văcăreşti, Jilava, Aiud, unde capătă o dimensiune spirituală înălţătoare. După eliberare, deşi aflat permanent sub lupa securităţii a împrăştiat în jurul său o atmosferă demnă, longevivă şi pilduitoare. (Fişa Matricolă Penală/ Penitenciarul Aiud/ Nr. matricol 8/ 52/ Colonia Nistru/ întocmită de subl. Noian Arghir; Flor Strejnicu, Hronic Legionar. Ed. Imago/ Sibiu-2000, p. 15)

 

   TRAIAN Borobaru (1912-1971), născut în localitatea Timiş-Torontal. Şi-a împărţit copilăria cu bucuriile cântului şi mireasma locului natal, loc în care pulsează o spiritualitate adâncă a neamului său. Adolescenţa şi-a orientat-o spre  cunoaşterea istoriei Neamului şi a Proniatorului Dumnezeu. A fost un contabil merituos, fotograf pasionat, luptător anticomunist, consilier doctrinar naţionalist, activ în ţară şi în exil, realizând diferite studii şi Albume celebre sau particulare. În exil a fost permanent prezent în acţiuniunile diasporei creştin-ortodoxe proromâneşti. A trăit demn, a luptat demn şi a murit tot atât de demn în Germania. (Gh. Buzatu/ Corneliu Ciucanu/ Cristian Sandache, Radiografia Dreptei Româneşti. Ed. FF PRESS, Bucureşti-1996, p. 75)

 

   TRAIAN Brăileanu (1882-1947), s-a născut într-o distinsă familie de răzeşi şi învăţători bucovineni în comuna Bilca-Suceava, al 9-lea din cei 12 fraţi, la 14 Septembrie 1882. Absolvă între primii gimnaziul la Rădăuţi, după care inteligenţa ieşită din comun îl poartă la celebrele universităţi de la Cernăuţi (Licenţa şi Doctoratul în Filosofie) şi Viena (cursuri postuniversitare de Filosofie modernă şi de Drept).

 

În 1912, publică: Despre condiţiunile conştiinţei şi cunoştinţei. În 1919, îi apare Etica, nu ca interferenţe între ipoteze sau sinteze, ci ca o ştiinţă a Eticii. În 1923, deschide Introducerea în Sociologie, colaborează în 1925 la Revue Internationale de Sociologie din Paris, iar în 1926, conturează Sociologia Generală, şi Politica în 1928. Traduce în mare parte opera lui Kant. Publică în 1929:  Metafizica Moravurilor, iar în 1930, Critica Raţiunii Pure, Sociologia şi Arta Guvernării în 1937, pregătind pentru anul 1940, Teoria Comunităţii Omeneşti şi Critica Puterii de Judecată.

 

Eruditul cercetător a fondat o adevărată Şcoală românească de Sociologie: „Societatea nu e nici biologie, nici economie, nici psihologie, nici relaţii de drept, nici istorie, ci o structură-centrală, o entitate distinctă de toate aceste realităţi care intră în componenţa ei, dar nu-i epuizează conţinutul. Acestea sunt sociologii de tip particular. Sociologia utilizează rezultatele obţinute de aceste ştiinţe, dar cu scopul de a elabora o sinteză proprie care să corespundă imaginei generale a societăţii.” (Colecţia Omul Nou Miami Beach, Florida, USA-1994, p. 101 ş.u.)

 

Numeroasele sale articole sunt elaborate sub formă de tratate reprezentative de un înalt prestigiu academic: închegarea Statelor naţionale, internaţionalele contra Statelor naţionale, parlamentul, democraţia şi separarea puterilor în Stat, înstrăinarea şi degenerarea clasei conducătoare româneşti, tragedia funcţionarului român, funcţionarism şi birocratism, capitularea burgheziei româneşti în faţa burgheziei oculte, structura partidelor politice, problema economică a Statului naţional, problema muncitorească, decăderea Universităţilor româneşti, studenţii şi Universitatea, feminizare şi efeminare, iudeii şi comunismul, circulaţia elitelor şi demagogia, <<Statul ţărănesc>>, <<Frontul popular>>, Revoluţia de la 1907 şi consecinţele ei, Ştefan cel Mare şi arta guvernării, etc…” (ibid., p. 113)

 

Richard Wahle, renumitul profesor cernăuţean îl considera pe strălucitul tânăr Traian Brăileanu, drept: cel mai renumit student al întregii sale cariere universitare. Devenind un eminent profesor, care şi-a întrecut cu mult dascălii săi, la rândul lor deosebiţi şi renumiţi, a refuzat catedra de Filosofie de la Viena. S-a căsătorit cu Emilia Sileon şi a predat mai întâi la Liceul Aron Pumnul-Cernăuţi, apoi Sociologia, Politica şi Istoria Filosofiei în cadrul Universităţii Cernăuţi între 1920-1940.

„Statul naţional (evocat de eminentul Îndrumător creştin) este forma ideală de convieţuire omenească… Înfăptuirea unui Stat naţional depinde de virtuţiile păturii conducătoare. Nu orice clasă conducătoare poate crea un Stat naţional, ci numai o clasă constituită dintr-o elită naţională. Elita unei naţiuni-trebuie să aibă o structură omogenă, adică să fie de aceeaşi rasă cu poporul… O elită naţională se impune prin luptă la conducere şi se perpetuează prin educaţie şi prin continuă împrospătare din masa poporului. O elită naţională-trebuie să fie o elită deschisă tuturor talentelor ce se pot ivi în popor. Partidele politice trebuie să devină pepiniere de elite în loc de a fi ceea ce sunt astăzi, pepiniere de afacerişti, oportunişti şi interesaţi.” (ibid., p. 114)

 

Studenţii, care îi sorbeau permanent nectarul erudiţiei şi elocinţei îl înconjurau cu o mare dragoste şi o profundă admiraţie, conferindu-i apoteoza marelui şi celebrului trac Socrate. „Naţiunea (spunea Socratele nostru naţionalist creştin) reprezintă pentru individ izvorul vieţii şi garanţia eternităţii sale… Nimeni nu va putea explica prin raţionament de ce un individ îşi jertfeşte cu drag viaţa pentru naţiunea sa, dar întrebând sentimentul, această jertfă ni se va părea naturală şi necesară.” (Elemente de Sociologie. Politica. Cernăuţi-1928)

 

În acelaşi timp binecuvântat de exercitare a vocaţiei de profesor devine şi Decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie-Cernăuţi, precum şi membru al Academiei de Ştiinţe Politice Columbia University-New York.

Sub preşedenţia lui Aurel C. Ionescu, participă la mănăstirea Putna, între 14-16 Septembrie 1929, la cel de-al doilea congres al studenţimii române (primul fiind iniţiat de Mihail Eminescu şi Ciprian Porumbescu cu celebra sa societate Arboroasa, în 1871), numit Congresul Asociaţiei Studenţeşti Creştine Ştefan cel Mare. În 1931 iniţiază Grupul Iconar de la Cernăuţi, alături de Ion Roşca, George Drumur, Mircea Streinul, Vasile Posteucă, ş.a. Tot la Cernăuţi ajunge între 1935-1940, directorul prodigioasei reviste Însemnări Sociologice. Este unul dintre ctitorii catedralei Arhanghelul Mihail din Rădăuţi în 1936, iar în 1937, devine parlamentar. În 1940 ajunge ministru al Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, colaborând cu apropiaţii săi prieteni, faimosul sociolog Traian Herseni, filosoful noii generaţii-Vasile Băncilă şi scriitorul-sociolog Ion Ionică.

 

Întreprinde o reformă provocatoare în învăţământul universitar, impunând profesorilor pe lângă cursuri şi titluri, lucrări strict ştiinţifice de specialitate.

La Sibiu, împins de bolşevici în refugiu, inserează în paginile revistei Înălţarea, coordonate privind perspectiva mântuirii Neamului în cadrul comuniuni creştine ca desăvârşire naţională: „Biserica constitue un factor decisiv pentru consolidarea Statului naţional… Biserica trebuie scoasă din situaţia ei umilitoare de astăzi, când este utilizată pentru interese meschine de partid, şi înzestrată cu toate mijloacele necesare, pentru a-şi exercita misiunea ei divină şi naţională.”  

 

     Ecoul crezului şi apelul mesajului său nu a ajuns însă până la „înălţimea” ierarhilor care nici atunci, nici astăzi nu mai prididesc cu grijile lor lumeşti puse numai pe înavuţire.

 

   „Buna administrare a Statului se face prin crearea unei clase funcţionăreşti bine pregătite din punct de vedere profesional şi bine retribuite.” (Cezarina Condurache, Sfinţii Închisorilor-28 de biografii exemplare. Ed. Evdokimos/ Fundaţia Profesor George Manu, Bucureşti-2015, p. 231 ş.u.)

 

Savantul român a fost arestat după 23 Ianuarie 1941, din ordinul generalului Ion Antonescu, depus la Malmaison, internat în 1943 în lagărul de la Târgu Jiu, eliberat în 1944, dar cu domiciliu obligatoriu. Comuniştii îl includ în 1946, în lotul foştilor demnitari, deschizând istoria lor criminală cu procesul marii trădări. Marele gânditor şi Îndrumător creştin-cel mai mare sociolog român, numit de alt mare sociolog Ilie Bădescu, a primit pe viaţă muncă silnică, fiind transferat la Aiud, unde i se pregăteşte asasinarea de către bestiile roşii-bolşevice la 3 Octombrie 1947.

 

Traian Brăileanu – izvor de apă vie-spirituală, rămâne în istoria naţională şi universală ca una dintre cele mai înalte conştiinţe filosofice creştin-ortodoxe, ca unul dintre piscurile semeţe ale gândirii fără hotar, iar prin martiriul adus lui Dumnezeu şi Neamului său, a urcat cu mult deasupra faimei de care nici Sfinţii nu se pot bucura.

 

 

Fond de carte: Arhiva Dumitru Ionescu-Bucureşti.