Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » CRISTIAN GABRIEL MORARU: Stihuri de vară

CRISTIAN GABRIEL MORARU: Stihuri de vară

Ninsoare de cuvinte

Eu isc zâmbind a cuvintelor ninsoare:

Oare cine mă privește azi din soare?

Ce se mai știe oare despre unicorn?

Ce face cea spre care sufletu-mi întorn?

 

Adevăru-i un medalion de aur

Făurit doar dintr-al inimii tezaur

Și se bucură de viață numai acel

Care știe înota ca un cosăcel

 

Prin râurile vremii învolburate,

Având parte de lucruri, ah, minunate!…

Eu isc zâmbind a cuvintelor ninsoare:

Oare cine mă privește azi din soare?

 

Dorință

Ca o madonă pură

Tu apari în calea mea

Și zâmbetu-ți pe gură

Parcă-i licărul de stea

 

Ce de atâta vreme

Se-aprinse spre-al meu răsfăț…

Hai, lasă să se-ntreme

Visul cel fără dezvăț

 

Și vino lângă mine

Iubirea să ne-o-mplinim!

La rău ca și la bine,

Lumea-n doi s-o biruim!

 

Îmbrățișare prietenească

pentru poetul Ion Toma Ionescu

 

În forul său interior,

E sfios ca un căprior.

Din ochii lui zboară păsări

Care se întrec în visări.

 

Inima-i, copac cu altoi,

Întinde brațele spre noi

Cu dragoste, fără ură,

Prin insolita-i scrisură.

 

Cuvintele-i sunt uneori

Gloanțe de argint, meteori.

În Fotografii mișcate,

Noblețea-i dornic s-arate.

 

Furtună de vară

Este zarea-ntunecată și afară bate vântul.

Năpădit de reci frisoane, clănțăne din dinți pământul.

Vântul s-a-ntețit acuma… Fulgere brăzdează vesel

Bolta cerului, dându-se într-al norilor carusel.

 

Și deodată-ncepe ploaia, răpăind pe-acoperișuri.

Păsăricile se ascund în frunzoase rămurișuri.

Doar din când în când se-aude un lătrat mirat de câine,

Parcă cerând a se domoli furtuna până mâine.

 

Un ceas dură grozăvia… Apoi, cerul s-a limpezit.

Până s-a crăpat de ziuă, câmpurile au tot mustit.

Cocoșii-și proclamă iarăși în ogrăzi hegemonia,

Iar din șezlongu-i aurit ne surâde armonia.

 

Ploaie provincială

Afară plouă țânțăros,

Spălând orașul de praf.

La răstimpuri, cu glas sfios,

Se-aude-un câine: raf-raf.

 

Pe strada veche, publică,

Mai trece câte un tir

Sau câte-o mașină mică

Și plouă mai abitir…

 

Ascult a ploii muzică

Și gândul mi s-abate

La vremea cea serafică,

Lipsită de păcate.

 

Și compun, în ritmul ploii,

Noi stihuri despre viață.

Le scriu pe câmpia foii

Cea plină de prestanță…

 

Note de vară

E vară, e căldură, e sete.

La umbra unor copaci sau femei,

Se nasc mai întotdeauna idei

Geniale, viața să-ți desfete.

 

Foșnet de frunze în toiul verii.

Eterne, ah, cutii cu surprize,

Femeile seduc în reprize.

Și dulce și-amar e gustul berii!…

 

Uimiri estivale mă cuprind iar:

Ce plăcută e conversația

Cu prietenii!… Fermentația

Afinităților care apar!…

 

Ah, crepuscule…

Ah, crepuscule caniculare!

 

A venit vara

Cu concert de greieri…

 

Pe străzile prăfuite

Arar

Mai trece câte-un om.

 

Zăpușeală!…

Aroma lutului încins

Se-mprăștie pe trotuare…

Vara face apelul de seara

Să vadă dacă nu s-a produs vreo evadare.

 

Hămăituri de câine

Înoată anevoie prin aerul fierbinte,

Prevestind că ziua de mâine

Va fi la fel de incendiară…

 

Nicio șansă de scăpare

Din chingile verii!…

 

Ah, crepuscule caniculare!

 

Preludiu

 

O clipă, s-acord a mea vioară

Și cu arcușul duios să lunec

Pe strunele veciei… Un cântec

Ce inima-ți de piatră-nfioară

 

E tot ce poate fi mai ironic.

Chiar dacă știi cât de mult te iubesc,

Permanent mă lași să mă perpelesc

Și-n imnuri să-ți cânt chipul iconic…

 

Unei cititoare

 

Ce mai scrii? mă-ntrebi adesea,

Scrutându-mă cu privirea

Și-așteptând răspuns, în fine,

Plin de solicitudine.

Neavând încotro, răspund

Ca să-ți umplu golul rotund:

 

Poezii cu rime rare

Și istorii literare,

Pagini de jurnal, eseuri,

Studii critice, panseuri…

Azi, de pildă, până prânzii,

Scrisei câteva recenzii,

Dar până-n zori, avem de scris

Cronica unei nopți de vis…

 

Cuvinte estivale

Tăcerilor mușcând ca niște crocodili

Inefabili

Din trupul cuvintelor mele de platină,

În latină,

 

Știți oare soarta celor asemenea vouă,

Când, ah, plouă

Cu raze de miraculoasă lumină

În grădină?

 

Amiaza își scutură pletele de flori

Și-o trec fiori

Reci pe șira văzduhului minunată

Când se-arată

 

Vara în splendoarea-i inițiatică,

Sălbatică,

Cu miresme mult visate și dorite,

Nesfârșite…

 

© Cristian Gabriel Moraru