Ninsoare de cuvinte
Eu isc zâmbind a cuvintelor ninsoare:
Oare cine mă privește azi din soare?
Ce se mai știe oare despre unicorn?
Ce face cea spre care sufletu-mi întorn?
Adevăru-i un medalion de aur
Făurit doar dintr-al inimii tezaur
Și se bucură de viață numai acel
Care știe înota ca un cosăcel
Prin râurile vremii învolburate,
Având parte de lucruri, ah, minunate!…
Eu isc zâmbind a cuvintelor ninsoare:
Oare cine mă privește azi din soare?
Dorință
Ca o madonă pură
Tu apari în calea mea
Și zâmbetu-ți pe gură
Parcă-i licărul de stea
Ce de atâta vreme
Se-aprinse spre-al meu răsfăț…
Hai, lasă să se-ntreme
Visul cel fără dezvăț
Și vino lângă mine
Iubirea să ne-o-mplinim!
La rău ca și la bine,
Lumea-n doi s-o biruim!
Îmbrățișare prietenească
pentru poetul Ion Toma Ionescu
În forul său interior,
E sfios ca un căprior.
Din ochii lui zboară păsări
Care se întrec în visări.
Inima-i, copac cu altoi,
Întinde brațele spre noi
Cu dragoste, fără ură,
Prin insolita-i scrisură.
Cuvintele-i sunt uneori
Gloanțe de argint, meteori.
În Fotografii mișcate,
Noblețea-i dornic s-arate.
Furtună de vară
Este zarea-ntunecată și afară bate vântul.
Năpădit de reci frisoane, clănțăne din dinți pământul.
Vântul s-a-ntețit acuma… Fulgere brăzdează vesel
Bolta cerului, dându-se într-al norilor carusel.
Și deodată-ncepe ploaia, răpăind pe-acoperișuri.
Păsăricile se ascund în frunzoase rămurișuri.
Doar din când în când se-aude un lătrat mirat de câine,
Parcă cerând a se domoli furtuna până mâine.
Un ceas dură grozăvia… Apoi, cerul s-a limpezit.
Până s-a crăpat de ziuă, câmpurile au tot mustit.
Cocoșii-și proclamă iarăși în ogrăzi hegemonia,
Iar din șezlongu-i aurit ne surâde armonia.
Ploaie provincială
Afară plouă țânțăros,
Spălând orașul de praf.
La răstimpuri, cu glas sfios,
Se-aude-un câine: raf-raf.
Pe strada veche, publică,
Mai trece câte un tir
Sau câte-o mașină mică
Și plouă mai abitir…
Ascult a ploii muzică
Și gândul mi s-abate
La vremea cea serafică,
Lipsită de păcate.
Și compun, în ritmul ploii,
Noi stihuri despre viață.
Le scriu pe câmpia foii
Cea plină de prestanță…
Note de vară
E vară, e căldură, e sete.
La umbra unor copaci sau femei,
Se nasc mai întotdeauna idei
Geniale, viața să-ți desfete.
Foșnet de frunze în toiul verii.
Eterne, ah, cutii cu surprize,
Femeile seduc în reprize.
Și dulce și-amar e gustul berii!…
Uimiri estivale mă cuprind iar:
Ce plăcută e conversația
Cu prietenii!… Fermentația
Afinităților care apar!…
Ah, crepuscule…
Ah, crepuscule caniculare!
A venit vara
Cu concert de greieri…
Pe străzile prăfuite
Arar
Mai trece câte-un om.
Zăpușeală!…
Aroma lutului încins
Se-mprăștie pe trotuare…
Vara face apelul de seara
Să vadă dacă nu s-a produs vreo evadare.
Hămăituri de câine
Înoată anevoie prin aerul fierbinte,
Prevestind că ziua de mâine
Va fi la fel de incendiară…
Nicio șansă de scăpare
Din chingile verii!…
Ah, crepuscule caniculare!
Preludiu
O clipă, s-acord a mea vioară
Și cu arcușul duios să lunec
Pe strunele veciei… Un cântec
Ce inima-ți de piatră-nfioară
E tot ce poate fi mai ironic.
Chiar dacă știi cât de mult te iubesc,
Permanent mă lași să mă perpelesc
Și-n imnuri să-ți cânt chipul iconic…
Unei cititoare
Ce mai scrii? mă-ntrebi adesea,
Scrutându-mă cu privirea
Și-așteptând răspuns, în fine,
Plin de solicitudine.
Neavând încotro, răspund
Ca să-ți umplu golul rotund:
Poezii cu rime rare
Și istorii literare,
Pagini de jurnal, eseuri,
Studii critice, panseuri…
Azi, de pildă, până prânzii,
Scrisei câteva recenzii,
Dar până-n zori, avem de scris
Cronica unei nopți de vis…
Cuvinte estivale
Tăcerilor mușcând ca niște crocodili
Inefabili
Din trupul cuvintelor mele de platină,
În latină,
Știți oare soarta celor asemenea vouă,
Când, ah, plouă
Cu raze de miraculoasă lumină
În grădină?
Amiaza își scutură pletele de flori
Și-o trec fiori
Reci pe șira văzduhului minunată
Când se-arată
Vara în splendoarea-i inițiatică,
Sălbatică,
Cu miresme mult visate și dorite,
Nesfârșite…
© Cristian Gabriel Moraru