Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » DIN ÎNĂLȚIMI COBOARĂ IUBIREA MEA

DIN ÎNĂLȚIMI COBOARĂ IUBIREA MEA

Și-n adieri, și-n freamăt, miros de liliac,

Iubirea-i fără zgomot, e tresărire-a firii

Fiindul îmi încarcă cu sentimente aprigi

E-un puls al neființei ce în ființă prinde

Să tremure-n dorința patimii adânci,

În izgonire Adam fiindul și-l dorește

Legat de trupul Evei, e-un farmec

Ce lumea a vrăjit și oamenii-n amor pătrunși,

Sămânța încolțește în pântecul femeii

Bărbatul cade-n patimi

Iubito, sunt cu tine,

Femeia-n zbateri cade și naște pruncul

El duce a lumii viață,

Din lume se nasc oameni

Iubito-mi este dor

De casa-n care-n vremuri mă așteptai

Și din înalt de ceruri buzele-ți cuprindeam

Eram ai tinereții robi ne-nfrânați

Și ne zbăteam ducându-ne trupul firav prin ani,

Credeam că suntem vulturi

Stăpâni pe zzbor și timp

Și drumurile vieții le-am străbătut zâmbind,

În zâmbet sunt și lacrimi,

Durerile căderi, melancolii în viață,

Și le-am trăit în clipe ce-au fost în timp

Furtuni și-ngheț au fost, iubito,

Și-n brațe ne-am ținut, te-am strâns,

Rodind iubirea și valurile-n larg

Izbindu-ne în față au fost pocniri,

Și-obrajii ni s-au umplut de lacrimi amestecate-n sânge,

În brațe-am stat iubito și strânși ne-am zvârcolit

Adâncului din viață, ai plâns

Și lacrimile tale le-am șters cu-obrajii mei

Și împreună-n lumea tânjită în nevoi

Ne-am căutat în drumuri lumina către Calea

Ce ne-a condus în lume,

Suspine-au fost în noaptea-negrită și prin nori

Tot amândoi, iubito, am căutat lumina

Sprea Calea ce ne-a fost dată-n lumea aceasta

De mână s-o străbatem noi doi,

Și-n ceasul fericirii ne-am strâns ca un buchet

Și-am mulțumit de florile pe care în darul vieții

În veșnicie Ne-au adunat,

Noi doi și ele două

Și soarele-n cununa luminii

Ne-a dăruit lumină.

De sus, în visul nopții ai apărut, iubito,

Te-am sărutat și buzele noastre

S-au frământat în jocul tainicei iubiri,

A fost un început și freamătul iubirii

A-ntors clepsidra-n viitor

Și-n timp am străbătut, în zile și în anii ce-au trecut,

Iubirea vieții în dragostea ce ne-a purtat

Spre marginea-nceputului ce a rămas aievea

Tu, eu și florile iubirii ce-au înflorit

Și înflorite-n drum ne vor purta,

Vom trece obosiți, pe înserat

Și ochii noștri umezi spre cer vor da să vadă

Lumina ce se-ndreaptă spre calea noastră,

E calea așezării, spre drumul

Ce ne-așează să fim noi doi

Spre-odihnă,

În liniștea-așezării cu trandafiri în floare,

E roșie petala și verde-i este frunza,

De sus, privim spre lumea din care

Tu și eu ne-am ridicat, iubito,

Și florile-s în floare, bobocii lor vor crește

Și într-o zi spre cer vor căuta lumina

Și Calea,

Atunci, din ochii noștri de fericire lacrimi

Spre ele vor cădea,

Sunt stropi de ploaie, gânduri și vise de iubire.

Iubito, ne luăm de mână și pornim spre calea

Ce duce-n viitor.


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.