Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Gheorghe PÂRLEA: Doamna Victoria Bizon și semnificația tenacității din numele și prenumele prin care se legitimează

Gheorghe PÂRLEA: Doamna Victoria Bizon și semnificația tenacității din numele și prenumele prin care se legitimează

După ieșirea la pensie, obișnuiesc să-mi țin mintea și inima active, comunicând, în scris, prin intermediul mijloacelor specifice. Mai puțin prin intermediul invenției lui Gutenberg, dar mai cu spor prin vehiculul născocit de Tim Berner-Lee (după unii, de Vint Cerf) și, implicit, în rețeaua socială a lui Mark Zuckerberg . Și mi-am făcut, ca tot călătorul în virtual, un grup de așa-zisi „prieteni”, noțiune artificială din vocabularul erei tehnologice. De voie sau de nevoie. Asta implicând și consecințe, uneori, mai greu de… dus. Mi se cer cărți și informații pe care nu pot sau mi-i greu să le ofer, ori primesc tomuri (unele cu portretul meu anost pe prima copertă, fără să fiu eu autorul, altele având grandoare fizică, căci însumează chiar și 1000 de pagini) pe care nu le-am cerut. Ba mi se solicită insistent și servicii amicale prin intermediul scrisului. Nu că n-aș fi deschis sufletește pentru asta, dar eu sunt – m-am plâns mereu de acest statut – un biet sătean cu gospodărie pe cap, dezrobit de această corvoadă doar din când în când, ajungând la computer tot pe fugă, pe-apucate, ducând… timp bătrân în spate.

În unul din mesajele on-line, o doamnă cu nume și prenume ușor de memorat, urmărindu-mi postările pe Facebook, majoritatea fiind distribuiri din revistele în care public, se arătă interesată de o vizită în satul meu de domiciliu, eu trebuind să fiu intermediarul autohton. Desigur cu un scop onorabil, tangențial cu preocupările mele tematice din cyberspațiu. Moldoveanul e om ospitalier, deci cum să te sustragi de la asta? Recunosc că la început am fost tentat să mă derobez de o asemenea sarcină. Că, între altele, „ce ne facem cu Covid-ul?”, m-am întrebat în sine. Și, ca și cum mi-ar fi ghicit gândul, potențialul oaspete a contracarat: „Respectăm regulile de prevenție, domnule Pârlea! Doar n-o să ne închidem de-acum în case! Că mai avem lucruri de făcut pe lumea asta!” Și vocea doamnei se revărsă în argumente coerente și convingătoare asupra îndatoririlor noastre de indivizi sociali, mai presus, de români neaoși, amenințați cu diluarea ființei noastre naționale. Și… modesta mea opoziție păli, până ce se stinse de-a binelea. Doamna de la București îmi dovedi, încă din preludiul deplasării domniei sale la Miroslovești, că numele și prenumele prin care se legitima purtau în ele expresia tenacității, aparent în contrast cu feminitatea dumneaei, însușire – cred mulți – arar aflată în bună relație cu forța interioară de putere…bizoniană și, musai, victoriană..

Dar să nu mai lungesc vorba, Să aflăm, în mare, ceea ce e esențial în această poveste reală.

Doamna Victoria Bizon e o pasionată promotoare a artei tradiționale, în special a portului popular și tehnicii aferente. Conduce în București (da, la Bucuresti) o Șezătoare, ceea ce pare un fapt inedit, după unii, bizar. Cine a întâlnit-o însă pe energica doamnă Victoria Bizon (o onoare de care recent m-am bucurat și eu) și-a dat imediat seama de competența și tenacitatea dumneaei în domeniu, atribute născute din pasiune pentru așa-zisu-i hobby, atipic habitatului metropolitan al numitei doamne.

La București, doamna Victoria Bizon e inima unui „fel de școală a deprinderii cusăturilor tradiţionale”, a unui „atelier în care sunt readuse la lumina prezentului elemente ale tradiției populare românești și tehnici de cusături vechi”, aflăm de pe site-ul „Elita României”. Ține legătura cu etnografi de notorietate, conducători de muzee, cu oameni de profesii străine etnografiei dar împătimiți (în sensul cel mai frumos al adjectivului invocat) de atracția pentru portul popular românesc. Face peripluri individuale sau în grup prin țară, spre a descoperi piese autentice de port și spre a se documenta asupra meșteșugurilor care le-au produs. Uneori le caută și în afara țării. Și le găsește te miri unde, spre exemplu, la muzeul Metropolitan din New York. Că modelul dispăruse din țară, exportat fiind – nu mă mir cum – în SUA. Muzeul newyorkez, generos fiind, l-a prezentat pe site-ul său, spre satisfacția doamnei Victoria Bizon. Și astfel, unde altundeva decât la Șezătoarea de la Ceainăria Seneca Anticafea din București, s-a putut recupera, prin fidelă reproducere, cămașa/ ia oltenească dispărută din regiunea istorică în care își avea obârșia.

Și ce mai face Doamna Victoria Bizon în periplurile sale de căutător de comori etnografice (incursiuni, de regulă, prin sate), odoare uitate de lume în cine știe ce sipet atacat de molii? Face… ceea ce ar trebui să facă instituțiile îndrituite – din câte știu, câte una pe județ –, consumatoare de bugete nu tocmai în bună contrapartidă cu munca: îndeamnă cu putere de convingere pe cei contactați să nu lase adormirii ceea ce ar trebui să rămână mereu de veghe, anume întreținerea credinței că Patria s-a născut în sat și, odată cu ea, veșnicia (apud Lucian Blaga).

În peregrinările sale „pe teren”, cele pe cont propriu (am observat și extind), doamna Victoria Bizon are concursul șoferului personal, respectiv distinsul inginer petrolist și docilul său soț care, la tinerețe, i-a transferat soției numele, cu tot cu semnificația de forță sugerată de antroponimul familial. Firește că forța interioară, de departe remarcabilă, a soției dumisale are altă origine, e zestre personală din sipetul său ființial, îngrijit la timpul oportun de mama cea de la Folteștii Galațiului.

Ceea ce face doamna Victoria Bizon și cele în jur de 30 de colege ale dânsei la Șezătoarea bucureșteană e ceea ce ar trebui să se „cloneze” la nivel național, să se constituie într-un front de rezistență în disputa cu tarele globalismului, între ele, anihilarea tradițiilor care ne definesc matricea ființială.

Facebook-ul e unul dintre vehiculele activismului doamnei Victoria Bizon, calea care mi-a produs privilegiul de a o cunoaște, cum deja am afirmat. Nu am putut fi așadar, cu toate impedimentele în acțiune, imun la inițiativa distinsei doamne de a mă avea ca intermediar în satul de lângă Hanu’ Ancuței, un loc în care încă mai sunt dovezi ale vieții trăite după datini și obiceiuri ancestrale. Fie și măcar demonstrativ, la vremea sărbătorilor.

Ca mirosloveștean, mă consider (în context) beneficiar – prin reprezentare conjuncturală – al atenției doamnei Victoria Bizon, atenție concretizată prin recenta vizită de documentare în satul meu de obârșie. În consecință, ar trebui să-i mulțumesc într-un mod expres distinsei Doamne și să-i declar prețuirea mea pentru travaliul dedicat scoaterii din anonimat a oazelor în care încă mai pâlpâie lumina spiritului tradițional. Consider că am facut-o prin acest gest care include toată considerația mea, a martorului ocazional la fulgurantul dumneaei exercițiu de expertiză etnografică de la Miroslovești, act edificator pentru a-mi releva noblețea misiunii pe care și-o asumă cu atâta pasiune!

Gheorghe Pârlea