Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Mariana GURZA: Diamantul ascuns în albastra „tiatră” MNIERU

Mariana GURZA: Diamantul ascuns în albastra „tiatră” MNIERU

Motto:

,,Demnitatea nu este o atitudine agresivă, de tiranie a eului propriu. Dimpotrivă, este o condiție etică, pentru a ne apăra convingerile proprii. De asemenea nu este nici o exagerare a conștiinței de sine, ci o consecință a acesteia atunci când ea funcționează în condiții sufletești satisfăcătoare”. Dimitrie Gusti

Demnitatea umană este un criteriu de apreciere între oameni, venind din propria fire, de la ceilalți.   Schiller, adresându-se semenilor, nota: ,,Demnitatea umană e în mâinile voastre, păstrați-o. Ea coboară o dată cu voi! Cu voi se va înălța!”. Poetul, ca de fiecare dată, prin fiecare volum, se înalță cu demnitate, alături de cei ancorați într-o lume a Cuvântului și a Iubirii.

Poetul Marin Beșcucă prin volumul său de poeme ,,MNIERU – Profesorul meu de Prețiozități” , Editura Hoffman 2019, aduce un omagiu, celui care a rezonat cunoscându-i versurile, „Profesorului de prețiozități” – personajul poetului, cunoscut pe-atunci mai mult prin intermediul spațiului virtual.

De ce acest volum? Parafrazându-l pe Dan Puric, demnitatea creștină nu este a chipului omului în om, ci este demnitatea chipului lui Dumnezeu în om.

Fiorul religios, prezent în toate scrierile poetului Marian Beșcucă, răzbate ca o rugăciune pe întreg cuprinsul cărții. ,,Poetul, un izolat care suferă durere și crede în Lumină…mi-ați putea înțelege această bucurie a scrisului?”. Dumitru Mnerie (Mnieru) a înțeles rostul celor scrise, ,, o nouă creație remarcabilă a poetului Marin Beșcucă, un proaspăt fruct rodit într-un colț de Grădină a Maicii Domnului…”.

Volumul este înșotit de o prolegomene (prefață) consistentă, semnată de Marta Polixenia MATEI (BEȘCUCĂ). ,, De ce Mnieru?… auzii șoapta gândului și-mi veni un răspuns, de undeva din condeiul poetului, chiar din miezul unui vers: în fine, am stat în mine ceva/ și dacă Mitru aveam pentru D. Branc,/ atunci lui i-am zis MNIERU…!/ nu știu cum, sau nu, să-i fi plăcut,/ dar s-a petrecut ceva sub Tacitus…

MNIERU nu este o fantezie, este aplecarea către un interlocutor real, poetul ne explică, încă de la începutul volumului, uvertura acestui dialog și natura izvorului său: acolo,/ în poemul ce dădea-n suspin șuvoiul,/ am strâns atâtea câte, la-ndemână,/ și ne-am citit,/ și ne-am strâns mâini cu palme de depărtări,/ cu degete-n vise! …

S-a produs o alchimie pe care mulți nu o pot înțelege între cei doi, sau nu sunt în stare să înțeleagă. Să privești în aceeași direcție, din colțuri diferite de țară, nu este întâmplător. ,,Mnierule, aducând scrisului pentru tine și Timișoara ta/ LEGĂMÂNTUL DIN ADÂNC DE SIMȚIRTE,/o lucrare ceva mai aparte, prin spiritul atât de surprinzător, dar și de cuprinzător…

Versul, metafora, pline de sfială și respect, o armonie unică între doi oameni care se prețuiesc.

,,MNIERU mi s-a-ndevenit, din căutări!/ PROFESORUL MEU DE PREȚIOZITĂȚI… și, ca-n orice alchimie, e nevoie de foc să lămurească totul, acela care nu poate fi stins cu apă și a cărui vâlvătaie se poate vedea cu ochiul liber, unul viu, și viul acesta dintre noi va avea flacără,/ va avea puls,/ și nu se va lăsa împins de la spate,/ de sub rampă… nimic nu se vrea în ascuns aici, niciun dedesubt nu este permis, totul este în fair-play, toate lumile instinctului erau cu puii la vedere,/clipa se-nroșea în obraji cerând dăruirea

De remarcat, maniera de scriere a poetului, clocotirea lui vulcanică generatoare de „viers”, un suflet frământat între cer și pământ. Năvalnic, și nerăbdător, poetul se adresează „Profesorului”, prin prisma propriilor sale nedumeriri, găsind mereu răspunsuri prin metaforă.

Dinspre MNIERU, vin explicații privind arborele său genealogic, și date despre locul nașterii. Dumitru Mnerie, și mai ales cei din „neamul” său extins „de-ai lu Mnieru” din Șeitin, sunt cei care cu modestie și considerație, se bucură de succesul scriitorului Marin Beșcucă.

Un efort și o trăire deosebită, pentru a da naștere unui nou volum de excepție, ,,MNIERU – Profesorul meu de Prețiozități”.

,,Venim pe lume și avansăm în viață purtând o zestre fără să-i știm caracteristicile și nici să-i înțelegem prea bine originea. Pe părinți îi simțim. Pe bunici parcă-i știm de mai demult. Ne înțelegem mai ușor cu ei. Toți laolaltă ne poartă de grijă lăsându-ne să ne bălăcim liberi în candoarea irepetabilei copilării”.

Autorul, sub pretextul MNIERU, dă contur excepțional diverselor simțiri și considerente asupra lumii înconjurătoare: „MNIERU mi-a pus făclie clipa…”, ”MNIERU le știe și înțelege”…Asociat unui virtual „Profesor de prețiozități”, MNIERU este persoana-spirit, gata de a da un sfat, dispus mereu la dialog, chiar opozant propriilor păreri, un martor al propriilor peregrinări pe drumurile reamintite ale vieții cotidiene, născătoare de neliniști și frământări, provocatoare de zbuciumări în inimă și minte. MNIERU reprezintă și imaginea speranței, frumusețea azuriului cerului senin, libertății de gândire, libertății de mișcare, îndrăzneala de-a visa, tenacitatea de a nu renunța a privi mereu pe fereastra deschisă spre viitor.

Dar Poetul nu uită toxicitatea „tietrii mnierie”/piatra vânătă – sulfatul de cupru – folosit în prepararea „zemii bordeleze”, substanță-inamic al manei viței de vie, periculoasă pentru fel de fel de dăunători”.

,,În versurile Maestrului, MNIERU poate fi regăsit și în idealurile, puțin înțelese și pătrunse, ale Revoluției începute pe malurile Begăi, vise ucise de neputințele determinanților cățărați pe la putere. El, MNIERU, e și vinovat și neînțelegător, este și deschizător de drumuri și piedică rătăcită în calea nou încercată. MNIERU este și om și stare, este confident și oglinda strâmbă”.

Poetul Marin Beșcucă se joacă cu metafora, și / ,,a găsit în STRIGĂTUL LUI DUMNEZEU poarta de ieșire/ în dincolo de un orizont care părea c-ar avea mâini și picioare//…ruga s-a dus lesne,/încât glasul să-și poată corespundă GÂND ÎNTRE ANI…/”

Dialogul liric cu MNIERU , fascinează prin ideatic și dăruire, prin acel sacru al actului de cultură. Se spune că, Dumnezeu iubește poeții!

NIMIC ȘI NICIODATĂ FĂRĂ DUMNEZEU!!

Acest crez, este împărtășit de autor, Marin Beșcucă fiind unul dintre cei care se bucură de roadele cerești. Citiți-l ! Veți descoperi o altă scriitură, o altă abordare a lumii. Recunosc, nu se citește ușor, paleta temelor este largă, uneori subtilitatea este evidentă. Dar, poetul, jurnalistul Marin Beșcucă, are încă multe de spus…

,,De înțeles deci, de unde și în ce fel se naște poemul lui Marin Beșcucă și bineînțeles, semnificați intrinsecă (elaborată prin propria-i definiție): penița se arcuia de arcuș,/ desenul se augmenta prin perfect compus,/ unicitatea nu înseamnă secret cu toată KKK-Litera voastră,/ unicitatea este construcția permanentă…/ mercenarul nu este mecena,/ cum metafora nu este gramatică…/ piramidele nu s-au construit să sperie timpul,… concluzia: mi-am lăsat SUPREMA LIBERTATE în Poem,/ …/ Cuvântul!/ iată lutul…

O invitație de a descoperi diamantul ascuns în albastra „tiatră mnerie”!

——————————-

Mariana GURZA

Timișoara

26 august 2020


Etichete: