Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » 31 August - Ziua Limbii Române » GHEORGHE A. STROIA: ÎȚI SIMT… (Poetului, de Ziua Limbii Române, 31 august)

GHEORGHE A. STROIA: ÎȚI SIMT… (Poetului, de Ziua Limbii Române, 31 august)

ÎȚI SIMT…

Poetului, de Ziua Limbii Române, 31 august

Îți simt lumina care te-nconjoară,
Pe tine, bard duios și plin de har,
Îți simt și sufletul tău blând,
În care poezia-i sacru sanctuar.

Îți simt și bucuria din privirea moale,
Ce-o învelești în dalbe flori de maci,
Îți simt culoarea, chinul, jalea,
Ce-n flori de tei tu știi să le îmbraci.

Îți simt și visul tău ales, cuminte,
Fără măriri, ci doar cu-nchinăciune,
Modestul vis al unei vieți frumoase,
Răbdarea arsă-n timpul de tăciune.

Îți simt căldura venită din astral,
Din stelele cu aură nemuritoare,
Destinul tău, un vis sădit în suflet,
În rana timpului neostoit, ce doare.

Îți simt tot dorul pe care-l duci în spate,
Precum Pământul pe umeri de Atlas,
Ce lasă-n lutul reavăn amintirea,
Pe-al anotimpurilor dulce glas.

Îți simt iubirea către toți și toate,
În anii tăi, ce-s adunați buchet,
De parcă tu te pregătești mereu
Să te rotești în dans, în pas de menuet.

Îți simt credința ce vorbește-n pilde,
Cu mâini sfioase prinse-n rugi fierbinți,
Gândul cel bun trimis spre-ntreaga lume,
În luni și ani, zile și nopți cuminți.

Îți simt mereu cum brațele întinse
În sărutări cuprind copii, nepoți,
Mereu, mereu, știut-ai să le fii,
Un sprijin ferm, stâlp la tăcute porți.

Îți simt în glas albastra-ți ocrotire,
Față de tot ce e frumos, uman,
Caișii roz, alb înfloriți pe geană,
În timpul ce se-adună an de an.

Îți simt prietenia, sinceră, curată,
Ce-nseamnă sacrificiu și curaj,
Ce poartă pe-ale ei aripe-ntinse
Clipa trăită-n cinste pe al vieții gaj.

Îți simt iar fericirea ce te-ncalță
Cu-opinci de rouă, soare și-adieri,
Ce fermecat te poartă în visare,
Și-aduce-n suflet albe mângâieri.

Îți simt viața ca o apă curgătoare,
Peste prundișul colorat de timp,
La maluri sălcii colorate-n verde,
Iar peste fruntea ta Lumina-i nimb!

Gheorghe A. Stroia
Slobozia de Urechești

IMAGINE: „CREATORUL” de Gheorghe A. Stroia (acrilic, 30×40)

LA MULȚI ANI, POPOR TALENTAT! Tuturor celor care aduc cinstire limbii române, prin întreaga lor activitate literară, culturală, artistică, științifică, fiți binecuvântați!

Vă îmbrățișez cu brațe de Lumină!


Un comentariu

  1. Maria FILIPOIU

    De Ziua Cuvântului și a Cuvântătorului
    (31 august – Ziua Limbii Române)

    La mulți ani poeți talentați,
    cu har divin binecuvântați!
    Poetul, ce-i trubadur visător
    prin eternitatea strămoșilor,
    să-i dea Domnul gânduri luminate,
    de-a fi moștenite și venerate!

    Să-ți fie gândul însorit și glasul auzit, poet desăvârșit – Gheorghe A Stroia

    Maria FILIPOIU

Comments are closed.