Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE ȘI FERICIRE, POETEI CARMEN POPESCU!

LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE ȘI FERICIRE, POETEI CARMEN POPESCU!

O singură noapte de vis

Au rămas
o aripă vânturi și gunoaie
La lumina lumânării adevărul este otrăvit
de avariție
Se vrea becul aprins în sala de bal

Se vrea becul aprins pe terasa iluziilor
Fugiți și înșurubați lampadarul de cleștar în salonul
cu o singură noapte de vis
Prea puțina lumină dintre cojile oului
asfixiază iubirea cuplului
Cei doi se privesc cu coada ochiului
Lângă ei terțul exclus mestecă tutun până îl dor dinții
A dracu buruiana asta urât miroase
Lasă dâră până în fundul sistemului nervos
Sub corăbii
apele îneacă vieți strigate de nesupunere
În bordelul groazei
bărbații sunt protejați cu centura de castitate
de pofte dezechilibrate
Domnilor dezertați din rugăciune Vin doamnele
Voi sunteți tot timpul virili și nevinovați
Ele ele strică ecosistemul Scoateți-le din rădăcină
Pe tălpi îndoliate
noroaiele timpului
zgâlțâie ierarhiile
Se transformă diamante în mocirla supremației
Toată lumea e veselă Cântă Râde Este chiar benefică
Trimite spre mine cod
Eu știu că nimeni nu e fericit Sunt dâre de păcăleală
De ce nu-mi mai pot înșela tastele cu o butadă
Ce mai caut printre pământeni
Câtă perseverență Am să mă reclam singură forului superior
Crezi că mă deportează
Acolo o fi tot timpul lumină

Procentul de a reuși

Mintea asta plină cu de toate
Procentul de a reuși este sută
Tu cu tine tu cu temerile tu cu prejudecățile
tu cu stimulii
Tot timpul doi într-o barcă
Ții oglinda în geantă și o privești când te rătăcești
Așa că scazi și crești adevăruri
uitând sau îmbrățișând minciuna
Întunericul îl desăvârșește pe celălalt în lumină
ura se spală cu iubire
albul se conturează cu negru
harnicul se odihnește în brațele leneșului
veselul umple tristețea geamănului cu zâmbet
înaltul nu crede scundul că va atinge înaintea lui idealul
Chiar dacă nu ești sigur
sus se respiră mai bine decât jos
Un dicționar de antonime în barca fiecăruia
Fugi la ce capăt al ei crezi că nu te vei scufunda

Construcție în rezumat

În anul în care ne-ai ales
să te aducem pe lume
dorința unuia de celălalt și-a prelungit ghearele
Din ce in ce mai ascuțite
accelerau aviditatea de tristețe a viitorului
Nu îi bănuiam perspectiva zdrobitoare
Ea își rodea intransigența
De bucurie și-o rodea
Nu era un spectacol normal
poate nu era complet
poate era unul posedat de prea mult zgomot interior
***
Îți mângâiam continuu frica de reușită
cu recunoștința adevărului carnal
Nu era o suficiență
nu cea a perfecțiunii
Cei care ne-au ținut sub cheie
nu ne-au învățat cine suntem
de unde venim de ce venim
ne-au pus doar să acceptăm
Interiorul meu rejecta ideea de materie și atât
Nu știam să îți curăț carnea decât prin lacrimi și rugăciune
Cu timpul am împărțit lacrimile
iar rugăciunea mi-a fost doar mie hărăzită
Poate învățasem în alt timp să o fac
cu forța inimii
***
Am împărțit cu tine toată informația pământeană
prin prisma judecății cerești
Ai fost atât de puternic
încât ai distrus inerțiala atașare
a lutului
cimentată în cuplu
Ai scos firimitură cu firimitură
dirijând lacrima
cu coada ochiului spre mine
Ce desăvârșire a etapelor
Ce perfecțiune a rânjetului
***
Am alergat prin râuri de munte
reci
Am alunecat pe stânci
încercând să înaintez
Mi-am julit tălpile în cioburile părăsite de nereușiți
pe fundul apei
Ea părea clară
dar eu uitasem cum să o codific
ca să-mi dezlănțuie bucuria
***
Ne-am tras unii pe alții
ciclic
uitând să deschidem ferestrele
sau măcar să spălăm sticla
***
Și a intrat pe ușă omul cu lacrima
De nenumărate ori a intrat
ca să îmi spună
cât de aproape sunt de înaintași
cât de ieftin este să oferi o floare
cât de ramificată este inima ta
sau cât de aproape ești tu de tine
fără să te mai strecori sub alte măști
ca să nu îți afle străinul secretul.
***
Și ce dacă îl află
În universul ăsta
toți știu despre toți
Suntem la fel
doar treptele de încercănări sunt altele
De ce răsună-n tine vocea celuilalt
Atâta timp cât îți continui mersul
este doar o voce altfel o intersecție
***
Nuca își adună coaja într-un sărut
Miezul unge sufletul
împarte porții vieții
desăvârșește umplerea perfecțiunea
îți rotunjește gura cu întregul ei
***
Timpul mută sacii dintr-o spinare în alta
ca să nu stea nimeni liniștit
să nu se piardă nimic din plata lumească
Acum porți tu grăuntele de indisciplină
capul tău să prindă greutate
pe lama lustruită cu transpirație și neodihnă
Bocceaua ta a înnodat
toate râurile pământului
Acum cară aluviunile lor
***
Încerc să îți șoptesc în coduri
Fatalitatea există
Suferim în exces
sau ne bucurăm de întrepătrundere
Vorbele comune nu-ți plac dar ia seama
Sacii sunt grei
nu-i mai urca și tu
***
Cînd vei avea timp să mă auzi
De ce trebuie să consumi, mlădiță, aceleași stări
care mi-au îngropat și mie viața

Cine sunt eu?

Sunt infinitul
metamorfozat în duh,
adus pe aripă de înger
într-un trup
creat de spirite înalte
şi binecuvântat
de Dumnezeu.
Sunt viaţă întrupată
într-o materie
dezgolită de vlagă,
modelată de olar
după un tipar comun,
chinuită în transformări
repetate,
cu chip ridat
de trăiri terestre.
Sunt informaţie
reactivată din alte lumi
şi împinsă
în cunoaşterea momentului
de mâna unui înţelept,
aşternută pe hârtie
prin cuvânt
ca hrană
pentru alte suflete.
Sunt cuvinte
înşirate cu sens
şi înţelepciune
în formaţiuni scurte
sau lungi,
cu guri deschise
sau închise,
cu ochi obosiţi
sau strălucind plăcere,
cu forma poem
sau forma poveste,
sunt hrană pentru tine.
Şi… mai sunt iubire,
trăire specială,
trăire fără zăbală
dar pură, onestă,
care îmbrăţişează omenirea
din privire,
îi curăţă
tristeţile din viaţă
şi suferă cu tine,
se bucură cu ei,
chiar dacă dorul este altul.
Dac-am scris versuri?
Scris-am după poftă,
cu ochii-nchişi,
cu sufletul prin vânturi
pachete de trăire
lansate la apă
pentru pescarii
doritori de hrană,
fără scop,
doar pentru îmbărbătarea
lacrimilor
care voiau
să inunde pământul.

Despre somn

Somnul ăla care sperie omul
pe mine mă bucură
Da Acela despre care se spune
că este punte tunel neant
iad sau rai
Somnul acela în care
decorporalizat
constați că unești infinitul
Somnul acela
din care ei zic
că nu te mai întorci niciodată
Ei bine Somnul acela
mă ajută să înțeleg
că am ajuns la miez
înălțând piramida mea imaginară
dintr-un buzunar de alunecări

Refugiu

De ce ți-ar trebui să te ghiftuiești
cu scrisul celuilat
cu viziunea lui
când în tine zace atâta perspectivă
umor răzvrătire
atâta tinerețe
noblețe etalată de vreme
pe care o ții în colivie
Pentru că e mai interesantă larghețea celuilalt
De ce nu-ți dai voie să mergi în scris
așa cum te plimbi în natură
să simți parfumul interiorului tău
așa cum deschizi o grădină cu regina nopții
sau cu frezii sau…
Atâtea flori au parfumul lor
tu nu trebuie să te scalzi în el
pentru că vei ajunge să plagiezi
Nu te încrâncena să nu mai fii tu
să fii doar el/ ei
Tot timpul ai cuvinte odihnite
care așteaptă sa fie spuse
Le-ai recitat zilnic în limbile gândurilor
Dacă nu ai frumosul în vârful peniței
lasă momentul să fie dezbrăcat de alții
O vei face și tu să-ți eliberezi sufletul
Va înmuguri și zâmbetul cuvântului tău
pe buzele celorlalți
Până atunci
caută-l și îmblânzește-l în tine

Cioburi în amestec

Noaptea vegetală
crește într-un pahar cu apă
ca un gândac asumat de firesc
Echilibristica gândurilor
inundă imaginația adăpostită de cioburi
trimițând sufletul
în odihna altei vascularizări
Călătorește în beția iluziilor
hrană pentru drum
doar revendicarea fasciculului de lumină
Clopote bat în inimă
trezesc entități Se agită în umezeala locului
fără să-și mai poată îmbrăca identitatea
Fisuri reptile agață liane
de ochii iluzorii ai neantului
Visele înțarcă la cântatul cocoșului
temerea de necunoscut

Hai să vindem stelele

Lumea mea se zbenguie-n cap
fără împopoțonare
adună monotonia din mass media
o cerne prin sita logicii
Rămâne cu foarte puține lucruri interesante
Se mută cu ochii în cărți
alege idei care-i convin
este un ritual al jocului
își bucură cu el orizontul
Deschiderea echilibrează circuitul sanguin
destinde aura în plinătatea ei
adună soarele pe un pervaz
știe cum să-i propage razele
Tu lume a mea
cu rănile decriptate, eliberate de cutume
descălțată de invective
cu răni pe talpă de drum lung
hai să prindem ploile în cârlige
să le scuturăm împreună frunzele
hai să vindem stelele
să adunăm de sub apă luna
să i-o facem soață inimii

Dacă ar fi să te mai cos o dată…

nu aș ști
din ce frânturi de realitate
să încep
pentru a-mi închipui viitorul
Să-ți cos întâi
ochii melancolici
pe o piele măslinie visătoare
buzele conturate carmin de zâmbetul etanș
dintr-o glumiță imperfectă
mâinile și picioarele impecabil cioplite
din lanțul omenirii
să se învârtă ca o tiribombă
într-un târg de paiațe
sau degetele perfecte
să le cos pe corpul meu
ca pe clapele unei tastaturi
să mângâie fără pace denivelările
pe care le-au făcut
refulările lutului trecut
chiar nu știu
din ce să încep
să te cos
Te voi coase totuși
din Lumina lui Dumnezeu

Nu mai ești singur

Când te găsești pe tine
în tine
nu mai poți spune că locuiești singur
Ai cu cine comenta în liniște
De ce nu
să dezbați contradictoriu idei
Să împarți spații
să creezi imperii de supunere sau nesupunere
Poți chiar să te umilești
ca să ți se facă rușine de tine
sau să te ridici în slăvi
până când gâfâie ansa de atâta orgoliu
Ai atâta treabă în tine
Să cari aluviuni
să cizelezi să ridici bariere
să înalți munți de lumină și întuneric
castele de nisip la malul mării pentru doi
Să arzi în iubire și deziluzie
Tu ești unul
și gândurile o multitudine
Ce-ar fi să le pui să tacă
cât timp umpli o lună cu stele

Question

Prin hublou abisal
umbre cresc către cer
Sunt ei ochii totemici
răvășiți de cuvânt
sunt vibrații înalte odihnite-n pământ
un complot de iluzii și atingeri fierbânde
un veșmânt pentru urme
aer mort renăscând
sunt strămoșii tăcerii
în oglinzi de-nceput

LA MULȚI ANI