Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » ,,VOX AUDITA PERIL, LITTERA SCRIPTA MANET!”, (lat.) – CUVÂNTUL AUZIT SE UITĂ, CEL SCRIS RĂMÂNE… (semnal de carte, autor Vasile BELE)

,,VOX AUDITA PERIL, LITTERA SCRIPTA MANET!”, (lat.) – CUVÂNTUL AUZIT SE UITĂ, CEL SCRIS RĂMÂNE… (semnal de carte, autor Vasile BELE)

La ce te gândești? Direct! Așa… ca de pe ,,feisbuc”. Apoi, mă gândesc, unde eram, pe vremea asta, săptămâna trecută. Clar la Săcele, BRAȘOV, la Campionatul European de Poezie, împreună cu foarte mulți și valoroși poeți. Nu îi amintesc din cauza că aș uita pe careva și nu mi-aș ierta-o! Dar, vorbind sau gândindu-mă la prieteni adevărați, azi, dragi prieteni, sunt cu gândul la PETRU T. GRĂDINARU din Vadurile – Vaslui, un prieten de care mă leagă multe lucruri minunate, inclusiv poezia, literatura, cea care unește suflete nu le urăște, nu le dezbină (aviz celor ,,Joni Contra!”). Azi, sâmbătă, o zi liniștită! O zi frumoasă, senină, iar eu nu am nicio dragoste pentru muncă. M-am săturat! Vreau să mă fac domn… credeți? Nici eu! Sunt într-o pauză de lucru, așa ca la țara, cules cartofi, cules prune, făcut horincă… bla… bla. Apropo, vă aștept în clacă, dacă nu aveți ce face acasă!
Deci, vorba ,,feisbucistă”, azi este despre tine PETRU T. GRĂDINARU și volumul de versuri PUSTIUL VIEȚII, apărut la Editura Izvorul Cuvântului, București, 2018, ISBN 979-606-8928-62-3, pag. 124, cu un CUVÂNT AL EDITURII, semnat de Florin Căprar, care punctează, raportat la conținutul acestui volum: ,,Temele cuprinse sunt cele întâlnire deseori în poeziile populare: educația în credință și smerenie, iubirea de părinți și pământ, iubirea de locurile natale, iubirea de țară…(pag. 5). Credința, o altă mare temă, inoculată în anii copilăriei, a avut de-a lungul vieții autorului foarte mare importanță și influență, de multe ori aceasta era principalul mijloc de îndrumare în primii ani ai vieții, și care, peste timp, a dus la formarea adultului de mai târziu, cu credință în Dumnezeu”, (pag. 6).
Sunt foarte curios, să văd de ce se plânge autorul despre PUSTIUL VIEȚII, cu atât mai mult cu cât, cunoscându-l pe autor de vreo 2 ani, nu îi simt sufletul deloc pustiu, dimpotrivă – este un adevărat prieten, talentat, foarte obiectiv și de o sensibilitate aparte. Evident că este o expresie metaforică, dar citindu-i poemele i se conturează ,,profilul” liric cel mai bine. O poezie de suflet, având adevărată rădăcină în izvorul de lacrimi și dor al adâncului de suflet. Cu toate că sunt contra cronometru, grăbindu-mă, clar, la muncile câmpului, lectura nu îmi dă pace, nu mă lasă, mă atrage, mă sensibilizează și mă emoționează. Mă bucur pentru darul prietenului Petru T. Grădinaru și-l felicit cu sinceritate de rouă.
Iată, deci, poezia care poartă numele acestui valoros volum:
PUSTIUL VIEȚII,
,,Prin pustiul vieții tot mergând,
Picioarele-mi simțeam grele, ca de plumb
Și prin cenușa lui, albind,
Mersu-mi era ca a rănitului porumb.

Vedeam în zarea veșnic tot cețoasă,
În urmă, umbra morții nemiloasă.
Sfârșește drumul și îmi spun în gând,
Când prin pustiu, mă văd mergând.

Prin soare și nisipul arzător,
Târându-mă cu greu spre-albastra zare,
Smerit, mă rugam răbdător,
De o să mor… să pot primi iertare.

Încet, încet, ajung la oaza,
Cu apa sfântă a tămăduirii,
Ochii spălând, pierise groaza,
Aflând ce-i conștiința, legea firii”, pag. 19.
Felicit autorul! Volumului, îi doresc, așa cum este firesc, cititori pe măsură, dar vă asigur că din interior răzbate un iz de bucurie, de spiritualitate, de tradiționalism. Petru T. GRĂDINARU nu se va opri! Își va continua drumul literar și ne va surprinde cu alte minunate versuri, sunt convins de ce spun!
Pentru că prea mi-a plăcut finalul semnat de F. Căprar, am să-i las acestuia bucuria finalizării acestui semnal de carte: ,,Am să închei prin a vă spune că citind această carte nu veți descoperi capodopere literare, dar veți găsi un colț de rai pământesc, în care, din când în când, cu toții ar trebui să ne retragem, dar nu fizic, măcar bucurându-ne de lectura unor astfel de poezii”, (pag. 6). Un final de CUVÂNT, excelent! Exact așa doream să finalizez eu… dar uite ce frumos a știut editorul de carte să-și semneze eseul.
Nu mă rabd să nu amintesc, chiar dacă o fac fugar, sufletul ,,de copil” al autorului, încercat de emoție și bucurie, care se simte și în poeziile ÎNVAȚĂ, (pag. 118) sau LA SĂNIUȘ, din care, cu toată graba mea redau o strofă:
,,Într-o noapte, doamna Iarnă,
A ornat și-a-nzăpezit,
Fără milă, făra teamă,
Câmpul ce era-nverzit”, (pag. 119).
Autorul, prin versul lui, prin modestia creațiilor dumisale, vrea să ne spună, (și chiar reușește), vorba latinului: EGO SUM QUI SUM!, în traducere EU SUNT CEL CE SUNT! Felicitări, prieten și coleg de condei.
Chiuzbaia, 12 septembrie 2020 v.b.
* * * * * * * * * * * *
De vorbă cu autorul:
Vasile Bele:
– Se lasă domnul PETRU T. GRĂDINARU, din Vadurile, jud. Vaslui, intervievat?
Petru T. GRĂDINARU:
– Da! Cu cel mai mare drag, dar înainte de toate, dați-mi voie să rostesc un MULTUMESC – cu recunoștință, pentru că nu m-am așteptat la acest comentariu făcut pe merit, despre volumul de versuri. Este o mare onoare pentru mine să fiu caracterizat așa cum sunt, lucruri perfect adevărate. Poezii de dragoste nu pot să scriu. E o poveste lungă dar a trecut. Iubita mea, din acele vremuri, pe-atunci învățătoarea satului, a fost dată cu forța la măritat. Eram ciclu doi la UM 01331, Dej, Dealul Florilor, strungar – mecanic la atelierul unității, funcție de sergent, la ,,Depanare”. A fost și a trecut, dar nu se uită niciodată, o dragoste adevărată. Tecutul e trecut, dar haideți să ne întoarcem în prezent…

Vasile BELE: – ,,Trecutul e trecut!”, vorba dumitale. Cine este, poetul și omul Petru T. GRĂDINARU?
Petru T. GRĂDINARU:
– Prietene care ești mai mare decât mine, cu facultatea de litere, îți mulțumesc încă odată că numai dumitale și doamna Vasilica Mitrea v-ați aplecat și ați dat o notă la lucrările mele care zugrăvesc: natura mama mea de a doua, copacii, pădurile cu făpturile ei minunate, pomii fructiferi, munții, dealurile, apele, satul, bunicii, mama, tata, sătenii, florile, și poeții zilelor noastre.
(Elvira Răceală – poezie dedicată, Garofița Jianu și Mioara Baciu, generalul Pulbere și d-na Mitrea).
Și încă un adevăr – când s-a înființat ,,Cenaclul Prolitera” Vaslui, am debutat cu două fabule. Președintele Cenaclului Prolitera, din acea vreme, a văzut și m-a încurajat. Se bucura de poezia religioasă. Domnul profesor este doctor în filosofie, m-a lăudat că scriu diversificat.

V.B.: – Acesta a fost începutul, primii pași spre literatură! Cu cine ați mai avut colaborări. Cine va mai susținut?
Petru T. GRĂDINARU:
– Un imbold destul de puternic, mi-a dat și doamna Ionica Bandrabur, din Slănic Moldova, (pe Facebook). Nu o cunoșteam dar, a văzut că scriu despre orice din amintiri și din istoria românilor (cea adevărată!) care îmi este dragă ca lumina ochilor, la fel străbunii noștri daci.Îi mulkțumesc și în această clipă pentru susșinerea și încurajarea de care am avut parte. Ăștia sunt oameni adevărați…

V.B.: Gânduri de viitor? Proiecte culturale?
Petru T. GRĂDINARU:
– Da! Cu siguranță! Așa ca în orice casă. Al treilea volum care are 20 de povestiri și o sută de poezii, va cunoaște lumina tiparului în primăvară. Se va chema: ,,Ultimul bastion creștin” – România. Are multe legate de evenimente și credința zilelor noastre. Mulțumesc încă odată, pentru efortul depus în a recenza sau a semnala acest volum de versuri – PUSTIUL VIEȚII. Mulțumesc… cu recunoștință scriitorului Vasile Bele pentru tot.
Să vă dea Dumnezeu sănătate. Iubiți poeții și scriitorii de țară numai ei știu mai bine despre glie, dragostea ce i-o poartă, și numai el – poetul, scriitorul – știe ce este greul și iubirea de neam și țară că, ai lui înaintași, mereu au dat jertfă pământului strămoșesc să am eu loc unde să locuiesc, să scriu..! Cu mare respect! Doamne ajută!

A consemnat Vasile Bele, septembrie 2020