Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » Anișoara-Violeta Cîra, Freamătul dragostei. Dragostea versurilor dintâi și din urmă

Anișoara-Violeta Cîra, Freamătul dragostei. Dragostea versurilor dintâi și din urmă

MOTTO:

,,Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleși.”

(MATEI 20,16)

 

 

Scriitorul Nicolae Turtureanu s-a impus în lumea literară românească nu doar prin creațiile sale, numeroase, originale și atotcuprinzătoare, ci și prin jurnalismul cultural, căruia i s-a dedicat, prin stăruitoarea promovare a valorilor, în special a celor de pe plaiurile moldovene, la reviste de faimă națională, precum „Cronica”, „Timpul” și „Cronica veche”.

Conform Biobliografiei publicate online, la Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, s-a născut în data de 25 noiembrie 1941, în Iacobeni, județul Botoșani. În satul copilăriei sale a urmat studiile gimnaziale.  Liceul l-a făcut în orașul Câmpulung Muscel, după care a dat admitere la Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o în anul 1966. Între anii 1966 și 1971, a fost redactor la Radio Iași. Apoi, a funcționat ca redactor la revista „Cronica” (1971-1998) și la „Timpul” (1998-1999). Grație experienței în domeniu, a lucrat, timp de șase ani, respectiv între anii 2000 și 2006, la Muzeul Literaturii Române din Iași. A ocupat poziții onorifice în diferite asociații: senior editor la „Revista Română”, Iaşi; director al revistei „Cronica veche”, începând din 2011; membru al Uniunii Scriitorilor din România; membru COPYRO. Aceste repere vorbesc de la sine despre pasiune, continuitate, seriozitate în slujba literaturii române.

Ca scriitor, debutează în anul 1962, student fiind, în revista „Iașul literar”, revistă a Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română. Debutează editorial cu volumul de versuri Punctul de sprijin, Editura Junimea, Iași, 1971. Au urmat: Nocturne (Junimea, 1975); Pentru cine exist (Junimea, 1979); Poezie deschisă (Junimea, 1984); Ascunsa rană (Helicon, Timişoara, 1996); Cuvinte încrucişate (publicistică/eseu, Editura Cronica, Iași, 1996); Mătrăguna dulce (publicistică, Editura Timpul, Iași, 2001); Poezii din secolul trecut (Junimea, 2002); Jurnal post-mortem (proză poetică, TipoMoldova, Iași, 2004); Atîta verde peste cerul alb (poezie, TipoMoldova, 2006); Dublă cetățenie (roman, Editura DANAART, Iaşi, 2009); Capăt de linie/Exerciții de neuitare (memorialistică/jurnal, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, București, 2010); Eternitatea, desigur (antologie lirică, 1971-2011, Editura Alfa, Iași, 2011); ș.a. Este și un apreciat eseist: Cuvinte încrucişate (Cronica, 1996),  Mătrăguna dulce (Timpul, 2001), Jurnal post-mortem (TipoMoldova, 2004); Trafic de influență (publicistică, DANAART, 2011) ș.a.

Încă de la debut a fost remarcată calitatea excepțională a versurilor sale. Pentru volumul de poezii Punctul de sprijin a primit Premiul pentru debut al Festivalului Național de Poezie „G. Bacovia”, Bacău. De altfel, multe dintre volumele sale au fost premiate. De exemplu: Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1975); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, pentru afirmare literară (1981); Premiul „Lecţiile istoriei” la Salonul de Carte Românească, Iaşi (1996); Premiul special pentru poezie la Festivalul Internaţional de Poezie „Ronald Gasparic”, Iaşi (2003) etc.

În cei peste 50 de ani de la debut, personalități importante ale literaturii române au scris despre Nicolae Turtureanu: Ştefan Augustin Doinaş, Lampa lui Diogene (1971); Al. Piru, Poezie românească contemporană (1976); Gheorghe Grigurcu, Poeţi români contemporani (1981); Virgil Cuţitaru, Spaţii (1981); Marian Popa, Dicţionar de literatură română (1971, 1977); Valentin Taşcu, Poezia poeziei de azi  (1988); Laurenţiu Ulici, Literatura română contemporană (1995); Nicolae Busuioc, Oglinzile cetăţii (1996); Marian Popa, O istorie a literaturii române, de azi pe mîine (2002); Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani (dicţionar, 2002); Who’s Who in Romania (2002); Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români (2003) etc.

Lirica lui Nicolae Turtureanu a fost tradusă în limbile: franceză, germană, greacă, macedoneană, rusă.

Într-un interviu[1] solicitat de către Iulian Pruteanu-Isăcescu, Nicolae Turtureanu mărturisea: ,,Poezia mea, astăzi, e ca o girafă privită de un ardelean: «Aşa ceva nu există!» Această poezie are gîtul lung – luuung şi se hrăneşte cu frunze aflate la 3-4 metri deasupra solului. Poezia mea nu e carnivoră, în timp ce autorul ei este un cronofag. Pentru somatica lui, conform indicaţiilor medicilor – ar trebui să consume mai multe legume şi fructe, dar autorul e o fiară domestică, îi place zeama de lemn strîmb, nu frunza de lobodă”.

Pentru Nicolae Turtureanu, poezia ajunge să fie un modus vivendi, e îndrăgostit iremediabil de jocul cuvintelor și de stih. Penultimele versuri de dragoste au fost publicate relativ recent, în anul 2014, la Editura Junimea din Iași. Titlul este fără echivoc, emblematic pentru tematica poeziilor. Volumul se deschide cu poemul Portretul unei necunoscute. Surprinzătoare și senzuală, această necunoscută ne trimite cu gândul la celebrul Portret al unei necunoscute, aparținându-i pictorului rus Ivan Kramskoi. Acesta reprezintă unul dintre cele mai cunoscute portrete realizate de pictorul rus. Pictura înfățișează femeia în toată delicatețea ei, „necunoscuta” fiind numită de mulți „Mona Lisa rusă”. Măiestria artistică a lui Kramskoi se remarcă nu doar în execuție, ci şi în misterul care învăluie personajul reprezentat. Deschiderile spre intertextualitate sunt frecvente, poeziile lui Nicolae Turtureanu trimit cu aparentă nonșalanță spre alte opere. Iar acesta este unul dintre indiciile modernității liricii sale.

„Necunoscuta” lui Nicolae Turtureanu are farmecul femeilor care i-au marcat existența: este mama angelică, pierdută timpuriu, în copilărie: ,,Ea e ceva ce nu există”, „Ea e trimisa specială”, „este privirea ei şi ce tandră/mă înfăşoară – parcă sînt un copil”. Este vrăjitoarea, care îl năucește, arătându-i că știe totul despre el:

 

Cu ce se ocupă tînărul domn,

scrie o elegie, o odă,

o poemă ironică, un haiku,

după ultima şi cea mai veche modă?” (p. 6).

În poem se identifică afirmații antagonice:jumătate veselă, jumătate tristă/vorbitoare şi mută”; „căldură conservată în frig”; „cuvintele în loc să crească, descresc”, cu scopul de a crea ambiguitate,  suspans și de a surprinde apoi printr-o soluție neașteptată.

Tonul poemului este elegiac. Întâlnirea cu necunoscuta este o pură fantezie. Cu această ocazie, se pun în scenă amintiri, străfulgerări imaginative, pasaje suprarealiste, la locul lor în text, dar nu și în realitate. Se simte, din primele silabe, o incurabilă nostalgie a Poetului, o nevoie omenească de  a se reîncarca afectiv. De aici, evocarea femeii enigmatice, a dragostei. Dar acest vis al iubirii e, mai degrabă, un coșmar: „E visul/în care nu pot ca să strig”; „Dar oricum nu se aude”. Îl urmărim pe Poet, dincolo de structurile de suprafaţă ale poeziei, într-o introspecţie asiduă şi emoţionantă, care îl caracterizează, prin excelenţă. Chiar imaginația pare să îi joace feste, eul liric tânjește după o îmbrățișare caldă, însă răspunsul contingenței e mereu adversativ, controlat de luciditate: dar… („Dar îmbrăţişările ei, dar strînsoarea/braţelor-”).

Poemul se prezintă ca un hipertext, o creaţie care justifică și ia sub umbrela sa celelate poeme din volum, prin inedit, frapant, tehnică modernă. Figuralitatea este ponderată. Estetica poemului se sprijină mai mult pe căldura trăirilor, a privirilor spre lume, ce însoțesc, în acest caz, pașii imprevizibili ai necunoscutei, potențând misterul ei. Totuşi, textul nu este lipsit de aportul unor figuri de stil: metafore – „trimisa specială”; „cheie universală”; epitete: „poemă ironică”; „deget transparent”, „lipicios”; „dimineaţa nefastă”; „fîntîni părăsite”; „cerul/orb şi nevorbitor;  „tînărul domn; „stranie limbă” și chiar câteva comparații, în care se împletește vizualul cu dinamicul: şi-n aceeaşi clipă a şi intrat/triumfală/ca o dimineaţă/ieşită din ceaţă/la secerat”, sau vizualul cu dinamicul și cu implicitul sonor: „cad silabele-n gol/ca bănuții de-aramă”.

Cuvinte încrucişate e cel de-al doilea poem, format din patru părți, numerotate. Spiritul ludic înflorește. Toată scriitura pare a fi o „joacă de-a literatura”, unde totul este posibil. Nicolae Turtureanu găsește în poezie refugiu, satisfacție, libertate personală. Și trezește empatie. Cititorul participă la acest joc fără nicio regulă fixă.

În ceea ce privește lexicul, e interesant să observăm (asemenea lui Eugeniu Coșeriu) că numele gingașelor insecte, raportate la „genul literar”, devin maleabile: „vara un flutur cu-o flutură” – substantiv epicen de gen masculin; la fel: „O melcă doar sună la uşă şi-ți/coase-un descînt şi tot ea ți-l descoase”Melcă (II) (răspuns).

Tot Eugeniu Coșeriu, în studiul său despre lingvistica funcțională, a remarcat, în privința limbii sincronice (ceea ce Nicolae Turtureanu consecvent aplică) două tipuri de tradiţii: tehnica liberă a discursului şi discursul repetat. Autorul studiului demonstrează cu argumente ce înseamnă aceste noțiuni: tehnica liberă cuprinde elementele constitutive ale limbii şi regulile „actuale” vizând modificarea şi combinarea lor, iar discursul repetat presupune tot ceea ce în vorbire se repetă într-o formă mai mult sau mai puţin identică, sub înfățișare de discurs deja constituit (Eugeniu Coșeriu, Lecții de lingvistică generală, p. 258).

Așadar: „noaptea bună se cunoaşte de dimineaţă” – se regăsește în expresia „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă”; „Manole şi atîtea Ane! – Ana lui Manole”; „dar asta să i-o spui lui mutu’ expresie frecvent utilizată în vorbirea curentă, ea avându-și originea în folclorul urban; „pronostic exact: 1 x 2”enunțat cu ironie, ironia fiind marcă specifică a liricii turturiene, pronostic exact fiind 1:1; „căci cel mai greu e de ghicit trecutul” – cu aceeași disimulată ironie, fiindcă se ghicește viitorul, nu trecutul; „Toamna se numără cojoacele/iarna bobocii îşi scutură/ primăvara îşi scoate la iarbă verde ácele” proverbul prezentând modificări subtile: Toamna se numără bobocii ; Baba iarnă îşi scutură cojoacele; substituirea consoanei dentale t cu d, cu efecte comice și… stilistice, în „Niciodată doamna nu fu mai frumoasă”; intervenția unor elemente specifice altei limbi: de exemplu, în comunitatea lingvistică spaniolă este întâlnită zicala: Todos en el pueblo saben…(toată lumea din sat știe…) – la Nicolae Turtureanu găsim „ce ştie oraşul ştie şi satul”;  ori „mi-a ajuns cuţitul la gît” (Cuvinte încrucişate, III) – expresia explicată de însuși poetul: „se spune la os” etc.

Utilizarea unor versuri, expresii sau titluri renumite este o altă dimensiune a intertextualității, concept a cărui origine datează din secolul XX: „sur le pont d’Avignon” – „În pădurea Agafton/sună-un clopot monoton/– sur le pont d’Avignon –”(Cal cu mînere); „la vie en rose”„Te-am citit în ziua șoricie,/am degustat poemul ca pe-un vin,/și m-aș fi vrut din nou paznic la vie,/la vie en rose, din chivotul divin” – Melc II (răspuns); „un veac de singurătate”,,Am aşteptat – ori mi s-a părut ? –/un veac de singurătate absolută/în atmosfera oarbă-surdo-mută” (Jurnal); cântecul popular „mă dusei să trec la Olt” (Alean); interferența cu Miorița, într-un text dramatic, preferând balada ca specie pentru conjuncția dintre epic și liric: „iar corul…/ Erau brazi şi păltinaşi,/erau stejari seculari, erau mesteceni şi plopi/tremurători, erau arţari cărora abia le mijeau/mustăţile şi salcîmi/adulmecînd/izvoarele”(Nu ştiu nimic despre Ea).

 Cuvinte încrucişate II atrage atenția prin aluziile la unul dintre cele mai vechi ordine nobile existente, Cavalerii de Malta, și prin proiectul de folosire a latinei ca limbă comună, dat fiind că toate limbile romanice provin din latina-mamă: „Ne-ar trebui o limbă comună. Chiar latină”.

Jocul de cuvinte continuă cu efectele omonimiei. O strategie admirabilă, mereu aluzivă: „Te-am prins pe unde medii”…; apoi, poetul alege elipsa substantivului unde (omonim cu adverbul relativ), ca să facă, prin implicatură, legătura cu undele radio: „eşti ca un post de radio bruiat şi pătimaş”. Printr-un exercițiu de imaginație, apropierea celor doi actanți ar fi posibilă doar dacă „diplomatul școlii de șah și pantomimă” ar vorbi într-o limbă mamă comună, nu el în dacă, și ea în etruscă – asistăm la același joc omonimic, aici avându-se în obiectiv perechea substantiv comun-conjuncție subordonatoare.

Eul liric își derulează sub privirile noastre existența fantezistă, de la imaginea insului pueril, îndrăgostit fără să știe: „parcă sînt un copil/jucîndu-se cu o copilandră” (Portretul altei necunoscute), la postura de diplomat al unei anume școli de pantomimă: „Sunt diplomat al şcolii de şah şi pantomimă./Eu îţi vorbesc în dacă, tu numai în etruscă” (Cuvinte încrucişate, II). Între cele două limite, asistăm la un joc al vieții și al morții, al  solidarității și al solitudinii… în dragoste. Iată cum se referă poetul la pierderea mamei sale: „la loc cu verdeaţă,/unde nu-i întristare/nici suspin”(Ieşire în decor) sau „Pînă şi bătrîna ta mamă/(cu care am supravieţuit 9 ani)/s-a dus/la loc luminat, la loc cu verdeață,/unde nu-i întristare nici suspin” (Toată viaţa am rîvnit să fiu singur). Tema morții se amplifică: „adorm/cu spectrul morţii-n braţe” (Cactuşi în floare); „Apoi (vorba poetului) s-a dus să moară/puțin. Dar a murit cu totul. A murit definitiv” (Toată viaţa am rîvnit să fiu singur).

În materie de expresie, poezia lui Nicolae Turtureanu poartă amprenta unui limbaj poetic inedit „teii dantelă de brumă” (Starea vremii); „În incendiarul amurg” (O şapcă roşie); „surîsul şi prea dulcea ta derută” (Se pare că…); „Stelele-n cer scandează-n cor” (Cactuşi în floare); „corul copacilor” (Nu ştiu nimic despre Ea); „salcîmii cum ţin cerul, să nu cadă” (Vă iubesc albinele…); „mă piteam sub Podul cel Mare, printre fiare,/s-aud cum trece-n goană copilăria mea” (O, voi, pierdute trenuri…)  etc.

Întreg volumul își mută greutatea existențială, revărsând-o în ultimul poem, intitulat Particula lui Dumnezeu, care vine parcă să clarifice locul tuturor în această lume, arătând care ne este sorgintea și Cine anume ne-a făcut:

 

Particula lui Dumnezeu

 

Poate eşti TU.

Pot fi chiar EU

particula lui Dumnezeu!

Putem fi TOŢI.

Poate nu e NICIUNUL

făurit de PREABUNUL?!?

Ştiam c-am penetrat MAREA BORTĂ

şi, deodată, iată-ne,

fecundaţi în RETORTĂ.

Cine e MAMA,

cine e TATĂL?

Dacă-l ştii, arată-l!

Desvirginează atom de atom

pînă-n pînzele albe,

unde CEVA s-a făcut OM,

şi chiar FEMEIE,

de-a dreapta TATĂLUI să steie.

 

O poezie de profundă tristețe, care, ascunsă sub masca unui joc miraculous, creează impresia  că poetul dorește să mențină o legătură strânsă între el și cititor, pe care, din dragoste, nu vrea nicidecum să îl întristeze. Versul clar, melodios înmagazinează nenumărate tristeți de neuitat, nedepășite, decât aparent, de ironie sau de autoironie: „… Dar într-o zi ziarele vor scrie:/Ieri a murit poetul Turtureanu./A scris doar 7 cărți de poezie…/şi una anunțată – pe la anu’…/Îi vom păstra o vie amintire…” (Cronică veche). Acesta e viitorul inevitabil. Trist.

 

 

 

[1]INTERVIU CU NICOLAE TURTUREANU, LA 65 DE ANI, 26 octombrie 2006. Disponibil online http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr46NicolaeTurtureanu65.html


Despre Eugen DORCESCU

EUGEN DORCESCU BIOBIBLIOGRAFIE Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Doctor în filologie. Născut la 18 martie 1942. Cetățean de onoare al Timișoarei. Căsătorit cu Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, prozatoare, eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, 2012; Marele Premiu „Sfântul Gheorghe”, la Festivalul internațional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia, 2017 etc. Opera (sinteză) – Omul de cenuşă, antologie de autor, ce include cele opt cărți de poezie, apărute între 1972 și 2001, Editura Augusta, Timișoara, 2002; – Biblicele. Include : Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri, Rugăciunea Regelui Manase în versuri, Editura Marineasa, Timișoara, 2003; – Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, ediție critică, ne-varietur, 468 p., realizată de Mirela-Ioana Borchin: Selecție din cele cincisprezece volume anterioare, Biobibliografie și Eseul hermeneutic : Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei (150 p.), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015; – Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Sub cerul Genezei, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Agonia caniculei, Editura Mirton, Timișoara, 2019; - Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela (Zaragoza), Spania, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu. (286 pagini); - Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991 – 1998), Ediție îngrijită, Selecție de texte, Prefață și Note de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020. (537 pagini).

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.