Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Daniel LUCA: Mini enciclopedie

Daniel LUCA: Mini enciclopedie

A treia carte a lui Daniel Mariş (după două volume de versuri) este dificil de încadrat într-un anumit gen, fiind rodul unei munci asidue de ani de zile. Practic, este o mini enciclopedie, cuprinzând citate pe diverse teme, file din viața unor personalități din varii domenii de activitate, unele comentate, altele doar consemnate, însă slujind unui scop nobil: memorabilitatea.

Fiecare paragraf este un grăunte de înțelepciune, provenit din experiența altora. De multe ori ajungem să ne identificăm cu cei în cauză. Dumitru Augustin Doman afirmă despre cartea de față că „patria lui Daniel Mariș pare a fi Biblioteca”. Perfect adevărat, dar dincolo de bibliotecă se află viața cu multipelele-i fațete.

Chiar dacă nu întotdeauna citatele notate aici sunt comentate, ochiul lui Daniel Mariș este vizibil, totul fiind filtrat prin prisma sa, lectura având un impact atât de puternic asupră-i încât a simțit nevoia să o împărtășească și altora.

Sfântul Ioan Scăraru afirmă: „Căci scara te învață înlănțuirea virtuților… a celor trei virtuți de pe pământ care sunt: credința, nădejdea și dreptatea, iar dragostea este cea mai mare” (p. 178), aceste virtuți regăsindu-se cu asupra de măsură și în cuprinsul cărții de față, înrâurirea lor asupra sufletului omenesc devenind decisivă.

Adeseori, iubirea nu cunoaște împlinirea, cauza fiind enunțată de Cesare Pavese: „De ce aproape toți oamenii au suferit o deziluzie în dragoste? Pentru că tocmai amorul în care s-au aruncat cu patimă trebuie să-i trădeze – potrivit legii că se obține numai ceea ce este cerut cu indiferență” (p. 173).

Pe de altă parte, iubirea poate fi atât de mare încât să ucidă, după cum mărturisește Irinel Liciu, care se sinucide după moartea soțului său, Ștefan Augustin Doinaș: „Domnul meu și Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaș, dulcele meu, o prea mare iubire ucide” (p. 144).

Scrisul este văzut de mulți scriitori ca o cale de a se salva ei înșiși, nefiind altceva decât niște martiri, după cum constată Ernesto Sabato: „Sunt martori, deci martiri ai unei epoci” (p. 42). Totodată, ei dau viață chiar și cititorilor lor: „Scrisul nu este altceva decât o transfuzie de sânge, fiindcă dau cititorului cel mai prețios lucru pe care îl au, lucrul cel mai dătător de viață” (Mihail Șișkin, p. 31). De altfel, creația, de orice natură ar fi, trebuie luată la modul cel mai serios cu putință: „Creează ca un Dumnezeu, poruncește ca un rege, muncește ca un sclav” (Constantin Brâncuși, p. 13).

Chiar și societatea în ansamblul său este luată în vizor de autor, patriotismul, iubirea de neam și țară fiind de nezdruncinat: „Nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții” (Lucian Blaga, p. 11), în pofida exemplelor negative ale clasei conducătoare de azi, indiferent de partidul pe care îl reprezintă: „România este astăzi într-o situație dramatică în primul rând din cauza clasei politice. Ea a avut decizia, resursele, mijloacele de a da legi, de a crea instituții. Ce a făcut? O cursă continuă, mai bine de 20 de ani, pentru a se îmbogăți. Nu au dat deloc o bună guvernare. N-au asta în cap, nici nu știu și nici nu vor s-o facă” (Magdalena Popa Buluc, p. 189).

Fiecare om își are propria poveste, după cum observă și Filip Lucian („Doamne, sunt atât de mulți oameni și atât de multe povești…”, p. 194), însă aceasta nu înseamnă că nu pot exista puncte comune între ele. Ba chiar pot semăna unele cu altele până la identificare, ori unele pot avea o influență asupra altora.

Cartea de față îndeamnă nu doar la lectură, că și la înțelegere, la credință, iubire și speranță. Pe scurt, „carpe diem!”, trăirea clipei însemnând aflarea luminii.

—————————–

Daniel LUCA

Timișoara, 19 septembrie 2020


Etichete: