Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: TAINA SCRISULUI (117) – DE LA MAGMĂ LA STEA

Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: TAINA SCRISULUI (117) – DE LA MAGMĂ LA STEA

„De la magmă la stea”

(Lucian Blaga)

 

Sub teiul ce ploua cu flori aurii parfumate, stăteam zile întregi citind din teancul de cărți cu basme. Greu făceam rost de povești, în special de la învățătorul meu, dl. Munteanu. De multe ori am retrăit momentul jenant când ducându-mă să cer cărți, dormea împreună cu soția sa. În carul care mă ducea în Poiana Zimbrilor, unde familia mea stătea câte o săptămână să facă fânul, citeam cărțile lui Jules Verne. În clasa a șasea după lectura cărții „Insula misterioasă”, impresionată profund de existența unui submarin am luat hotărârea să devin scriitoare.

 

Această hotărâre m-a purtat în viață pe cărări prăpăstioase, dureroase. Mi-am pierdut chiar și marea mea iubire, pe soțul meu când mi-a declarat: „M-am săturat de examenele tale, de concursuri, de scrieri, etc. etc.” Parcă m-ar fi lovit cu o bâtă în cap. A fost unul din motivele pentru care l-am părăsit. Descindea din conții Bucevschi veniți din Polonia în jurul anilor 1600. Ruda, pictorul Epaminonda Bucevschi cu atelier la Viena, a fost prieten cu magnificul Mihai Eminescu.  Există poza lui în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu.

 

Soțul meu era foarte frumos, cu ochi albaștri, mai frumoși decât ai lui Richard Burton, cu o inteligență surprinzătoare și un umor debordant. Trei ani după despărțire m-am zvârcolit în pat lipsindu-mi mereu brațele lui, din nopțile mele. La 15 ani mi-a apărut într-o revistă a timpului o nuvelă. În liceu îmi descriam minunatul meu loc natal Teliu, înconjurat de dealuri cu păduri în diferite culori prin anotimpuri. Acest motiv al anotimpurilor fiice ale Mamei Geea, Zeița Pământului, Mama Geților, a rămas în toată creația mea literară. La cenaclul literar din liceul de pe Calea Bucureștilor Brașov, îmi discuta aceste descrieri, poetul Ermil Rădulescu. Sub balconul vilei mele de pe strada Lunii, îmi cânta serenade un tânăr îndrăgostit care mă cerea de soție, băiatul preotului din Bran. („Eu merg la facultatea de litere pentru a mă face scriitoare”, îi răspundeam semeață; dar drumul, o să vedeți cât de greu a fost.)

 

Profesorul meu de limba română din liceu, scriitorul Petre Homoceanul, care a publicat ca și Lucian Blaga în revista brașoveană „Claviaturi” – în care și eu public -, mi-a impregnat dragostea pentru George Călinescu; am vibrat intens pe marginea acestei personalități care ca și Mihai Eminescu studia zile întregi, folosind multă cafea. Citeam cărțile literaturii universale, iar în patul meu mă înfioram de atrocitățile din „Pădurea spânzuraților” a lui Liviu Rebreanu. La susținerea doctoratului, în sala plină de flori aduse de public, am fost întrebată dacă am soarta Anei – alesesem Liviu Rebreanu – am reușit să am replica zdrobitoare, a impresiei pe care Liviu Rebreanu, reprezentantul literaturii române pe mapamond, a avut-o asupra mea încă din adolescență.

 

Cu nota mare de la bacalaureat pe marginea necuprinsului poet Eminescu, m-am dus la pregătirea pentru admitere la București. Tatăl meu care a venit din Rusia pe jos, un ardelean de o forță impresionantă, cu un mare talent de povestitor, își făcuse prieteni de seamă în război și mi-a obținut meditații la o profesoară de limba română, de mare notorietate în București. Mă împrietenisem cu o domnișoară care m-a dus la Gopo. Doar noi două am întârziat la examenul de admitere. M-am întors acasă. Mama mea, harnica Ana, desfăcea porumb în șură. Nu voiam să rămân la țară, doream să fiu scriitoare. Cred că o aură divină, o lumină în care m-a predestinat Leonardo da Vinci de la care ulterior am primit o scrisoare, a făcut ca preotul Soare, care o aprecia mult pe mama, să ne anunțe că se mai dă o sesiune de admitere la Iași. Mi-a recomandat o rudă la care am stat.

 

La admitere, impresionat decanul m-a întrebat unde am făcut liceul. Fusesem invitați mulți candidați să mergem la franceză-engleză, unde erau mai multe locuri, dar eu am ales încă odată la limba română; tenacitatea de a deveni scriitoare m-a destinat încă o dată la un drum greu, să fiu profesoară la țară; la limba română n-au fost niciodată în timpul comunismului concursuri pentru a accede la oraș. Ca studentă participam la cenaclul „Mihai Eminescu” din Iași alături de studenți care ulterior au devenit scriitori, de exemplu Cristian Simionescu! El a primit premiul „Mihai Eminescu” de la Botoșani.

 

De asemenea scriam la romanul „Zalmoxis” impresionată de Cella Delavrancea în stil proustian, cu simboluri ca într-o pictură de Botticelli, apreciat de Constantin Noica, (Mihai Antonescu a afirmat că este un roman pentru inițiați) pe care l-am dus la Editura Junimea unde era director Virgil Cuțitaru care mă aprecia foarte mult; redactoarea de carte, comunistă, n-a înțeles nimic din romanul structurat pe trei paliere: 1. „metafore incluzând simboluri din natură”, 2. „firul povestirii”, 3. „Un ritm al iubirii”. Revoltată, moștenitoarea tatălui meu îndrăgostit fierbinte de libertate și oameni inteligenți, mi-a luat manuscrisul și am plecat. N-am mai reușit să-l public, personaje de ale mele, proprietari de pământ, magistrala simbolistică a romanului de familie, nu avea trecere în rândul celor care ridicau osanale odiosului regim comunist.

 

Ca profesor în diferite școli, am înființat reviste literare, gazete de perete, posterul „Adolescența”, pe care am primit semnăturile cântăreților din toată lumea, de la festivalul internațional „Cerbul de Aur” din Brașov, unde am fost desemnată ca reporter. După dureroasa despărțire de soțul meu, am plecat din Iași. Îmi dădusem toate gradele ca profesor și îmi susținusem doctoratul cu cel mai doct academician Constantin Ciopraga. Dânsul îmi dădea mereu să citesc alte și alte cărți, am umblat trei ani pe urmele lui Liviu Rebreanu, mă îndrăgostisem de ochii lui albaștri spre amuzamentul colegilor poeți care ca Ion Chirilă îmi spuneau: „îndrăgostește-te și tu de unul viu”. M-au cântat în versurile lor admirându-mi sprâncenele.

 

După revoluție am primit catedră în Brașov, fiind prima cu gradele și diplomele mele. Elevii mă rugau să le citesc din opera mea fiind deosebit de încântați. Publicam articole, cronici, eseuri. Dacă venea la Brașov o personalitate, îi luam un interviu. Astfel i-am prins în aura scrisul meu pe Florin Piersic, Gheorghe Dinică, Mădălina Manole, Marina Scupra, poeți, pictori, directori de muzee, cenacluri, etc. etc.

 

Pasiunile au constituit fundamentul teoretic și filozofic al operei mele. Când intram în aria unei pasiuni mă învolburam, iubirea mea devenea enormă – Eminescu, Călinescu, Arghezi, Marcel Proust, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Dostoievski, Tolstoi, Lermontov, Esenin, Sigmund Freud, Leonardo da Vinci, Poe, Jules Verne etc. etc., au fost trepte pe care pasiunea mea ardentă s-a oprit studiindu-i, scriind despre ei. Dar o mare pasiune s-a născut, mai mare decât toate: admirația pentru cultura Daciei preistorice.

 

Zeci de ani am studiat bibliografia, participantă fiind la congresele internaționale de dacologie, la simpozioanele Academiei DacoRomâne. La un concurs al unei emisiuni de la Radio România Cultural, unde participanți erau Mihai Antonescu și Monica Mureșanu, am luat premiu și am fost invitată la „Boema33” București, la a cărei revistă am publicat. Prezența de asemenea a lui Victor Sterom care mă debutase în 1998 cu volum, „Sfârșitul veacului” cuprins în critica literară de A.I. Brumaru, Victor Sterom, Ion Itu, Ioan Suciu, Mircea Doreanu m-a entuziasmat, considerându-l foarte bine pregătit.

 

În timpul comunismului ne mai având nici o speranță, nu se mai putea citi nimic, un domn Florin Olteanu mi-a spus: „mergi la Constantin Noica”. Magul mă aștepta în urma corespondenței în pragul camerei lui de la Vila 16. Energia care pornea din ochii lui, ca a florilor aurii de tei, m-a emoționat profund. A fost învățatul din Zodia Leului cu o forță intelectuală enormă, dar și un causeur formidabil. O noapte întreagă a ținut la o petrecere, o masă de tineri cu glumele dumnealui. Mi-a apreciat mult romanul „Zalmoxis” citez: „Aveți condei, aveți o frază cu un suflu de primăvară, nu vă potriviți la valeții culturii ci doar la zei. Scrieți cărți frumoase, așa cum puteți”.

 

Nu credea că va cădea comunismul absurd, dictatorial. Mi-a spus că atunci când o strănepoată de-a mea îmi va publica romanul „Zalmoxis”, va fi o revoluție în literatura română. Îi plăcea mult cum sună fraza de pagini întregi, – „ca un vers latin”. Îmi spunea marele Guru, care spre admirația mea totală a vorbit cu niște inițiați de la Cluj ore întregi, despre filozofie. Mi-a dat o telegramă când era pe moarte, dar și acum mă înfior de durere că n-am putut pleca de la practica agricolă unde mergeam cu elevii chiar și sâmbăta. Constantin Noica omul, era fermecător, vesel, optimist; dar ca făuritor de sistem filozofic este pilonul de bază al culturii noastre. L-am surprins trist că nu reușise să-l editeze le Lucian Blaga. Pasiunea mea pentru cultura Daciei preistorice mi-a fundamentat romanele și poemele publicate.

 

Academia DacoRomână a primit o scrisoare cu litere de aur de la Academia Nobel din Suedia, ca să nominalizeze scriitori pentru premiul Nobel. Este firesc ca în Suedia să se cunoască mult mai bine magnifica cultură a preistoriei Daciei; regii suedezi trebuiau să enunțe legile lui Zalmoxis. Carolus Lundius, un scriitor de la curtea Suediei din jurul anilor 1600 a scris cartea, „Zalmoxis primul legiuitor al Geților”. Am fost nominalizată pentru premiul Nobel și am lucrat la dosarul Nobel șase luni cu un staff de 11 persoane. Lucram de la două noaptea cu cineva (Cristi), un vărsător care era foarte priceput. Îmi transmuta articolele, cronicile, eseurile, de pe hârtie pe calculator; le trimitea la traducător. Am lansat cartea bilingvă „Scrisori secrete pentru Dorin” o inovație în literatura română; am introdus o nouă specie literară, scrisoare poem, pentru care am primit diploma de Doctor Honoris Cauza la „Gaudeamus” București. Am editat romanul bilingv „Mirobolant feelings” pe care mi l-a publicat American Academic Press din SUA. Am 19 titluri de cărți bilingve: poezie, roman, critică literară; dacă le-aș înșirui aici, aș ocupa tot spațiul acordat.

 

Numeroasele lansări de carte pe care le-am realizat la Brașov, București, Budapesta, Londra, Viena, au ca fundament doveditor pe YouTube, Facebook, afișe. Fiind la stațiunea Venus am scris poeme pentru Simona Florescu Dichiseanu, George Rotaru, etc. pe bază de zodii. (Continuarea romanului „Zalmoxis” este romanul „Zodiac” cu o vastă documentație). Le-au plăcut atât de mult poemele mele încât dedic mereu poezie pe bază de zodia respectivă. Am participat la toate televiziunile locale Brașovene dar și în București ca invitată. Am premii, distincții și diplome. La târgul de carte de la Earls Court din Londra, cartea mea, „Orizont psihanalitic în Ion de Liviu Rebreanu” a fost apreciată de critici. Abordarea prin perspectiva cu totul nouă pe care am realizat-o celui mai mare scriitor ardeleanul Liviu Rebreanu, a solicitat un mare interes. Prefațatorul conferențiar doctor în literatura franceza Virgil Borcan, recomandă folosirea cărții în facultăți unde azi este mare nevoie.

 

Mi s-au creat cântece pe versurile mele: Onu Pavelescu de la „Micul Paris” a compus cântecul pe versurile poemului „Multiversurile Arianei”, Dr. Prof. de la Universitatea Transilvania a compus muzica pentru două cântece care le interpretează Mădălina Bourceanu. În actualitate prezența mea pe pagina de Facebook este continuă. Libertatea pe care o găsesc pe internet îmi este necesară.

 

Scriu zilnic în multe reviste editate online. Romanul „Simfonie în doi” pe care îl pregătesc pentru dosarul Nobel, sintetizează simbolistica operei mele. Cum floarea roz-albă de măr devine în toamnă fructul rubiniu, așa văd iubirea, promotorul existenței. Analogia dintre minunile pe care ni le oferă Mama Geea și procesul iubirii de la îndrăgostirea tinerilor de Dragobete până la actul sexual din noaptea nunții, este firul roșu al operei fundamentată însă pe teorii moderne despre extratereștri (vechii mei Feți-Frumoși din basmele copilăriei). Privirea optimistă a vieții, teorie a culturii dezvoltării personale, remarcată în romanele mele de critici ca: Lucian Gruia, Mihai Antonescu, Emil Lungeanu, Virgil Borcan etc. etc.; sintetică, simbolistică dar și fundamentată filozofic, opera mea din poezie, roman, cristică literară este aureolată de sentimentul iubirii. Plină de pasiune și senzualitate, creația mea, mai ales în romanele SF, notează existența frumosului, a verdelui care este necesar pentru refacerea stratului de ozon rarefiat care produce inundarea Terrei, a iubirii de la fermecătoarea îndrăgostire până la actul sexual, a firului roșu povestitor, a îmbinării elementelor din clasicism cu un mega modernism ca în romanul dintr-o singură frază „1 Iubire + 2 Fericire!”

————————————–

Prof. Georgeta BLENDEA-ZAMFIR

scriitoare, Doctor Honoris Causa

Președinta Academiei DacoRomane filiala Brașov

Nominalizată pentru premiul Nobel

Brașov, sfârșit de august, 2020