Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Anna-Nora Rotaru Papadimitriou: Poezii

Anna-Nora Rotaru Papadimitriou: Poezii

VA SOSI ȘI TRENUL TĂU…
#AnnaNoraRotaru – autor

Privești cu ochi de foc trenurile cum vin și pleacă…
Te gândești, te răzgândești, să prinzi ultimul vagon…
Dar voința ți se frânge, altă vrere vrea s-o-ntreacă,
Nodu-n gât iar te sugrumă, iarăși lacrimile te-neacă,
Iar îti strângi amaru-n tine, viața-ntreagă ți-e peron,
Pierdut prin gări un pieton…

Îți îngheață vocea-n gură, vântul spulberă ca fumul…
Îngropate vise-n timp, zac în teancuri la pământ…
Cauți alb fir de lumină, din-ntuneric să vezi drumul,
Un alt tren să plece lași, așteptând poate din scrumul,
Să țâșnească vreo văpaie, săltând inima-n veșmânt,
Cu-al speranței ultim cânt…

Marfarul târâie vagoane, cu-adunate vise-n vreme…
Tăcerile te-apasă-n stivă, paznici albele singurătăți…
Destroienind, desțelenind, prin mormane de dileme,
Ecoul auzi-vei poate, al unei voci să te mai cheme,
Zicând că atunci când crezi, că ți-e viața-n jumătăți,
O poți lipi chiar de-i-n bucăți…

Vei simți poate că suflul se întețește vrând să spargă,
Pieptul împietrit ca stânca, de-nfrângeri și zădărniciri…
Pe gură pune-ți mâna, buzele-nghețate să le șteargă,
De ultim scurs suspin, încremenite șoapte și aleargă,
Că soarta poate bate-n poartă, adună-te din rătăciri !
Din neguri răsări-vor straluciri…

_________________ NORA ___________________
versuri din vol. __ „ Gânduri pe malul tăcerii ” __

 

ÎNVINGĂTOR ȘI NU ÎNVINS…
#AnnaNoraRotaru – autor

Parcă mi-i prea scurtă viața, la câte-aș mai avea de învățat…
S-a scurs timpul fără rost… cât pot afla în ultimă instanță ?
În jurul nostru, Domnul atâte-a plăsmuit și ne-a-ncredințat,
Dar timpul nu mi-ajunge, oricât de coama lui m-am agățat
Trăgând de șirul clipelor, mai mult pierdută-s în nesiguranță,
Mai mult parcă-notând în ignoranță…

Aș vrea să văd ce-i dincolo de granițele vederii noastre,
S-aud sunetele ce nu poți auzi, nu poți să le surprinzi…
Să-nvăț răbdarea din ochii statuilor, reci, mute și sihastre,
Când cu rugătoarele priviri scormonesc din vremi prin astre,
Să aflu de-alte universe, privindu-le ca prin înșiruite-oglinzi,
Misterele ce nu știai, să le desprinzi…

De la fluturi vreau să aflu cum se bucură de viața de-o zi,
Din nimfe ies, trăiesc, iubesc, murind cu stingerea luminii…
În timp ce noi, parcă nu apucăm, ca bine-bine-a ne trezi,
Nu știm cu-adevărat ce-i fericirea, ci doar știm a mucezi,
Purtând dafinii pe frunți, unii la alții ne-arătăm caninii
Sub blestemul neputinței, vinii și rușinii…

N-am cunoscut nimic din nestăvilita sete-a arsului nisip,
Ci doar singurătatea scoicii, de fric-ascunsă-n carapace…
Nu am gustat din roua ce mi s-a cernut pe buze și pe chip,
N-am învățat cum să culeg nectarul, nici cum să nu-l risip
Nici cum din conștiința mea să evadez în liniște și pace,
Să-mi ridic Eul rănit, în mâl când zace…

Nu m-am săturat de gingășia florilor, cu șoaptele-n parfum,
Nu știu de-avântul șoimilor țintind spre-naltul cer albastru…
Nici forța apelor-nspumate, când mușcă țărmurile-n duium,
Nici semeția brazilor când cad, pierind în foc aprig și scrum
Sau, când trimit spre cer amărăciunea mormântului sihastru,
Tăcerea din marmură și alabastru…

De-aș fi aflat la timp că stăpân sunt doar pe un vremelnic azi,
Neștiind de-o fi mai mâine… îndoielnic viitor, poate neatins,
Mi-aș fi deschis larg brațele să-ntâmpin chiar zilele cu zorii fazi,
Zdrobind corbii nopților, ce făceau din vise-mi rătăcitori nomazi,
Din soare-aș fi furat flăcări, cu ele păstrând al vieții foc nestins,
Fiind astăzi… învingător și nu învins…

_______________________ NORA __________________
versuri din vol. __”Pe tărâmuri neumblate”

 

ÎN LUMEA BASMELOR…
#AnnaNoraRotaru – autor

Pâlpâie lumina pe pereți, umbre, vântul râcâie cu gheara-n ușă…
Deja s-a înserat, liniște, uneori doar latră câinele, e credincer…
În odaie-i cald, pace, bunica zgândărește cărbunii sub cenușă,
Întețește flăcăruia, zglobie, pune câte-un vreasc, câte-o pănușă,
Că toamna-i târzie, mofluză, cu-ochiu-i dezgolit, ca temnicer
Și-n astă noapte-i frig, cam ger…

Adunați pe lângă foc, tăcuți, îl privim cum mocnește în cămin…
Ne încălzim mânuțele, plăpânde, de ceșcuțele fierbinți cu ceai…
Pufăie bunicul din lulea, aromă, sorbind înghițituri mici, de vin,
Cu ochi pierduți prin amintiri, izvor, depănându-le c-ușor suspin,
C-apoi, să depene povești, fuior, cu feciori viteji și mândri crai,
Cu zâne și prințesele, cu păr bălai…

Vocea-i caldă ascultăm, mângâiere, de fiorul basmelor pătrunși,
Cu ochii neclipind, agonie, de-a afla cât mai multe-n așteptare…
Aproape nu respirăm, teamă, oricât de curiozitate-am fi împunși,
Să nu rupem magia, firul, dar nici că dorim la final să fim ajunși,
Voind parc-a uita de timp, necruțător, plutind pe-al viselor hotare,
Lăsându-ne lin sufletul, în căutare…

Ne-ntrebăm, prin ce mreajă, vrajă, trăsură se făcuse un dovleac ?
Cum se despart în două apele, cărăruie, lovindu-le cu un toiag ?
Cum împărat se preface un vampir, delir, cu aripile-i negre, liliac ?
Cum broscoiul devine prinț, frumos, prințesa-nvie cu sărutul, leac ?
Cum învârtindu-te-n jur, împrejur, de trei ori lovind cu un ciomag,
De îndată devii tânăr, din moșneag ?

Câte și mai câte auzim, vrăji, ciugulind felioare dulci de cozonac,
Cei mai mărișori sorbind, nectar, din vinul fiert cu scorțișoară…
Covrigeii bunicii s-au rumenit, aurii, cu vanilie, mult zahăr și cu mac,
De-am vrea ca seara asta, minune, să nu se mai termine în veac,
Pendula s-amuțească, tic-tacul, ce timpul in clipe ni-l măsoară,
În lumea basmelor ne lase, să nu doară…

__________________________ NORA ___________________
versuri din vol. __”Spre zarea celora ce nu cuvântă”__

 

IUBIND PĂMÂNTUL…
#AnnaNoraRotaru – autor
Motto : De nu ostenești, cu iubire sădind pământu-arid,
.Mai mult ca sigur e, că n-o să ai ce pune-n blid !

S-a crăpat de ziuă, soarele abia mijește printre nori,
Molatec se retrage noaptea, în culcuș pe geana bolții…
Răcoarea te pătrunde, de-ți clănțănesc dinții, te-nfiori
Și tot mai mult prin cămășuică te strângi și te-nfășori,
Ca frigul să nu pătrundă-n os, adânc, ca gheara morții,
În carnea fragedă-nfingându-și colții…

Ne ducem cu tata, să-nvățăm cum e la arat cu plugul,
Să știm ce-i de făcut și cum se sădește-n țărnă bobul…
Săraci suntem, ca să ne vină-n casă și la noi belșugul,
Trebuie s-asudăm, ne zice, să știm cum e meșteșugul,
Că pământul ce călcăm, pâine dă pe masă, altfel colbul,
Prin mărăcini ne-o croncăni doar corbul…

Tăcut, cu grijă mângâie caii și-i scoate-afară din obor,
Pios, își face semnul crucii, așa cum e după cutumă…
Cu ochii ațintiți la Cei de Sus, le cere să-i vină-n ajutor,
S-aibă la sămânța bună ploi, afânat pământ și roditor,
Zdraveni să-i fie caii, năpasta să nu cadă ca o ciumă,
Să culegem roadele din sfânta humă…

Sărutăm măicuța, pe urmă tatei fuga luând-o la picior,
C-un boț de brânză și-un coltuc de pâine-n buzunare…
S-ajungem cât mai iute, pe bucățica noastră de ogor,
Să tragă brazde plugul, sămânța sădind-o noi cu spor
Și când o fi să terminăm ultimul bobuleț de semănare,
Atunci ne-om alina durerea de spinare…

_____________________ NORA __________________
versuri din vol. __”Spre zarea celora ce nu cuvântă”__