Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Cristian Petru Bălan – Un mic poem scris la 1 Ianuarie 2000: VEACUL CEL NOU

Cristian Petru Bălan – Un mic poem scris la 1 Ianuarie 2000: VEACUL CEL NOU

Misterios cu totul, secolul nou venit,

Când fu sortit să-apară, îndată s-a ivit

Și-n Poarta Vremii-mpinse: ea-n lături brusc s-a dat,

Iar când păși  ‘năuntru, cumplit s-a speriat,

Și-a vrut să se întoarcă, dar nu s-a mai putut –

Se-ngrijorase groaznic de tot ce a văzut:

O lume-n hărmălaie de răzvrătiți urlând,

Bătându-se-ntre ei, alții-n genunchi plângând

Înconjurați de focuri ce-n jurul lor ardeau.

Când unii-abia le stinse, mulți altele-aprindeau…

Atâta rău și ură pe-aceștia i-a cuprins,

Atâta fum ieșise din tot ce au aprins,

Că doar câțiva văzură venind din cer spre ei

Un meteor fierbinte, din cei mai răi, mai grei…

De nu-l oprește nimeni și nici ocol nu face,

Veacul cel nou aduce o sumbră, moartă „pace”!…

 

Vezi Noul Testament:  2 Petru, 3-9-12: „În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. ” 

 

Glen Ellyn City, 1 Ian. 2000