Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală Foaie periodică,  gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020),  nr. 430(16 –30 Septembrie)

Scrisoare pastorală Foaie periodică,  gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020),  nr. 430(16 –30 Septembrie)

Dragii mei enoriași!

Nimic fără Dumnezeu. În Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii ni se relatează o minune săvârșită de Mântuitorul asupra naturii: pescuirea minunată. Pot fi făcute multe interpretări ale acestei pericope, pot fi extrase multe învățături. Mă voi opri însă asupra unui aspect mai puțin observat.

Se spune în această Evanghelie, că niște pescari pescuiseră toată noaptea și nu prinseseră nimic. Dimineața, s-a oprit pe țărm Mântuitorul și le-a cerut ceva de mâncare. Nu aveau. Atunci El le-a poruncit să arunce mrejele în partea dreaptă a corăbiei și acolo au aflat mulțime de pește, încât au umplut două corăbii.

Reținem, că era vorba de niște pescari profesioniști, care făceau această meserie din tată în fiu, știau toate tainele meșteșugului. Cu toate acestea, ei orbecăiseră toată noaptea și nu prinseseră nimic. Abia în momentul când Dumnezeu vine la ei, lucrurile se clarifică: e lumină, e ziuă, e soare. În ciuda regulilor pescuitului, când sunt cu Dumnezeu alături, ei umplu nu numai o corabie, ci două cu pește. Dar ei sunt cei care au ascultat porunca lui Dumnezeu de a arunca mreaja acolo unde El a zis, deși nu ar fi aruncat-o din proprie inițiativă. Fiindcă L-au ascultat, au fost răsplătiți. Adam, fiindcă nu L-a ascultat pe Dumnezeu, a pierdut raiul. Mai mult, pescarii aceștia au ascultat întru totul și a doua poruncă a lui Dumnezeu: ,,- Veniți după Mine!” Și ei au lăsat corăbiile pline cu pește, familiile, casele și bruma de strânsură și L-au urmat pe Hristos. Pentru aceasta au fost răsplătiți dumnezeiește. Au devenit Apostolii lui Hristos, prietenii Lui.

Câți dintre noi nu orbecăim ani și ani, uneori o viață întreagă, socotind că suntem capabili să rezolvăm, să câștigăm, să realizăm prin propriile noastre puteri, capacități, prin știința noastră. Avem nevoie de orice, numai de ajutorul lui Dumnezeu nu avem și nici nu I-l cerem. Nu avem duminici, nu avem sărbători, ci doar o trudă fără de sfârșit, dar înainte nu mai dăm. Nu știm de rugăciune, de biserică, de post, de sărbătoare, de Spovedanie, de Împărtășanie, ci doar de bani, de avere, de plăcere, de putere.

Cei vechi spuneau: ,,Nihil sine Deo!”(Nimic fără Dumnezeu!). Această deviză ar trebui să ne călăuzească și nouă viața și ocupațiile. Câți ne mai închinăm și-l chemăm pe Dumnezeu să ne fie într-ajutor la plecarea în călătorie, la începutul lucrului, la așezarea la masă, la culcare și ori de câte ori ne simțim singuri și neajutorați? Câți dintre noi Îi mulțumim după ce ajungem la destinație, când terminăm lucrul, când ne ridicăm de la masă, când ne sculăm din somn, când conștientizăm binele pe care ni-l face Dumnezeu la tot pasul: ne dă viață, ne dă sănătate, ne dă aer, ne dă apă, ne dă putere?

Cultivăm pământul, dar câți dintre noi ne rugăm lui Dumnezeu când însămânțăm, câți îi mulțumim când  recoltăm? Considerăm că totul ni se datorează nouă, muncii noastre, priceperii noastre, banilor noștri. Nu este greu să observăm că dacă Dumnezeu nu ne dă ploaie la vreme potrivită, nu ne dă căldură, aduce asupra recoltelor noastre secetă, grindină, furtuni și alte nenorociri, toată truda noastră este vânare de vânt, pescuire în noapte, fără nici un rezultat.

Niște tineri plecau să petreacă undeva la o discotecă. Unul dintre ei a trecut cu mașina pe la casa fiecărui prieten și l-a luat. S-a umplut mașina până la refuz. Ședeau claie peste grămadă în mașină. Casetofonul era dat la maximum, o muzică infernală răzbea puternic prin ferestrele mașinii. Au oprit și la o colegă s-o ia. Mama fetei, văzând aglomerația și zgomotul din mașină, a rostit: ,,Dumnezeu să fie cu voi!” Unul din tineri a replicat râzând: ,,Numai dacă șade în portbagaj mai are loc să meargă și El cu noi!” Toți au râs și au pornit în trombă. Peste câtva timp a venit vestea că au făcut accident și au murit toți. Mașina era distrusă. Doar portbagajul era neatins, încuiat. Când l-au desfăcut, în el era un carton cu ouă, iar ouăle erau intacte. Mde! Acolo fusese Dumnezeu!

La începutul secolului trecut, englezii au construit cel mai mare vapor din lume, ,,Titanic”. Avea menirea să facă naveta între Europa și America. În momentul când a fost gata, proprietarul a spus: ,,- Pe ăsta

nici Dumnezeu nu-l poate scufunda!” L-au încărcat cu mărfuri și cu 1.300 de pasageri. Când era în mijlocul oceanului, un bloc de gheață l-a lovit și i-a spart peretele. Apa a pătruns și vasul s-a scufundat cu toți pasagerii și mărfurile din el. Mde! Nimic fără Dumnezeu.

Această deviză ar trebui să ne călăuzească și nouă drumurile vieții și relația noastră cu Dumnezeu să fie permanent vie și lucrătoare. Atunci corăbiile noastre ar fi pline și noi am deveni prietenii lui Dumnezeu.

*

Suflet călător(IV). Curățirea și primenirea trupului celui decedat mai are și alte semnificații. Conform învățăturii creștine, trupul  este ,,templu al Duhului Sfânt”. Templu, biserică sau casă a Duhului Sfânt! Dar nu numai atât. Sufletul este ,,chipul lui Dumnezeu în om”, este ,,suflare dumnezeiască”. Trupul pământesc, material, poartă de-a lungul întregii vieți  această făclie dumnezeiască, această scânteie a dumnezeirii. Se desparte de ea la moarte, dar se va reuni cu ea la sfârșitul lumii, la Învierea cea de obște și omul va fi iar ființă întreagă, trup și suflet. Așadar, trupul nu este un cadavru oarecare, o grămadă de materie inutilă. Dacă imediat după moarte sufletul va ajunge înaintea lui Dumnezeu la judecata particulară, la sfârșitul lumii, la judecata universală, oamenii vor fi persoane depline, trup și suflet. Ca atare, trupul trebuie pregătit și el pentru marea întâlnire cu Dumnezeu.

Se pun sub perna mortului mai multe materiale, precum nouă pietricele de râu, lână etc. Socotim că acestea reflectă dorința celui decedat de a rămâne în legătură simbolică cu lumea aceasta, cu ocupațiile de aici. Pietrele reprezintă pământul din care a fost luat, căruia a fost redat. Ia cu el o părticică din acest pământ, fiindcă reprezintă munții, dealurile, văile, apele, pădurile pe care le-a văzut de-a lungul vieții, lângă care a trăit. Așa cum într-o ghindă se zămislesc codrii viitori de stejar, așa și pietricelele acelea sunt sămânța din care va reconstitui locurile nașterii și copilăriei, locul în care a viețuit în această lume. Este des  întâlnit acest obicei ca cei care pleacă departe, peste mări și țări și se stabilesc acolo, să-și ia din grădina casei, din locul cel mai drag copilăriei lor, o mână de pământ. Lasă cu grai de moarte rudelor ca să le pună acel pământ pe piept când mor și așa să-i înmormânteze, fiindcă așa se simt în legătură cu locurile natale. Și în literatură a fost reținut acest aspect. Îmi amintesc în acest sens de piesa de teatru a lui Dan Tărchilă, Unchiul nostru din Jamaica. Se pune sub pernă lână. Este firesc, ca un popor care a avut ca ocupații principale lucrul pământului și creșterea animalelor să fie legat, trup și suflet, de aceste ocupații. Lâna îi amintește celui ce ,,pleacă” de tinerețea lui, de zilele și nopțile petrecute pe munți, lângă turmele de oi, sub cerul înstelat, sau în furtuni, în viscole etc. Oieritul a făcut parte din viața lui și nu se poate desprinde cu ușurință de elementele care amintesc de o asemenea nobilă ocupație. Chiar balada Miorița poate fi socotită la originile sale un cântec funebru, un bocet, parte din cântecul Zorilor.  Și ciobanul mioritic dorește să fie îngropat în spatele stânii, ca să-și audă câinii lătrând, oile zbierând, fluierul cântând în bătaia vântului. Imaginea ne duce cu gândul la vechile religii animiste,  în care sufletele celor decedați se întrupau în alți oameni, în animale, în pomi, plante etc. și conviețuiau cu cei vii, urmărindu-le din aproape activitățile și viața.

Decedatul are o misiune deosebit de importantă din partea comunității pe care o părăsește. El face legătura dintre lumea pământească și lumea spirituală, dintre lumea de aici și cea de dincolo. Dovadă funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească. Se aduc în cele trei zile dintre deces și înmormântare la casa mortului și se dau de pomană pentru cei decedați mai înainte lumânări și flori. O femeie în vârstă stă permanent lângă sicriu și primește lumânările și florile deasupra decedatului de la cei ce le dau de pomană. Practic, ea se substituie decedatului, face în locul lui primirea acestor ofrande. Decedatul este însărcinat să ducă aceste daruri celor ce sunt dincolo și care-l așteaptă să le spună vești de la cei de pe pământ și să-l întrebe ce le-au trimis aceștia. Mai mult, pe drumul ce-l parcurge convoiul mortuar de la casa decedatului până la cimitir, participanții la înmormântare, dar și alții care așteptă la porți, solicită preotului să le facă,,odihne”. Acestea sunt mici slujbe, în care este pomenit numele decedatului, dar și ale unor apropiați decedați ale celor ce au ,,,comandat” aceste ,,odihne”. Ele devin un fel de ,,scrisori”, pe care cei vii le trimit celor decedați, ca o dovadă că nu i-au uitat, că încă îi iubesc și se roagă pentru ei. Iată că perdeaua morții devine neputincioasă în a separa cele două lumi, când este vorba de iubire.

,,Darurile” acestea, reprezentate de lumânări, flori și rugăciuni, pe care decedatul este însărcinat să le ducă în lumea de dincolo celor plecați mai demult, ne amintește de obiceiul dacic de a trimite din cinci în cinci ani la Creatorul Cerului și al Pământului, la Zamolxe, un tânăr, care avea menirea să ducă marelui zeu toate doleanțele regelui și ale poporului. Numai că acela se aducea pe sine și era adus în același timp jertfă de comunitate, pe când în cazul unui deces obișnuit, ,,trimiterea” se înscrie în rânduiala firii.

În cele trei zile de la deces la înmormântare vin bocitoarele și cântă Zorile. Niciodată bocitoarele nu sunt bărbați, ci numai femei. Faptul ne duce cu gândul la epoca matriarhatului, când femeile aveau rolul de preotese, care îndeplineau și actele de cult. Femeia era mama vieții. Ea aducea Viața în lume, aducea Omul; tot ea îl încredința apoi, printr-un ritual bine stabilit, Veșniciei.

Un element foarte interesant întâlnit la înmormântare este și ,,statul”. Acesta este o lumânare confecționată manual din ceară de albine, lungă atât cât este lungimea corpului celui decedat. Lumânarea aceasta se încolăcește sub formă de spirală, se pune pe pieptul mortului și arde tot timpul, până la înmormântare. Ceea ce mai rămâne din ,,stat” se ia și se încredințează femeii care urmează a tămâia mormântul timp de șapte săptămâni. În fiecare dimineață, în timp ce  mormântul este tămâiat, ,,statul” trebuie aprins în fața crucii. În toate lucrările pe care le-am parcurs și în care a fost vorba de ADN, am observat că acesta este reprezentat tot de un fir sub formă de spirală. ADN-ul(acidul dezoxiribonucleic) este un fluid de energie, care stă la baza tuturor celulelor vii. În acest fluid este concentrată toată informația genetică de la zeci și sute de generații din care descinde celula în cauză, respectiv ființa cercetată. Altfel spus, ADN-ul este ,,caseta” în care sunt înregistrate toate informațiile acumulate de sute și mii de ani de înaintașii noștri. Omul este un unicat în Creație. Acest unicat însă moștenește câte ceva de la toți înaintașii săi și aceste elemente moștenite se păstrează în fluidul acesta numit ADN. Mi se pare foarte interesantă asemănarea dintre ,,statul” de pe pieptul mortului și forma ADN-ului. Flacăra este lumină; Dumnezeu este asemănat adesea cu însăși Lumina, este ,,Părintele luminilor”. Iată cum Dumnezeu-Lumină absoarbe în Sine, particulă cu particulă, ceara din lumânarea – ,,stat”, dar în același timp, în mod simbolic, toată informația, toată zestrea genetică a celui decedat. În felul acesta, nu se întoarce la Dumnezeu numai sufletul, ci și esența trupului, a materiei.

Semnificațiile tuturor elementelor și ritualurilor întâlnite la înmormântările din Mehedinți sunt fascinante. Ele dovedesc nu numai înțelepciunea strămoșilor noștri, ci și convingerile lor religioase, concepția despre viață și moarte.

Cartea Domnului Cornel Boteanu ne-o dovedește cu prisosință(Va urma).

*

Sfaturi părintești. Din lucrările Sfântului Ioan de Kronstadt, am ales un citat semnificativ, intitulat

Viața noastră:  ,,Viața noastră, ce este ea oare? Arderea unei lumânări. Ajunge să sufle în ea Cel care a aprins-o ca să se stingă. Viața noastră, ce este ea oare? Drumul unui călător; odată ajuns la un anumit soroc, porțile i se deschid, își lasă hainele (trupul) și toiagul de pelerin și intră în casă. Viața noastră, ce este ea oare? Îndelungat și sângeros război pentru cucerirea adevăratei patrii și a adevăratei libertăți. La capătul războiului ești fie învingător, fie învins, chemat de pe câmpul de luptă la locul răsplății, ca să primești de la Dreptul Judecător fie răsplata și slava veșnice, fie osândă și rușine veșnice!”    

*

Mamă, mamă, dor de mamă! Redăm mai jos cântecul Mariei Lătărețu cu acest titlu, pentru toți cei ce au trăit amărăciunea vieții de copii cu părinți vitregi.

 

 

,,Frunză verde trestioară,

Nici o frunză nu-i amară,

Mamă, mamă, dor de mamă,

Ca frunza de sălcioară,

Ca mama de-a doua oară,

Mamă, mamă, dor de mamă!

 

Și-am tot zis c-o să mă duc

La măicuța la mormânt,

Mamă, mamă, dor de mamă,

Să-i dau cripta la o parte

Și pânza pe jumătate,

Mamă, mamă, dor de mamă!

 

Să-i văd fața ei voioasă,

Cum ne mângâia prin casă,

Mamă, mamă, dor de mamă,

Și mânuțele ei moi,

Care ne-au crescut pe noi,

Mamă, mamă, dor de mamă!

 

Dorul meu, mamă, te cheamă,

Să vii, mamă, mai îndată,

Mamă, mamă, dor de mamă,

Să vezi tata cum ne poartă,

Cu cămașa nespălată,

Cu chica nepieptănată,

Mamă, mamă, dor de mamă!

 

Când vreau să mă joc și eu,

Străina se uită rău,

Mamă, mamă, dor de mamă,

Îmi iau cana să beau apă,

Lacrimile mă adapă,

Mamă, mamă, dor de mamă!”

 

*

 

In memoriam: Acad. Ștefan Pascu(I). Am avut privilegiul ca să cunosc acest Om, fapt pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu. Făcea parte dintre elitele culturii românești și tocmai de aceea am socotit întotdeauna că a fost un privilegiu pentru mine ca să-l cunosc, să fiu în apropierea lui în mai multe rânduri, să-l văd și să-l aud. Se născuse în 1914, era profesor universitar, directorul Institutului de Istorie și Arheologie din Cluj-Napoca, președintele secției de Științe Istorice a Academiei Române, autor a numeroase cărți și studii, o personalitate de prima mână.

La cei peste douăzeci de ani ai mei, îmi intrase în cap să realizez și eu ceva serios, solid, în domeniul culturii. Făcusem liceul, student fiind la Teologie, tocmai fiindcă doream să urmez și Facultatea de Istorie. Mi se ceruse însă recomandare de la partid, dar nu eram nici utecist, nici membru de partid, așa că un vis mi se năruise. Vream cu orice preț să fac istorie și să scriu istorie, chiar și fără facultate de specialitate. Și mi-am ales să scriu  o carte: Nicolae Iorga. Concepția istorică. Cine mă auzea că am un asemenea plan, fie mă sfătuia să mă apuc de altceva, fie zâmbea ironic, fie clătina din cap compătimitor. Am muncit ca un nebun mai bine de trei ani și am realizat un cărțoi de vreo 500 de pagini. Am dus manuscrisul la Editura ,,Scrisul Românesc” din Craiova. Redactor la secția de literatură social-politică era Ion Rusu-Șirianu, un om cu o moralitate discutabilă. Mi-a spus că îmi trebuie referat de la un istoric de renume, ca să poată trece la Consiliul Culturii. Dintre studiile mai solide despre concepția lui Iorga mi se păruse că cel mai consistent este al Acad. Ștefan Pascu. Hotărârea era luată.

Nu mai știu dacă am dat telefon înainte la Cluj. Știu doar că prima întâlnire cu academicianul Ștefan Pascu a avut loc în ziua de 2 mai 1980, ora 9, în biroul său de la institut. M-a surprins modestia sa, reflectată în vorbă și în port. Credeam că este o somitate, la nasul căreia nu ajungi nici cu prăjina. Nu. Domnul Ștefan Pascu era un om în toată puterea, un tânăr de 66 de ani, vioi, binevoitor, glumeț, modest, cu o vorbă moale, caldă, sfătoasă. Biroul era ticsit cu cărți. O bibliotecă din lemn sculptat acoperea doi sau trei pereți. Numai cărți mari, groase. Pe birou erau teancuri mari de cărți, manuscrise și hârtii de toate felurile.

Am așteptat până au ieșit de la dânsul alții care mi-o luaseră înainte. Mi-a venit rândul și am intrat. A ridicat capul și m-a privit curios. I-am spus cine sunt și ce caut acolo. A clipit de câteva ori, a zâmbit  părintește și m-a întrebat: ,,- Dar de ce tocmai la mine ai venit?” ,,- Domnule Academician, i-am spus, toți care m-au auzit vorbind de această carte, m-au privit ironic și mi-au spus că pentru a citi opera lui Iorga îți trebuie câteva vieți!” ,,- Și dumneata ai citit-o mai repede?” ,,- Nu, n-am citit-o pe toată! Opera lui Iorga am ajuns la concluzia că poate fi împărțită în două: o parte în care teoretizează istoria, își exprimă crezul său privind conceptul de istorie, rolul și importanța istoriei, felul cum trebuie scrisă istoria, statutul istoricului în societate; partea a doua este constituită din lucrările în care el face istorie propriu-zisă, istorie practică, punând în aplicare cele ce a exprimat în lucrările teoretice. Din prima categorie nu fac parte multe titluri. Cea mai solidă lucrare de acest gen este Generalități privind studiile istorice. Mai mult timp mi-au luat lucrările care privesc concepția istorică a lui Iorga. Între acestea este și studiul Dvs., care mi s-a părut cel mai documentat și mai solid. Aș putea spune că am mers pe principiul: mai bine cineva foarte mare să-mi spună că lucrarea nu e bună, decât cineva mic să-mi spună că este excepțională!”

A continuat să mă privească, apoi mi-a spus încurajator: ,,-Tinere, nu e nimeni mare! Poate avem mai multă experiență, poate am citit mai mult datorită vârstei și împrejurărilor, dar, în fond, toți suntem oameni! M-ai convins! Îți fac referatul la carte. Abia aștept s-o citesc!

A răsfoit manuscrisul pe-ndelete. Citea pasaje, făcea sublinieri. În final mi-a spus: ,,- Indiferent de munca depusă, e păcat ca această carte să nu apară! Ea va suplini un mare gol în literatura de specialitate. Îmi pare rău că n-ai venit mai demult cu ea la mine. V-aș fi sugerat să-i faceți o ediție prescurtată într-o limbă străină. Ar fi fost binevenită cu prilejul Congresului Istoricilor de la toamnă!” A fost de acord să-mi facă referat, prefață ,,și tot ce va mai cere editura”. Cartea trebuia însă trimisă oficial de editură. Am mai rămas cu Domnul Pascu în birou mai bine de-o oră. Se interesa de viața culturală din Oltenia, de simpozioanele de istorie de la Severin. Avea deja în bibliotecă, chiar în spatele lui primele două volume de comunicări. Veneau tot felul de oameni în audiență. Unii se vedea că sunt de condiție foarte modestă. Cei mai mulți îl rugau să le aducă anumite medicamente de la București, alții cu alte probleme locale. Îl asculta pe fiecare și promitea că va rezolva. Nimic arogant, nimic distant. Toată ființa lui iradia căldură sufletească, omenie și multă-multă bunăvoință(Va continua).

*

File de jurnal – 2 aug. 1982(III).  ,,Ieri am lucrat la Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”. Am ajuns cu dactilografierea la pagina 280.

Pe la ora 16 a venit pictorul Vasile Ivănescu cu soția și cu fiul său Dan, cu mașina. Mi-au făcut un tărăboi la poartă de toată frumusețea, pentru că ,,nu stau pe șantier!” Am fost enervant de calm. Mi-au zis multe, amândoi fiind nervoși la culme.

M-am dus la Malovăț. Erau adunați toți consilierii. Pictorul încerca să bage zânzanie între mine și consilieri, că nu stau la biserică, ci stau acasă. Nu i-a mers. Oamenii mi-au luat apărarea. M-a amenințat că merge la patriarh. Fusese la Comisia de Pictură, la patriarhie și mi-a adus și mie o invitație de acolo. A venit cu telegrama pe care mi-a trimis-o în ianuarie, justificând că el de fapt a anulat oferta.  Când i-am amintit că a venit în aprilie și a semnat contractul și ne-a luat banii, n-a mai avut cuvânt. Nevastă-sa s-a urcat pe schele și a lovit cu un chiser(teslă) în arcade și bolți. Focul lor e că noi trebuie să facem tencuielile. Pretenția lor este ilegală, deoarece în deviz sunt prevăzute decapări și tencuieli din nou pe o suprafață de 200 metri pătrați, iar în contract el își ia angajamentul că va efectua lucrarea conform devizului.

Până la urmă, la intervenția Domnului Anton Hurduc, ne-am luat angajamentul să găsim zidar care să facă arcadele din nou. Vom face lucrul acesta, dar la recepție îi vom reține pictorului banii pe care-i vom plăti zidarului. Așa e legal și normal. A plecat la biserica de la Moțăței, urmând să revină la noi după ce se vor usca tencuielile.

Am fost foarte mulțumit de prezența de spirit a consilierilor. Toți au fost cu capul pe umeri, de o calmitate enervantă și foarte atașați. Am fost toți ca unul și nu a reușit să ne rupă această unitate. A fost cea mai bună recompensă, pe care mi-au dat-o malovicenii pentru cinstea și respectul cu care i-am tratat.

Semnalez câteva mostre din discuțiile purtate: Anton Hurduc: ,,- Părintele nostru e un om prea fin și de aceea se poartă atât de delicat cu dvs.!”  Pictorul: ,, – Să-și păstreze delicatețea și finețea pentru domnișoare!” Anton Hurduc: ,,- Ba ziceți mersi că este așa, fiindcă altfel v-ar fi dat demult pe poartă afară!” Fiul pictorului: ,,Dvs. știți, domnilor, că eu am debutat  la 18 ani în revista ,,Contemporanul”? Ion Bârnea: ,,- Că ai debutat acolo nu știm, dar că n-ai pe-ai șapte ani de acasă ne-ai convins demult!”

La sfârșitul discuțiilor, pictorul Ivănescu, strângându-ne mâna bucuros, a spus: ,,- Să fiți mulțumiți, că aveți un preot super-cinstit și admirabil!” I-am replicat: ,,- Păcat că nu vă înregistrai în urmă cu o oră cele spuse atunci!” ,, – De, așa sunt oamenii, se mai ceartă!”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG): 8.000 lei; Domnul Avoc. Vasile Ploștinaru din Caransebeș(CS), fiu al satului Malovăț: 150 lei; Doamna Pera Maria din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț: 100 lei; Domnul Plăcintă Costache din Tr. Severin: 50 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

Facem precizarea că Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina a donat cei 8.000 lei(adică 80 milioane lei vechi), ca să tipărim cartea Viața Cuvioasei Teofana Basarab, ediția color, pentru a dona-o tuturor familiilor din Parohia Malovăț(care vor s-o ia!),cât și enoriașilor din afara parohiei, care au ajutat parohia noastră în perioada 1 Decembrie 2019-30 Noiembrie 2020 cu cel puțin 100 lei. Este al IV-lea an în care Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina face un asemenea efort financiar de acest gen pentru parohia noastră, ca o faptă bună pentru sufletul său, pentru al regretatei sale mame, Prof. Sofia Dobrescu și al regretatului său frate, Ing. Gabriel-Cristian Ionescu. Dumnezeu să-i împlinească rugăciunile și speranțele! Având în vedere, pe de o parte,  că și Cuvioasa Teofana Basarab este argeșeancă, iar pe de altă parte jertfa extraordinară făcută de donatoare pentru promovarea numelui și cultului sfintei în lumea de azi, avem convingerea că Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina va avea în Cuvioasa Teofana Basarab o prietenă și o ocrotitoare atât aici, cât și dincolo. Dumnezeu să-i răsplătească!

*

În cursul lunii septembrie am donat pâine enoriașilor participanți la unele slujbe, astfel: 6 Sept.(Bârda): 116 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 115 pâini; 13 Sept.(Malovăț): 140 pâini; 14 Sept.(Bârda): 40 pâini; 20 Sept.(Bârda): 127 pâini; 27 Sept.(Malovăț): 120 pâini. Așadar, în cursul lunii septembrie s-au donat 658 pâini. De asemenea, s-a vândut  pâine la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc., astfel: 6 Sept.(Bârda): 584 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 85 pâini; 13 Sept.(Malovăț): 60 pâini; 14 Sept.(Bârda): 110 pâini; 20 Sept.(Bârda): 573 pâini; 27 Sept.(Malovăț): 130 pâini. Așadar, în cursul lunii septembrie s-au donat 1.542 pâini.

*

Contribuția de cult. La încheierea celui de-al treilea trimestru al anului(30 sept.), constatăm că în Parohia Malovăț contribuția de cult a fost achitată astfel: în Malovăț au achitat 90,51% din familii; în Bârda au achitat 90,51 % din familii; la nivel de parohie au achitat 90,51 % din familii. Având în vedere situația economică prin care trecem, este o situație totuși bună.

Facem precizarea că în parohia noastră contribuția de cult nu reprezintă o sumă fixă,  ci fiecare dă cât vrea și dacă vrea. Serviciile religioase sunt gratuite, indiferent dacă cineva a achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult. Anul acesta, spre exemplu, cea mai mică sumă achitată pentru contribuția de cult în Malovăț este de 7 lei, iar cea mai mare de 1.010 lei(Dl. Primar Ing. Michescu Ion); în Bârda cea mai mică este de 5 lei, iar cea mai mare de 270 lei(D-na Popescu Valeria și Dl. Gârbovan Ion). Considerăm că nu este imposibil de a fi în rând cu lumea nici pentru cele 9,49%  din familii, că nu este rea voință, ci doar neglijență, sau, pur și simplu, uitare!

Precizăm că se mai poate achita contribuția de cult pe 2020 până la 30 Noiembrie.

*

Plăți. În cursul lunii septembrie s-au făcut câteva plăți mai mari, astfel: 8.000 lei tipografiei pentru cartea Viața Cuvioasei Teofana Basarab; 1.542 lei brutăriei pentru cele 2.200 pâini donate și vândute în septembrie; 1.000 lei protoieriei pentru icoane;  636 lei impozit; 118 lei poștei pentru colete; 110 lei pentru plicuri; 60 lei pentru internet; 50 lei pentru curent electric, cât și altele mai mici.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit ca să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”- 428, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2020, 6 sept., ediție on – line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); ,,Scrisoare pastorală” – 429, în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 2020, 21 sept., ediție on – line(http://www.logossiagape.ro); în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 2020, 25 sept., ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia-Mare(MM), 2020, 29 sept., ediție on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Suflet călător, în ,,Națiunea”, București, 2020, 26 sept., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/ religiespiritualitate); Proprietate, proprietar, beneficiar, în ,,Națiunea”, București, 2020, 26 sept., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); Băiatul ,,cuminte”, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1048(30 sept.), p. 12;

Domnul Ioan Miclău din Australia publică o recenzie la cartea preotului Dvs., Urme, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2020, 25 aug., ediție on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com);

*

Pelerinaje. ►În ziua de 14 septembrie, am organizat un pelerinaj la Mănăstirea Godeanu. Din păcate, s-au strâns solicitanți doar pentru un microbuz, pe care ni l-a pus la dispoziție, gratuit, Domnul Gheorghe Ungureanu, patronul firmei de transport. A slujit Preasfințitul Episcop Nicodim Sf. Liturghie.

►În ziua de joi, 29 octombrie, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Tg. Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-Caransebeș(catedrala)-Mănăstirea Piatra Scrisă-Tr. Severin-Bârda. Costul este de 45 lei/persoană. Așteptăm înscrieri.

*

Zâmbete. Alegeri 2020, sondaj la ieșirea de la urne: ,,- Cum ați votat de data aceasta?” ,,- Cu mască, cu mănuși și cu dezinfectant!” ,,- Dar cu cine ați votat?” ,,- Am pus ștampila pe prima pagină, nu vedeam prea bine din cauza vizierei.” ,,- Ce sperați după votul de azi?” ,,- Sper să nu mă infectez!” ,,- Totuși, ce așteptați după ziua aceasta?” ,,- Aștept să treacă 14 zile!” ,,- Nu ați înțeles ce vă întreb… Ce v-ați dori să schimbați după acest vot?” ,,- Masca și mănușile.” ,,- Nu, nu la asta mă refeream… Care credeți că va fi rezultatul acestor alegeri?”  ,,- Pentru unii pozitiv, pentru alții negativ, oricum nu îi vor testa pe toți….!”

*

Campania electorală. S-a derulat o campanie foarte liniștită. Candidații au pus afișe electorale în locurile anume pregătite, pe garduri, pe porți, au distribuit materiale publicitare, arătând fiecare alegătorilor cine este și ce vrea să facă în situația în care ar ieși primar, au umblat prin sate, stând de vorbă cu cetățenii și încercând să-i convingă pe cine să aleagă. Ceva normal. Nu am mai văzut de data aceasta afișe în care candidații aveau coarne ca de bou(sau poate de draci!), mustăți ca de mârtan, colți ca de vampir, ochi scoși etc., n-am mai auzit de anvelope tăiate, înjurături și certuri ca la ușa cortului, de bătăi, n-am mai auzit de petreceri și cadouri menite să ,,cumpere” voturile și multe alte asemenea ,,argumente” electorale. Totul  civilizat, democratic, matur. Cinste organizatorilor, candidaților și cetățenilor comunei!

La alegerile din 27 septembrie a ieșit primar tot Domnul Primar Ing. Ion Michescu. Îi dorim viață lungă, sănătate, putere de muncă pentru a împlini toate planurile foarte curajoase, pe care le are în derulare și pe care și le-a propus spre binele locuitorilor și spre înflorirea comunei. Succes deplin, Domnule Primar!

*

Înmormântări. În ziua de 26 Sept. am oficiat slujba înmormântării pentru Ciurel Valentin(79 ani), iar în ziua de 28 Sept. pentru Popescu Mihai(81 ani), amândoi din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În luna Octombrie avem următorul program de slujbe: 3 Oct.(Malovăț-Bârda); 4 Oct. (Bârda); 10 Oct.(Malovăț-Bârda); 11 Oct.(Malovăț); 14 Oct.(pomeniri la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț);  17 Oct.(Malovăț-Bârda); 18 Oct.(Bârda); 24 Oct.(Malovăț-Bârda); 25 Oct.(Malovăț); 26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 31 Oct.(Malovăț-Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda