Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Cristian Petru Bălan: VECHI VANITĂȚI

Cristian Petru Bălan: VECHI VANITĂȚI

Suntem în anul când Târziul ne-a vizitat devreme

Și viitorul, evident, cu-n veac l-a-mpins mai mult,

Iar Timpu-nverigat de relativități boeme

În haosul perfect ne-a dus, unde-i cumplit tumult…

 

Pe raza muzicii din sfere vin zaruri rostogol,

Zvârliți cu-atotcotropitor verdict poate de aștrii sorții.

Obișnuințele-abisale ignoră-al lor simbol

Și se supun doar la etern, căci n-au finalul morții.

 

Lăuntricele depărtări nu le-am putut deschide,

Instinctul plin de presimțiri s-a stins evanescent,

Omnipotenta vanitate orice valori desfide

Și ne-adaptăm la resemnări – un și mai trist moment!

 

Glen Ellyn City, 16 oct. 2020

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.