Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TEATRU » PIESE » Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: JULKLAPP (TRAGICOMEDIE ÎN DOUĂ ACTE)

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: JULKLAPP (TRAGICOMEDIE ÎN DOUĂ ACTE)

PERSONAJELE

 

șase doamne bine, în floarea vârstei incerte, neprecizate;

doi tineri, fată și băiat

doi refugiați

un polițist

 

 

  • Bobocel

mignonă, îmbrăcată în stil școlăresc, cam țeapănă, cu părul  scurt

 

  • Țuți

mai înfiptă, cu forme pronunțat feminine, grăsulie; poartă cizme, ciorapi, fustă

 

  • Amfitrioana Suzi

blondă cu cârlionți, spirituală, dezinvoltă

 

  • Mimi

brunetă cu breton, slabă și sexy, un pic în stil „gothic” (mult negru)

 

  • Mami

blondă cu părul lins, sexy în stil îngeraș pufos

 

  • Pisi

o alintată „mâțâită”

 

  • Patrik

în jur de 25 de ani, băiat frumușel, cu fizic armonios și comportament decent, reținut

 

  • Magda

fiica amfitrioanei, adolescentă, cu părul strâns în coadă de cal, fardată normal, nu așa de stridentă ca Doamnele

 

  • Refugiat 1

adolescent, brunet, cu blugi uzați, tricou din material sintetic, imprimat cu un slogan occidental gen echipă de fotbal sau marcă de sport, pufoaică din fâș matlasat, rucsac, telefon mobil

 

  • Refugiat 2

asemănător cu refugiatul 1, dar adult

 

  • Polițistul

chipeș, îmbrăcat în uniformă

 

***

 

ACTUL ÎNTÂI

 

O cameră de zi, încăpătoare, cu geamuri mari, drapate de perdele grele. Mobilier din lemn masiv, în stil elegant și un cămin în care „arde” un foc artifical, electric, lângă o canapea cu perne multe. O lustră elegantă, deasupra mesei mari din mijloc. Masa, cu scaune confortabile, este aranjată pentru șase persoane, având mici platforme în mijloc, pentru ținut mâncarea caldă (după moda restaurantelor chinezești). Se văd sticle, tacâmuri și pahare, boluri cu nuci, sărățele etc…. Într-o frapieră cu picior, vin la rece.

În fundal se vede o ușă batantă, care duce spre bucătăria din care, la răstimpuri, se aude zgomot de vase și cratițe.

În stânga și în dreapta scenei sunt două încăperi mai mici, vizibile spectatorilor, dar ferite de ochii celor din sufragerie prin folosirea unor paravane și pereți falși. Cea din stânga este antreul, cea din dreapta este holul care duce spre (probabila) baie. Intrarea personajelor se face prin ușa din lateral stânga (antreu).

În antreu, un cuier și o măsuță cu trei pachete ambalate în hârtie colorată, legate cu funde asortate. Pe măsură ce intră în scenă, fiecare doamnă lasă acolo câte un pachet frumos împachetat, gen cadou și își agață hainele în cuier (sau le iau cu ele și le atârnă împreună cu geanta de spătarele scaunelor).

Se aprinde lumina în timp ce Țuți și Bobocel se așează la masă. Bobocel face o moacă plictisită.

 

 

Ţuţi: Şezi blând lângă mine, Bobocel. Lasă mutrele, că tot să ne plictisim împreună.

 

Bobocel: (se aşează în stânga ei) Poate tu te plictiseşti, Țuți dragă, dar eu mă enervez teribil și mă-ntreb de fiecare dată ce caut aici. Mă-nfurie poveştile astea goale! Parcă-am fi o ceată de gâşte. Mai bine mi-aș tricota un pulovăr acasă, decât să mă dau pe brazdă aici și să umblu apoi cu ochii cât cepele, injectați…

 

Ţuţi: Vorbește mai încet, să nu ne-audă! Hai, nu exagera! O dată la două luni poți și tu să te dai în stambă. Ia-o sportiv: cu fetili ai un circ pe gratis! Nu moare nimeni din atâta, Madam filosof!

 

Bobocel: Filolog, nu filosof! Ce dacă am studii? Sau vrei să mă și scuz pentru asta? Nu mi-e ruşine deloc. Noroc că nu sunt doctor de ăla care „tratează” oamenii. Nu de alta, dar aici chiar c-aș avea mult de lucru…

 

Ţuţi: Iar începi? Da´ cu calu’ ce-ai avut? Nici pe mine nu mă mai placi? Hai să ne împăcăm.

 

Bobocel: Tu Tuți, vorbeam la general. Fetele sunt OK, separat, dar la grămadă… Of!  Da´ vorba ta, nu moare nimeni… Apropo de murit, zi-mi cum a fost cu vecinul tău alaltăieri. Am auzit că s-a prăpădit așa, din senin.

 

Ţuţi: Eh, și el, ca omul. O viață avem! A făcut infarct, săracul. Au venit cu salvarea, l-au reanimat… Degeaba. Aşa i-a fost scris.

 

Bobocel: Și tu?

 

Ţuţi: Io ce? Doar nu crezi că dacă sunt naturopat mă pricep la de-astea. Am stat cu vecina în bucătărie şi i-am făcut un ceai calmant. Ce dracu’ era să fac?

 

Bobocel: N-am idee. Mi se face pielea găinii.

 

Ţuţi: Stai că n-am terminat. Au venit ăia de la morgă, l-au pus în mașina pompelor funebre şi-apoi au întrebat-o pe nevastă-sa dacă vrea să-şi ia rămas bun.

 

Bobocel: Şi, vrea, adică a vrut?

 

Ţuţi: A vruuuut… Cam buimăcită, ce-i drept, că i s-au adresat cu „doamna văduvă”, de s-a-nverzit săraca… Stai să-ți zic. Aveau patru sertare. Toate ocupate. Cu răposaţi. Mai întâi au scos unul greșit. După aia l-au tras mai în faţă pe-al nostru. Glissando…

 

Bobocel: Fugi fată, faci mişto de mine!

 

Ţuţi: Ba bine că nu. Vecina a înghiţit în sec, s-a-ntors pe călcâie și le-a zis băieților: „Bag seama că aveți dever bun astăzi. O fi vreo zi propice…”

 

Bobocel: Glumeeeeşti. Nu cred. E tare! Ca indianul, când se satură de viață: „o zi bună de ieșit din veșnicele plaiuri, ia să-ntrerup monotonia!” N-am cuvinte, soro…

 

Ţuţi: (îi întinde paharul de șampanie) Hai noroc, că nu se ştie!

 

Bobocel: Corect, că bine zici. Vivat! ´Trăieşti Madam! (ridică paharul şi ciocnesc, zâmbindu-şi conspirativ)

 

 Între timp, Mimi şi Mami intră pe uşă. Mimi, cu cercuri negre pe la ochi, în stil „smoky eyes”, poartă o geacă de piele și zorzoane din metal masiv, după moda motocicliştilor.

 

Mimi: (pe ton scăzut, ca o încheiere de discuţie) Corect, că bine zici.

(Apoi se îndreaptă cu braţele larg deschise spre amfitrioana Suzi, care le vine în întâmpinare, din bucătărie.)

 

Mimi și Mami: (o salută la unison) Vivat!´Trăieşti, Madam! Hai noroc, că nu se ştie!

 

Îmbrăţişări, toată lumea se salută cu toată lumea, pupat din buze țuguiate, schimb paralel de amabilităţi.

 

Suzi: (către Mimi, în timp ce-i pipăie cu vădită admiraţie geaca de piele, cu franjuri) N-am cuvinte, soro!

 

Mimi: (îi prezintă geaca în manieră de fotomodel, învârtindu-se pe călcâie) Cam scumpă, dar, când am văzut-o expusă, mi-am zis, ca indianul când se satură de viață: „o zi bună de ieșit din veșnicele plaiuri, ia să-ntrerup monotonia!”

 

Țuți: (o pupă pe Mimi, pipăindu-i geaca) E tare!

 

Mimi: Uite sticla de rom Cachaça. (îi dă lui Suzi în primire o sticlă) Ia și paiele de băut.

 

Mami: Și de la mine două kile de limete, din pomul propriu.

 

Suzi: (către nou-venite) Mersi dragilor! Tu Mami, limetele se coc acuma, în ianuarie?

 

Mami: Normal. Ca toate citricele, între octombrie și aprilie. Cum s-ar zice, numai bune acum, în floarea pârgului.

 

Suzi: Nu mă obișnuiesc nicicum cu stilul ăsta mediteranean. Aici toate-s pe dos. Ce lume! La amiază se-nchid magazinele, iarna se culege recolta, vara se face schi…

 

Mimi: …pe apă, Suzi, pe apă! Las´ că le-nveți tu cu timpul. Ia zi Mami, la tine, lângă plajă, ochi în ochi cu marea, în afară de pomi, mai culegi și alte poame de pe la țărm? Am citit în ziar că fix pe plaja voastră au tras la mal barca aia abandonată în pripă, plină ochi cu baloți cu „iarbă”.

 

Mami:  Pușchea pe limba ta, fato! Unde te gândești? Eu sunt femeie serioasă, nu umblu cu droguri. N-am eu treabă cu astea. Nici n-am băgat de seamă când i-au vânat pe contrabandiștii ăia de la echipa de șoc. I-o fi pândit de prin ascunzători. De contrabandiști mă țin departe. Nu vreau să am de-a face cu ei. Bine că i-au închis. În schimb, nu știu ce-aș face dacă-ar veni vreo barcă plină cu refugiați peste mare. Săracii oameni…

 

Mimi: Nicio șansă, n-ai tu frică. Ăia se duc mai încolo, spre insule. Noi suntem prea departe pentru cojile lor de nucă. Că numai bărci nu sunt alea. În schimb, fârtații din cartel au ambarcațiuni super-rapide, cu totul alt calibru.

 

Suzi: Cum ziceam, altă lume… Hai mai bine așezați-vă la masă!

 

Țuți o ia pe Mimi de braţ şi o ghidează spre locul liber din dreapta ei. Bobocel o ia în primire pe Mami și-o întoarce spre ea, pe scaunul din stânga ei, vorbindu-i afectat, pe o temă oarecare.

 

Țuți: Glumeşti… Nu cred!

 

Mami, în trecere pe lângă Mimi se preface exagerat de excitată la atingerea gecii.

 

Mami: Mi se face pielea găinii. (apoi se aşează la masă în stânga lui Bobocel)

 

Bobocel: (către Mami, în timp ce se uită dezaprobator la geaca de piele a lui Mimi) Exagerezi. Nu moare nimeni din atâta.

 

Mami: (se strâmbă la ea și îi scoate limba) Şezi blând lângă mine, Bobocel. Lasă mutrele, că tot să ne plictisim împreună…

 

Bobocel: Mai bine mi-aș tricota un pulover, decât să mă dau pe brazdă aici și să umblu apoi cu ochii injectați, cât cepele… (de data asta critica e la adresa gecii lui Mimi, căriea îi aruncă priviri vrăjmașe, schițând din vârful degetului cercuri imaginare în jurul ochilor, aluzie la „smokey eyes”)

 

Suzi: (împăciuitoare, o ia după umeri) Gata FE-TI-LIIII! Parcă-am fi o ceată de gâşte. Hai să ne-mpăcăm. Șădeți blânde. Mimi, m-ajuți cu Caipirinha? Că eu nu știu s-o fac.

 

Mimi: Vine fata! Unde-i gheața? Ai scos-o de la congelator? Îmi trebuie doar un bol mare, un șervet de bucătărie și un ciocan. Hai că vin cu tine. (dispar împreună în bucătărie. Se-aude zgomot)

 

Mimi: N-ai un satâr mai mare? … Da’ zahăr nerafinat? …

 

 

Între timp, intră Pisi pe ușă. Depune pachetul regulamentar pe masa de după paravan și-și dă jos paltonul. Apoi vine spre masă, salutând. Pupături. Suzi îi iese în întâmpinare, cu șorțul pus peste toaleta de seară. Pisi îi dă în primire un plic.

 

Pisi: (către amfitrioană) Iaca bănuții de la noi. Pentru că ne răsfeți la tine acasă, iubire!

 

Se așează la masă. Ordinea așezării la masă este, de la dreapta spre stânga: Pisi, Mami, Bobocel, Țuți, Mimi.

 

Suzi: Mersi, dragile mele!

 

Mimi: (scoate capul din bucătărie, cu ciocanul în mână) Ce planuri ai cu banii?

 

Amfitrioana: Îmi cumpăr baterii de vibrator, că nu l-am pus în funcțiune de mult. Râde, făcând cu ochiul.

 

Pisi: Fooooac! (pronunțat ca un fel de combinație între fuck din engleză și foc din română).

 

Suzi: Vă previn că răsfățul de astăzi nu-i la marea artă culinară. Am luat meniuri chinezești, de-alea de încălzit la microunde. Pentru toate gusturile. Sper că nu-i supărare.

 

Depune o tavă cu pahare de coctail și paie de băut pe masă. Apoi se-apucă să aprindă cu o brichetă lungă lumânările tip pastilă, plasate sub suporții de farfurii. Bricheta nu merge. Mami, săritoare, încearcă s-o ajute cu bricheta ei, dar se frige la degete și se-apucă să și le sugă

 

Mami:  Genial! Mâncarea asiatică se digeră ușor. Unele feluri chiar sunt bune la regim. Pe mine mă faci fericită! (suflând înciudată peste degetele arse)

 

Mimi: (vine din bucătărie, aducând un bol mare cu un polonic în el, plin de lichid maroniu, limete și cuburi de gheață) La naiba cu slăbitul! Cui îi trebuie dietă?!

 

Mami: Mie. Da´ degeaba mă strofoc, că tot mă-ngraș. Tu cum te menții, soro? (către Mimi)

 

Mimi: Simplu: mai nou nu mănânc decât de două ori pe zi. În plus, plimb câinele până-mi sar capacele.

 

Mami:  Noroc de tine. Tavi și copiii cer întruna de mâncare. Și eu… pe lângă ei. Nu mă pot abține.

 

Tuți: Știu ce zici. ´Geaba te miști, că nimic n-ajută. Hormonii ăștia…

 

Mimi: (prefăcută) Da, da, dragă, hormonii…

 

Bobocel: (morocănoasă, mai mult șoptind în barbă) Haida deh, ce atâta hormoni și chimie? Să fim serioși. Om slab, dar care să mănânce mult, s-a mai văzut, da´ gras care să nu mănânce, NIET!

 

Țuți: Păi da, cine vorbește! Prichindel, că se pricepe, pen´că are studii. Vezi tu, cândmai crești! Bag de samă că ție ți i s-a umplut paharul, dar să nu crezi că lichidele n-au calorii. (arată cu degetul spre paharul plin al lui Bobocel și îi ia polonicul din mână. Apoi o bate pe umăr, împăciuitoare) Hai noroc, că sâmbăta nu ne-ngrășăm!

 

Bobocel: Mulțam, da’ paharul la mine e plin și când e gol. Cu vârf și-ndesat! (pune iarăși mutra bosumflată și suge cu paiul)

 

Pisi: Dați-o naibii de treabă, măi fetelor, că nu contează kilogramele! Important e cum ne îngrijim și cum ne purtăm. Poți să fii trasă prin inel, dacă ai o față repingătoare, nu se uită nimeni la tine. Mai bine investești banii într-o ședință la cosmetică sau o operație estetică. Ce folos de banii dați pe pastilele de slăbit, dacă ai cearcăne cât roata carului? Apropo, am auzit că ar fi bună la cearcăne  crema de hemorizi. Așa să fie?

 

Mami: (cu greață)    Fugi bre, boah, mi se face rău numai la gândul. Cum naiba să-ți dai cu cremă de poponeață pe la ochi?!

 

Țuți: Ba eu cred că nu-i rea deloc ideea. N-am încercat, dar mă gândesc că și cearcănele sunt tot un fel de vase sanguine dilatate. Ce-i drept, mai mici, de-alea capilare. Dar dacă le putem reduce, cu atât mai bine. Abia nu se mai văd pe sub piele! La mintea mea, de vrăciță cu acte, cred că ar funcționa. În plus, crema de hemoroizi e mai ieftină decât pastilele de slăbit. Merită încercat. Eu țin minte sugestia.

 

Bobocel: Da chiar, poate are dreptate! De la cremă până la operația chirurgicală, e totuși un mare pas. Eu una nu m-aș vârî sub cuțit nici pentru lifting, nici pentru silicoane, mai bine mă pici cu ceară. O dată din principiu, și apoi, la o adică, ce te faci dacă nu reușește intervenția?

 

Mimi:   La o adică, la două adici. Fricoaso! Uită-te la mine: vezi ceva? Pun pariu că nu. Ei bine, acum două luni, mi-am ridicat pleoapele. Nu-i niciun risc, vezi bine.

 

Bobocel: Serioooos?! Uite, recunosc, la tine chiar n-am observat. Și eu care credeam că ochii tăi sunt așa frumoși din naștere! Măi fată, da´ mare curaj ai avut! Am auzit că dacă ți le coase prea sus, nu ți se mai închid bine ochii când dormi. Zău, a fost o emisiune televizor. Horror!

 

Mimi:   Taci Bobo, ce, crezi că nu știu? M-am informat în prealabil. Contează și la cine te duci. Doctorul meu e cel mai bun. Vi-l recomand, pe bune.

 

Mami: Vorbești serios? Mi-ar plăcea să mă fac și eu, dar n-am curajul. Am auzit că unele firme de asigurări plătesc operația. Tot am vrut să întreb la a mea, da´ mi-a fost rușine. Ia zi, doare tare?

 

Mimi: Doare, cum să nu, dar nu așa rău cum crezi. Primești calmante, suntem în vremuri moderne, ce Dumnezeu! Mai jenant e că ți se umflă și se-nvinețesc ochii, de zici c-ai încasat cafteală. Trebuie să te ascunzi vreo două săptămâni, altfel crede lumea că te-a bătut bărbatul. Dar trece repede, parol! Acum nici nu se mai văd cicatricile. Să vreau să vi le-arăt și n-aș ști unde sunt.

 

Toate fetele în cor: Nu nuu, nu-i nevoie!!!

 

Mami: (seacă) Lasă dragă, n u trebuie să le vedem noi.

 

Pisi: Acum, dacă mă uit bine, chiar ai ochii mai mari și clari. E-adevărat că se îmbunătățește și vederea?

 

Mimi: Clar! Pleoapa-i mai sus, ochiul mai liber. Ăsta-i și motivul pentru care mi-a plătit asigurarea tot, dacă așa a zis doctorul.

 

Pisi: Mă dai gata! De n-aș fi așa de fricoasă, mai că m-aș încumeta și eu.

 

Mami: Pe mine nu cred că m-ar lăsa bărbatul. Da-i bine de știut.

 

Bobocel: Băi fetelor, eu cred că n-aud bine! Voi chiar vreți să riscați să vă greșească operația vreun chirurg avid de bani? Nu zău, eu una vă zic că nu m-aș întinde sub cuțit nici să mă tai. O vede venind din bucătărie pe Suzi și-și dă seama că e pe cale să facă o gafă. Încearcă s-o dreagă, jenată: adică… să NUUUU mă tai… la naiba cu limba română!

 

Suzi: (intrând triumfătoare, purtând mănuși de bucătărie, aduce platouri, pe care le depune pe miniplatformele încălzite cu lumânărele. E vădit mândră de isprava ei. Mami, servilă, încearcă s-o ajute) Știu ce vrei să zici, Bobo, ai perfectă dreptate. Numai că la mine nu s-a putut evita operația la sân. De bunăvoie nu-mi făceam nici eu operație. Bine c-a trecut cancerul ăsta păcătos! Are dreptate Bobo. Suntem frumoase de la natură. Uite ce mândreți de femei suntem toate, tot una și una! Hai poftiți și serviți!  Și către Bobocel: Bobo, fă și tu o excepție și nu te rățoi la ele, măcăilă ce ești! Apoi se-ntoarce cu spatele și strigă: Copii, haideți la masă!

 

Dinspre bucătărie intră Patrik și Magda, aducându-și scaune. Salută cuminți și se așează la masă. De la stânga spre dreapta, masa s-a completat acum cu amfitrioana Suzi și, pentru scurt timp, cu Magda și Patrik.

 

Magda: Ce bunătăți sunt astea, Maman? Miroase genial! Mâncare asiatică? Nu creeed!

 

Patrik: (șugubăț) Ne place când veniți pe la noi, că primim ceva exotic de mâncare. Să mai treceți!

 

Suzi: (un pic jenată) Ce vorbești!? Cine trece? Poate tu te treci. La noi nu se trece  nimeni! Vă place, nu vă place, vasele voi le spălați (către Patrik și Magda). Și, după ce terminați, vă vedeți de treabă, că pachetele pentru Julklapp sunt  numărate. Oricum nu admitem străini în mijlocul nostru, cum bine știți.

 

Magda: Jul… ce!? Ce-i aia? Ceva nou? Dacă-mi amintesc bine, data trecută ați făcut karaoke cu instalația mea de Wii. Numai că trăznaia asta nouă nu prea sună a distracție japoneză.

 

Patrik: Da’ de unde. N-a fost data trecută cântarea, măi Magdo! Aia a fost seara cu pălării și măști, când mi-au mânjit mie casca de motociclist cu iaurt și  cu castraveți.

 

Suzi: Las´ că nu contează! Ce facem noi aici nu-i treaba voastră. Ziceți mersi că nu vă dăm afară, că pe la alte gazde nu vezi picior de membru al familiei în casă. Asta-i regula!

 

Mimi: Noa, nu te enerva soro. Ce, a zi zis cineva ceva? Pe mine chiar mă-ncântă că-ți lași copii să mânânce cu noi. Abia mai e cineva prin zonă, care cât de cât se apropie și de vârsta mea (cochetă, afectată). Amândoi sunt așa de binecrescuți!

 

Pentru o clipă se face o liniște mormântală. Amfitrioana se uită la Mimi fix, de parcă i-ar fi ieșit un porumbel pe gură. Cu ochii holbați, deschide gura să zică ceva și, în ultima clipă, se decide totuși să tacă. Toată lumea se preface ocupată cu mâncarea și ține nasul țintit spre farfurie.

 

Mimi: (nesigură) Mă duc să mă spăl repede pe mâini. (se îndreaptă spre baie)

 

Suzi: (vorbind serioasă către Magda) Copila mea, Julklapp vine din suedeză. E un joc… hm, de copii, ca să zic așa… cu cadouri și cu un zar. Cine nimerește șasele, își alege un pachet. Regulile sunt cam complicate pentru căpșorul tău. Oricum, noi le-am simplificat. Jucăm până când se alege fiecare cu câte un cadou. Atât. Fără inversări de sens, schimburi, cronometru și alte celea. La sfârșit, desfacem cadourile și… ne bucurăm. Asta-i tot!

 

Magda: Oooo key… (nu prea convinsă)

 

Pisi: Că veni vorba de spălatul compulsiv (arată din cap, mimând îngrijorare, spre baia în care a  dispărut Mimi). Deunăzi am văzut o emisiune despre germeni și focare de infecție și am rămas trăsnită când am aflat că mașina de spălat e unul dintre cele mai infecte locuri din gospodărie. M-am dus ață la ea, am scos sertărelul de detergent și, când am băgat mâna pe țeavă, am crezut că nu văd bine. Mucegaiul era gros de-un deget! Nu-mi vine să cred. Voi ați știut asta?

 

Mami: Evident, iubire. Eu una șterg întotdeauna mățăria mașinii, când termin de spălat, mai ales pliurile de cauciuc din jurul hubloului. De câteva ori pe an torn și leșie pe țeava de sub sertarul-dozator.

 

Pisi: Foooac!!! Fugi fată, nu cred că-i așa grav. Păi doar trece detergentul pe-acolo, nu?

 

Mami: Ba este, când îți spun. Tu ce zici Țuți, că tu faci curat profesional?

 

Țuți: Știi ce, mai lasă-mă cu miștocărismele! Mă dai gata cu „profesionalul” tău. Parcă de asta mi-am dat eu bacalaureatul, ca să-mi fac firmă de curățenie…

 

Mami: „…și ca să fii terapeută, cu jumate de normă”. Știm pe de rost placa. Țuți dragă, nu te mai jena. Sunt bani frumoși și nici nu te murdărești pe mâini, că doar ai fete angajate. Zi mersi c-ai scăpat de tăntălăul ăla, care te-a lăsat pentru pipița aia insipidă. Sunt altele mai necăjite decât tine, zău așa…

 

Țuți: Zici tu așa, dar mie tot mi-e greu câteodată, așa singurică… Ieri am fost la control. Mi-a zis ginecologul „hai să dăm la o parte pânzele de păianjen, că deh, o dată pe an mai trece cineva pe-aici…”

 

Suzi: Lasă, măi fată, că despre „ciki-ciki” vorbim noi altă dată (își ține degetele arătătoare apropiate, frecându-le grăitor, dar ochii se uită spre Magda, care șade liniștită, la stânga ei, aparent absorbită de mâncare).

 

Pisi: Pe mine chiar mă interesează chestia cu curățenia. Acum o lună mi-a zis zugravul să șterg praful prin dosul radiatoarelor, că el cică nu le poate demonta. Doamne, ce mizerie am găsit! De câte ori pe an se șterge pe-acolo?

 

Mami: Adică tu nu faci niciodată curat după calorifere!? Nu pot să cred! Scrofi ce ești!

 

Țuți: Taci tu, Mami, n-auzi că de-abia am făcut? Păi nu-ți zisei?!

 

Mami: Of, Doamne, unde-am nimerit aici?! Ce lume întoarsă pe dos! Cu capul în mâini, se clatină dojentore. (se duce spre baie, unde aproape dă nas în nas cu Mimi. Luminile din sufragerie se estompează și rămâne aprins doar un reflector peste Mami și Mimi, care discută în ușa băii.)

 

Mami: Măi dragă, tu știi ce gafă ai făcut adineauri?! Păi Patrik nu-i prietenul fiică-sii,  el e iubitul ei personal, al lui Suzi!

 

Mimi: Foooac!!! Nu  creeed! (duce mâna la gură și se holbează la ea) Glumești!

 

Mami: Ba nu glumesc deloc. De asta vin să te lămuresc, ca să n-o mai dai în bară. Patrik e băiatul cel mare al prietenei ei din copilărie. După ce a lăsat-o nemernicul ăla, care s-a însurat de-a doua oară, Suzi săraca l-a rugat pe Patrik să facă pe șoferul și s-o ducă la clinică… știi tu, calvarul ședințelor de chimioterapie. Văzând-o cum râde și glumește în așa situație, bietul copil a fost așa de fascinat, încât s-a îndrăgostit lulea, iremediabil. Ce să mai vorbim!…

 

Mimi: Uau! Bine, bine, da´ ea e dublu de bătrână…

 

Mami: Eh, nu chiar, că merge și el spre treizeci. Suzi e de-o vârstă cu mamă-sa, cum îți zic. Și ce dacă? E plină lumea de babalâci cu neveste tinere. Ce, parcă invers nu se poate?! În fine, nu mai insistăm. Cert e că Suzi, încolțită de dragostea lui pătimașă, i-a rezistat doar o vreme. Dar uită-te și tu ce mândrețe de băiat! Până la urmă, tot l-a acceptat. O știi pe Suzi, nu bagă-n seamă gura lumii. La drept vorbind, Patrik îi pică la țanc. Nemernicul ăla de fost bărbat al ei merita oricum o lecție. Ca să nu mai vorbim de… ciki-ciki, cum zice ea. Patrik stă acuma sub același acoperiș cu ea și cu fiică-sa, voilá!

 

Mimi: Bună treabă. Mamă, ce gafă am făcut! Mersi că mă previi! O scald eu cumva.

 

Mami: N-ai pentru ce. Vezi cum o dregi. Mai bine nu mai zici nimic…

 

Mimi: (pleacă murmurând gânditoare) A naibii norocoasă Suzi, e dată dracului! Dar și ghinionistă. La o adică…

 

Se stinge reflectorul peste baie și se aprind iar luminile în sufragerie.

 

Bobocel: Ce mult v-a trebuit ca să vă spălați pe mâni! Nu cumva ați făcut duș împreună!?

Mimi: Asta ne mai lipsea! Eu nu fac niciodată duș.

 

Suzi: (triumfătoare) Aha! În sfârșit cineva care-mi dă dreptate. Nu că-i mult mai fain în cadă? Cu spumă multă…

 

Mimi: Suzi, iar te gândești la ciki-ciki? Tu chiar ai înnebunit? În viața mea nu m-aș băga în cadă. Se usucă pielea și se-ncrețește ca la elefant. Ori nu știai?! (o tachinează)

 

Bobocel: (vădit contrariată) Păi atunci tu, c.. c… cum adică… Adică nu te speli deloc?

 

Mimi: Mă spăl eu cu un burete îmbibat în apă și cu săpun natural, de la farmacie. Apoi mă clătesc și gata! Așa făcea și mama. Nu-mi trebuie chimicale. Gelurile alea sunt pline de aditivi, silicon și aluminiu.

 

Țuți: (îi sare-n ajutor, afectată) Așa e, nici eu nu mă spăl decât cu săpun. Nu că mi-ar fi zis mama, dar de când am dat examenul de naturopat, am înțeles câte porcării sunt pe piață. Ne fraieresc barosan marile companii producătoare… (dă să continue, dar Pisi o întrerupe)

 

Pisi: Nu mai insistați fetelor, că nu vrem să știm detalii. Eu una, fără dușul de dimineață, nu concep să ies din casă. Cu gel, șampon și toate alea! S-avem pardon, dar nu mai suntem în epoca cu găleata.

 

Suzi: Și eu tot zilnic mă spăl, dar… (cam cu jumătate de gură)… credeam

că seara…

 

Bobocel: (tot cu voce stinsă) Eu chiar și de două ori pe zi, mai ales vara…

 

Suzi: (către Magda și Patrik, care se holbează și ciulesc urechile, gură-casă) Măi tinerimea, la șmotru cu voi! V-așteaptă vasele. După aia, la televizor sau la altceva, e treaba voastră. Dar nu trageți cu urechea, eu atâta vă spun!

 

Magda: Mă ocup eu de mașina de spălat vasele. Voi le adunați și mi le aduceți. Se ridică, își ia scaunul și se duce la bucătărie. Patrik se ridică și el, pune scaunul lângă sofa și începe să debaraseze masa. Pe drumul dus-întors între masă și bucătărie se lovește de Suzi în ușa bucătăriei și profită de ocazie ca s-o îmbrățișeze și s-o sărute pătimăș. Suzi, cu mâinile ocupate, încearcă să se eschiveze. Fără succes. Se lasă amândoi să cadă pe sofa, în tête-à-tête. Lumina se stinge peste tot și rămâne un con sub reflectoare fixat pe cei doi porumbei mână-n mână.

 

Suzi: Stai locului, sfârlează! Da´nu te mai astâmperi o dată?

 

Patrik: Numai un pupic… și încă unu… și unul, hai, te rog…

 

Suzi: Ce mă fac eu cu tine, măi băiete?

 

Patrik: Ia stai un pic. Lasă doamnele, că ele n-au grija noastră. Și dac-o au, e treaba lor. Las´ să fie ele geloase. Ce dacă?

 

Suzi: Geloase, ne-geloase, tu n-ai ce căuta aici. Nici acum nici altădată. Ți-am zis să-ți cauți alt acoperiș. Ce vrei tu de la o găină bătrână ca mine?

 

Patrik: Șșșt, nu mai vorbi prostii. (îi pune degetele pe buze) Ești cea mai grozavă femeie pe care o cunosc. Cum poți vorbi așa? Eu te iubesc, tu nu-nțelegi? Și tu mă iubești. Degeaba te ascunzi, te citesc din ochi. Ce rost are să ne mai certăm? Nici nu știi cât de mult ai tu nevoie de mine.

 

Suzi: Asta s-o crezi tu, că nu-i așa! Mă descurc foarte bine fără bărbat. Zău! N-am nevoie de protecție de niciun fel. Tu nu-nțelegi că nu poți sta cu mine? Într-o bună zi ai să să te trezești singur, fără familie, fără copii. Ție îți trebuie o fată tânără, vânjoasă, frumosă, să-ți facă plozi.

 

Patrik: Ba tu nu mă-nțelegi. Fetele necoapte nu mă interesează. Sunt toate niște gâsculițe proaste. Ce sunt eu, omul lor de sacrificiu, să le cresc mari?

 

Suzi: Degeaba insiști. Noi doi nu suntem făcuți unul pentru altul.

 

Patrik: Zici tu așa? Da’ alunița asta de pe gât are cu totul altă părere. Și mi se pare că aici, după ureche, mai e una…

 

Suzi: (chicotind) Ce păcătos mic ești… (îl impinge)

 

Patrik: De ce mă vezi tu imatur? Vârsta n-are-a face. Ce-aștepți de la mine, să îmbătrânesc spontan? Cu ce-am greșit eu că m-am născut așa târziu? teatral:  Prea aspră mi-e pedeapsa! Uite, dacă vrei, poți să mă prelucrezi după plac. Mă abandonez în mâinile tale. (îi ia palmele și și le pune pe șolduri)

 

Suzi: Doamne, ce mă fac eu cu tine?

 

Patrik: Nu mai fi supărată. Faci riduri… aici… și aici (îi sărută fruntea, colțul gurii…) Îți promit că n-am să-ți reproșez niciodată nimic. Lasă-mă să fac eu totul pentru tine.

 

Suzi: Da da, până-ntr-o zi, când ai să realizezi că e prea târziu.

 

Patrik: Las´ să fie asta grija mea. Dacă vrei, îți dau în scris. Acum. Aici. Pe loc. Sau mai bine: la starea civilă! Da´ chiar, hai să ne cununăm!

 

Suzi: Tu ai înnebunit de tot! Nici nu mă gândesc. N-auzi, bre? Du-te la plimbare! Să faci bine să-ți cauți rostul printre cei de-o seamă cu tine! Sunt atât de multe fete tinere, frumoase, deștepte. Ce vrei tu de la o curcă bătrână, ca mine? Zău așa, nu înțeleg cum poți fi așa de prostuț.

 

Patrik: Ba tu ești prostuță. Nu vezi că sunt al tău cu tot ce am? Ce vrei mai mult? Ori îți trebuie vreun nene copt-mort, pe dinăuntru și pe dinafară? De ce să nu ne căsătorim? Sunt atâtea femei tinere măritate cu bărbați bătrâni. De ce să nu se poată și invers? Voi femeile luptați întruna ca să fiți egale cu bărbații. Dar unde e dreptul nostru la egalitate cu voi? declamă: Vrem egalitatea bărbatului cu femeia! Hai, iubirea mea, nu te mai necăji degeaba! Nu-ți face tu probleme pentru mine. Putem fi amândoi așa de fericiți!

 

Suzi: Să fi avut eu norocul să te găsesc pe tine când eram toată numai o floare, ehehe…mamă-mamă. Da-n schimb, uite ce pățesc. E dură viața, cu pedepse amare. (se scutură ca trezită dintr-un vis și îl respinge energic) Fă bine și vezi-ți de viața ta. Și nu mă enerva. (râde) Hai, du-te, că am treabă. (îl împinge spre ușă, vădit încurcată de situație, dar cu ochi rugători)

 

Patrik își ia casca de motocicletă și geaca de piele și se îndreaptă spre ieșire. Lumina se aprinde încet peste tot.

 

Suzi: (miorlăit) Chiar te duuuci? Da´ unde meeergi?

 

Patrik: (se preface serios) Păi n-ai zis că nu mă vrei? Poftim, la plimbare mă trimiți, la plimbare mă duc, na! către Doamnele de la masă: Doamnelor, seară plăcută!

 

Doamnele: (măsurându-l din ochi, curioase): Pa-pa, Pa…triiik.

 

Mimi:   Pe mai târziu.

 

Suzi: (pe ton de scuză, sec) Se duce și el să dea o raită cu motocicleta apoi către Mimi: Ai adus zarul? Dă-ncoa´!

 

Mimi: Evident! (scotocește în poșetă)

 

Pisi: (excitată) Abia aștept să-nceapă bătaia pe cadouri! Nici nu știți ce curioasă sunt de ce-o să ziceți de cadoul meu!

 

Suzi: Nu vrem să știm ce-i în pachete, știi bine. Mergi tu să le-aduci?

 

Țuți: Vin și eu.

 

 

Țuți și Mami se-ndreaptă spre antreu. Lumina reflectoarelor se reduce în sufragerie și doar zona de la intrare rămâne în con de lumină. Acolo, lângă măsuța cu cadourile, Țuți și Mami încep o discuție.

 

Mami: Nu-s sigură dac-am ales bine cadoul…

 

Țuți: Ce mai probleme ai și tu! N-ai ce să greșești. La o adică, e doar un joc. Nu-ți fie teamă.

 

Mami: Suzi zicea că trebuie să fie ceva care nu-mi mai trebuie. Sau, dacă cumpăr ceva nou, să nu coste mai mult de douăzeci de Euro.

 

Țuți: Da. Ei și? Care-i problema ta?

 

Mami: Păi eu am adus ceva care nu-mi trebuie, dar e mai scump. De zece ori mai scump. Sper să nu se simtă careva jignită…

 

Țuți: Fugi fato, nu-ți face probleme! Bine că nu-i mai ieftin, că scump poate fi, oricât. Noi n-avem limite. Adică n-avem oricum… nici la cadouri. Ce n-aș da eu să pun mâna pe pachetul tău, dacă zici că-i așa valoros. O să vezi tu că norocoasa va zice mersi. Ia zi: care-i?

 

Mami: Păi n-ai zis că e secret? Nu-ți spun, na!

 

Țuți: (printre dinți) Binneee!…

 

Se-apucă amândouă să ducă pachetele în sufragerie. Luminile reflectoarelor le însoțesc. Fiecare se așează la locul ei. Magda se strecoară din bucătărie și se întinde pe sofa, făcându-și de lucru cu smartphone-ul. Pe tot parcursul jocului cu zaruri va tăcea mâlc, dar va arunca priviri adecvate și va face grimase la replicile doamnelor în timp ce ele jacă Julcapp fără s-o bage-n seamă. Cadourile sunt îngrămădite în mijlocul mesei. Începe joaca.

 

Suzi: Propun să dăm o rundă cu zarul, ca să decidem cine începe. Cine are cele mai multe puncte, e prima.

 

Mimi: Să-i dăm drumul! Aruncă zarul. Patru la mine. Îl dă mai departe spre stânga, la Țuți.

 

Țuți: La mine trei. Păi se putea altfel?

 

Bobo: Doi. Da greu se mai urnește.

 

Mami: Cinci.

 

Pisi: Eu tot cinci. Sâc!

 

Suzi: Ei, asta-i culmea. Acum mai avem și egalitate. Na: Șase! Yes! Haha, să mai ziceți că nu mă știu!

 

Mimi: De n-ar fi zarul meu, aș zice că l-ai manipulat. Tu-ncepi. Mai aruncă odată.

 

Suzi: Unu. Na că nu merge urciorul de două ori la apă.

 

Mimi: Doi. Nici eu nu-s mai brează.

 

Țuți: Trei. Ca să vezi! Scară urcătoare, ca la carte.

 

Bobo: Și eu tot trei. Ce naiba?!…

 

Mami: V-arăt eu vouă, acușica (suflă peste pumnii în care învârte zarul). Na: șase! Ete că se poate!

 

Suzi: Ce cadou iei?

 

Mami: Care-i mai mare, nu ți-e clar?! Hai la Mami, frumosule. (trage spre ea un pachet cu fundă mare, frumos împachetat)

 

Bobo: Mira-m-aș să nu fie vreun caca-maca-n el, așa pompos cum arată…

 

Mimi:   Mocnește ciuda-n tine. Lasă-i plăcerea, măi Bobo, dacă pe ăsta-l vrea.

 

Bobo: Da ce, am zis ceva? Să fie sănătoasă! Haha. Hai Pisi, că ești la rând!

 

Pisi: (aruncă zarul) Unu. Văleu, așa ne apucă Sfântu Așteaptă!

 

Suzi: (aruncă zarul) Ușurel, c-abia începe. Apropo, ar fi bine să ne fixăm timpul maxim. Să zicem un sfert de oră pentru prima rundă?

 

Bobo:  Cum adică prima rundă? Păi ce, sunt mai multe?

 

Suzi: Sigur că da. După ce are fiecare pachetul ei, mai jucăm cinci minute în care, cine-aruncă șase, poate să facă schimb, fără să se le roage pe celelalte participante.

 

Bobo: Și după alea cinci minute nu se mai poate face schimb?

 

Suzi: Numai de comun acord. Și încă ceva: cadoul adus nu se păstrează. Nimeni nu pleacă cu ce-a venit.

 

Mimi: Asta-i la mintea cocoșului. Hai mai bine să-i dăm bice. Cine-i la rând?

 

Suzi: Cine-ntreabă. Eu am nimerit un patru.

 

Mimi: Doi! Iar! Parcă-i un făcut.

 

Țuți: Doamne dă! (aruncă zarul) Șaseeee!

 

Bobo: Tot altele au noroc.

 

Mami: Las-o Bobo, c-atâta are și ea.

 

Bobo: Da ce, am zis ceva? Apoi către Țuți: ce iei?

 

Țuți: (își pescuiește un cadou minuscul, de forma unui plic) Iaca, eu nu sunt lacomă. Cel mai mic, ca să-ți fac ție pe plac.

 

Mami: (se-ntinde după zar) Poate e-un plic cu bani, hehe! (râde)

 

Bobo: (îi dă peste mână lui Mami) Ce faci, tu, mă sari? Tot pe ăștia mici și oropsiți îi ignorați. Io-s la rând. Cinci! Poftim. (îi dă zarul mai departe)

 

Mami: Mersi, dragă, dar eu am deja. Sau ai uitat? (își mângâie demonstrativ cadoul și împinge zarul spre Pisi)

 

Pisi: Doi (pune capu-n palmă și ia o gură din pahar, plictisită. Dă zarul spre Suzi)

 

Suzi: Trei (dă zarul mai departe, spre stânga)

 

Mimi: Doi. Eu numai doiari nimeresc. Asta-i culmea!

 

Bobo: Patru. Din lac în puț.

 

Pisi: Opt! Haha, am vrut să vă trezesc. Se uită veselă la fețele plictisite din jurul mesei. Vede că nu râde nimeni și anunță sec: Unu.

 

Suzi: (încearcă o fentă peste mână) Șase! Iuhu! Eu vreau pachetul ăla verde. De mult mă tot uit la el. Îmi place verdele!

 

Mimi: (după ce-i pasează pachetul) Vedem noi mai încolo dacă rămâi cu verdele. Poate nu știai, dar și mie îmi place verdele. (suflă peste pumnii cu zarul) „Codubi brașchină, cap de șarpe, pă gând, pă noroc!” Formula asta o știu de la o țigancă, de când eram mică. De mult căutam momentul s-o folosesc. Uite c-a funcționat! Șase! către Suzi: Dă verdele-ncoace!

 

Suzi: Nu! (se cramponează, ținându-se strâns de cadou)

 

Mami: Hai, mă fetelor, nu vă prostiți așa. Parcă văd că nu-i decât o nimica toată în el.

 

Suzi: Ba da, e ceva bun. Uite, când îl scutur gâlgâie. Sigur e-un lichid prețios. Poate vreun lichior de soi, sau vreun pafum franțuzesc. Mai știi?

 

Mimi: Dă-ncoace, las că aflăm noi în curând, nu te teme. (i-l smulge din mână)

 

Suzi: Bine, ți-l las, dar numai pentru că sunt o Doamnă. O să se facă dreptatea la sfârșit.

 

Bobo:  Cine-i la rând?

 

Pisi: Cine întreabă. Dă-i bătaie, că ne prinde răsăritul.

 

Bobo: Patru. Eterna poveste.

 

Pisi: Cinci.

 

Suzi: Doi. Nu pot să cred că am avut cadoul și-acum nu îl mai am!

 

Bobo: Șase. Gata, am scăpat. Dă-mi te rog placa aia galbenă.

 

Pisi: Poftim. Trei.

 

Suzi: Patru.

 

Pisi: Cinci.

 

Suzi: Doi.

 

Pisi: Trei.

 

Suzi: Șase! Înapoi cu pachetul verde (către Mimi). Știam eu că nu rămâne la tine.

 

Mimi: (i-l dă, cu-o mutră acră) Cine râde la urmă, râde mai bine. Vedem noi! Na, înc-un patru.

 

 

Pisi: Doi (cască)

 

Mimi: Unu. Am rămas noi două. Ce lălăială.

 

Pisi: Lasă dragă, că noi avem noroc în dragoste. Nu ca altele… (se uită la Țuți, care-i scoate limba)

 

Mimi: Șase! Gata. Eu îl iau pe ăsta gugulos și mare. Pisi, ție-ți rămâne ultimul. Ia de-aici. (îi întinde pachetul rămas). Ce-o să ne distrăm dacă se nimerește cadoul cel mai frumos la tine. Putem începe să despachetăm?

 

Suzi: Păi n-am zis că mai jucăm cinci minute pentru cine vrea să schimbe?

 

Mimi: Bine-bine, da’ nimeni nu vrea să schimbe. Sau mă-nșel? Tu ar trebui să fii cea mai mulțumită, că ai rămas cu verdele tău iubit. Întreb pentru ultima oară: mai are cineva chef de joacă?

 

Priviri de la una la alta, ridicat din umeri, indiferență.

 

Suzi: (prinde momentul) Buuun. Dacă-i așa, începem desfăcutul. Abia aștept să văd ce-i în pachetul meu. Cel verde!

 

Mimi:   Mai lasă-mă dragă cu verdele tău, că m-ai dat gata!

 

Se apucă toate să desfacă ambalajele.

 

Suzi: Eu sunt prima! Ce v-am zis?! Parfum franțuzesc, veritabil. De la Guerlain. Parfum-parfum, nu apă de toaletă! Nou, întreg. Grozav!

 

Mimi: Măi, fetelor, chiar vă-ntreceți cu gluma. Ăsta costă peste o sută de Euro.  Care-i generoasa?

 

Mami: (timidă) Ați zis că dacă nu ne trebuie… Pe mine mă doare capul de la el. L-am primit cadou, dar eu am parfumul meu, cu care mă dau de când mă știu.

 

Suzi: (împăciuitoare) Stai liniștită Mami, nu trebuie tu să te scuzi. Îți mulțumesc mult de tot. Hai să te țuc. Mulțam! Pe mine sigur nu mă doare capul de la el. L-am încercat la Duty Free în aeroport anul trecut, când a ieșit pe piață. Îl știu. Hai la mama, mmm… (afectată, sărută flaconul și se dă cu parfum după ureche)

 

Mimi: Mami, zici că tu n-ai decât un singur parfum? Păi chiar așa săracă ești? Cum se poate asta, Doamne iartă-mă? Mie îmi trebuie pe puțin două-trei, să am de unde-alege, după sezon și toane. În plus, vara nu-i ca iarna. Nu degeaba se lansează colecții noi în fiecare an. Voi nu vă dați cu mai multe, fetelor?

 

Țuți: Eu nu mă dau deloc. Unu pentru că am astm bronșic, și doi pentru că – revin la tema noastră – toate sunt pline de chimicale.

 

Pisi: Du-te tu, nu mai spune! Ba eu sunt nebună după parfumuri. Când intru într-o drogherie, musai să le-ncerc pe toate, dacă pot! E un pic cam cum e cu bărbații, nu mă pot hotărî pentru unul singur, decât după ce probez mai mulți… Hmm, vorbesc înainte de căsătorie… dar și după… Ce, parcă poți să te rezumi la unul singur?

 

Mami: Ba bine că nu. Eu sunt cu Tavi de când mergeam la liceu. Nu mi-a trebuit altul niciodată. La ce bun? Nu sunt toți la fel?

 

Suzi: Păi de-unde știi dacă n-ai încercat?

 

Bobo: Oare care-o fi media de iubiți la o femeie? M-ar interesa… hmm, zic și eu așa, din punct de vedere statistic. Vreo treizeci, să fie?

 

Țuți: (vădit incomodată) Nu știu de unde ai scos tu cifra asta. Drept să spun, nu-mi place cum deviază discuția. Nu vă știam așa vulgare. Din câte văd eu, ăștia care vin la mine la cabinet să le-ndrept oasele sunt toți la fel. Din punctul meu de vedere, toți o apă și-un pământ.

 

Bobo: Măi, Țuți, tu vorbești așa pentru că ești necăjită pe „fostul” tău. Acuma sufli-n iaurt. Eu nu la anatomie mă refeream. Nu-mi vine să cred că în vremurile noastre mai sunt femei așa de caste, care nici măcar n-au curiozitatea să verifice dacă e doar un clișeu vorba asta cu „toți la fel”.

 

Mami: Ce insinuezi? Că sunt o gâsculiță naivă?

 

Bobo: Ba din contră. Ești de admirat. M-ai înțeles greșit, Doamne iartă-mă! Chiar mi se pare fenomenal că fiecare e liberă să-și aleagă pe cine vrea, de câte ori dorește. Ba chiar m-ar interesa dacă există vreun studiu științific pe tema asta. Oare nu cumva există o corelație între persoanele strict monogame și cele care folosesc un singur parfum, toată viața?

 

Țuți: Bobo hai c-o iei rău pe ulei. Dar dacă bărbatul e cel care vrea ca nevasta să-i miroase mereu după același parfum? Poate vrea s-o recunoască și cu ochii închiși. E treaba lui.

 

Bobo: Și-a ei.

 

Țuți: Și a ei. O fi parfumul lui preferat. Sau al ei. Ce-i rău în asta?

 

Bobo: Da ce, am zis eu că e rău? Am zis doar că mă intrigă, atâta tot.

 

Pisi: Eu vorbesc numai pentru mine: părerea mea este că trebuie căutat și încercat totuși pe mai multe variante, ca să te asiguri cât de cât că faci o alegere bună. Se aplică la tot și la toate. Empiric. Deși… până la urmă, o garanție nu-i nici asta…

 

Mami: Hai să revenim la ale noastre. Suzi dragă, tare mult mă bucur că-ți place parfumul de la mine. Bine că nu ești și tu fixată pe-o singură marcă. Pachetul ăsta-mi dă de furcă. Nu știu cine l-a făcut, dar e făcut parcă numai din cutii băgate una-n alta. M-ajută cineva?

 

Pisi: Hai că te-ajut eu. Am vrut să fac un gag. E de la mine. La urmă poți folosi și cutiile pentru diverse lucruri. Nu vezi ce drăguțe sunt?

 

Mami: Da, ai dreptate. Dar depinde și ce ai pus în ultima. Nu zic, gluma ți-a reușit de minune. Mă fierbi cam mult până-i dau de capăt!

 

Pisi: Nu mai e mult. Abia aștept să-ți văd reacția. (îi întinde ultima cutie)

 

Mami: (deschizând cutia, găsește un pachețel pufos, pe care-l ia în mână și-l apasă. La apăsare, pernița scoate hohote de râs. Mami tresare speriată și-l scapă din mână) Ptiu, ce-i drăcovenia asta?!

 

Pisi: Nu că-i haios? De la articole de petrecere. Vezi că mai e ceva în cutie.

 

Mami: Ai dreptate, o legitimație. Măi să fie, păi ăsta-i un abonament la sală. Ai înnebunit?! Ăsta costă o sută cinzeci de Euroi!

 

Pisi: (o maimuțărește) „O-tsută-tsinzeci-de-euroi. Și ce dacă? Îmi pare rău și mie, dar ce să fac dac-am făcut entorsă? De Crăciun l-am primit, de Revelion m-am scrântit. Ămmm… adică glezna. Deci, mâine se împlinește săptămâna de când am călcat… ămmm… strâmb. Asta e, nu mă mai duc să trag de fiare. Atâta pagubă. Nu ziceai tu că vrei să slăbești?

 

Mami: La fix! Mă pun în formă. Nu mai am nicio scuză. Mersi iubi, m-ai nimerit! Hai să te țuc.

 

Bobocel: Nu vreau să-ți stric plăcerea, dar eu merg de două ori pe săptămână la bazin și tot n-am slăbit. Niciun gram! Cu sportul nu slăbești, doar te-ntețești. Tot păcătoasa de mâncare e de vină.

 

Țuți: Las-o, măi fată, ce ne strici surpriza! Dacă ea vrea să facă sport, dă-i voie. Tu nu te băga.

 

Bobocel: Da’ ce, am zis ceva? Să facă ce vrea. Ia zi, Țuți, ce-i în plicul ăla? N-o fi chenzina sau lichidarea?

 

Țuți: (desfăcând plicul) Ce-o fi o fi! Eu mă bucur oricum. Poa´să fie și-o mâță-n sac.

 

Bobocel: Sau un loz în plic.

 

Suzi: Iote că l-a ghicit! Chiar loz e, de la mine. (mândră)

 

Țuți: Ai dat tu douăzeci de Euro pe lozul din ianuarie, ăla de vine după marea tragere de Crăciun?!

 

Suzi: Am dat. Ce te miri? Știi bine că nu-mi place să-mi bat capul cu alesul de cadouri. N-am avut altă idee și am vrut să rezolv Julklappu´ rapid. Unde mai pui că tragerea e fix azi. Adică, dacă nu mă-nșel, a fost chiar adineaori. Ia vezi Magda (se întoarce spre sofa) verifici tu în internet?

 

Magda: Eram deja pe căutare. (se-apucă să tasteze pe ecran)

 

Țuți: (entuziasmată) Poate sunt milionară deja, uau!

 

Mimi: (desfăcând pachetul ei) Desfac și eu. Ce să fie?

 

Țuți: Ia vezi! Nu ne mai fiebe atâta cu globul ăla al tău.

 

Mimi:   Să fiu a naibii, dacă asta nu-i o cască de motocicletă! E chiar mișto, roz, în stil retro. Vai ce-mi place!

 

Bobo: Că tot suntem toate neveste de motociliști. Ce-i mai trebuia chelului: tichie de mărgăritar!

 

Țuți: Și ce dacă avem deja? Trendul merge spre mai multe căști deodată. Eu chiar nu mai vreau să am de-a face cu casca și, de fapt, cu tot scuterul rămas de la bărbatu-meu. De câte ori îl văd, m-apucă pandaliile. Dacă vrea cineva dintre voi să-l ia în folosință, cu dragă inimă. Renunț pe gratis! Numai asigurarea și impozitul să le țineți la zi. Am pus în cască și cheia și certificatul de înmatriculare. Mimi, dacă vrei poți veni mâine, să iei Vespa din garaj.

 

Mimi:   Sună bine, dar eu mă plimb cel mult cu bărbatu-meu cu motocicleta. Singură nu-mi place. Are cineva dintre voi nevoie? (ține casca ridicată) Licitați?

 

Magda îți drege vocea de pe sofa. Se uită la maică-sa cu ochi rugători. Suzi o vede cu coada ochiului.

Suzi: (aparent indiferentă) Auzi tu, Mimi, te mai interesează cadoul meu, ăsta verde?

 

Mimi:   Depinde. Vrei să faci schimb?

 

Suzi: Mă gândeam doar la fiică-mea, că e acum în ultimul an la colegiu și are prieteni care vin cu scuterul la școală. Carnet ar avea și ea…

 

Mimi: …dar bani de scuter nu, așa-i Măgduța? Se întoarce spre ea Magda, care-nghite în sec, cu ochii-n pământ. Către Suzi: Dă-ncoa parfumul ăla, până nu mă răzgândesc.

 

Magda: Mulțumesc, tanti Mimi! (îi sare de gât) Mulțumesc și ție, tanti Țuți. (o îmbrățișează și o sărută sonor pe obraz) Mersi Mami! Înșfacă de pe masă casca roz, și-o pune pe cap și-ncepe să danseze, fericită.

 

Mimi: (cu lacrimi în ochi, se-apleacă peste Țuți și-o strânge în brațe) Măi, Țuți, dă-l naibii de nenorocit. Nu te mai gândi la el. Ești așa o fată faină. Nu merită să pui la suflet.

 

Bobo: Voi vă dați în scutere și eu sunt deja pe pagina cu loteria. Ce credeți că scrie aici: Felicitări, numărul Dumneavoastră a fost premiat!

 

Țuți: (plângăcioasă) Nu zău! Chiar am câștigat? Cât?! Măcar atâta, dacă tot n-am noroc în dragoste…

 

Bobo:  Stai să văd. Rambursare, douăzeci de Euro.

 

Pisi: Foooac!… Da’ cam puțin…

 

Țuți:  Taci tu, că-i mai bine decât nimic. Eu sunt mulțumită și-așa. Ce-am avut și ce-am pierdut? Sunt bani buni. Ca femeie de serviciu, freci două ore la podele până-i câștigi. Mersi, Suzi!

 

Suzi: N-ai pentru ce, dragă. Eu mă bucur mai mult decât tine. Mi-era teamă că nu te alegi cu nimic. Recunosc, a fost cam la derută ideea mea. Mie-mi place să risc, dar nu toată lumea-i ca mine.

 

Pisi: mă scuzați că vă-ntrerup, dar mai sunt două cadouri nedesfăcute.

 

Mami: Da, Pisi, da. Ia zi, ce ai în cutie?

 

Pisi: Parcă-i o geantă diplomat, dar mai mică. Ce frumoasă e! Ooooo, o trusă de machiaj. Ce paletă de culori! Imensă! Așa ceva mi-am dorit dintotdeauna. Doamne ce minunăție! Sunt de-a dreptul interzisă! Fetelor, cu asta nu mai îmbătrânesc niciodată. Adio schimbare la față!

 

Bobo: Mă gâneamt eu c-o să-ți placă. Eu nu mă prea fardez.

 

Țuți: Păi nu prea ai de ce, la fața ta de copil.

 

Bobo: Aș vrea eu față de copil, da știi ce riduri am? Când mă scol dimineața și mă uit în oglindă, arăt de parcă-aș veni direct de la un chef nenorocit, așa de de șifonată și de roșie sunt  pe la ochi. Mi-e nu-mi face bine căldura asta de aici. În primăvara asta veșnică e prea cald. Mi se-nfundă porii, fac coșuri din te miri ce. De asta nici nu mă pot machia. Dar când am văzut ce frumos e sufertașul de cadou, numai să faci comandă la ceva din catalog, nu m-a lăsat inima să nu cer și eu unul. Mi-ar plăcea și mie ca servietă sau geantă, dar până la urmă am constatat că e prea mic. Mai bine vă fac vouă o bucurie.

 

Pisi: Și încă cum! Hai, Bobo, să te pup! Îți mulțumesc! Acum numai tu mai trebuie să ne-arăți cu ce te-ai ales.

 

Bobo: Cred că-i o tăviță, sau vreun platou. (desface cadoul) Ba nu, o ramă de fotografii.

 

Pisi: Și ce-i înrămat?

 

Bobo: Stai să-mi pun ochelarii. Vreo poză cu noi toate… Apoi entuziasmată: Bilet de intrare… la balet! M-ai dat gata, Pisi!

 

Pisi: Este că da? Am băgat de seamă că te-ai supărat când ai ratat reprez entația de Crăciun, așa că ți-am luat bilet pentru spectacolul din ianuarie. Să știi că e fix aceeași trupă din Moldova, aia care-ți place ție.

 

Bobo: Dragilor, nu zic că n-ar fi meritat venitul încoace oricum, dar cu asta chiar mi-ați pus capac. Gata, vă iert toate păcatele!

 

Suzi: Ce păcate, dragă? Noi și păcate. N-avem așa ceva. Hai noroc și la mai mare! Ridică paharul și-nchină. Face-o piruetă și dă cu ochii de cei doi refugiați proptiți în ușa dinspre antreu, sprijinindu-se unul de altul nesiguri, murdari și mânjiți de sânge. Înmărmurită se oprește cu paharul ridicat. După o secundă de liniște înmormântală, se pornește pe strigat: Patriiiiik!!!

 

CORTINA

 

***

ACTUL AL DOILEA

 

Același decor, aceleași personaje, încremenite cu ochii pe cei doi intruși.

 

Refugiat 1: Please… help…

 

Pisi: Fooooooac!…

 

Patrik: (intră furtunos) M-ai strigat? Fuge spre Suzi, o ia în brațe. Apoi se-ntoarce cu fața spre cei doi refugiați, interpunându-se cavalerește între ea și ei.

 

Suzi: (revenindu-și rapid, vorbește cu fiica ei, dar uitându-se fix la cei doi refugiați) Magda mămică, fii tu bună și adu niște apă pentru amărâții ăștia doi.

 

Magda se ridică de pe sofa și fuge grăbită spre bucătărie. Se-aude gălăgie de vase.

 

Refugiat 2: Please help. We not bad. We good. We are good. Peace!

 

Patrik: OK, stay still. Sit down. Did you come in a boat, on the water?

 

Refugiat 1: Yes. Water cold. So cold. Everything dark. Storm. Boat gone down. Tragic. So tragic!

 

Patrik: I understand. You Africa? Marocco? Alger?

 

Refugiat 1: No. Not Africa. Siria. Long story. Long trip.

 

Refugiat 2:    Me speak a bit your language. Bună seara, om bun.

 

Magda vine cu o cană mare și două pahare cu apă. Cei doi beau cu poftă.

 

Refugiat 2: Mulțumesc. Aici nu tu izvor, nu tu râu. Peste tot, uscat. Deșert.

 

Suzi: (arată către sofa) Sit here, please. De unde știi limba noastră?

 

Refugiat 2: Bursă de studii la voi. Când a început războiul, am întrerupt…

 

Magda se repede să întindă o pătură peste sofa. Cei doi se așează pe ea, jenați,  înghesuindu-se într-o margine, ținând în continuare paharele în mână.

Mami: (trezindu-se încet la realitate) Le-o fi foame. Săracii de ei.

 

Suzi: (spre cel mai tânăr) You hungry?

 

Refugiat 1: Not much. We eat oranges. Many oranges here. Orange is good for eat and drink.

 

Mimi:   Păi da, le mănâncă și porcii direct de pe câmp. Nu se mai obosește nimeni să le culeagă. Așa de ieftine-au ajuns de când le dau discounterii pe nimic. Nici nu mai merită adunate…

 

Țuți: (o întrerupe abrupt) Taci tu! Pe cine interesează acuma discuțiile tale politice despre lobbiul agricultorilor exploatați?! Mai bine ajută-mă să-l pansez. Nu vezi că-i rănit?

 

Mimi se apropie de refugiatul nr.1 și încearcă să-i desfacă jacheta. El ține telefonul strâns în mână. Cu greu îl convinge să-i dea drumul ca să treacă brațul prin mânecă.

 

Refugiat 2: Telefonul nu are baterie. Putem încărca? Vă rog! (scoate un cablu din buzunar)

 

Patrik: Da bineînțeles, cum să nu! Oh, ce Iphone meseriaș! Ultimul răcnet!

 

Refugiații se scotocesc și scot la iveală tot felul de baterii pentru încărcat. Patrik ia cu el telefoanele și  cablurile și le branșează la un ștecher cu mai multe ieșiri tip USB. Refugiații nu-l scapă din ochi.

 

Țuți: Ia să vedem ce-avem noi aici. Oh, ce rană urâtă! Trebuie s-o dezinfectăm și s-o pansăm. Apoi către refugiat: You lucky! Your arm is OK. Not so deep.

 

Refugiatul 1: Yes, I know. I know also to heal. mândru: I was in the war.

 

Mami: Ce zice? Că a fost la război? Păi nu e prea tânăr? E abia un copil!

 

Refugiatul 2: Da, e fiul meu. L-au luat cu japca soldații și l-au obligat să lupte pentru ei. De asta m-am dus eu înapoi, ca să-l scot de-acolo.

 

Bobocel: (îngrozită) Aoleu. Adică a fost în armata ISIS, ca soldat-copil?!!

 

Țuți: Bietul copilaș! Dă să-l mângâie, maternă. Refugiatul 1 se eschivează, aruncându-i priviri dușmănoase.

Refugiatul 2: Mă tem că da. E altă lume la noi. N-ai încotro, faci ce zic ei…

 

Refugiatul întinde brațul la pansat, străduindu-se să pară stăpân pe situație Face pe viteazul, dar aruncă priviri neliniștite prin jur, ca o jivină încercuită.

 

Refugiatul 2: Iertați-l, vă rog. Câteodată e un pic obraznic. Pe la noi nu se obișnuiește să asculte un bărbat de o femeie.

 

Suzi: Aha, de-aci bate vântul, care va să zică! Păi noi nu vă reținem. Dacă aveți altă treabă…

 

Refugiat 2: Nu nu nu! Vă rog să nu ne înțelegeți greșit. NOI nu vrem să deranjăm. Vă suntem așa de recunoscători că ne ajutați! Ne trebuie neapărat curent pentru telefon, asta-i tot. Ca să ne contactăm familia, să știe că am ajuns teferi. Încărcatul nu durează mai mult de-o oră. Dacă doriți, putem aștepta afară. Numai să nu chemați poliția…

 

Refugiatul 1: (vigilent dintr-o dată) Police!! No! No! (se ridică în picioare, agitat)

 

Țuți: Șăzi blând, mă copile, că nu-ți fac nimic. Nu vezi că nu sunt gata? Puh, da urât mai miroși! (îl apasă la loc pe sofa și se ține demonstrativ de nas)

 

Suzi: Eu nu vreau nici să vă oblig, nici să vă jignesc, dar dacă tot aveți de stat o oră până se încarcă telefoanele, ce-ar fi să vă spălați un pic? Vă dăm și niște rufe curate dacă vreți. Fără obligații, zău așa. (se-ndreaptă spre baie, făcând gesturi stângace, de invitație)

 

Refugiat 2: Nu vrem să deranjăm…

 

Bobocel: Fugi Domnule, adică… nu fugi, transfugule… Hai, domnule, nu te codi atâta, că doar oameni suntem! Ce Dumnezeu, sau Alah, Doamne iartă-mă, cum s-o zice pe la voi! Un duș acolo nu-i mare lucru. Că doar nu-i baie cu spume. Cine știe când mai prindeți așa ocazie! Patrik vă  poate da ceva de-mbrăcat și noi mai povestim, un pic, acolo. Că tare am vrea să știm și noi cum… hm… ați călătorit… ce-i pe-acolo pe la voi, la… asta, na, la Damasc. Da’ familie mai aveți?

 

Doamnele, vizibil curioase, se apropie lent de cei doi refugiați, ca un cârd de gâște precaute. Se observă cum cei doi se simt incomodați, încercuiți, înghesuindu-se un pic, strângând instinctiv rândurile.

 

Refugiatul 2: (preia inițiativa și sare în picioare, răspunzând cu voce cam apăsată, un pic prea tare) Da’ chiar, ce idee bună! Să facem o baie! Dacă nu-i problemă, bineînțeles. L-aș trimite mai întâi pe fiul meu, iar noi mai povestim. Iala-Iala! (Îl înghiontește pe cel tânăr și îi spune ceva în limba lor, împingându-l spre baie. Câine-câinește, refugiatul nr.1 se îndreaptă spre baie condus de Patrik.)

 

Magda: Vă servesc cu un ceai? O cafea? Un sandwiș?

 

Refugiat 2: Mulțumesc! Da o bere n-aveți?

 

Pisi: Serviți alcool? Păi nu sunteți musulmani?

 

Refugiat 2: Ba da, dar mai închide și Mahomed un ochi, când e întuneric, noaptea. Eu oricum nu sunt foarte religios. Fiul meu e mai aprig, din păcate… Treaba cu sora lui, care umblă cu un englez, îl supără tare. De asta l-am trimis la baie, ca să vă explic situația.

 

Bobocel: Aha, deci l-au spălat teroriștii pe creier. Și-acum ce te faci cu el?

 

Refugiat 2: Îl duc departe de soră-sa, că vrea s-o omoare, ca să salveze onoarea familiei.

 

Bobocel: Voi chiar că nu sunteți întregi la minte.

 

Refugiat 2:  Deh, o să fie bine. E încă un copil. Câteodată nu știu nici eu cum e mai bine să-l iau: să-l mângâi sau să-l plesnesc. Important e că am reușit să-l scot din ghearele soldaților. Nu vorbește. Nu-mi povestește nimic din ce-a făcut în lagărul de instrucție. Drept să spun, nici nu-s sigur că vreau să știu… I-am explicat că începe aici o viață nouă. Să fie recunoscător, să se adapteze la lumea asta, nu invers. Dar el nu-i prea convins…

 

Pisi: Și ce nu-i place la noi?

 

Refugiat 2: De zis zice DA la toate, dar câteodată se dă de gol și sare peste cal. Are ieșiri necontrolate. În barcă s-a răstit la o femeie care nu purta batic. Cred că dacă m-ar vedea cu berea, ar sări la bătaie.

 

Mami: Bietul de el! Nu vă uitați așa urât la mine. Nu-i iau apărarea, dar după părerea mea are circumstanțe atenuante. Să nu-l judecăm prea aspru. Ca mamă, știu că la vârsta lui, copiii, în general, sunt dificili.

 

Refugiat 2: Da, așa a zis și nevastă-mea la plecare, să fiu blând cu el. Ea, în schimb, îl ceartă mereu la telefon, că n-o sună zilnic, ca să-l poată dădăci. Eu mor de grija ei și-a fiică-mii, iar ea se-ngrijorează pentru noi.

 

Mami: Mi se pare normal. Nu știu ce e mai periculos, să stai încuiat în casă, sub asediu – înțeleg că le-ați lăsat acasă, în Siria –  sau să te strecori clandestin prin Europa.

 

Refugiat 2: Mai ales când nu știi cum te tratează poliția, dacă spui adevărul.

 

Mimi: (cu alură de ninja în haine de motociclist) Da’ chiar, cine știe dacă e-adevărat până la urmă ce ne spui matale! Cum bere bei, dacă mai mănânci și sandvișul cu șuncă de porc, atunci eu înclin să cred că ne cam iei la mișto.

 

Refugiat 2: (zâmbind blând, împinge sandvișul mai încolo) Oh, ce bine că mi-ați zis de șuncă! Nu că n-aș mânca-o cu plăcere. Nici nu mă deranjează dacă-i de porc sau miel, dar medicul mi-a interzis să mă ating de carne. De fapt mi-a interzis așa de multe, încât e o minune c-am ajuns aici. Iau multe medicamente.

 

Mimi: (neîncrezătoare)       Da, da, dacă spui matale…

 

Suzi: Da’ cu poliția ce are? Poliția noastră e bună și de ajutor. Nu ne e frică de ea, nu-i ca la voi.

 

Refugiat 2: Dar de pedepsit pedepsește și aici, sau nu? Poartă arme?

 

Suzi: Da, poartă, dar ca să ne protejeze pe noi, civilii.

 

Refugiat 2: De cine?

 

(pauză lungă, în tăcere)

 

Magda: Hai luați măcar niște sărățele și grisine, că poate vi s-a aplecat de-atâtea portocale, zău. Vă rog, serviți. Halal!

 

Refugiat 2: Shukraan.

 

Magda: Salaam Aleicum.

 

Suzi:    Ce faci fată, o dai pe arăbește? De când vorbești limba lor?

 

Magda: Ei și tu acuma, trei vorbe știu și eu acolo. Ce te miri așa? Nu știi că am o colegă cu batic?

 

Suzi: (cu mină preocupată, o dă pe Magda la o parte) Da, știu, păi se putea să nu știu?  Că nu-mi place deloc de ea, la stilul ostentativ în care se afișează! Să fie sănătoasă, dacă-i place ei așa. Doamne, în ce lume nebună trăim! Dar Dumneata, dom´le, ascultă, nu știu ce planuri ai pe-aici, eu un lucru vreau să știi: după ce v-ați spălat și vi s-au încărcat telefoanele, p-aci vă e drumul, ați înțeles? Eu nu vreau probleme cu autoritățile și nici cu voi, e clar?

 

Refugiat 2: Sigur, doamnă. Deja faceți mult pentru noi oricum. Vă sunt dator de n-am cuvinte. N-am vrut să vă încarc cu povestea vieții mele. Dar dacă doamnele au întrebat…

 

Suzi: Au întrebat, dar nu-i nevoie să și creadă bazaconiile voastre. La drept vorbind, nu pari deloc bolnav. După cum te văd eu, la o adică, ești bine mersi, chiar în putere.

 

Mimi: La o adică, la două adici, mesajul e clar: veni vidi vici! Dacă nu spălați putina peste-o oră, chem poliția.

 

Refugiat 2: (umil) Da, doamnă, am înțeles. Nu vă faceți probleme. Va fi de parcă nici n-am fost. Puteți reveni la programul de dinainte, fără restricții.

 

Tuți: Ce insinuezi acum? Că programl nostru ți se pare de prost gust? Că suntem niște superficiale răsfățate? Obraznicule ce ești! Habar n-ai tu ce probleme avem noi! Află că nici noi nu ne-am născut cu tacâmul de argint pe masă. Telefon de-ăla șmecher cum ai matale, noi nici nu pupăm. Ce, crezi că nu l-am observat?! Nu faci tu pe sfântul cu mine. Fundamentalist prefăcut ce ești!

 

Mami: (o ia de după umeri, liniștind-o) Hai, mă Țuți, nu te agita, că omul nu ți-a făcut nimic.

 

Bobocel: Da´ ce, a zis Țuți ceva?! A făcut și ea o constatare, atâta tot.

 

Țuți: Nu zău, acuma o să-mi zici că atâta au și ei, telefonul ăsta, ca să păstreze legătura cu familia. Păi dacă-i așa, am și eu o rugăminte. Nu-ți fie frică vere, că nu vreau să te mușc, nu doare și nu costă nimic (se-ndreaptă spre priza la care sunt aliniate aparatele și ia unul dintre celulare în mână). Iaca, vreau și eu să mă uit pe mesajele și videourile tale. Să vedem dacă ești așa de inocent cum spui. Nu cumva vă trimite cineva țintit încoace, cu vreun scop războinic, să ne cotropiți? Uite, eu îți promit că numai mă uit pe telefonul tău. Nu șterg nimic. Sau ai ceva împotrivă?

 

Refugiatul 2: (ezitant, înciudat) Păi, cum să n-am?! Cine vrea bucuros să-i caute cineva prin telefon? E intim, personal. La dumneavoastră nu-i la fel?

 

Mimi: Hai dom´le, lasă nazurile, că ai trecut matale prin situații mai grele decât asta. Zi parola și nu te mai codi!

 

Refugiatul 2: Păi n-o știu, că ăla e telefonul lui fi-miu.

 

Țuți: (îl pune la loc și-l ia pe celălalt) Poftim, acum l-am luat pe-al tău. Și zi odată, ce mai aștepți!

 

Refugiatul 2: Bine, v-o spun, dar zău că n-o să dați peste nimic primejdios, pe-onoarea mea.

 

Mimi:   Așa o fi, dar să ne convingem și noi.

 

Refugiat 2: „Mă-doare-fix-în-14”.

 

Suzi: (se umflă-n pene, cu aer de războinic) Bă, cum îți permiți?! Așa vorbești cu noi? Zi parola, că de nu, te iau la cafteală!

 

Refugiat 2: Asta-i parola, pe onoarea mea. Am ales-o pentru că nimeni nu vorbește limba voastră la mine acasă. E beton, cu majusculă la început și cifre la sfârșit. Ia vedeți cum funcționează!

 

Mimi: (murmurând printre dinți) Mă doare fix în paișpe, zici… Băi, da’ ce băiat deștept ești tu, măi frate! Acuma înțeleg de ce ți-au dat ție bursa. Ia să vedem, ai mesagerie… și poștă electronică…

 

Începe să caute pe telefon. Curioase, prietenele se-adună ciorchine și se uită peste umărul ei. Refugiatul mănâncă grisine și bea bere, liniștit.

 

Mami:  Uau, ce poză drăgălașă cu bebeluș! Mânca-l-ar mama, că tare frumos e! Cum șade el țanțoș în lighenel. Ptiu să nu-l deochi! Al cui e? Ți-e nepot?

 

Refugiat 2: Da, de la fiica mea cea mare. Are un an. Taică-su e dat dispărut.

 

Mami: Îmi pare rău. Da’ ia zi, care Mare e asta? Marea Moartă, sau Marea Roșie?

 

Bobocel: Ași, bre, păi ce, nu știi? E Mediterana! Marea noastră, a tuturor.

 

Mami: De un´ să știu eu, mamă? Ce, eu am timp de de-astea? Eu spăl și calc, gătesc și curăț. Și eu, tot pe malul Mediteranei, se-nțelege. N-am timp de cărți ca tine. Dar cum adică, noi suntem la aceeași Mare Mediterană ca ei?

 

Bobocel: (face mișto, sarcastică) Nuuu ei au alta, tot cu numele ăsta… Hai că m-ai dat gata, măi fato! Păi chiar nimic nu știi, chiar așa de tăntă ești?!…

Mami: (jenată) Sincer, nu m-așteptam! Credeam că ei sunt mult mai departe…

 

Refugiat 2: Nu vă bag vină. Așa cred mulți despre noi, că am fi izolați, undeva la capătul Pământului. Dar noi nu suntem deloc la antipozi.

 

Mami: Pardon, eu chiar nu realizasem până acum.

 

Bobocel: (către refugiat) Auzi, Domnule, dacă-mi dai voie să întreb, voi încotro vă îndreptați acum? De fapt, unde vreți s-ajungeți?

 

Refugiat 2: Am doi frați în Belgia. Ajungem noi cumva la ei.

 

Bobocel: Și ce faceți acolo?

 

Refugiat 2:  Nu știu. Ne-or zice ei. În primul rând ne trebuie un acoperiș, ceva bani; apoi, cu voia Domnului, ne reîntregim familiile.

 

Bobocel: Văd că ești la curent cu terminologia oficială. Auzi expresie: „reîntregirea familiei”. Dar dacă tot știi limba noastră, de ce nu te-ai gândit să rămâi aici, în țara noastră?

 

Refugiat 2: Se știe c-o duceți greu, chiar dacă sunteți oameni cumsecade. N-avem din ce trăi aici. Statul vostru nu ne acordă niciun ajutor, că n-are de unde.

 

Mimi: Dar banii se câștigă și la noi tot prin muncă, asta știi și tu, nu? Ia zi, matale ce meserie ai? Ce-ai învățat să faci?

 

Refugiat 2: Poate-mi continui studiile, într-o bună zi. Experiență de infirmier am, c-am ajutat o grămadă de răniți când ne-au bombardat orașul. În Belgia aș putea să îngrijesc bătrânii, înțeleg că-i nevoie de personal pentru așa ceva. Problema e că nu ni se dă voie să muncim până nu avem acte în regulă. Și asta poate să dureze ani. Eu nu-nțeleg de ce nu putem lucra! Dar dacă eu vreau?! Occidentalii ăștia își pun singuri piedică. Și după aia tot ei se plâng că le cheltuim banii de la buget.

 

Mimi:   Dar copiii și nevasta ce știu să facă?

 

Refugiat 2: Nevasta mea e foarte bună gospodină. Gătește bine și are acasă un război de țesut. A învățat-o și pe fiică-mea ceva croitorie. Dar înțeleg că nu se câștigă bani cu meseria asta pe la voi. Om vedea mai încolo ce și cum. Pot să învețe.

 

Între timp, telefonul mobil a ajuns la Magda, care o cheamă pe maică-sa la ea și îi arată ceva pe ecran.

Suzi: Auzi băiete dacă frații tăi sunt în Belgia și tu vii din Siria, atunci de ce telefonul tău are număr de Arabia Saudită? Cine-ți plătește ție abonamentul?

 

Refugiat 2: Asta nu știu nici eu exact. E o organizație nonprofit, care ne ajută și ne sprijină la nevoie. Cu ea au venit și frații mei încoace. Noi zicem mersi de orice ajutor. Dar între noi fie vorba, am plătit de ne-a rupt. Mii de dolari! Mama lor de mafioți! Ne-au mâncat practic toate economiile. Și nouă, și fraților din Belgia.

 

Bobocel: Adică sunteți complet dependenți de organizația asta famtomă?!

 

Refugiat 2: (jenat) Cam așa.

 

Suzi: Risc să mă repet, dar  îți mai spun ola modul serios dată, ca să fie clar: când sunteți gata vreau să plecați de-aici. Și încă ceva: ai noroc că n-am găsit niciun video sau link cu propagandă fundamentalistă pe telefonul tău. Că de al lui fiu-tău mai bine nu m-ating. Mi-e și teamă să mă apropii.

 

Parcă special ca s-o sperie, celălalt telefon, de lângă priză, începe să intoneze o melodie stridentă, de muezin.

 

Refugiat 2: Nu vă speriați. Nu-i decât aplicația cu alarmă pentru ora de rugăciune. Mobilul copilului n-are acces la rețea. I-am distrus toate datele și am aruncat cipul vechi, că avea pe el tot felul de bazaconii. Eu recunosc deschis…

 

Suzi: Taci! Nici nu vreau să știu! Uite că vine de la baie.

 

Tatăl și fiul vorbesc în ton șoptit.

 

Suzi: (către refugiatul 2) Ce zice domnul fiu?

 

Refugiat 2: Zice că acum, dacă tot s-a spălat, ar profita de ocazie să se și roage un pic. Sper că nu vă deranjează dacă îngenuchează într-un colț.

 

Țuți: Nu ne deranjează. Cu atât mai bine dacă se pune singur la colț.

 

Refugiat 2: Imediat mă uit unde-i Mecca. Am busolă pe telefon (tastează pe ecran)

 

Sirianul cel tânăr scoate din rucsac un batic mare, îl întinde pe jos într-un colț de încăpere și îngenunchează pe el. Doamnele se așează la masă și încep să vorbească în ton scăzut.

 

Pisi: Mie chiar mi-e milă de ei. Vouă nu?

 

Țuți: Ba și mie, dar mi-e și frică. Nu știu cum să spun. Le-aș da cămașa de pe mine, dar numai ca să plece…

 

Patrik: (către refugiatul 2) Haideți să vă conduc la baie.

 

Suzi: (către Pisi) Lasă dragă că s-or duce ei pe unde le calea, în Belgia sau la cine-i vrea. Nu-ți face tu probleme. Dar ce coincidență că au apărut dintr-odată! De bine ce tocmai vorbisem adineaori despre refugiați…

 

Mimi:   Ei se duc, alții vin. N-ai auzit: reîntregirea familiei?! Și ăștia au familii mari, nu glumă, cu ei nu te pui! Eu una nu-s de acord cu politica asta permisivă. Nu degeaba zice căpitanul nostru de club de rockeri să fim vigilenți!

 

Mami: Da, așa a zis, mi-amintesc, să fim vigilenți. Dar ce poți să faci? Să le dai în cap? Nu poți…

 

Bobocel: Știți ce, vorbim de toate, dar nu renunțăm la regula noastră de aur: nu discutăm religie și politică. Bine?

 

Suzi: Bine. Numai că vezi tu Bobo, fix religia cuplată cu politica ne-au intrat adineaori pe ușă. Uită-te la ei. Ce vrei tu acum, să te faci că nu-i vezi? Nu crezi că-i prea simplu?

 

Bobocel: Bine, vorbim, dar nu ne certăm. Atâta am vrut să spun. Că și mie mi-e frică de  ei. Asta da. Pe cuvânt.

 

Pisi: A naibii de încurcată treabă. Lor le trebuie condiții în țara lor, dar noi nu le putem teleporta acolo. Noi nu putem decât vorbi. Vezi și tu că, în fond, și lor le e penibil să vină peste noi.

 

Mimi: (strigă) Penibil pe dracu! Nu vezi că nu dau doi bani pe noi? Pentru ei suntem ghiauri necivilizați, asta suntem, sub-oameni!

 

Refugiatul din colț întoarce capul și le aruncă priviri pline de reproș, deranjat de zgomot.

 

Mami: Așa-i. Uite ce urât se uită la noi. Vorbește și tu mai încet, ce naiba!

 

Suzi: Ete scârț! Am ajuns să nu pot vorbi cum vreau eu acasă la mine! Până unde merge toleranța asta? Cu baticele lor cu tot…

 

Țuți: C-o fi, c-o păți. El se roagă. Și noi ne rugăm… hmm, câteodată. Eu mă rog să plece și să ne vedem fiecare de treabă. Păi nu?

Pisi: Așa să te-audă Dumnezeu! Oare mai stă mult în baie omul ăsta? Că vreau să merg la WC.

 

Patrik: Mă duc să verific.

 

Se-aud bătăi în ușă și voci și bufnituri. Patrik și Magda vin dinspre baie, gesticulând agitați.

 

Magda: Ajutor! A leșinat sirianu-n baiec! Abia ce-a putut deschide Patrik ușa, că sera întins pe jos în spatele ei. O fi de la aburi. Săracul!

 

Țuți: (fugind către sirianul adolescent) Your father needs help! Any medicine? Does he take pills?

 

Tânărul scoate din rucsac o cutie de medicamente. Fug împreună spre baie.

 

Tuți: (vocea i se aude din fundal) Aoleu, ăsta nu mai respiră. Îi fac masaj de reanimare, dar la respirație gură la gură nici nu mă gândesc. Sunați la 112!

 

Magda: (înșfacă telefonul) Alo, unu unu doi? Avem o urgență aici. Nu mai respiră pacientul. Suferă de inimă. Nu știu. Vă rog! Veniți imediat. Trimiteți o ambulanță. Cum? Nu e ambulanța? E poliția? Îmi faceți legătura? Vă rog, e grav. Da, sunt calmă, da’ e urgent, sigur, mă liniștesc. Deci, în poziție laterală, genunchii flexați… Adresa v-o spun acum. adresa…

 

Iese pe ușă, spre baie, dictând la telefon. Patrik și sirianul tânăr vin dinspre baie, cărându-l de mâini și de picioare pe pacientul leșinat.

 

Patrik: Let´s lay him here on the couch.

 

Refugiatul 2: (trezindu-se nervos și eliberându-se din brațele lor)  Ba tu nu mă așezi nicăieri, măi fârtate! Uite că nu vreau să mă țin de scenariu. Să mă pupe-n fund regizorul! M-am hotărât să-mi bag picioarele în rolul ăsta tâmpit și-n mințile voastre înguste, de occidentali îngâmfați, cu toate clișeele voastre penibile despre arabi. Poftim! Vă spun eu acuma cum stă treaba cu adevărat.Vă gândiți tot timpul la voi, până și când vă prefaceți că vă pasă de noi, ăsta-i adevărul! Cum vedeți un arab, nu știți cum să-l pasați mai departe. La nevoie cu ajutoare și cu bani, numai să stea cuminte și la locul lui. Îl faceți să se simtă prost cu fiecare cuvânt pe care-l scoateți pe gură. Cum vi s-ar părea dacă v-ar întreba pe voi cineva ce ne întrebați voi pe noi? Maimuțărindu-se: Nu te plictisești cu o singură nevastă?  Da’ nu te doare mâna când scrii de la stânga la dreapta? De ce ai invitat așa puțini oameni la nunta ta? Așa de sărac ești? Și tu te ștergi la fund cu HÂRTIE? Pe bune?! Ce scârbos! Nu crezi că-i neigienic? Și la biserică cât de des mergi? Da’ te rogi de mai ulte ori pe zi? Ești catolic strict? Și ce păr blond și mătăsos ai! Pot să pun mâna pe el?…

 

Patrik: Stai frate, că nu-i chiar așa…

 

Refugiat 2: Nu mai spune! Zău?! Ba chiar așa-i, cum zic eu. Uite, îți dau un exemplu cu noi doi: De cinci ani lucrăm împreună la teatrul ăsta, suntem colegi, mergem după spectacol la o bere, vorbim de toate. Știi că sunt născut aici și că nu-mi place mâncarea picantă. Dar tu în continuare mă tachinezi cu comentarii de genul „nu vrei să comand extra pișcător?” Alaltăieri m-ai întrebat dacă vorbim acasă arăbește sau engleză? Zi-mi și mie, de ce vrei tu să știi toate lucrurile astea?

 

Patrik: Nu știu nici eu. Poate pentru că-mi place de tine, ești prietenul meu. Serios. Hai să nu ne certăm aici, de față cu toată lumea asta. Uite la nevastă-ta, ce speriată e (arată spre Pisi). Dacă te faci de râs în public, riști să te dea directorul afară din teatru. Eu nu vreau să ai probleme. Mai ales pentru așa o nimica toată.

 

Refugiat 2: (se agită) O nimica toată?! Auzi frate, nimica toată! Așa-i zici tu? Tu chiar n-ai înțeles nimic! Sau faci pe prostul?

 

Pisi: Zău iubi, liniștește-te. Ce te-a apucat? Te tai în stambă ca un copil. (îl mângâie pe creștet). Uite, părul tău, creț și negru s-a dus de mult. Acum ai cheliuță, dar eu mă dau în vânt după ea (îi pupă fruntea). Și te luam și dacă erai blond, parol, pe-onoarea mea.

 

Refugiat 2: (o împingeenergic de lângă el) Deviezi de la subiect. Nu-i asta problema. Eu vorbesc despre lucruri la nivel macro, nu despre furnici cu chelie, ca mine, ca noi.

 

Pisi: Păi chiar, dacă suntem așa de mici, ce ne privește. Hai să jucăm piesa până la capăt și ne vedem de discuții după aia. Iubi, te rooog…

 

Refugiat 2: Nu-nțelegi! Știi bine cum se dau babacii mei de ceasul morții, că au plecat de la bine și și-au lăsat țara pe mâna șarlatanilor ălora, gozuri care au pus mâna pe tot, profitând de naivitatea americanilor. Lăcomia vesticilor, asta ne-a terminat! Dar nimeni nu recunoaște. Dacă nu se băgau americanii, rușii și toți colonialiștii ăia hrăpăreți pe care i-au momit cu tot felul de minciuni sfruntate, ar fi rămas toți și toate la locul lor.

 

Pisi: Dar atunci noi nu ne-am fi cunoscut. Pe cine-aș mai fi iubit eu? Tu poate nici nu te nășteai!

 

Refugiat 2: Măi fato, ție chiar ți-e indiferent când lumea se uită câș la socrii tăi, zicând că sunt „profitori”? Ei, care în viața lor, mai degrabă ar fi intrat în pământ de rușine decât să fi cerșit o coajă de pâine!

 

Patrik: Nevastă-ta are dreptate. Nu te mai face de râs. Parc-ai fi băut bere adevărată, măi frate (către culise): Băi măgarilor, ce i-ați băgat în doza aia de bere, nenorociți ce sunteți?!

 

Refugiat 2: Evident că era bere, dar de la o bere nu mă fac eu mangă. De mult voiam să zic pe față cum stă treaba.

 

Patrik: Stop! Te ambalezi prea tare. Hai că discutăm pe-ndelete după spectacol. Nu-i acum aici nici locul, nici momentul. Publicul a plătit ca să vadă altceva. De drame și de tragedii e sătulă lumea până peste cap. Oamenii au destule pe cap, la ei acasă. Au venit să vadă comedie. Comedie vor, comedie jucăm! Clientul nostru e stăpânul nostru. Așa că las-o baltă cu morala, potolește-te vere. Ai noroc că nu-i regizorul în sală, că te scotea de pe scenă de mult, în șuturi. Dacă te concediază, din ce mai plătiți ratele? Și eu cu ce ți-am greșit de mă jignești așa?

 

Se proptește în fața lui. Cei doi se înfruntă piept în piept, ca doi cocoși.

 

Refugiat 2: Ba ai greșit, toși greșiți, și nici măcar nu băgați de seamă. Asta-i problema: nu numai greșiți – mai rău! – vi se pare normal să vă purtați așa, nici nu vedeți ce-i sub nasul vostru. Tocmai de aia te scutur, pe tine, pe ea, pe voi toți. Vreau să-i scutur pe toți în sală, câtă vreme pot! Staaaați acolo…  instalați în fotoliile voastre căptușite în catifea… Păi ce vă pasă? Eu, de câte ori joc rolul ăsta, încasez, încasez și iar încasez. Și tac. Iaca nu mai vreau. Revoluție! Poftim! Nu, că-mi vine să turbez acum, zău așa, înnebunesc! E atâta îngâmfare în vest, sunteți complet dezinformați. Voi chiar nu pricepeți cum vă manipulează ăștia?  Vă arată la știri numai oameni defecți, din război, de parcă ar fi o nație de handicapați acolo. Numai din cauză că străinătatea și-a băgat nasul în treburile lor, de asta sunt arabii așa de porniți. N-are niciun amestec religia! Sau, mă rog, dacă are, doar un pic. Oricum nu tanjează vestul. Dacă rămânea occidentul acasă, voi religia islamică nici n-o cunoșteați.

 

Pisi: (se umflă amenințătoare) Gata, copii! Ajunge cu circul! Nu degeaba am zis că de religie și politică nu ne atingem. Acum mergi prea departe. Nu mai stăm la discuții. Bați apa-n piuă pe banii contribuabililor. Jucăm mai departe. Către arab: Stai jos!

 

Pisi se strecoară între Patrik și refugiatul 2, încercând să-i despartă cu forța. Luat prin surprindere de îmbrâncitura ei, refugiatul 2 cade jos și se lovește cu capul de marginea sofalei. Rămâne acolo, nemișcat, într-o poziție nefirească. Pare mort.

 

Pisi: (strigă) Aoleu! Iubire, trezește-te! Ce-am făcut?! Apă! Aduceți niște apă!

 

 

Patrik și arbul tânăr ridică trupul inert și-l întind pe sofa. Pisi îi dă pălmuțe ca să-l trezeacă și-l stropește cu apă dintr-un pahar adus de Magda. Din când îl când, îl ascultă cu urechea.

 

Pisi: Respiră. E doar leșinat. Sper. Of, Doamne, e numai din vina mea!

 

Mimi: Tipic femeie: mereu caută vina la ea. Nu ești tu vinovata, dragă. El singur și-a făcut-o cu mâna lui. Na, poftim, asta ne mai trebuia!

 

Suzi: Nu face intenționat, măi fato. Doar a zis că e bolnav.

 

Pisi: Cine dracu e bolnav? Tu vorbești de personaj sau de actor?  Ăla cu bolnavul e rolul, toanto, tu nu deosebești? Bărbatul meu e sănătos tun. Bag în el vitamine și-l îndop cu bunătăți de ani de zile. Merge la sală, la înot, are viața cea mai sănătoasă de pe lume. Doar n-oi ști tu mai bine decât mine!

 

Suzi: (nesigură) Eu zic ce scrie în scenariu. Credeam că reluăm de unde am rămas, dacă tot e căzut lat acuma. Măcar salvăm aparențele. Pentru public… Fix cum prezise el, săracul, parcă presimțea…

 

Pisi: Ai înnebunit? Ăsta e leșinat de-a binelea  și tu jobine mersi piesa?! Ți-ai pierdut mințile? Chemați salvarea!

 

Magda: Păi am chemat-o.

 

Patrik: Nu aia. Aia adevărată, toanto. Acum începi și tu? Voi chiar n-ați înțeles că s-a îngroșat gluma? E treabă serioasă. S-a lovit la cap.

 

Polișistul chipeș intră în trombă pe ușă.

 

Polițistul:  Ce s-a întâmplat? Ați sunat la 112? Ambulanța e pe drum. Eu eram în zonă. Unde-i pacientul?

 

Refugiatul 1: (se uită nelămurit prin jur, cu un picior suspendat în aer, pe picior de fugă) Eu ce fac acum? Joc sau nu joc? Mă fac că fug de el au o lăsăm baltă deocamdată?

 

Polițistul: (confuz) Ce zice ăsta? Nu scrie așa în scenariu. Ați schimbat textul? Eu ce-i răspund? Sufleur!

 

Pisi: (ținând capul bărbatului ei) Văleu! A leșinat omu’ meu! Ajutooor!

 

Polițistul: Da, știu. Da tu ce faci lângă el? Păi acolo trebuia să stea Suzi acum. Asta era replica ei, nu? Măi fată, tu ce te bagi? Ce mama mă-sii e debandada asta? Așa nu putem juca!

 

Pisi: (amenințătoare) Uite care-i treaba, bărbatul meu a leșinat. Nu joacă, nu se preface. E inert pe bune. Life!

 

Polițistul: (lămurindu-se încet) Aha… Scuze, dar dacă e cum zici, apoi a nimerit la fix, că asta trebuia oricum să facă, e conform rolului. De unde să știu eu ce și cum? Și-acum ce facem? Un medic, e vreun medic în sală?

 

Refugiat 2: Aaaau (se ține de cap și se ridică în capul oaselor). Ce naiba? Ce mi-ați făcut? Unde sunt?

 

Polițistul: You are OK Mister. You are now in Europe. All is good. Don´t be afraid of me. I am a good policeman. I will help.

 

Refugiat 2: Pe dracu. Ăsta vorbește engleza cu mine? V-ați scrânit de tot?

 

Pisi: Tu taci acum. Mai bine taci, că ai vorbit destul. Numai prostii ai zis. Ai căzut și te-ai lovit la cap. Nu mai ai nimic de comentat. Fă bine și respectă scenariul, să terminăm odată cu piesa asta, că mi-ai scos peri albi. De aici încolo nu trebuie decât să te prefaci mort. Asta-i. Fă-te că ești dus și te cară băieții afară. Să nu te prind că mai cârtești ceva. Vezi tu mai încolo, când ajungem noi acasă…

 

Refugiat 2: (în timp ce e purtat afară, zbătându-se în brațele celor care-l duc)          Aha, care va să zică să mă prefac mort. Da’ m-a făcut knockout propria nevastă? M-a făcut! Ce rușine! Zgripțuroaică ce ești. Arzăte-ar focul! Nu plec până nu se ia notă de incident. Vreau proces verbal. Păi dacă am suferit o comoție cerebrală? Cine plătește daunele? Unde ne încadrăm: e asta violență domestică? Sau intră la accident de muncă? Eu zic că e atac rasist! Black lives matter! Huo!

 

Patrik: Taci mă, că tu nici mcar nu ești „niegru”. Tu ești maro.

 

Refugiat 2:    Ba e important orice amănunt, încadrarea are semnificație capitală. Asta mi-a spus agentul meu de asigurări: sună-mă întotdeauna mai întâi pe mine, că-ți spun eu unde faci cruciulițele pe fromular, altfel rămâi fără bani. Cine plătește daunele? Asigurarea? Domnul polițist, vă rog să faceți un proces verbal!

 

Polițistul: Ăsta chiar că s-a tâmpit! Se vede clar că s-a lovit la cap! Băi, eu sunt, colegul tău de trupă! Nu e nimeni polițist pe-aici. Asta-i uniformă de recuzită. Suntem la teatru. Ești pe scenă, tembelule!

 

Refugiatul 2: (își pune palma pe frunte și, în timp ce e scos afară, strigă) Allahu akbar!

 

 

Pisi, precipitată, își adună catrafusele și fuge după bărbat-su.

 

Pisi: Pe mine mă scuzați.  Mă duc cu el la spital. Jucați fără mine mai departe. (dă să iasă, apoi se-ntoarce din drum și adaugă, către polițist) Ne vedem mâine la secție, domnu´ ofițer să fac declarație. Face o reverență spre sală și dispare pe ușă, trimițând bezele în public.

 

Țuți: Mi-e rău. (se lasă pe un scaun și-și face vânt) Să mor io dacă mai vreau bărbat! Mai bine deloc decât așa panaramă. Vivat celibatul! (ridică paharul și bea)

 

Refugiat 1: Gata realitatea? Continuăm piesa? Trec la ficțiune?

 

Polițistul: Treci (face un gest de lehamite cu mâna)

 

Refugiatul 1 face o schimbare bruscă de expresie, mimând frica, și dă să fugă de polițist, strecurându-se pe lângă el. Polițistul îl prinde absent și sictirit din mers și-l culcă la pământ.

 

Polițistul: (cu mintea-n altă parte, se vede că recită mecanic rolul) Ce-avem noi aici? Ce faci prietene? Tu de unde-ai mai răsărit? Stai bre, unde te grăbești?

 

Îi leagă mâinile la spate cu o bandă de plastic. Îl ridică apoi în picioare. Sirianul adolescent rămâne stană de piatră, mut.

 

Suzi: (își intră în rol) Nu înțelege ce ziceți. E sirian. Ne-am trezit cu el la ușă. Taică-su a făcut o criză în baie. Noroc că una din noi știe să acorde primul ajutor.

 

Polițistul: Păi bine, doamnă, abia acum îmi spuneți că aveți refugiați în casă? Nu v-ați temut că poate vă jefuiesc sau vă atacă? Ce-ați făcut până acum? De când sunt ăștia aici?

 

Suzi: De-abia ce-au intrat. Cam de-o oră… Erau așa de speriați, săracii! Da’ pașnici, paaașnici!… Ce să ne facă ăștia nouă?

 

Polițistul: Sigur sunt numai doi? De ce n-ați sunat mai devreme la poliție?

 

Suzi: Aveam de gând să vă sunăm, acușica vă sunam.

 

Polițistul: Așa-așa, care va să zică acușica. Da’ alte secrete mai aveți? Sau trebuie să perchiziționez asa? Vreun corp delict pe undeva?

 

Suzi: Eu… (se înfige în fața lui, cu pieptul umflat). Aici! Adică, aici nu e nimic suspect. Jur! (se oferă generos, pipăindu-se pe piept și pe coapse) Uitați, mă puteți căuta peste tot, domnule inspector, inspectați fără frică!

 

Polițistul: (amuzat, stăpânindu-și cu greu râsul) Lăsați, doamnă, vă cred. Dar să nu mai faceți de astea. Îi taie refugiatului nr. 1 zgarda de plastic cu care-i fixase închieturile.

 

Polițistul: (către tânărul sirian) How old are you?

 

Refugiat 2: Fifteen.

 

Polițistul: Any fire arms?

 

Refugiat 2: No Sir.

 

Polițistul: Sit there and stay still.

 

Refugiat 2: Yes Sir. (se așează)

 

Polițistul: Doamnelor, aveți noroc că azi sunt în toane bune. Nu facem protocol, că nu vreau să scriu kilometri de rapoarte. După ce vine salvarea, îi duce pe intruși la spital și puteți să vă continuați programul. Veniți mâine dimineață la secție, dați o declarație și-am scăpat. Ne-am înțeles? Sau mai aveți ceva de adăugat? Vreun detaliu despre nenorociții ăștia?

 

Mimi dă să deschidă gura, dar se abține în ultima clipă. De-afară se aude sirena salvării.

 

Țuți: Ce faceți cu ei acum? Unde-i duceți?

 

Polițistul: Asta decide procurorul. Sunt mulți factori. Depinde. Pot fi trimiși înapoi sau prin alte țări. Până una alta în lagăr.

 

Bobocel: Oh, Doamne, ce oroare!

 

Polițistul: Ați spus ceva?

 

Bobocel: Nu. Toate bune.

 

Polițistul: Atunci, la revedere! Ne vedem mâine la secție. Respect (salută)

 

Pe scenă au rămas șapte personaje: Suzi, Magda, Patrik, Mimi, Țuți, Bobo și Mami.

 

 

Mami:  Ce harababură, pe-onoarea mea! Să bem ceva, pe chestia asta! Am tras o spaimă de pomină.

 

Mimi:   Mie-mi spui? N-ai fi zis, când te uitai la el, că clocotește așa o nemulțumire în sufletul lui. Eu chiar că nu mă gândeam niciodată la el ca la un arab. E coleg cu noi, ce naiba! Săraca Pisi, ce s-a speriat. Asta ar mai fi lipsit, să-i moară bărbatul în brațe, pe scenă. Doamne iartă-mă!

 

Suzi: S-au mai văzut de astea. N-ar fi fost el primul.

 

Bobo: Astea se-ntâmplă numai altora, nu nouă, hai să fim serioși!

 

Țuți: Așa am zis și cu refugiații, și uite că au ajuns la noi. Doar n-om fi noi mai cu moț.

 

Bobo: Cu moț fără moț, a trecut. Mie mi-ajunge pe seara asta. Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt stoarsă. Îmi trebuie ceva timp să diger ce s-a întâmplat. Mergem acasă?

 

Țuți: (se ridică) Că bine zici. Haida, gagici, că s-a terminat distracția! A fost de pomină astăzi. Suzi dragă, pe tine nu te-ntrece nimeni. Mâncarea ca mâncarea, dar ambianța cu suspans. Hotărât, soarta ți-a jucat în mână. Auzi nene, să-ți intre refugiații pe ușă, în plină noapte!

 

Suzi: Tu numești asta noroc? Nu ești întreagă la minte!

 

Țuți: Ba bine că nu. Mă bucur că nu mi s-a întâmplat mie, atâta tot. Am vrut să spun că la tine se simte omul în siguranță, chiar dacă situația e gravă. Adică ți-am făcut un compliment, na.

 

Suzi: De complimente de astea mă lipsesc cu dragă inimă.

 

Țuți: Scuze, n-am vrut să te supăr.

 

Suzi: E bine, lasă, mi-am revenit. Da’ halimai ca ăsta nu doresc la nimeni. Bine c-a trecut! Până nu uit, cine-i la rând luna viitoare. Unde ne întâlnim?

 

Mimi: Eu sunt gazda următoare, vă invit cu drag. M-am și gândit la un motto: facem totul în roșu, ca la vampiri. Haine, mâncare, băuturi, toate roșii, ca la bătaia aia cu tomate.

 

Mami: (entuziasmată) Da, da, super, ce idee mișto! Abia aștept. Campari, Aperol, Bloody Mary…  Îmi pun și o perucă roșie.

 

Suzi: Numai la alcool ți-e gândul. Da-i bună ideea, nu zic nu. Mâncăm roșii, carne de vită, căpșuni, pepene…

 

Bobo: (o întrerupe) Dar de ce nu facem totul în alb? E mult mai elegant, ca la o nuntă sofisticată. Pâine albă, orez, înghezață, piña colada!

 

Mimi:   …și lăptic pentru bebeluși ca tine. Nu! Eu vreau roșu, eu decid, că e la mine acasă. Faci tu alb, sau negru, sau roz, ce vrei tu când îți vine rândul. Ți-e clar Bobocel? Fără supărare.

 

Bobo: Nu mă supăr, ce, am zis eu ceva? Mi-am dat doar cu părerea. Am dat doar o idee. Da’ e bine și roșul, dacă așa vrei tu.

 

Țuți: Bun, e clară treaba, haida fetili, p-aci ne e drumul. Suzi, ai grijă de tine. Ne vedem la mine. Pa copilași!

 

Pleacă toate împreună, după ce-și adună lucrurile. Fac semne din mâini și bezele, în timp ce ies pe ușă. Se mai aude din fundal, în ton din ce în ce mai înfundat, corul lor de gâsculițe estompându-se:

 

… Auzi tu, ce ne făceam dacă murea acolo, pe scenă?

… Eh, și el, ca omul. O viață avem!

… N-am idee. Mi se face pielea găinii.

… Degeaba. Aşa i-a fost scris.

… Nu moare nimeni din atâta, Madam filosof!

… Noroc că nu sunt doctor de ăla care „tratează” oamenii.

… Ha ha, l-au scos afară glissando.

… Ca indianul, când se satură de viață: “o zi bună de ieșit pe veșnicele plaiuri, ia să-ntrerup monotonia!”

… N-am cuvinte, soro…

 

Se sting reflectoarele și rămâne totul în semiîntuneric. Un con de lumină e fixat pe zona cu masa și canapeaua. Suzi, Magda și Patrik debarasează. Toți cască și se mișcă lent, obosiți. În timp ce Patrik și Magda sunt ocupați în bucătărie, Suzi descoperă lângă canapea jacheta unuia dintre refugiați. Scotocește prin buzunare și dă peste o carte mică.

 

Suzi: Ia te uită, o cărticică. Scrie în arabă pe copertă. O fi Coranul.

 

Deschide cartea. Patrik și Magda se adună în spatele ei și se uită, curioși peste umăr. În conul de lumină, cu umbrele care le joacă pe față, imaginea trioului are o undă de mister, amintind de un tablou din evul mediu (Rembradt?). Suzi deschide cartea. Cade din ea un revolver minuscul și un caiet. E evident că era de fapt o cutie cu aspect de carte, o ascunzătoare camuflată.

 

Suzi: Aoleu! Armă de… Foooac!!

 

Sar toți trei, speriați.

 

Magda: (se apleacă după caiet) Dă să văd ce scrie! Poate descifrez ceva, că tot am învățat un pic araba de la colega de bancă.

 

Patrik: (de lângă ea) Arabă pe naiba! E engleză toată ziua: Uite sigla: Statele Unite ale Americii, Departamentul de Stat, Servicul de Informații. Top secret. Operațiunea „Valul”.

 

Magda: Foooac! Ăștia sunt spioni americani. Pun pariu că au misiune să se infiltreze printre refugiați, ca să detecteze eventualii teroriști.

 

Suzi: Ție clar că așa e. Mamă, ce ne-au fraierit! Acum sunt fix acolo unde voiau s-ajungă. Dați dracului americanii ăștia! Nu degeaba vă ziceam eu: Vin americanii! Într-o bună zi tot vin americanii, dacă vă spun!

 

Patrik: Acuma ce facem cu corpul delict? La fete le spunem?

 

Suzi: Ași, nimic nu suflați, rămâne totul între noi. Gâștele ăstea ar cădea pe spate și ar ciripi în toate direcțiile. Mukles! Puneți mâna aici și jurați tăcere maximă, acum, pe loc!

 

Pun toți trei palmele peste cutia cu formă de coran, unele peste altele, și recită solemn, într-un glas: Jurăm!

 

Suzi: Acum lăsați pe mine, mă ocup eu de toate. Mergeți în bucătărie și spălați paharele. Eu mă gândesc la o soluție.

 

Patrik și Magda se duc în bucătărie. Suzi iese scurt afară și se întoarce cu un hârleț în mână. Înșfacă arma, caietul cutia și geaca și dă să iasă afară cu ele. În ușă, în semiîntuneric, se ivește brusc refugiatul tânăr.

 

Refugiat 1: Dă-ncoa! Ăsta-i cadoul meu câștigat la zaruri pe seara asta! (face cu ochiul)

 

Suzi: (i le-ntinde cu prezență de spirit și îi dă șugubeață replica)  Iote că știe limba noastră băiatul. Na, mă, Julklapp ce ești! (descoperă zarul pe masă și-l aruncă la întâmplare. Strigă apoi surprinsă, de parcă ar fi sunat alarma) Șase!

 

Băiatul dă să fugă, dar se oprește țintuit în loc, semn că și-a amintit ceva. Se precipită spre prizele cu încărcătoare, le smulge din ștechere și iese cu toată căblăria în brațe, exact în clipa în care Patrik și Magda își ițesc căpșoarele curioase în ușa bucătăriei, alarmați de „șasele” lui Suzi. Îl fixează perplecși din priviri pe arab. În trecere pe lângă ei, arabul face un semn scurt din mână, mimând tăiatul gâtului, și-și duce un deget la buze. Magda îi scoate limba.

 

Suzi: Să mor eu dacă mai aduc vreodată vorba de… Julklapp!

 

***

JULKLAPP (Suedeza – Cadou de Craciun) – Se citește în suedeză cu pauză la mijloc, ca două cuvinte: primul sună ca numele Jules din franceză iar al doilea ca un clapp cu accent la sfârșit (jül clap)

***

Cortina

 

 

Sfârșit!