Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Tudor PETCU: Estetica la Platon și Aristotel

Tudor PETCU: Estetica la Platon și Aristotel

În primul rand, atunci cand vorbim despre estetică, ar trebui să luăm în considerare idea de frumos pentru că frumosul în sine reprezintă specificul esteticii ca disciplină.

În general, în ceea ce priverște estetica, s-au formulat mai multe teorii, fiecare dintre ele încercand să explice ce este frumosul și ce este uratul. Cu alte cuvinte, frumosul și uratul sunt principalele categorii estetice. Desigur, întrebarea care se pune este următoarea: putem noi spune cu certitudine ce este frumos ș ice este urat? Pană la urmă ceea ce este frumos pentru mine poate fi urat pentru celălalt și invers. Astfel, ne putem da seama de o realitate foarte importantă: atata vreme cat vorbim despre etetică și dorim să cercetăm un asemenea domeniu, principalul aspect cu care ne confruntăm este subiectivismul.

Într-adevăr, a încerca să definești concret o categorie a frumosului și o categorie a uratului ține foarte mult de gradul nostru de subiectivism pentru că, în general, fiecare dintre noi este subiectiv, adică fiecare are propriul gust. Inclusiv din punct de vedere esthetic avem gusturi care ne diferențiază unii de ceilalți, prin urmare, din pounctul meu de vedere întrebarea cea mai justificată nu ar fi doar ce este estetica? sau ce este frumosul și ce este uratul? ci în primul rand cum pot gandi frumosul și cum pot gandi uratul?

Este foarte să înțelegem ca cele două categorii estetice invocate sunt concepte pure, deci estetica în sine este o disciplină conceptuală.

Evident, acum ne putem pune următoarea întrebare: ce este un concept? De fapt, ar trebui sa pornim de la aceasta întrebare pentru a putea vorbi ulterior despre conceptul de frumos.

Fara a dori să insist prea mult acestui aspect și în ciuda faptului că pot fi date multe răspunsuri, s-are putea afirma următorul lucru: conceptul este o teorie. Adică, atunci cand problematizăm ceva, ne întrebăm cu privire la un anumit aspect și discutăm despre el, teoretizăm și acesta devine automat un concept. Altfel spus, demersul la care recurgem în încercarea noastră de înțelegere este acela al conceptualizării.

Ținand cont de tot ceea ce s-a specificat pana acum, următorul pas este raportarea la conceptul de frumos și la felul în care acesta a fost perceput de diferiți ganditori.

Istoria filosofiei, sau mai coerct spus a esteticii abundă în teorii și puncte de vedere care de care mai interesante, astfel încat se poate spune că frumos este una dintre marile preocupări și interogații filosofice asemenea binelui, Ființei, adevărului sau libertății.

Este normal să fie așa din moment ce frumosul ca atare este un orizont general, adică abstract, ceea ce înseamnă că frumosul în calitatea lui de categorie poate cuprinde mai multe segmente, de exemplu: comportamentul uman, grija acordată celuilalt, mesajul pe care îl transmitem printr-o anumită activitate pe care o desfășurăm, mai ales din punct de vedere artistic, etc.

Spun asmenea lucruri, gandindu-mă mai cu seamă la poetul și matematicianul Ion Barbu pentru care era foarte important grija fața de mesajul pe care un scriitor îl transmite cititorilor sai. Altfel spus, există și o estetică morală în interiorul căreia se regăsește și frumosul.

Însă, independent de ce la afirmate mai sus, cel mai interes îl prezintă frumosul artistic. Principalul instrument de lucru al artei este frumosul ca rezultat direct al unei creații.

Ținand cont de o asemenea realitate, am putea să ne concentrăm atenția asupra rolului și impactului pe care le poate avea frumosul artistic asupra noastră. În primul rand, atunci cand vedem de exmplu o pictură frumoasă sau o sculptură frumoasă, rămanem uimiți, adică avem un sentiment de profundă admirație față de creația respective. Vorbim așadar de rolul și impactul emotional al frumosului artistic în viața noastră.

Apoi, o creație frumoasă ne determină să ne punem o serie de întrebări cu privire la mesajul pe care artistul respectiv a vrut să ni-l transmită, cu alte cuvinte, frumosul artistic ajunge să fie învăluit de o aura de mister. Nu întamplător am fi îndreptățiți să spunem că cea mai importantă caracteristică a frumosului artistic și, pană la urmă, a frumosului în general, este misterul. În definitiv, a înțeles cineva cu adevărat ce a vrut să spună Leonardo Da Vinci cu Cina cea de taină, poate cea mai mare capodoperă a Renașterii italiene?

Nu în ultimul rand, întalnirea noastră cu o creație artistică ieșită din comun ne face să ne întrebăm dacă propriul ei frumos coincide cu frumosul nostru, cu felul în care noi îl percepem, îl gandim și ni-l imaginăm.

Cert este că nu vom putea ști niciodată cu adevărat ceea ce este frumosul, ci vom considera ca fiind frumos ceva ce ne impresionează pe noi înșine, ceea înseamnă că unul din mnisterele gandirii și existenței în sine este frumosul în ansamblul său.

În ceea ce privește felul în care a fost concepută categoria estetică a frumosului în istoria gndirii universal, am putea să ne raportăm la exemple grăitoare și autentice precum Platon, Aristotel, Immanuel Kant sau Hegel dar și mulți alții. Fiecare dintre aceștia a încercat să definească frumosul și să evidențieze ce anume îl diferențiază de urat.

Pentru discuția de față, însă, îi vom lua în considerare pe Platon și Aristotel pentru lua la cunoștință două din percepțiile istoriei culturale cu privire la conceptul de frumos.

Despre Platon știm că a fost un important filosof din Grecia antică și că a problematizat diferite aspect care țin de existența umană precum: adevărul, binele, moralitatea, curajul, nemurirea sufletului și multe altele.

Opera sa este alcătuită din multe dialoguri (adesea spunem dialoguri platoniciene) iar printre cele mai importante sunt: Phaidon, Republica, Phaidros, Gorgias, Banchetul, etc.

Gandirea lui Platon a inspirat generațiile ulterioare de ganditori și filosofi, mai ales în Europa, și putem spune fără doar și poate că nu putem vorbi despre o realitate filosofică importantă fără să ne referim la Platon, fără a lua țn considerare perspectiva platoniciană.

Printre nenumăratele aspecte de care Platon s-a îngrijit în planul gandirii sale este se numără, evident, și estetica.

Așadar, putem vorbi despre o estetică la Platon dar care este specficul acesteia? Care era percepția lui Platon cu privire la estetică, mai exact cu privire la conceptul de frumos?

Atunci cand ne referim la Platon, ar trebui să știm că pentru el nu era atat de importantă frumusețea artistică, ci mai ales frumusețea frumusețea Adevărului. Altfel spus, estetica platoniciană se axează foarte mult asupra Binelui și Adevărului. Prin urmare, nimic nu poate fi frumos dacă nu exprimă Binele sau Adevărul.

Platon a insistat întotdeauna asupra virtuților înțelepciunii, ceea ce ne face să înțelegem că frumosul lui Platon nu coincide sub nicio formă cu ceea ce asociem noi frumosului în ziua de astăzi.

De fapt, Platon face o diferență foarte importantă între lumea sensibilă și lumea suprasensibilă sau inteligibilă așa cum o numește el în dialogul de referință Republica.

În lumea sensibilă oamenii sunt imperfecți, de fapt tot ceea ce există este caracterizat de imperfecțiune, și oricat de frumos ar părea ceva ce există în lumea noastră materială, acesta nu este decat o copie după Marile Idei, adică după ceea ce se află în lumea inteligibilă.

Pentru a înțelege mai concret ceea ce înseamnă estetica la Platon, trebuie să luăm în considerare faptul că frumosul în sine este o consecință, un rezultat al legăturii dintre Adevăr și Bine, de aceea vorbim despre celebra triadă platoniciană Adevăr-Bine-Frumos[1]

Despre Aristotel știm că a fost de asemenea un important ganditor din Grecia antică și că preluat o bună parte din ideile lui Platon la care adăugat, desigur, alte cateva esențiale. Ca și Platon, Aristotel a adus în discuție marile taine și dileme a naturii umane și a inspirat o bună parte din filosofia europeană, mai ales în Evul Mediu. Cea mai importantă operă aristoteliciană este Metafizica dar nu putem da uitării nici Etica nicomahică, al cărei grad de importanță nu este deloc mai mic.

Despre estetica lui Aristotel se poate vorbi cam în aceiași termini în care vorbim despre estetica lui Platon. Asemenea lui Platon, Aristotel consideră că frumosul este determinat de comportamentul nostru moral. Cu alte cuvinte, nimic nu poate fi considerat frumos dacă se află în afara unui comportament moral desăvarșit, în afara unor fapte demne.

Există totuși o mică diferență între Platon și Aristotel. Perspectiva aristoteliciană asupra esteticii este ușor mai extinsă.

În viziunea lui Aristotel, estetica, arta în sine se definește și prin rațiune sau cunoaștere. În definitiv, conform gandirii lui Aristotel, arta trebuie să exprime ceva conștient, ceva rational și coherent care să ne ajute să înțelegem mesajul în sine. Fără a exagera, putem vorbi despre o anumită artă sau estetică rațională atata vreme cat ne referim la Aristotel.

Urmașul lui Platon mai introduce un concept essential, și anume chatarsis, adică faptul de a purifica emoțiile, direcția principal fiind perfecțiunea morală[2].

Vorbim așadar de o artă care conform lui Aristotel trebuie să aibă ca scop desăvarșirea morală, ceea ce ne arată din nou deosebirea fundamental față de felul în care este problematizată în zilele noastre arta sau estetica.

Avem de a face cu două perspective extreme de interesante și mereu actuale cu privire la conceptual de frumos și, raportandu-mă la estetica gandită de Platon și Aristotel, aș concluziona prin formularea următoarelor trei întrebări de mai jos pentru a problematize semnificația frumosului în ansamblul său:

  • În ce măsură avem nevoie de etică pentru a vorbi despre estetică?;
  • Dacă Binele și Adevărul însuflețesc arta, care ar fi acele opera artistice al căror mesaj s-ar potrivi cu perspectivele lui Platon și Aristotel asupra artei?;
  • Cat de departe se află arta contemporană, frumosul zilelor noastre de estetica gandită de Platon și Aristotel?
[1] Pentru a se înțelege mai bine perspectiva platonicană asupra esteticii, a se citi Platon, „Phaidros”, în Opere, vol. IV, traducere în limba română de Gabriel Liiceanu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, pp. 341-527.

[2] Pentru o înțelegere mai clară cu privire la acest concept dar și cu privire la ceea ce înseamnă estetica la Aristotel a se citi Aristotel, Etica Nicomahică; introd., trad., comentarii și index de Stella Petecel, București, editura Iri, 1998

—————————–

Tudor PETCU

București


Etichete: