Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » Camelia CRISTEA: Poetul…simplu anotimp (poeme la aniversare)

Camelia CRISTEA: Poetul…simplu anotimp (poeme la aniversare)

Poetul…

 

Poetul, e un munte cu fruntea în senin
Spre el, cu bucurie întotdeuna vin,
Și îi culeg din suflet trei lacrimi înnodate
Într-un șirag de perle le văd apoi purtate…

 

Poetul, e oceanul ce- ascunde ades comori,
Un visător, ce umblă cu capul printre nori
Din cerul lui de vise culege multe stele
În nopți cu luna plină, a ars intens prin ele…

 

Poetul, este verbul a fi și a vedea,
Tot universul care se întinde în calea sa
Nemarginiri nescrise și poate neîncăpute,
În versul lui de suflet, mereu au fost cusute.

 

Poetul este greier ce cânta toată vara
Prin suflet poartă rima și uneori chitara,
Când visolul lovește în el poate căinesc,
Se-ascunde după sine, de tot ce e lumesc.

 

Poetul este totuși un simplu anotimp
Și tainele ascunse în marele Olimp,
Mereu în întrebare, din când, în când, răspuns,
Un poate, niciodată nu-i este de ajuns…

 

Poetul este macul aprins pe câmpuri vara,
Pe strunele de dor își duce iar vioara,
În aminitiri scaldate de brumă și culoare
Găsește bucurie și oază de răcoare…

 

Poetul este via de struguri toată plină
Și în pocal de suflet, toarnă mereu lumină
Împarte bucurie, tristețe și dureri,
În haina lui încap mereu păreri, păreri…

 

Poetul e sărac și totuși plin de daruri,
Adună cu iubire, atât de multe haruri
Cu toți împarte versul și verbul a iubi
Se scrie printre rânduri, se încrede în a fi!

 

 

Te simțeam

 

Te simțeam în miez de noapte
Și în mijlocul furtunii
Cum stăteai la talpa crucii
Și îți ascultai străbunii.

 

Te simțeam în carnea vie
Ce-mi bătea sfioasă-n piept,
Uneori primeam lumină
Și o oază în deșert.

 

Te simțeam pe raza lunii
Când golită de putere,
Invocam în rugi toți sfinții
Și a lor duioasă vrere.

 

Te simțeam în lumânarea
Ce-mi ardea în toiul nopții
Și-n obrajii arși de lacrimi
Însemnați de firul sorții.

 

Te simțeam în dimineață,
Când o aripă de înger
Îmi pansa durerea minții,
De necaz să nu mai sânger.

 

Te simțeam în iarba verde
Ce o sărutam cu talpa
Și voiam atunci în rugă
Să cer Domnului o alta.

 

Te simțeam în dimantul
Ce sclipea pe cer cu soare
Și știam că viața asta,
Poate fi o sărbătoare.

 

Te simțeam ca pe o floare
Ce îmi crește drept în piept
Și mă-nvață să rabd toate,
Să îndur și să aștept.

 

Te simțeam și în penelul
Ce își arcuiește pașii,
Pe tărâmul de culoare
Ca-n alai când trec nuntașii.

 

Te simțeam în primăvara
Ce îmi înflorea castanii
Și vedeam cu ochiul minții
Că de ceară ne sunt anii!

 

Te-am văzut în tot și-n toate
Și în marea tremurândă,
Când furtuna din pahare
Uneori stătea la pândă.

 

Și mă plec la talpa crucii
Ca un fir de lumânare
Pentru toată neputința
Cer iertare și-ndrumare!

 

Iar când pleoapa o să cadă
Peste ceasul înserării
Te rog Sfinte îndurare,
Și pe toți ne dă iertării!

 

 

Am venit

 

Te-am primit în viață, flacără – trăire,
Lacrimă pictată, pe un ochi de stea
Străjuie altarul rugăciunii albe,
Zarea mea senină, prinde zarea ta.

 

Pelerin prin lume, regăsiri în sine
Drumuri ce-s pavate, pașii spre lumini,
Toaca minții bate, ce-aș fi fără Tine?
Pasager stingher, poate clandestin.

 

S-a aprins în mine flăcăra credinței
Am săpat adânc, pân la temelii,
Pe un colț de stâncă am să pun o floare
Din incandescența toamnelor tarzii…

 

Pe cerul iubirii, catedrala vieții
Au zidit cu trudă, sfinții rugători,
Flacără lor arde, jerfa este vie
Noi doar lumânări pe altar de flori.

 

Călători prin lume fii nemuritori,
Veșnicia clipei, tăinuiește zborul.
Vom lansa rachete către alte lumi
Migratori în spațiul mare de Minuni!

 

 

Tăceri de Toamnă…

 

Toamnă să-mi scuturi tăcerea
Când dorul în mine se înaltă
Și lasă-mi o ușă deschisă
Iar mâna întinsă spre clanță.

 

Toamnă să-mi lași adierea
Copacii își pierd iarăși frunza
În zare cocorii se înaltă
Un pictor, și-galbenă-i pânza.

 

Toamnă să-mi cânți nostalgia
Din vara iubirii trecute
Când flacăra ierbii se închină
La poartă ruginii durute.

Toamnă să-mi umplii hambarul
Cu mere, gutui, dar și prune
Să-mi lași portativul acesta
De versuri frumoase, nebune!

 

Toamnă aprinde-ți gutuia
Să văd pe înserat o cărare
Departe de mine, aproape
Acesta tăcere mă doare…

 

 

Iartă-mi

 

Iartă-mi îndrăzneala de a cere iar,
Clipe liniștite și pline cu har,
Bucurii mărunte să-mi colinde ceasul
Într-o rugăciune să-Ți aud și glasul.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a cere pace
M-am închis în mine ca-ntr-o carapace,
Viscole haine dau cu bici de iarnă,
Peste lumea toată, liniștea să cearnă.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a spune da
Vreau să stau de veghe în lumina Ta,
Vremi de tulburare răul îl răscolesc
Simplu și curat vreau să mai trăiesc.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a te urma
Fără Tine Doamne, ce e viața mea?
Toate vin și pleacă chiar și cei mai dragi,
Te rog să ne dai liniște și magi.

 

Iartă-mi îndrăzneala de -a mă recompune
Vreau să mă găsesc doar în lucruri bune,
Să-Ți aduc ofrandă timpul meu ramas….
Scapă-mă de vrei din acest impas!

 

 

Trecător

 

Arde flacăra iubirii
În prea plinul sufletesc,
Te rog Doamne ca în viață
Doar cei bine să împlinesc.

 

Să duc flacăra credinței
În deșertul rătăcirii,
Prin hățiș de vremi și ură
Scuturați să fie spinii!

 

Din potirul sfânt și sacru
Să-mi dai liniște mereu,
Tu mă iartă și mă îndrumă
Când în viață drumu-i greu!

 

În genunchiul minții mele
Să pun grijile spre Tine,
Doar cu sfânta Ta putere
Îmi va fi în viață bine!

 

Dă-mi putere să urc treapta
Când am inima mai grea,
Iar lumina să mă ducă
Chiar în sfânta casă Ta!

 

Rătăcirii să-i pui piedici
Și obstacole mereu,
Când te am aici, alături,
Drumul nu mai este greu!

 

 

Rodul sfânt al mulțumirii
Să înflorescă iar în zori
Este-o lege sfânta a firii
Noi prin lume călători….

—————————–

Camelia CRISTEA

Bucureşti, 9 noiembrie 2020

 


Etichete: