Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Vasilica GRIGORAȘ: DORUL – sfântă unire, dulce amintire

Vasilica GRIGORAȘ: DORUL – sfântă unire, dulce amintire

Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii.

Are să-ți fie și mai dor.”

(Tudor Mușatescu)

 

Nu știu dacă există cineva pe pământ căruia să nu-i fie DOR de cineva, de ceva. Să nu-și dorească să reîntâlnească/regăsească o ființă dragă, să petreacă timp de calitate împreună și să se bucure de lucruri/experiențe frumoase. Pentru acest lucru suntem dispuși să străbatem distanțe și să afectăm timp, să acționăm într-un anumit mod pentru a ne potoli dorul. Însă, ne întrebăm, ce putem/ce ar trebui să facem atunci când subiectul dorului intră în categoria pierderi irecuperabile. Dispariția unor ființe dragi, a unor persoane din familie chemate de Domnul pentru a se odihni printre stele este ordinea firească a ființării omului. În acest chip, „însăși moartea ne-a făcut nemuritori”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Ne face nemuritori, în primul rând întru înviere, apoi ne face nemuritori în sufletul celor dragi prin dorul pe care îl poartă. Ne tulburăm, ne mâhnim, ne întristăm, trăim povești cu o bogată încărcătură emoțională, dorind să facem ceea ce se cuvine pentru persoana respectivă în funcție de trăirile noastre, dar și de potențialul de care dispunem pentru că: „De uitat, nu putem chiar dacă am vrea! Uitarea sau memoria nu stau în puterea voinţei noastre.” (Antonie Plămădeală)

În acest sens, admirabilă este inițiativa poetei, scriitoarei, eseistei Mariana Gurza și a soțului său, ing. Vasile Gurza de a dedica o carte părinților lor, intitulată deosebit de inspirat „Icoane vii”, publicată la Roman, Editura Mușatinia, 2020, grafică copertă maestrul Iurie Braşoveanu, ceea ce confirmă ideea conform căreia: „Cărțile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferințele neamului omenesc.” (Bernardin de Saint-Pierre).

Cartea are dedicația: „Cu drag și pioasă amintire, părinților noștri, Viorica, Ioan – Florica, Valentin.” Conținutul cărții este precedat de poemul „Mama mea…”, de Doina RIZAC – Dumbrăvița (sora Marianei) și de un Argument al autoarei.

Pentru împlinirea acestei dorințe, Mariana a ales să se exprime prin cele mai sensibile specii literare – poezia și eseul – care transmit, rezonează și emoționează.

„Timpul nu sta locului. Se scurge precum apa de izvor.”, ne spune autoarea, care în paginile cărții dăltuiește imagini vii despre locurile minunate și persoanele dragi din familie care au plecat dincolo de zare, înflorindu-i DORUL și AMINTIRILE. Un măiestrit tablou de familie ne emoționează: „Într-o seară/ mama a uitat/ afară sacul cu sare/ dimineaţa era o mare sărată./ Tata şi-a lăsat/ coasa pe marginea acestei mări/ şi-a ruginit…/ Primului copil/ născut în seara aceea/ i se argăsise pielea…/ A fost primul semn/ că era timpul să ne rugăm,/ să oprim puţin vremea/ şi s-o culcăm lângă noi/ încălzind-o ca pe/ pruncul părăsit.” „Vremuri crude”

Dialogul autoarei cu părinții este mișcător. „Îndrăznesc să te deranjez din acea lume necunoscută mie, pentru a-ţi transmite dorul meu.” (Scrisoare către tata); „Mi-e dor de tine tată, mi-e tare dor şi/ Doamne, grea este despărţirea// şi tare-aş vrea ca să mă ierţi,/ să fiu cu inima-mpăcată/ că te-odihneşti printre cei drepţi.” (Tată, mi-e dor de tine) Pentru Mariana Gurza, „Puterea rugăciunii este extraordinară!”: „Te rog mamă, iartă-mi durerea/ Te strig, te chem, mă arde tăcerea…// Te vom purta în rugă sfântă/ Mama mea,  cea blândă…” (Rugă) „Un șir de mătănii,/ Unduit lângă candela ce arde/ Îmi duce ruga/ Spre tine, MAMĂ!/ Lacrima prinsă-n șirag/ Mai poartă și acum/ Mirosul tău de bucovineancă,/ De viorea,/ De iubire./ Acum, îmbrăcată în lumină/ Îmi zâmbești din înalturi…” (Un șir de mătănii…)39

Demersul de recunoștință se îndreaptă către cei din arborele genealogic, spre întregul neam românesc, indiferent unde l-a forțat istoria să trăiască, uneori doar să supraviețuiască în vitregiile vremurilor prin toate „colţurile hărţii României Mari”: „Unde eşti bunicule, uitat printre străini/ aruncat într-un colţ de pământ,/ ţi-o fi pus cineva o cruce,/ fiind român,/ sau te-au batjocorit/ şi te-au făcut scrum?” (Unde eşti bunicule) Pentru toți: „O lacrimă şi o rugăciune. O lacrimă de poet ce s-a ridicat pe un petec de cer. Pentru toţi cei plecaţi… Un îndemn spre meditaţie în prag de seară pentru acei poeţi ce plâng durerea lumii…” (De ce plâng poeții)

Poezia este meditație. Poeta se întreabă Ce este viaţa? și răspunde sincer prin ceea ce simte: O clipă,/ o fereastră spre lume…/ are formă de inimă,/ de culoare verde/ şi cu gust de piersică./ E o mare albastră,/ apoi un fluviu,/ un râu de munte,/ un pârâu care curge/ spre Apa cea Mare,/ spre care trecem/ cu bănuţul în mână.”

Dorul este un conglomerat de trăiri, de sentimente și se simte în întreaga lume, însă cuvântul DOR și expresia MI-E DOR sunt pur românești, nefiind traductibile în nicio limbă de pe glob. În România se sărbătorește „Ziua dorului”. Doar o zi, deși el este incomensurabil și indiferent unde se află pe o scară a intensității, el este DOR și DOARE.

Poemele și eseurile din această carte sunt candele aprinse de focul curățitor al DORULUI. Prin esența lor bine articulată de fiorului liric primenesc lacrima, adâncesc trăirile, înalță rugăciunea și limpezesc dorința de a accepta și de a merge înainte. „Dorul este un organ de cunoaștere a infinitului” (Lucian Blaga)

Felicitări, Mariana, Doina Rizac și Vasile Gurza!

———————————–

Vasilica GRIGORAȘ

9 Noiembrie 2020


Etichete: