Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Ecaterina Chifu: GÂNDUL BUN, CUVÂNTUL BUN, FAPTA BUNĂ

Ecaterina Chifu: GÂNDUL BUN, CUVÂNTUL BUN, FAPTA BUNĂ

Motto: „ Oameni, oameni, semănaţi…
Cu iubire, câmpia din voi…
Oameni, oameni, minunaţi…”

În noi trebuie să găsim multe resurse ca „gândul bun, cuvântul bun, fapta bună” să ne ajute să facem lucrarea lui Dumnezeu, ca să ne îndeplinim misiunea noastră de creştini pe pământ.

Dar, pentru a atinge desăvârşirea în făurirea fiinţei noastre interioare ca oameni ai lui Dumnezeu, ar trebui să ne reconstruim sufletul, să ne purificăm, să atragem, concepem şi să dăruim doar idei bune, gânduri bune, să rostim vorbe bune, să săvârşim doar fapte bune, să trăim în pace cu toată lumea şi cu tot ce ne înconjoară.

Dar cine are puterea de concentrare, de lucrare cu sine însuşi, ca să dedice timp, muncă, dăruire, dragoste faptelor ce plac Atotputernicului? Viaţa cotidiană ne îndepărtează adesea de esenţa noastră divină şi pierdem flacăra vie ce am primit-o ca har ceresc, ne robotizăm, acţionăm după cum suntem influenţaţi.

Anul 2020, ce cifră frumoasă! De două ori 20 ( două note de 10, cum ar spune elevii). Dar ce an fatal! Anul pandemiei, al condamnării omenirii la dezastru, la disperare, la distrugere, la moarte.

Pandemia. Factorul principal care a răsturnat existenţa noastră, ne-a făcut să trăim cu teamă, să ne îndepărtăm sufleteşte unii de alţii. Nici nu ne mai îmbrăţişăm, nici nu ne sărutăm la despărţire, cum făceam de obicei noi, prietenii sau cei din familie. Virusul a rupt parcă afecţiunea dintre noi. Oamenii nu mai pot fi oameni adevăraţi? Acţionăm ca nişte automate. Pandemia ne-a separat. Ne înstrăinam unii de alţii, zi de zi. Este cumplit să credem că tot ce atingem este infestat cu acest virus.

Teama de moarte ne-a îndepărtat repede pe unii de alţii. Este revoltător cum rupe un virus relaţiile dintre oameni. Noi puteam să fim pentru alţi potenţiali ucigaşi.

Putem fi purtători de agenţi patogeni, cei care răspândesc moartea. Ne izolăm, căci altfel, încep problemele de conştiinţă.

Frecventăm biserica, Casa lui Dumnezeu, căci simţim că de acolo vine salvarea noastră. Numai rugăciunile puternice, individuale sau colective ne mai pot salva de la acest cumplit flagel. Auzim mereu de vindecări miraculoase, după ce se fac rugăciuni colective. Aceasta este misiunea preoţilor, să facă a se strânge oamenii „în numele Domnului”, căci acolo va fi şi Dumnezeu, Iisus Cristos şi toţi sfinţii ce au puterea de a da ajutor oamenilor..

Uniţi în dreapta credinţă, pătrunşi de adevărurile ortodoxiei, vom căpăta acele calităţi ale oamenilor din trecutul îndepărtat care se rugau permanent la Dumnezeu, care puneau în slujirea Domnului orice faptă, orice vorbă, orice gând. Ei ştiau să trăiască în armonie cu natura, căci în orice loc îl vedeau pe Dumnezeu şi-l venerau, i se închinau cu evlavie, îi aduceau slavă.

Acum, ne rugăm ca binecuvântarea cerească să vină asupra noastră, să scăpăm de boală, de teamă, să ne recăpătăm pacea noastră interioară.

Încercaţi de această suferinţă, oamenii s-au străduit să fie de ajutor altora, făcând mari sacrificii.

Eu mi-am adus doar o modestă contribuţie la ajutarea celor mulţi: am postat pe internet o carte de rugăciuni în versuri, oferind-o gratuit şi am făcut mai bine cunoscute elevilor şi studenţilor auxiliarele mele pentru învăţarea limbii române şi a limbii franceze, din cărţi sau online, oferite gratuit.

Eu consider că, dacă Dumnezeu ţi-a dat un har, atunci roagă-te, ca acel har să fie folosit spre binele altora, căci aşa te poţi mândri că ţi-ai făcut datoria ta de om pe acest pământ. Clipele de străluminare sunt unice; trec ca meteoriţii prin viaţa noastră: idei, sentimente, peisaje, fraze muzicale, versuri, maxime, fiinţe unice, fiinţe extraordinare şi atât de puţin ştim să profităm de acele minuni ce ni le-a dăruit Divinul, uneori ca să ieşim dintr-un mare impas, alteori să dăm aripi noi fanteziei noastre şi să căpătăm noi puteri creatoare.

Când eşti la un pas de moarte, numai puterea de a respira te umple de fericire.

Pacea interioară este cea mai mare bogăţie a unei fiinţe umane. Viaţa în libertate, în fericire, trebuie să fie calea spre pacea universală. Viaţa are altă culoare, o mireasmă deosebită, când est privită de două inimi asemenea, care se cunosc, se respectă. Deci, profitaţi, voi, tinerii!

Numai uniţi în credinţă, vom face să pătrundă cuvântul Domnului în casele şi sufletele Românilor, prea îndepărtaţi de la cele sfinte, prin diferite metode şi tehnici promovate prin mass-media. Chiar dacă sunt interzise reuniunile, cuvântul scris adunat în paginile cărţilor cu caracter religios este cunoscut tot mai mult de români, el face să fie promovate valorile moralei creştine, ale cărei principii trebuie urmate. Cărţile religioase acum circulă de la unii la alţii, spre bucuria sufletului nostru însetat de adevărul propăvăduit de Iisus Christos.

Trebuie să învăţăm să iertăm pe cei ce ne-au greşit, să-i iubim, cum ne învaţă Domnul Nostru Iisus Christos. Dacă-i vom vedea pe toţi într-o lumină bună, faptele noastre vor fi plăcute Domnului şi vom căpăta mântuire. Calea spre mântuire este grea, anevoioasă, căci prea multe piedici se ivesc şi adesea, nu ştim să înfrângem obstacolele. Ne-ar trebui o voinţă puternică, să respectăm legile creştine şi să nu ne abatem din drumul drept. Dar, cel mai important lucru în comportamentul nostru trebuie să fie smerenia, smerenia faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. În faţa pericolului de moarte, ne reconsiderăm viaţa, întrebându-ne ce este mai important pentru noi. Permanenta alergare după bunuri materiale nu-şi mai are rostul. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne îngrijim de suflet. Comorile adunate în el sunt salvarea noastră. Cine îşi umple sufletul de ură şi de răutate, poartă pe chip semnul acestor defecte. Nici dacă ne înveşmântăm mereu în tristeţe nu facem bine, căci întristarea vine de la Satana, cum spunea preotul meu duhovnic. Ar trebui să ne umplem de lumina lui Dumnezeu şi să-i încurajăm şi pe alţii s-o facă. Gândul luminos că putem fi utili altora, prin tot ce facem, tot ce creăm, este o bucurie aparte.

În faţa primejdiei generale, ar trebui ca oamenii din întreaga lume să fie uniţi, toleranţi, iubitori de pace şi promotori ai păcii. De aceea ar trebui să luăm atitudine faţă de cei care provoacă dezastre, moartea semenilor, incitând la ură, se poartă urât cu cei vulnerabili.. Voi da ca exemplu moartea unui profesor din Franţa, ucis de un elev cecen. Cauza: libertatea de exprimare. Răul a fost declanşat în Franţa de sfidarea credinţei altor popoare ca au pe Alah ca Dumnezeu suprem. Nu fac o apologie a credinţei musulmane, nu sunt de acord că este folosit Alah ca ideal şi justificare a acţiunilor teroriste. Dar oamenii care se roagă lui ştiu că doar prin credinţă scapă de sărăcie, de foamete, de boală. Greşeala este repetată de ziariştii de la revista Charlie hebdo din Paris, care, deşi au murit mulţi oameni, chiar colegi de-ai lor şi străini, au prezentat din nou caricaturi ale lui Mahomed în paginile ei, ofensând pe credincioşii acestei religii. Sunt atâtea lucruri de satirizat: ura, lenea, lăcomia, avariţia, minciuna, demagogia, ignoranţa, discrepanţa dintre cei care din bogaţi devin tot mai bogaţi şi săracii care au devenit mai săraci, după pandemie.

Ar trebui să fie un articol de lege care să nu permită ziariştilor să facă orice, sub lozinca „Libertatea de exprimare”, uitând că există şi libertatea religioasă, ca la noi în ţară, fiind acceptate toate cultele, dacă practicile lor religioase nu aduc atingere semenilor, nu contravin legilor româneşti.

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Aceste cuvintele sfinte sunt izvor de descoperire a drumului nostru spre Îndumnezeire. Doar urmându-i lui Christos, Cel care a adus în lume iubirea, îndemnându-ne să ne întemeiem toată viaţa pe iubire pe care s-o dăruim atât semenilor, cât şi mediului înconjurător, putem cunoaşte adevărata fericire.

Voi reda câteva aforisme ale lui Tudor Petcu din revista Logos şi Agape, numărul din 27 octombrie, 2020, ca să fie învăţătură pentru noi, cei mulţi:

„Vreau să evadez din tristeţea abisală pentru a păşi pe tărâmul Iubirii Tale pe care ai rezervat-o fiecăruia dintre noi.”

„Nu aş şti ce este iubirea, dacă nu aş atinge rănile Fiului Tău.”

„… şi trecerea mea pe aici este tot haina gândului Nemuririi cu care m-ai îmbrăcat la întrupare.”

„Cu Tine închid porţile disperării pentru a deschide uşa speranţei.”

Le-au redat pentru a arăta că mulţi oameni valoroşi gândesc şi simit la fel, fiind străluminaţi de iubirea divină.

Numai uniţi în credinţă vom face să pătrundă cuvântul Domnului în casele şi sufletele Românilor, prea îndepărtaţi de la cele sfinte, prin diferite metode şi tehnici promovate prin mass-media. Chiar dacă sunt interzise reuniunile, cuvântul scris adunat în paginile cărţilor cu caracter religios este cunoscut tot mai mult de Români, el face să fie promovate valorile moralei creştine ale cărei principii trebuie urmate.

Cărţile religioase acum circulă de la unii la alţii, spre bucuria sufletului nostru însetat de adevărul propăvăduit de Iisus Christos.

Ele pot salva mulţi oameni, căci, din cauza depresiei provocate de pandemie, unii se sinucid, nemaiubindu-se pe ei înşişi. Îndemnul de a ne iubi pe noi înşine vine de la Iisus Cristos care ne spune „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Bunii creştini trebuie să se iubească pe ei înşişi şi să nu se dea morţii, căci viaţa este bunul cel mai de preţ, darul făcut nouă de Dumnezeu. A distruge opera Sa este o fărădelege, o impietate.

Mulţi oameni sunt debusolaţi în faţa pandemiei. Trăiesc într-o singurătate apăsătoare, o singurătate cosmică şi trebuie să li se întindă o mână de ajutor, să treacă peste acest impas. Vom reuşi, prin programe culturale de reabilitare, de integrare socială să-i salvăm? Doar viitorul poate să facă posibil aceasta, cu ajutorul Celui de Sus.

Prof.Ecaterina Chifu