Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Daniela PÂRVU DORIN: Toamna mărturisirilor (poeme)

Daniela PÂRVU DORIN: Toamna mărturisirilor (poeme)

Scriu pe crizanteme

 

Până dincolo de rai e Toamnă

culorile curg lin din vise-amare

cu toată ființa mă prăbușesc în decor…

până dincolo, dincolo de suflet

sufăr de iertare,

într-o inimă ruptă

toate Toamnele dor…

Chiar dacă,

până dincolo de rai e toamnă

în roșu cu galben frunza mă pierde

istovitoare așteptare

în foșnet de rochii

să-ți scriu scrisori pe crizanteme

ori să-mi acopăr ochii?

au mai rămas doar două foi

în compendiu cu secrete…

Nici toamna asta nu e despre noi?!

 

 

De ce tot spui

 

că viața te-a călcat în picioare-n detalii

până când nici sufletul

nu mai știa să se destăinuie?

(la școală, du-te și azi și-n fiecare zi

să nu-ți pierzi romantismul)

eu pentru tine sunt femeia din icoană

și partea-ți cea mai studiată,

în fiecare rugăciune de mă pierzi

sunt aici!

avem de repurtat alte victorii…

viața încearcă cu noi altceva!

nu in doi se bea apă din clopote mici!?

 

 

Toamna mărturisirilor

 

Amintirile-n lacrimă mi se scurg ca mierea

în toamna mărturisirilor așteptată cu jind

când boaba de strugure e îmbrăcată-n cristal

când izvodiri de suflet mă cuprind

concentrat e mustul băut din pocal!

Într-o mireasmă de frunze fructate…

când mă cuprinde frica, vorbesc cu Dumnezeu

plângându-mi chinul că trag mereu cu dinții…

de cele ce trebuiesc pe veci uitate…

chiar dacă e toamna mărturisirilor,

El tace

Și-L simt cum se pierde-n ochiul meu…

 

 

Privind în gol…

 

Nu mai rămâne nimic din zilele sfinte

când nopțile-s încercănate și reci

nimic din toamnele ce-mi plâng despletite

pe  scena trăitului pe veci

mă urmăresc, obsesiv, câteva replici

crezând că toate s-au tot spus

la ce-i bună căderea din tine însuți,

ce rămâne după tine când pleci?

ce-i iubirea când n-ai fost iubită deajuns?

când viața te minte…/

când …până și-n somn

simt spinii ce-mi sfâșie carnea!

deși spectacolul se vrea pe sfârșite!

de aceea cu propriile brațe mă-nfășor

sfârșitul să mă smulgă cuminte…

dar mai ales, să nu-mi găsiți nici o vină

nici mie, nici toamnei,

nici zâmbetului meu printre flori

nu scap de o imagine ce-o port pe retină!

a scaunului din  scenă…privind în gol…

 

 

Poem de duminică

 

Mai mereu

pun un pic de alegorie

în fiecare metaforă,

ficținiile poetice nu-s trecute în calendar

oasele greu se albesc

în fiecare duminică

inima își rostogolește sângele ca pe-un altar

(plătind nici o vamă)

numai eu sap cu aripi ciuntite,

până nu mai respir

sap, până se rup

până când lumea mea se răstoarnă

(de-atâta galben și de-atâta duminică

toamna-i decojită ca un fruct)

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Noiembrie 2020


Etichete:

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.