Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » Mircea Dorin ISTRATE: POEME DE ZIUA MORȚILOR

Mircea Dorin ISTRATE: POEME DE ZIUA MORȚILOR

ZIUA  MORȚILOR – Adâncă recunoștință de ziua celor morţi.

 

Mai veche decât vechimea, rămas de pe vremea începuturilor noastre, cultul morţilor este cel care ne-a însoţit şi ne va însoţi mereu vremelnica noastră existenţă, pentru că mereu şi mereu vom avea pe cineva drag nouă plecat să-şi veşnicească somnul sub coasta unui deal, în umbroase ţintirime din frumosul, doritul şi pătimitul nostru Ardeal. Acolo, neuitaţii noştri părinţi îşi torc somnul de veci dimpreună cu toţi cei pe care neamul acesta i-a avut, născând şi umplând din genunea timpului acea neştiută lume pe care noi ne-o dorim mai bună şi mai frumoasă decât cea în care vieţuim acum.

 

Pe ei, lăcrimaţii noştri cei dragi îi purtăm mereu în umbra tăinuitului gând, cerându-le cu creştinească smerenie şi sfiiciune iertare dacă le-am greşit cu ceva, iar în rugile noastre cele curate şi adevărate înălţate la Domnul, nădăjduim ca El, Iertătorul nostru cel bun, să-i  fi pus pe toţi în raiurile Sale cele fără de sfârşit, spre veşnica lor odihnă.

 

Şi poate tocmai de aceea în datina noastră străbună s-a statornicit din neam în neam, ca în miez de toamnă, lor, celor plecaţi spre necuprinsele ceruri, să le fie hărăzit o zi anume de cinstire, zi în care noi, norocoşii cei vii să-i căutăm pe ei veşniciţii nemuririi, pentru a sta o clipită vremelnică împreună. Şi acolo, la umbra crucii lor, în boaba lacrimilor venite din fântâna sufletului nostru, să punem rugă şi iertare, smerenie şi recunoştinţă pentru tot şi toate câte ei ne-au dat şi ne-au lăsat în trecătoarea lor viaţă prin această mincinoasă şi nemernică lume, să ne mai povestim în gând de câte le-am mai făcut şi desfăcut pe-aici în mişcătoarea vreme cea plină de trudă şi nenoroc. Şi aşa, împăcaţi că ne-am făcut datoria creştinească, să nădăjduim  că vom fi pentru o clipă parte din marea bunătate cerească, cea din care izvorăsc toate cele pe care Măritul le aşteaptă să le facem în faptele noastre cele de zi cu zi.

 

Iar dacă noi, cei întomnaţi în vreme suntem îmbucuraţi de Domnul cu nepoţi, să-i ducem şi pe ei la însfinţitele morminte, pentru a-i învăţa că neamul nostru cel mutat la ceruri trebuie cinstit şi preţuit pentru toate câte a făcut pentru noi în această lume, pentru toate comorile de gând şi faptă pe care n-i le-au lăsat, pentru mierea de învăţătură strânsă din florile timpului lor, pentru tot şi toate cele câte nu au murit odată cu ei. Iar mai presus de toate să-i învăţăm a simţi că pe umerii lor stăm noi şi vor sta deopotrivă şi ei, nepoții noștri, că din firava lor urmă am făcut astăzi cărarea vieţii noastre, că exemplul lor ne dă îmbărbătarea, curajul şi tăria trebuincioasă pentru a trece prin cumpene de vreme. Lor le destăinuim în taină necazurile şi nevoile prin care trecem şi uneori de la ei aşteptăm povaţa cea salvatoare care să ne scoată la liman. Dacă toate astea fi-vor învăţate de urmaşi, să fiţi siguri că vom fi mereu legaţi de însfinţita noastră ţărână, de bunii şi străbunii noştri cei mereu trăitori aici în veşnicia cuibarul care ne va nemuri peste veacurile ce vor veni, că fără ei, fără această sfântă avere ce ne-au lăsat-o, noi am fi nimicuri, rătăcită turmă în furtuna vremilor cele mereu schimbătoare.

 

Făce-ţi-vă aşadar dreapta şi cuvenita voastră datorie faţă de memoria celor care până mai ieri mai erau prin preajma noastră, bucuroşi că viaţa îi mai ţine prin acestă lume, pentru că nu se ştie când veţi fi şi voi în lumea lor. Şi dacă în firbinţela lacrimi voastre va fi şi-o rugă de iertare faţă ei, fiţi siguri că, în bunătatea lor, cei duşi la ceruri vă vor ierta, sărutându-vă sufletul vostru cel bun cu un dulce mângâiat şi o descătuşare creştinească ce va veni să vă-mbuneze viaţa şi numai pentru o trecătoare clipă.

 

Mircea Dorin Istrate

1 Noiembrie 2020

 

————————————————

 

DE ZIUA CELOR MORŢI

 

Motto: 

„Din vale-n deal e viaţa curgătoare

Trecută prin durere şi pelin,

E drum pe care-l face fiecare,

De neîntors, că-i lege şi-i destin”

 

E ziua celor morţi şi-n cimitire,

În dealul unde toţi se veşnicesc,

S-au adunat cei vii spre pomenire

Cu gând curat şi suflet îngeresc.

 

Sunt prea puţini ce-mi stau lângă morminte

S-aprindă câte-un muc de lumânare,

Din ceia care  neamul înainte

I-a înmulţit pe lunga lui cărare.

 

Prea mulţi s-au risipit prin astă lume

Şi au uitat cuibarul strămoşesc,

Măcar de mi-ar avea la zile bune

Pe-acolo unde alţii, mi-i tocmesc.

 

Voi ce-aţi plecat din astă rădăcină

Pe-a neamului cărare lunecoasă,

V-aţi străinat, făcându-vă vecină

Cea lume neştiută, mincinoasă.

 

De-aveţi în voi credinţă şi trăire

Şi nu v-aţi lepădat de tot de neam,

De ziua celor morţi, la pomenire

Veniţi acasă-n fiecare an.

 

Primi-ve-ţi împăcarea creştinească

De la acei ce somnu-şi dorm în humă,

Că n-aţi lăsat de tot să se răcească

Al vostru dor, de vatra cea străbună.

 

Iertaţi veţi fi de neamurile toate

Şi lăudaţi de cei ce nu vă ştiu,

De lacrimile voastre-adevărate

Vă vor uda cel suflet prea pustiu.

 

***

Aşa că mai veniţi pe la morminte

Măcar în an la trista sărbătoare,

Şi-un gând s-aveţi de-aducere aminte

Spre cei plecaţi, pe-a Domnului cărare.

 

Iar dorul de cei duşi vă întristează

Şi lipsa le-o simţiţi la fiecare,

Lăsaţi-vă durerea, dacă-i trează,

Să se adune toată-n lăcrimare.

 

Şi de vă-ncearcă gândul cel pios

Spre cei mutaţi la Domnul în vecie,

E omenesc şi nu e ruşinos

O lacrimă le picuraţi, târzie.

 

 

AM  PUS  O  LUMÂNARE

 

Am pus la morți o lumânare

Și-o rugă din a mea simțire,

Le deie Domnu-a Lui iertare

Și-acolo-n în ceruri, ocrotire.

 

Am pomenit-o-ntâi de toate

Pe mama-n  rugile-mi tăcute,

Mă ierte ea, că știu că poate,

De supărările făcute.

 

Că multe-n viață-i mai geșit-am

Copil ce fost-am fără minte,

Și  lacrimi multe șiroit-au

Din al  ei suflet, de părinte.

 

La tata, că n-am ascutat

A sale sfaturi înțelepte,

Când  din puținul lui mi-a dat

Cât a putut, să mă desfete.

 

Și ca pe-un fiu rătăcitor

Cu drag acasă m-a primit,

Chiar de rămasu-i-am dator

El m-a iertat și m-a iubit.

 

Apoi, la Buna mea bătrână

Ce Doamne, cât m-a ocrotit,

În ceruri aibă parte bună

La câte toate-a suferit.

 

Lui Moșu, încărcat de ani ,

Umblat prin lume cu războaie,

Sărac de-avere și de bani

Mereu în câmp pe vânt și ploaie.

 

La neamul meu, tot mai rărit,

Întins prin lume și-n nevoi

De timpul ăsta prea grăbit

Ce ne-a lăsat în suflet goi.

 

Iar dacă Domnul mi-o socoate

C-oi merita și-a Lui iertare,

Primească-mi lacrimile toate

Iar lor le facă, alinare.

 

 

CELOR PLECAȚI

 

E-nlăcrimată  ziua şi gându-i  întristat

Că Tu, Mărite Doamne, la ceruri ai luat

Pe robii Tăi să vină pe căile cereşti,

Din risipiţii-n lume, ce-acuma mi-i răreşti.

 

Născuţi în legea firii ne-ai pus pe-a Ta cărare

Să fim preumblătorii vieţii în urcare,

Ca să gustăm din mierea şi-amarul cel pelin,

Să ştim ce-i bucuria şi-nneguratul chin.

 

Să facem din trăire o veşnică speranţă

Că mincinoasa viaţă mai are-o altă faţă,

Că ce-am lăsat în urmă rămâne neuitare

Că n-am trăit degeaba pe lunga Ta cărare.

 

Când vrei, îi iei la Tine să-i ierți de au păcate

Pe cei mai buni  să-ţi calce grădinile-ţi curate,

Da-n urma lor rămâne durerea veşnicită

S-o poarte următorii cu inima rănită.

 

Ne tot răreşti Mărite de-acuma şi ne scazi,

Din câţi am fost odată puţini mai suntem azi

Aicea lângă dânși să-i plângem în durere

Că au plecat la ceruri să facă a Ta vrere.

 

Nemângâiaţi în suflet le-om face pomenire,

Şi-n candela uitării le-om pune nemurire

Un muc de lumânare, ce-s lacrimile noastre

Ca Domnul să-i aşeze acolo, între astre.

 

Noi încă mai rămânem aici, cu a Ta vrere,

Ca în smerită rugă să-i plângem în tăcere,

Și din adânc de suflet să-ți cerem de iertare,

Să-i ții pe toți Mărite, în cerurile Tale.

 

Acolo merge-om și noi, așa, mai pe sărite,

Să ne-ntâlnim cu neamul, cu Tine Preamărite,

Mai ține-i dar în pace mai până ce venim

Și când om fi la Tine, adânc ți-om mulțumi.

*

Acum, în dealul ăsta, sub umbră de melin

Sunt toți din neamul nostru feriți de-al vieții chin,

Pe cruce e un nume, în humă e un om,

Vecia e de-asupra, noi, frunza unui pom.

 

E-o ziuă mult prea tristă, de-acum îndoliată,

Plecarea lor din lume ne-o faci înlăcrimată,

Ne  ții clipita zilei în lungă-ndurerare

Și-ai tăi copii cu inimi, în plânset și-ntristare.

 

Nemângâiaţi în suflet le-om face pomenire,

Şi-n candela uitării le-om pune nemurire

Un muc de lumânare, ce-s lacrimile noastre

Ca Domnul să-i aşeze acolo, între astre.

 

 

IERTĂRI TÂRZII

 

Mamă, lacrimile mele care toate-s adunate

La mormânt ţi le voi pune să primesc a ta iertare,

Să mă ştiu scăpat de gândul că făcut-am la păcate

Pentru multe cât greşit-am , cu a mea neascultare.

 

Tu ai vrut să-mi fie bine ocolit de cele rele

Şi-ai făcut ce-n astă viaţă ai putut să fii în stare,

Ca puţine să-mi lipsească din nevoile acele

Ce fac viaţa liniştită, împlinită, urcătoare.

 

Eu copilul îndărătnic, zvăpăiat fără tăcere

Am tot vrut să fiu ca nimeni, liber pe sub larga zare,

Niciodată socoteală să nu dau de mi se cere

Şi dreptate eu, nu alţii, să tot am la fiecare.

 

Multe griji, dureri, necazuri, mamă încă ţi-am făcut

Iară tata şi cu tine nedormiţi lungit-aţi noaptea,

Iertătoare-n calde lacrimi tu pe toate le-ai trecut

Tot cerând la Născătoarea, să mă ierte de păcate.

 

Până cănd v-aţi dus din lume eu copil v-am fost mereu

Şi în gând v-am fost icoană chiar cu multele-mi păcate,

Pe ascuns şi-n sfiiciune v-aţi rugat la Dumnezeu

Tot cerându-i cu nădejde, dăruiască-mă cu toate.

 

Astăzi duşi în nalte raiuri cer la rândul meu iertare

Şi odihnă veşnicită să vă deie PreaMăritul,

Că şi eu , ca voi odată , griji îmi fac ca fiecare

Ca ai mei de toate-mi aibă, până eu mi-oi da sfârşitul.

 

***

Rând pe rând ne vom pertece trecători prin astă viaţă

Şi la fel ca şi părinţii ducem greaua cea ursită,

Înşirând aceeaşi grijă pe a vieţii lungă aţă

Tot sperând că următorii, vor avea-o fericită.

 

 

DUŞILOR LA CERURI

 

Mărite, picuri vieţii Tu ne-nmulţeşti mereu

Şi-un strop de bucurie ne-mparţi când ne e greu,

Ne tot amâni clipita şi ziua ce n-o ştim

Când ni-i chema la Tine, destin să împlinim.

 

Cât facem încă umbră la viaţa trecătoare

Smeriţi îţi cerem Doamne, din gândul ce ne doare,

Iertare dă de-acuma acelor ce s-au dus

Din viaţa mincinoasă, spre lumea Ta, de sus.

 

Păcate toţi ne facem, că suntem muritori,

Dar te rugăm pe Tine, Atoateiertător

Ca-n raiurile Tale să-i pui la învechit

Pe ei, preapăcătoşii, ce încă Te-au iubit.

 

O lacrimă fierbinte Ţi-om pune-n a Ta palmă

C-o rugă preaslăvită, ca ruga cea de mamă,

Mai lasă de la Tine, mai scade-a noastră vină

Şi sănătate dă-ne, chiar dac-o fi puţină.

 

Acuma ne mai ţine măcar până la anul,

Să ne-nvechim în lume, cum se-nvecheşte banul,

Că binele şi răul, ce-n noi a încăput,

A fost ne fie plată, la fapte ce-am făcut.

 

Când isprăvi-vom viaţa şi-om fi la judecată

Ţi-om mulţumi Mărite, şi-ţi cerem încodată

În raiurile Tale cu dânşii-n loc ne pune

Să ne-amintim de câte, făcutu-le-am pe lume,

 

Acuma, viaţa asta, atâta cât ni-e dată

Vom duce-o-n fapte bune, să merităm răsplată

Şi când la Tine-n slavă pleca-vom la sfârşit

Din lacrima din urmă, Tu fă-ne veşnicit.

 

 

DOAMNĂ…

 

Doamnă, n-am la mine ortul de plătit la cel luntraş,

Mai amână-mă o vreme, mai găseşte-ţi alt sălaş

Că pe-aicea obosit-ai tot cosind în brazde groase

De-ai rărit plăpânda viaţă şi lăsat-ai locuri rase.

 

De la noi luat-ai parcă şi cu vârf şi îndesat

Şi pe cel ce meritat-a şi pe cel fără păcat,

Lăcomitu-te-ai de-acuma mult prea mult, peste măsură,

Mai opreşte-te că-i timpul să-ţi închizi hapsâna-ţi gură.

 

Noi am dat destul în vreme pentru cele judecate,

Am plătit din greu ţărâna pentru sfânta libertate,

Pentru lanuri, pentru turme, pentru ape şi izvoare,

Pentru aerul deasupra, pentru locul nost’ sub soare.

 

Prea e lung acel pomelnic încărcat cu neştiuţi

Că de-ar fi la numărare ne-om trezi cu toţi avuţi,

Şi ca mâine ni se gată ceara pentru lumănare

Ce-o aprindem pomenire pentru dânşii, la altare.

 

Mai te du şi pe la alţii, mai odihnă-ţi fă o vreme,

Ne mai lasă cu-ale noastre că avem de ce ne teme,

Stăm de-o vreme sub blesteme şi nu-s semne de-mpăcare

Iar Măritul dinspre ceruri nu ne dă a Lui iertare.

 

Suntem răi, suntem netrebnici, ni-i credinţa îndoită,

Doar averi visăm întruna , banu-i ochi de rea  ispită,

Noi să fim deasupra lumii, restul facă ce-o putea,

Nu mai suntem fraţi de sânge, n-ajutăm pe nimenea.

 

Vezi c-avem păcate multe ce de-acuma le-am făcut,

Nu mai suntem ca odată cum am fost la început,

Numai tu ne eşti de lipsă, că încol’ avem de toate,

Dacă vii ne ia cu totul, fă pe-aici, pustietate.

 

 

DOAMNE FERI

 

Doamne feri să piară Moartea, să bolească ori să uite

Dintre noi să mai rărească după tainica-i socoată,

Că s-ar îndesa cea lume cu de toate rele multe

Şi dorita nemurire n-am mai vrea-o niciodată.

 

Doamne feri să piară Moartea ori să vreie la hodină

Că s-or strânge-n veac bătrânii câtă frunză pe cărare,

Roşi de boli, ca vai de lume, n-o să aibă cin’ să-i ţină

Şi-un pahar măcar de apă să le de-a, la fiecare.

 

Doamne feri să piară Moartea, să se ducă în neştire,

Să ne lase-n voia noastră, că şi-aşa n-o prea iubim,

Că blestem ne-ar fi ce-a viaţă, iar de-am sta în nemurire

N-ar mai trebui trăită, că-i mai rău de veşnicim.

 

Deci, purtaţi-vă cu Moartea în respect şi cu cinstire

Şi lăsaţi că ştie Dânsa cam pe unde mai răreşte,

Ea termină ce începe, ca să facă înnoire

Şi clipita înc-odată s-o înceapă, când sfârşeşte,

 

Că doar  Naşterea şi Moartea  ţin cea viaţă nemurită,

Una pune, alta scade ca să poată fi trăită,

Nici prea multă, nici prea rară, fie numai potrivită,

C-o măsură e în toate, şi-i de Domnul rânduită.

 

 

TE RUGĂM MĂRITE

 

De ni-i da vecia, nu e timp s-ajungă

Să-ţi cerşim iertarea, Ție, ce ne ştii,

Şi smeriţi să punem dintr-un gând şi-o rugă

Gând din gândul nodtru, până fi-vom vii.

 

Iartă-mi-i Mărite pe ai noştri duşi

Şi-n a Tale raiuri pune-mi-i, Tu, Doamne,

Însfinţiţi să-Ţi fie, robii Tăi supuşi.

Timpuri nesfârșite, toamne după toamne.

 

Toţi am fost o clipă din a Ta vecie

Visători de tineri pentru-ntreaga viaţă,

Cu nesaţ gustat-am lumea asta vie

Cunoscându-i taine şi a ei dulceaţă.

 

Risipiţi prin lume ne-am purtat povara

Nelăsând ruşine lucrului făcut,

După noi în urmă n-a venit ocara

Că în bune fapte, viaţa ne-a crescut.

 

Dar de-o vreme-ncoace  Doamne ne răreşti

Şi ne scazi la număr fără de oprire,

Să ne pui în raiuri, să ne veşniceşti

Ca să-ţi trecem pragul către mântuire.

 

Ne mai las-o clipă, ţine-ne-o mereu,

Satură-ne încă cu ce viaţa are,

Să mai stăm pe lume, chiar de-aici e greu,

Ţine-ne cum suntem, dă-ne-a Ta iertare.

 

 

CĂRAREA VIEŢII

 

Ne ’nalţi  Mărite Doamne, în lume cât trăim

Şi-n scaunul măririi ne urci s-avem putere,

Ca Tu să vezi în viaţă ce noi mai mult iubim;

Măruntul om nevolnic, ori setea de avere.

 

Pe mulţi i-mbată gândul că-n mâna lor stă soarta

Acelora ce-n frică pe ei îi slugăresc,

De-aşa gândesc, fiţi siguri că l-i închisă poarta

Spre lumea veşniciei ce urcă din lumesc.

 

De-aceea soarta sigur ne-o facem pe pământ

Prin faptele ce încă le vom lăsa în urmă,

Iar judecata asta o face Domnul sfânt

În clipa când de-apururi, al vieţii fir se curmă.

 

Veţi fi vecii de timpuri de faptele vi-s bune,

Şi nebăgaţi în seamă de nu faceţi nimic,

Huliţi şi-n neiertare, de rău veţi face-n lume,

Să ştie următorii c-avut-aţi suflet mic.

 

***

Lăsaţi-vă cărarea cu flori vă fie toată

Şi nu cu spini ce-nţeapă o frunte-a celor drepţi,

De e înmiresmată de mulţi va fi călcată

Şi ocolită fi-va, de plină-i de scaieţi.

 

 

PĂCĂTOŞII

 

În penumbra cea prelinsă, arde candela-nvrăjită

Şi în tremur umbra-şi lasă pe feşteaua scorojită,

Iar pe tâmpla gârbovită, azi, bătrânele icoane

Învechitu-s-au ca veacul ruginitelor piroane.

 

Dintr-a inimii durere, din ce sufletul îmi ştie,

Către cerurile ’nalte lăcrimate rugi îmi suie,

Să-mbuneze şi să ceară de la Domnul îndurare,

Tot sperând că de acolo, va veni a lor iertare.

 

Mulţi sunt Doamne, că-ntinarea întru toate s-a întins,

Trupul, inima şi mintea le-a momit şi le-a cuprins,

Că plăcut este păcatul ce-ndulceşte ca şi mierea,

Doar că-n urma lui îmi lasă amăreală, cum e fierea.

 

De-asta sunt biserici pline, nu cu oameni credincioşi

Ci cu cei ce vin să ceară mântuiri, că-s păcătoşi

Şi în minte-şi ţin ascunsă taina unor vii păcate

Doar de dânşii cunoscute, pentru ceilalţi, ferecate.

 

Cunoscute-s şi se-adună când vor fi la judecată,

Unele vor fi trecute, alte însă nu se iartă,

Vor plăti din greu atuncea şi cu vârf şi îndesat,

Ca în raiurile sfinte meargă doară, cel curat.

 

***

Rai aicea de vi-ţi face fără muncă şi credinţă

Va fi doar a vieţii voastre mincinoasă biruinţă,

El va ţine doar cât viaţa, o nimica, doar să fie,

Celălalt, din ceea lume, lung va fi cât o vecie.

 

 

AI PARTEA TA DE VINĂ

 

Din întinatu-ţi suflet, cu multele-ţi păcate,

Din amăreala vieţii cu gustul ei de fiere.

Din lunga cea durere, din clipe-nlăcrimate,

Ai stors, cât tu putut-ai şi picuri dulci de miere.

 

Ai vrea şi tu ca alţii, în scurta cea trăire

Să scapi de griji, necazuri, ce-s umbra ta mereu,

Să simţi că-n astă viaţă mai e şi fericire

Nu doar un chin amarnic şi traiul cela greu,

 

Un bob de fericire şi unul de speranţă,

O mică licărire sub umbră de noroc,

Mai dau culoare încă la mincinoasa viaţă

Ce curge lin într-una, de neoprit în loc.

 

Te-ai tot rugat la ceruri, la Maica Născătoare

La Domnul ce-i de-asupra şi-n palma Lui ne ţine,

La Bunul, Jertfitorul, la sfântul care moare

Ca tu să-l ai exemplu şi-atunci să-ţi fie bine.

 

*

Ai stat măcar odată cu gându-ntors la tine?

Văzut-ai c-al tău suflet musteşte de păcate?

Pierdutu-ţi-ai iubirea de frate şi oricine

Te duce la pierzare cu vorbe fermecate?

 

De dreaptă ţi-e socoata, ai partea ta de vină

Mai mult decât ai crede că poţi să duci în spate,

Iar asta-i grea povară şi încă nu-i puţină

Când fi-vor judecate a tale toate fapte.

 

Îţi dă noroc Măritul, de pui şi tu-n balanţă

Mai multe fapte bune ce-or şterge din păcate,

Atunci, din fusul vremii s-o toarce a ta viaţă

Mai mult în fericire, nu-n vorbe lăcrimate.

 

 

ÎNVĂŢAŢI DIN CARTEA SFÂNTĂ

 

La un muc de lumânare, în chilia lui ce-a strâmtă,

Îngânându-se cu noaptea, un călugăr ostenit,

Tot citeşte să-nţeleagă din bătrâna carte sfântă

Adevărurile-ascunse, în cuvântul cumpănit.

 

El, deşi citit-a cartea zile-n şir şi-n lungă noapte

Tot găseşte-n ea când cată tăinuite înţelesuri,

Ce-n iuţeala tinereţii i-au trecut neobservate

Că pe-atuncea alte gânduri luminau a vremii mersuri.

 

Astăzi anii îl apasă, dară mintea-i e uşoară

C-a păstrat din ce-a dat viaţa doar ce fost-a de folos,

Iar de-ar fi ca după moarte să învie-a doua oară

Doamne câte n-ar mai face, din făcute-le pe dos.

 

***

Aşa-i omul, la-nceputuri se-ndulceşte în păcate,

Mai apoi se oboseşte şi o lasă mai domol,

Ca la urmă-n coada vieţii, din greşelile-adunate

Înţelept se face-n toate şi ce-i greu, pare uşor.

 

 

LA PĂRĂSTAS

 

Din departe, către tine, nană-ţi fac acum scrisoare

După ce ades gândit-am rostu lnostru-n astă lume

Şi-am simţit, acum la urmă, ca-l meu suflet rău mă doare

C-am făcut, ca trăitorul, prea puţine fapte bune.

 

Nană, pentru neamul nostru pune dar un părăstas

Că mai toţi îs duşi la ceruri, de la moşi şi pân’ la fraţi,

Numai noi mai ştim de dânşi,  şi ca viţă de urmaşi

Să le face pomenire, ca să nu fie uitaţi.

 

Vezi să cază zâua asta într-o sfântă sărbătoare,

Poate fi şi de Sânchetru, când biserica îi plină,

Tu pe-atunci îi zâ lui Vica, să culeagă din Răzoare

Flori să pună la altare, dar din alea ce-or să ţină.

 

Socoteşte-te cu popa şi cădeţi la învoială

Ca să spui-o rugăciune la ai noşti’ din ţintirim,

Să nu uite veneticii că ni-i numele de fală

Şi c-a noastră rădăcină e aici, de când ne ştim.

 

Şi-apoi încă nană dragă, zâ-i lui Noanea să cosască

Măcar drumu care mere pân’ la tetea la mormânt,

Că i-om da, cum mai făcut-am, loc sub Dâlmă să îl pască

Cu-a lui turmă tătă vara, că-i ferit acol’ de vânt.

 

Zâ-i lui Mitu, facă bine să repare coperişu

Că tot plăuă-n podu şurii printre ţâglele crăpate,

Şi mai zâ-i să pună-n curte, din grămadă, tot chetrişu

Că i-oi da, când leagă turma, toate trii mulsori de lapte.

 

Dacă-l vezi pe după garduri, pe crâşmaru Necolaie

Ce acum îşi duce traiul sus pe Dâlmă-n Fundătură,

Cheamă-l să ne guste vinul care-l ţinem în butoaie

Şi din el aleagă încă, cei mai bun de beutură.

 

Pe-a lui Floarea roag-o încă, cum o rogi pe o vecină

Să ne facă, cum ea ştie, toţi lichii mari cu varză,

Tu să-i dai, că ea nu cere, o trocuţă cu făină,

Numai vezi să-i coacă bine, că păcat ar fi să-i arză.

 

Pe primar să-l rogi din vreme, să nu zică că nu ştie

Că-l chemăm, cum mai făcut-am şi ’nainte mai mereu,

Să ne zâcă două vorbe într-un gând de mulţămire

Pentru toţi ce-şi dorm vecia, născători din neamul meu.

 

Tu, la sfânta sărbătoare taie puii de tocană

Să ne fie de pomană la sfinţitul părăstas,

Că de-amu şi pân’la gata numai eu cu tine nană

Din lungitul neam ce fost-am, numai noi am mai rămas.

 

Masa-ntinsă, cu de toate pune-o-n umbră, lângă şură,

Ca să fim feriţi de toate dacă vreme-o fi vântoasă

Şi în capu mesei pune-o, n-o uita că-i rea de gură,

Pe-ndărătnica muiere, doamna noastră preoteasă.

 

Popa nost’ îi blâd săracu şi îşi ştie-a lui măsură

Iar diacu, de o vreme, tot o duce-n lungă boală,

De-l îmbii cu beutură, apoi somnul iute-l fură

Şi-i dâcos ca nimeni altul, dacă cineva îl scoală.

 

***

Multe trebi îs dragă nană, multe griji mai duci cu tine

Dar or fi atunci pe-acolo nişte oameni să te-ajute

Şi-apoi  fii tu-n bună pace, că mă ai încă pe mine

Şi-amândoi cu Domnu-aproape, om mai trece peste multe.

 

Că de mâine, nu se ştie de n-om fi cumva pomelnic,

Nume pus pe-o nouă cruce în umbrosul ţintirim,

Pân-atunci, cei duşi din lume, vreau să ştie că sunt vrednic

De părinţii noşti şi neamul, care încă-l mai cinstim.

 

***

Când veţi pune mâine pe mormânt o  floare

La aceea care, sunt  la Domnul  duşi,

Face-ţi tăinuită rugă de iertare

Pentru cei ce-n raiuri, sunt de-acuma puşi.

——————————

Mircea Dorin ISTRATE

Ziua Morților – 1 Noiembrie 2020

Târgu Mureș


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.