Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » GEORGE RÎUREL BĂLAN: Liberul arbitru

GEORGE RÎUREL BĂLAN: Liberul arbitru

de George Rîurel Bălan

Dac-ar fi să pot alege,
unde-n lume să mă duc,
să se dea cumva vreo lege
sau să-mi iasă printr-un truc,

eu m-aș duce-n dorul Lelii,
răscolind întreaga lume,
după Dama cu camelii,
care-a inspirat volume.

Dac-ar fi să pot alege,
cum anume să pornesc,
rog, cu mine să delege,
de-i posibil să primesc,

toate gândurile bune,
chiar și-o țâră de iubire,
și un gram de pasiune…
-Fă-o, Doamne, cu grăbire!

Fiindcă pot și eu alege,
aș fugi la sănătoasa,
cred că da, se înțelege:
mă-nspăimântă cea cu coasa…

Dac-ar fi să pot alege,
cum anume să mă-ntorc,
aș veni din nou ca rege,
cum am fost și peste Orc.

19.10.2020


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.