Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » STAN M. ANDREI: Respectul lui Nicolaie Stan – Liești pentru țăranul român

STAN M. ANDREI: Respectul lui Nicolaie Stan – Liești pentru țăranul român

O întâlnire cu o carte este o bucurie. Întâlnirea cu o carte bijuterie este mai mult, e o binecuvântare. Un asemenea moment minunat, sacru – aș putea  zice, ne procură folos de spiritualitate și ne marchează pentru multă vreme.

Cartea-album „STAREA ȚĂRANULUI ilustrată în cărțile poștale ROMÂNIA 1894 – 1943”  a inginerului NICOLAIE STAN – LIEȘTI constituie o fericită întâmplare pentru cel care are prilejul de-a o deschide.

Mărturisesc că m-am întrebat destul de târziu când a apărut prima carte poștală românească, deși am folosit cartea poștală în perioada liceului, în cea a satisfacerii stagiului militar și în cea ulterioară, am colecționat cărți poștale în scop didactic și am determinat elevii să alcătuiască o astfel de colecție, admirând și pătrunzând frumosul și informația din ilustrația prezentată de fiecare exemplar. M-am interesat și iată ce-am aflat.

Prima carte poștală românească oficială și în producție de serie a fost emisă în anul 1894, la București, și a fost pusă în vânzare cu ocazia unei expoziții a cooperatorilor români, la distanță de 25 de ani de la apariția primei cărți poștale în lume, aceasta petrecându-se în 1869, în Austria.

La noi a apărut mai întâi „Legea asupra cărților poștale”, în 1873. În 1888 poetul Alexandru Macedonski concepe și realizează prima carte poștală ilustrată și necirculată, iar abia în 1894, cum am spus mai sus, se tipărește prima carte poștală oficială.

Cartea lui Nicolaie Stan – Liești pomenește încă din titlu acest an 1894. Cine nu știe ce s-a întâmplat atunci se poate întreba de ce acest an de pornire în analiza sa și nu altul mai rotund, precum 1800, 1900… Tocmai de aceea am relatat fărâma de istorie.

Îmi place să cred că multora le este plăcută îndeletnicirea de a scrie cărți poștale persoanelor pe care le iubim și le respectăm. Cât suflet investim în acel scurt mesaj! Câtă emoție simțim când primim o carte poștală! Și cu toate acestea, ca la un foc de paie, flacăra emoțională dispare destul de repede. În consecință, păstrăm cartea poștală un timp relativ scurt, după care ne debarasăm de ea, aruncând-o cine știe în ce loc, mai mult sau mai puțin prietenos. Nu ne dăm seama că o carte poștală e o sursă de emoții amânate, o punte de legătură între oameni, dar mai ales o sursă informațională, mai bogată decât sms-urile de astăzi care le înlocuiesc din diverse pricini.

Acest din urmă aspect îl fructifică autorul cărții. Și el se oprește numai la câteva informații, structurându-le în cele opt teme pentru partea  I, enunțate și de prefațatorul Ionel Necula: „Vânătoarea și pescuitul”, „Agricultura”, „Creșterea animalelor”, „Comerțul”, „Satul”, „Familia”, „Costumul popular” și „Tradiții, petreceri”. În partea a II-a, „Amintirea lemnului la țăranul român” se ocupă de construcțiile din lemn, de obiectele și ustensilele folosite de țăran, de animalele și mijloacele de tracțiune animală, de vasele din lemn precum și de obiectele artizanale făurite de acesta. Iar în partea a III-a împletește frumusețea cărților poștale ale lui A. A. Chevallier (fotograful Curții Regale) cu fiorul artistic degajat de textele din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.

Tema cărții a fost îmbrățișată de autor dintr-un simțit fior intern, având în alcătuire fibra țărănească, dragostea față de țăran și realizările acestuia, arderea întru păstrarea moștenirii. Conform Bibliei, rânduiala arderii e ca „arderea de tot să rămână pe vatra jertfelnicului”(Leviticul, 6:9). Iată de ce ne-a dăruit această carte. Autorul a avut știința de a surprinde simbolistica, nuanțele și subtilitățile pe care le propune oricare exemplar de carte poștală intrată în colecția sa de cartofilie și totodată generozitatea de a împărtăși emoția frumosului descoperit cu iubitorii de frumos.

Eu, învățătorul, truditor cu fiecare promoție în a forma elevilor deprinderea de a scrie cât mai frumos, caligrafic dacă se poate, mai ales după ce a fost scoasă caligrafia din planul de învățământ, am urmărit și acest aspect.

Din cele 339 de ilustrate cuprinse în album, 96 de cărți poștale au mesajele expeditorilor sau numai numele ori adresa destinatarului.

Mesajele sunt scrise în limba română sau în cea franceză ori germană.

Calitatea scrierii, cu tot ce cuprinde ea, părțile unui mesaj, exprimarea, informațiile și sentimentele transmise, așezarea în pagină pe un spațiu atât de mic, datarea și caligrafia sunt aspecte care scot în evidență calitatea persoanelor expeditoare, statutul lor social, calitatea învățământului din perioada în care s-au format.

Cert este că a existat un interes mult mai crescut pentru caligrafie în secolele trecute. Însă, moral este dintotdeauna să nu scrii oricum, să nu pui destinatarul în situația de adescifra hieroglife, ci să-l faci să citească acea carte poștală primită cu plăcere. Și de fapt, lângă niște imagini frumoase trebuie alăturat un mesaj alcătuit și scris frumos, mai ales că în perioada de început mesajele se scriau pe față și nu pe verso.

La multe din cărțile poștale cuprinse în album predomină aspectul estetic, elegant al scrierii și al totului pe care îl formează cu imaginea, ceea ce le face piese de înrămat. Exemple sunt cărțile poștale din partea I de la paginile 25, 26, 63, 68, 81 sau cele de la paginile 2, 6, 29, 49, 64,  65, 80, 81(jos), 84, 90, 93 din partea a II-a.

În conceperea albumului, m-a impresionat și e bine de remarcat modalitatea de a folosi cât mai plăcut spațiul paginii încât să încapă cam două reproduceri de carte poștală, informațiile despre aspectul relatat de ilustrație, sub formă de titlu deasupra acesteia și apoi, în extenso, în text lămuritor, precum și cele despre editura care le-a pus în circulație, uneori numele fotografului ori a pictorului, localitatea, dacă a fost ori nu circulată și unde și când. În chenar apar proverbe ori cimilituri în loc de lămuriri sau pentru a spori frumusețea difuzată de imagine. Uneori, autorul enunță cărților poștale titluri riguroase, la obiect (ex. „Întoarcerea de la prășit”, „Moară de apă cu scoc și roată cu zbaturi”, iar alteori le împrumută poezia (ex. „Ciobănaș la oi m-aș duce”, „M-a făcut mama din drag/ Și din drag tăti sî trag”). Și cu atâtea aspecte, totuși, pagina este aerisită și adecvat colorată.

Cum mai toate cărțile poștale expuse în album au pe față mesajul tipărit „Salutări din România”, consider că truda autorului este un elogiu adus țării, iar cartea-album este un cântec foarte potrivit pentru emisiunea Tv „Drag de România mea”. Păcat că inginerul Nicolaie Stan – Liești a trecut în lumea drepților și nu mai poate cânta și mai mult despre țara sa și despre țăranul român pe care l-a iubit și căruia, înainte de a pleca, i-a dăruit acest prețios dar.

Am fremăta însă cu toate frunzele sufletului dacă noi, conaționalii, apoi urmașii ne-am agăța pentru câteva clipe de ramurile acestei cărți și am gusta din fructele, culoarea și muzica răsfrânte asupra întregului pământ românesc. Sunt convins de influențele educative ale acestei cărți asupra oamenilor de orice vârstă. De aceea, închei cu simpla, incitanta și plăcuta invitație de a pătrunde în universul preocupărilor  lui Nicolaie Stan – Liești: Acesta e darul lui. Luați și citiți spre bucuria sufletului și iertarea păcatului de a fi ignorat cartofilia până acum!

 

17 noiembrie 2020

Liești

Stan M. ANDREI