Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Daniel IONIȚĂ: POEME PENTRU VIRUSAȚI

Daniel IONIȚĂ: POEME PENTRU VIRUSAȚI

Daniel Ioniță

din noul volum „Instrucțiuni”

Editura ROCART

București 2020

 

INSTRUCȚIUNI

 

Voi fi sau nu acasă, când vei reveni.

Supa e-n frigiderul gol – pune-o pe foc.

Un duh de ceapă, hrean şi nişte păpădii –

destul ca să te saturi; sau poate deloc.

 

Iar tusea… n-ai ce să-i mai faci, dacă persistă;

n-am nicio carte, dar citeşte-o, dacă vrei –

mai ales paginile lipsă, ale lui, sau ale ei –

şi aşteaptă-mă-n sufragerie, dacă mai există.

 

***

 

DESPRE CEI VIRUSAȚI, NUMAI BINE!

 

Despre ei vă vorbesc.

Nu despre cei ce tuşesc;

nu despre cei inseraţi cu tuburi.

Ci despre cei care se înghesuie în primul metrou,

spre serviciu, spre birou

să prezinte rapoarte, să măsoare şuruburi –

cu toţii aşteaptă grăbiţi

răvăşiţi, plictisiţi, istoviţi,

pogorârea capriciului vetust şi crâncen de mâine

ca pe Sfântul Duh, care ar veni dar nu se-ndură.

Cunosc ei bine rutina… şeful, cu masca pe figură

îi va proslăvi condescendent,

cu laudele-ntinse ostentativ pe pâine –

căci şeful însuşi – fiind mascat –

muşcă din felie macabru, sacadat

şi scuipă apoi, mereu previzibil, mereu turbulent.

 

 

SCRUM DE STELE

 

Din vehiculul Său interstelar

Dumnezeu îmi zice: „fii atent

că într-o zi toate stelele astea

pe care le-ai adunat cu atâta efort

cu atâta grijă şi sacrificiu

vor arde – se vor face scrum”.

Nu L-am crezut, n-am vrut să-L cred.

Dar acum mie-mi ard stelele, au ajuns chiar aşa…

aproape scrum. Toate deodată.

Au stat ce-au stat, au aşteptat, le-am tot dus cu vorba –

dar azi mi-au zis că s-au săturat

şi că se vor aprinde.

Nimic nu le-a convins să mai aştepte.

Mi-am recunoscut vina, nici nu se putea altfel,

le-am promis marea cu sarea,

le-am rugat cu pământul (că cerul le aparţinea deja),

dar nu le-am putut convinge cu nimic.

Acum strâng cenuşa după ele

ca s-o pun într-o urnă

de cristal.

Sunt maestru de pompe funebre

pentru propriile

mele stele.

 

 

MARIA – WHAT’S IN A NAME?

 

Iubeam o fată, Maria, zveltă, sânii mici, brunetă,

ochii verzi.

Dar, Doamne! – după o săptămână, ce să vezi?!

Când i-am citit biografia

am sesizat

că era Alexandra, nu Maria…

Maria se ascunsese-n şifonier

şi se iubea acolo cu-n bancher.

Iubeam o fată, Maria.

Cu mijloc strâns şi şolduri de sirenă.

Dar, bulversant! – când a avut migrenă

mi-a făcut o scenă…

s-a dat de gol,

că era, de fapt, Magdalena, nu Maria.

Maria a gândit oportunist

şi m-a lăsat pentru un baschetbalist

sau fotbalist, mă rog, ecologist

taximetrist recidivist

balkanturist.

 

Iubeam o fată, Maria,

cu buze fragede şi voce de soprană.

Dar vacs… picasem iar într-o capcană

căci ea urla profund „eu cred că-s lesbiană;

şi-apoi în buletin îmi zice Coca, nu Maria”.

Ce naiba… eu iubeam

toate Mariile mai vechi, mai noi…

şi tot speram… credeam… că sunteţi voi.

Într-un final, după un car de ani,

vâslind spre libertate,

m-am deşteptat la o realitate

cu basme de doi bani!

Şi am descoperit…

acum admit… că mai degrabă

voi sunteţi doar erzaţuri pentru mine

– trei la doi lei în piaţă, pe tarabă – mam’selle cu

apucături spre rău, spre bine,

spre mine uneori, sau spre oricine.

 

Şi că vă cheamă, aşa, de-a valma:

Gianine, Beatrise, Augustine,

Betine, Caroline, Clementine,

Codruţe, Flavii, Dane şi Georgete,

Elvire, Genoveve, Antoanete,

Iolande, Laurenţii, Isabele,

Letiţii, Luciane, Mirabele,

Elene, Delii, Doine şi Diane,

Narcise, Melanii şi Loredane,

Emilii, Laurenţii sau Felicii.

Olimpii, Pauline şi Patricii,

Aline, Angeline sau Simine,

Zerline, Marceline, Mădăline,

Larise şi Clarisse, Sânziene,

Melisse, Melanii şi Marilene,

Victorii sau Zamfire sau Amalii,

Otilii sau Ozane sau Rozalii.

 

Dar până la urmă voi închide ochii,

voi apuca o mână, un călcâi sau tivul unei rochii,

iar tu, cea apucată, mai mult ca sigur că vei fi

Georgeta,

sau Frederica,

sau Florica…

de ce nu, Julieta?!

Şi când te voi căra pe braţe peste prag şi zăplaz,

mugind adânc, sărind din stări civile spre extaz,

nu te speria… dacă din când în când te voi striga

…Maria

căci sigur nu-ţi voi mai citi, atent sau neatent,

biografia.

 

 

STRADA PE CARE AI STAT

 

Strada pe care ai stat

Mi-aduce aminte de noi

Tu aveai pistrui şi părul roşcat

Şi iubeai… iubeai cât pentru noi amândoi.

Veneam cu bicicleta verde uneori

Şi-ţi aduceam mereu un covrig şi-o îngheţată

Le gustai o dată sau de două ori

Apoi te lăsai sărutată.

M-am mutat din cartier şi nu te-am mai sunat

Dar îmi aminteam uneori de tine.

După nişte ani, cândva, undeva între Berceni şi iarnă

te-am revăzut – erai cu doi copii şi-un bărbat,

dar ai privit totuşi preţ de o clipă spre mine.

 

 

REVELAȚIE

 

M-ai lăsat mască

şi fără cască

pe trotinetă –

mă râde Clujul –

graso-brunetă,

când în poşetă,

foarte cochetă

îţi cauţi rujul.

Buzele pline

zâmbesc spre mine,

roze şi line –

ca din reclamă.

E oare vis?

Am zis ce-am zis

şi n-am prezis –

că-mi dai o palmă…

…cu-aşa putere!

Ah ce durere

şi ce plăcere –

mi-ai provocat!

Coşmar şi vis

devin proscris

cad în păcat…

Fără-ndoială

eşti colosală,

imperială,

ba chiar mortală,

iar conjugală –

cel mai probabil

şi reprobabil –

eşti unicat!

 

 

CĂȚELUȘ

 

Anuş, Anuş

cândva, demult

printre dughene,

prin cotloane

îţi eram un umil căţeluş

Anuş…

Eram de tablă, oare,

sau de pluş,

Anuş?

Sau eram doar

vreun trepăduş,

confuz, zbanghiu,

ce se credea un căţeluş

mai vechi

de-al tău,

albastru-mov,

din carne vie sau de pluş?

Era demult,

era târziu

şi ne jucam

şi ne plimbam

pe alei cu flori de corcoduş,

Anuş.

Şi seara te-ntrebam, mai vii?

Să mă mângâi,

să-mi fii aproape

cum e vioara de arcuş –

şi tâmplă lângă tâmplă

să privim spre astre –

şi apoi s-adorm cu vise mov

sau uneori albastre.

 

 

TE-AM OMORÂT DIN NOU

 

Te-am omorât din nou, ca-n fiecare noapte –

o răzbunare-ncinsă ca un şuier

Pe sânii delicaţi sunam din fluier

Pe buze, din impudicele şoapte.

 

Mi te dădeai ca o panteră. Valul

din coapse moi îţi împingea dorinţa.

Mureai ca un triumf, căci biruinţa

a ta era. Eu înfigeam pumnalul.

 

Pe limbă mierea ta mi-era sfinţită

când mă-nfruptam adânc şi pe-ndelete.

Gustasem cred din legiuni de fete,

dar numai tu ţineai să mori iubită.

——————-

Daniel IONIȚĂ

Sydney, Australia, 2020

 

 

 

Daniel Ioniță

din noul volum „Instrucțiuni”

Editura ROCART

București 2020

 

INSTRUCȚIUNI

 

Voi fi sau nu acasă, când vei reveni.

Supa e-n frigiderul gol – pune-o pe foc.

Un duh de ceapă, hrean şi nişte păpădii –

destul ca să te saturi; sau poate deloc.

 

Iar tusea… n-ai ce să-i mai faci, dacă persistă;

n-am nicio carte, dar citeşte-o, dacă vrei –

mai ales paginile lipsă, ale lui, sau ale ei –

şi aşteaptă-mă-n sufragerie, dacă mai există.

 

***

 

DESPRE CEI VIRUSAȚI, NUMAI BINE!

 

Despre ei vă vorbesc.

Nu despre cei ce tuşesc;

nu despre cei inseraţi cu tuburi.

Ci despre cei care se înghesuie în primul metrou,

spre serviciu, spre birou

să prezinte rapoarte, să măsoare şuruburi –

cu toţii aşteaptă grăbiţi

răvăşiţi, plictisiţi, istoviţi,

pogorârea capriciului vetust şi crâncen de mâine

ca pe Sfântul Duh, care ar veni dar nu se-ndură.

Cunosc ei bine rutina… şeful, cu masca pe figură

îi va proslăvi condescendent,

cu laudele-ntinse ostentativ pe pâine –

căci şeful însuşi – fiind mascat –

muşcă din felie macabru, sacadat

şi scuipă apoi, mereu previzibil, mereu turbulent.

 

 

SCRUM DE STELE

 

Din vehiculul Său interstelar

Dumnezeu îmi zice: „fii atent

că într-o zi toate stelele astea

pe care le-ai adunat cu atâta efort

cu atâta grijă şi sacrificiu

vor arde – se vor face scrum”.

Nu L-am crezut, n-am vrut să-L cred.

Dar acum mie-mi ard stelele, au ajuns chiar aşa…

aproape scrum. Toate deodată.

Au stat ce-au stat, au aşteptat, le-am tot dus cu vorba –

dar azi mi-au zis că s-au săturat

şi că se vor aprinde.

Nimic nu le-a convins să mai aştepte.

Mi-am recunoscut vina, nici nu se putea altfel,

le-am promis marea cu sarea,

le-am rugat cu pământul (că cerul le aparţinea deja),

dar nu le-am putut convinge cu nimic.

Acum strâng cenuşa după ele

ca s-o pun într-o urnă

de cristal.

Sunt maestru de pompe funebre

pentru propriile

mele stele.

 

 

MARIA – WHAT’S IN A NAME?

 

Iubeam o fată, Maria, zveltă, sânii mici, brunetă,

ochii verzi.

Dar, Doamne! – după o săptămână, ce să vezi?!

Când i-am citit biografia

am sesizat

că era Alexandra, nu Maria…

Maria se ascunsese-n şifonier

şi se iubea acolo cu-n bancher.

Iubeam o fată, Maria.

Cu mijloc strâns şi şolduri de sirenă.

Dar, bulversant! – când a avut migrenă

mi-a făcut o scenă…

s-a dat de gol,

că era, de fapt, Magdalena, nu Maria.

Maria a gândit oportunist

şi m-a lăsat pentru un baschetbalist

sau fotbalist, mă rog, ecologist

taximetrist recidivist

balkanturist.

 

Iubeam o fată, Maria,

cu buze fragede şi voce de soprană.

Dar vacs… picasem iar într-o capcană

căci ea urla profund „eu cred că-s lesbiană;

şi-apoi în buletin îmi zice Coca, nu Maria”.

Ce naiba… eu iubeam

toate Mariile mai vechi, mai noi…

şi tot speram… credeam… că sunteţi voi.

Într-un final, după un car de ani,

vâslind spre libertate,

m-am deşteptat la o realitate

cu basme de doi bani!

Şi am descoperit…

acum admit… că mai degrabă

voi sunteţi doar erzaţuri pentru mine

– trei la doi lei în piaţă, pe tarabă – mam’selle cu

apucături spre rău, spre bine,

spre mine uneori, sau spre oricine.

 

Şi că vă cheamă, aşa, de-a valma:

Gianine, Beatrise, Augustine,

Betine, Caroline, Clementine,

Codruţe, Flavii, Dane şi Georgete,

Elvire, Genoveve, Antoanete,

Iolande, Laurenţii, Isabele,

Letiţii, Luciane, Mirabele,

Elene, Delii, Doine şi Diane,

Narcise, Melanii şi Loredane,

Emilii, Laurenţii sau Felicii.

Olimpii, Pauline şi Patricii,

Aline, Angeline sau Simine,

Zerline, Marceline, Mădăline,

Larise şi Clarisse, Sânziene,

Melisse, Melanii şi Marilene,

Victorii sau Zamfire sau Amalii,

Otilii sau Ozane sau Rozalii.

 

Dar până la urmă voi închide ochii,

voi apuca o mână, un călcâi sau tivul unei rochii,

iar tu, cea apucată, mai mult ca sigur că vei fi

Georgeta,

sau Frederica,

sau Florica…

de ce nu, Julieta?!

Şi când te voi căra pe braţe peste prag şi zăplaz,

mugind adânc, sărind din stări civile spre extaz,

nu te speria… dacă din când în când te voi striga

…Maria

căci sigur nu-ţi voi mai citi, atent sau neatent,

biografia.

 

 

STRADA PE CARE AI STAT

 

Strada pe care ai stat

Mi-aduce aminte de noi

Tu aveai pistrui şi părul roşcat

Şi iubeai… iubeai cât pentru noi amândoi.

Veneam cu bicicleta verde uneori

Şi-ţi aduceam mereu un covrig şi-o îngheţată

Le gustai o dată sau de două ori

Apoi te lăsai sărutată.

M-am mutat din cartier şi nu te-am mai sunat

Dar îmi aminteam uneori de tine.

După nişte ani, cândva, undeva între Berceni şi iarnă

te-am revăzut – erai cu doi copii şi-un bărbat,

dar ai privit totuşi preţ de o clipă spre mine.

 

 

REVELAȚIE

 

M-ai lăsat mască

şi fără cască

pe trotinetă –

mă râde Clujul –

graso-brunetă,

când în poşetă,

foarte cochetă

îţi cauţi rujul.

Buzele pline

zâmbesc spre mine,

roze şi line –

ca din reclamă.

E oare vis?

Am zis ce-am zis

şi n-am prezis –

că-mi dai o palmă…

…cu-aşa putere!

Ah ce durere

şi ce plăcere –

mi-ai provocat!

Coşmar şi vis

devin proscris

cad în păcat…

Fără-ndoială

eşti colosală,

imperială,

ba chiar mortală,

iar conjugală –

cel mai probabil

şi reprobabil –

eşti unicat!

 

 

CĂȚELUȘ

 

Anuş, Anuş

cândva, demult

printre dughene,

prin cotloane

îţi eram un umil căţeluş

Anuş…

Eram de tablă, oare,

sau de pluş,

Anuş?

Sau eram doar

vreun trepăduş,

confuz, zbanghiu,

ce se credea un căţeluş

mai vechi

de-al tău,

albastru-mov,

din carne vie sau de pluş?

Era demult,

era târziu

şi ne jucam

şi ne plimbam

pe alei cu flori de corcoduş,

Anuş.

Şi seara te-ntrebam, mai vii?

Să mă mângâi,

să-mi fii aproape

cum e vioara de arcuş –

şi tâmplă lângă tâmplă

să privim spre astre –

şi apoi s-adorm cu vise mov

sau uneori albastre.

 

 

TE-AM OMORÂT DIN NOU

 

Te-am omorât din nou, ca-n fiecare noapte –

o răzbunare-ncinsă ca un şuier

Pe sânii delicaţi sunam din fluier

Pe buze, din impudicele şoapte.

 

Mi te dădeai ca o panteră. Valul

din coapse moi îţi împingea dorinţa.

Mureai ca un triumf, căci biruinţa

a ta era. Eu înfigeam pumnalul.

 

Pe limbă mierea ta mi-era sfinţită

când mă-nfruptam adânc şi pe-ndelete.

Gustasem cred din legiuni de fete,

dar numai tu ţineai să mori iubită.

——————-

Daniel IONIȚĂ

Sydney, Australia, 2020