Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Daniel LUCA: Limbajul iubirii

Daniel LUCA: Limbajul iubirii

Limbajul iubirii nu poate fi descifrat de oricine, ci doar de cei iniţiaţi, însă niciodată de unul singur şi numai atunci când apare momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu.

Volumul de versuri Niciodată nu vine prea târziu (Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2020) este rezultatul unei astfel de strădanii în doi, poemele lui Nicolae Toma aflându-și răspuns ori continuare în cele ale Mihaelei Huțanu, fiind o dovadă vie a existenței și a nemuririi acestui sentiment care este iubirea („căci era o limbă doar de noi înțeleasă” – M.H., Sanctuarul II).

Sentiment care nu se lasă ușor descoperit și se ivește în viața omului atunci când este mai abitir pus sub semnul întrebării, dar niciodată … prea târziu [„Iubirea niciodată nu vine prea târziu / (…) / așteaptă când inima este deschisă / când inima ta cheamă nemărginirea / iar și iar cum trece vremea / și nu ne mai săturăm / cântând iubire într-o mare de neiubire” – N.T., Niciodată nu vine prea târziu].

Când inima este deschisă larg, fiorii dragostei pătrund și își fac de cap, aducând un amalgam de emoții și senzații: dorință, fericire, pasiune, împlinire, puritate, dar și incertitudine, durere, suferință („Să iubești o femeie / care știe să fie mereu o femeie / O femeie care să știe timpul să-l oprească / Și să-ți dea miere și sânge și durere” – N.T., Să iubești o femeie; „acum plutesc în ecoul cuvintelor  / demult uitate, de parcă / nici nu le-am trăit vreodată”; „În dimineața asta / m-am trezit curată și iubită” – M.H., Împlinirea Fedrei).

Iubirea înseamnă însă trăire intensă, dincolo de orice temere, acceptarea cu seninătate și scufundarea în adâncurile-i fără tub de oxigen, fără a mai lua în considerare riscurile („Dorul meu cu dorul tău umblă năuce / prin astă lume rece, trecătoare” – N.T., Dorul meu cu dorul tău; „Dorurile noastre sunt înlănțuite” – M.H., Dorul meu cu dorul tău II) pentru că numai ea poate înălța sufletele pe cele mai înalte culmi („e lună plină în noi, eliberați de greul din retină / așteptăm zorii ținându-ne de mână / pe cea mai înaltă stâncă” – M.H., Poveste pentru totdeauna).

Este dincolo de sentimente, stârnind patimi de nedescris („Dorința-i arzătoare și mistuie / ca lava unui munte ce erupe, / deși eu simt că într-un gând / s-a întâmplat, / că ale noastre mâini au explorat / de zeci de ori acele teritorii / de neuitat, / în gând, în vis, chiar și eu … / ochii deschiși” – M.H., Dorință), întrucât vine de dincolo de timp, de real („deși, noi ne-am atins dinainte / fără să ne știm, / ne-am dorit fără să știm că existăm” – M.H., Împlinirea Fedrei), iar când ia în stăpânire inimile cu totul, nici moartea nu mai e văzută ca o amenințare („Nu se poate trăi așteptând nechematul / Iar dreptul la iubire îl am în orice zi / Iar eu te aștept să te trezești chiar dacă / Aș mai trăi o clipă după trezirea ta” – N.T., Fedra; „Să ne putem iubi murind” – M.H., Împlinirea Fedrei).

Volumul de față nu este numai despre iubire, ci și despre viață, despre luarea în stăpânire a clipei și cuprinderea până la refuz a exaltării ei.

—————————–

Daniel LUCA

Timișoara


Etichete: