Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Cristian Petru BĂLAN: CERERI DIVINE

Cristian Petru BĂLAN: CERERI DIVINE

Cu rime de flori albe, diafane,

Puse-n clepsidra vieții neîntoarsă,

Își scrie tinerețea-ale ei toane,

Iar când o-ntoarce-i scrum de floare arsă…

 

Împărăția clipelor de vise

E-un zbor de fulger dintre-un nor și-o creastă.

Pustiul timpului e-un lanț de stări concise

Și-nving doar cei cu o credință vastă.

 

Dincolo de ispite necuprinse,

În spațiu-mpărătesc de veșnicie,

Sunt alte legi, de oameni neatinse;

Pot fi-nțelese prin cucernicie.

 

Iar eu la nimeni, la nimeni, niciodată,

N-am jinduit nimic – splendori sau altceva….

Dar azi lui Dumnezeu voi cere, ca răsplată,

Întâi iubirea Lui, apoi iubirea ta !

—————————–

Cristian Petru BĂLAN

Glen Ellyn City, SUA

30 decembrie 2020


Etichete: