Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » Într-o nemeritată uitare – Aron Cotruş

Într-o nemeritată uitare – Aron Cotruş

Alat într-o nemeritată uitare, o incursiune în viaţa şi opera literară a diplomatului şi poetului român, Aron Cotruş, este cu atât mai mult necesară cu cât, iată, la 2 ianuarie 2021, se încrustează pe răbojul timpului nestatornic cel de al 130 –lea însemn temporal scurs de la naşterea lui. Urmând nedezminţita tradiţie românească a rememorării celor care în decursul vieţii lor trăitoare şi-au pus cugetul şi fapta în slujba românismului, sprijinindu-i cu forţă creatoare înălţarea edificiului său naţional, se cuvine, dară, să ne oprim, fie şi numai pentru acest „rotund” remember aniversar, asupra figurii luminoase a celui ce a fost Aron Cotruş, menţionat la loc de cinste, atât în diplomaţia românească, fiind apreciat ca o personalitate strălucită a acesteia, cât şi în istoria literaturii române, care-l aşează în rândul „moderniştilor”, considerându-l „un poet original, plin de vigoare sănătoasă şi foarte reprezentativ pentru Ardeal” (G. Călinescu). 

Urmărind cu luare aminte însemnările relevante ale puţinilor săi biografi, aflăm, astfel, că Aron Cotruş s-a născut la 2 ianuarie 1891 în localitatea Haşag (azi Loamneş) din judeţul Sibiu, în familia ardeleană a preotului Aron Cotruş – tatăl şi a presbiterei Ana – mamă, născută Isăilă, fiind cel de al doilea copil dintre cei nouă fraţi şi surori ai familiei sale, originară de prin părţile Albei Iulia. Copilăria şi-a petrecut-o în casa părintească primind o educaţie aleasă, de a fi un bun român şi de bună credinţă ortodoxă, în condiţiile în care Transilvania se afla la acea vreme sub stâpânirea Imperiului Austro-ungar, ce oprima populaţia românească cu şi mai mare înverşunare după dualismul din 1867.

  La vremea învăţăturii urmează în prima parte cursurile şcolii primare din satul natal, iar, apoi, în cea de a doua parte a ei, în satul Lupu, aparţinător comunei Ceargăul Mare din jud. Alba; acesta fiind satul în care s-a născut mama sa şi în care tatăl său a preluat atunci parohia bisericii ortodoxe. Studiile secundare şi liceale le-a urmat la Liceul „Sf. Vasile” de la Blaj, acolo unde elevul Aron Cotruş, pătruns de ideile libertăţii şi unităţii naţionale, dă primele semne poetice, compunând curajos poezia „Tisa”, pe care a invocat-o:  „Ursită în lume ai fost, Tisă, să freci în strune de valuri / Jelirea nădejdilor frânte, străbătându-te-n maluri”… Finalul poeziei este o patetică chemare la revoltă: „Sub tunete grele şi fulger, revoltă-ţi a apelor oaste, / Căci urlă-n adâncuri pământul şi-n gemete codrii pe coaste, / Războinici voinicii pe vale s-alerge cu armele-n mână / Şi-n urmă tăria dreptăţii, pe toate să fie stăpână.”  După publicarea acestei poezii patriotice în Revista „Ramuri” de la Craiova a fost exmatriculat şi obligat să-şi întrerupă studiile la Blaj şi să se transfere la Liceul „Andrei Şaguna” de la Braşov. La plecarea de la Blaj s-a bucurat de o neaşteptată manifestaţie a simpatiei şcolare colegiale, fiind socotit „un mic martir al cauzei româneşti”.

Departe de casă, ca elev la Braşov, tot „răul a fost spre bine”, aici, cunoscându-l pe Lucian Blaga, a legat cu acesta o trainică prietenie ce a tot continuat şi peste ani. 

După absolvirea renumitului liceu braşovean, începând din 1911 urmează cursurile Facultăţii de Litere de la Viena, pe care le întrerupe după doi ani din cauza lipsurilor financiare, fiind nevoit să-şi găsească un post la redacţia ziarului „Românul” din Arad. În perioada scurtei sale studenţii reuşeşte să scoată, în 1911, la Orăştie, primul său volum liric, intitulat „Poezii”. La începutul primului război mondial este chemat în armată, incorporat în Regimentul 50 Crăiesc de la Alba Iulia al Puterilor Centrale, cu care ajunge pe frontul luptelor din Italia.  Odată cu intrarea României în război de partea Antantei, Aron Cotruş, ca un bun român, refuză să mai lupte alături de forţele imperiale şi, în consecinţă, ajunge în lagărul de prizionieri de la Resena.                    Aron Cotruş, elev de liceu

În vreme de război şi de prizionerat face numeroase însemnări poetice, „scrise în fuga impresiei şi într-o aparenţă de realism”, care redau imagini ale grozăviei războiului: „Sinistru ard pădurile bătrâne / Iar brazii cu coroanele macabre / Par uriaşe, roşii candelabre./…/ Iar la lumina fulgerelor grele, / Se văd pe-o clipă-armate ´ngrozitoare, / Mişcându-se cu tunuri şi drapele, / Sub ploaia de granate şi şrapnele, / Pe şesurile fără de hotare…”. Toate acestea şi încă multe altele au fost strânse de poet în volumul „Sărbătoarea morţii”, Ed. Concordia, Arad, 1915.

La jumătatea anului 1918, ofiţerii români din Italia au constituit Comitetul de acţiune a românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina, care să lupte împotriva forţelor imperiale, din componenţa căruia a făcut parte şi ofiţerul Aron Cotruş. 

Imediat după eliberarea sa din lagăr a fost încadrat la Legaţia Română din Roma în calitate de coordonator al Serviciului de Propagandă, după care, în 1920, a revenit la Arad, continuându-şi colaborarea la ziarul „Românul”, dar primind şi funcţia de inspector al Teatrului de la Arad, în care a fost numit, alături de mulţi patrioţi ardeleni, între care: Vasile Goldiş, Gh. Ciuhandu şi Romul Ladea, participanţi la  Unirea din 1918. 

Tot în această perioadă efervescentă a României Mari scoate volumele: „Neguri albe”- Alba Iulia, 1920, „România”- Braşov, 1920, „Versuri”- Arad, 1925, „În robia lor”- Arad, 1926, în care „personalitatea poetului începe să se clarifice (…) printr-o versificaţie cu totul liberă. (…) Din familia acelor poeţi ai barocului giganticului, al mesianismului apocaliptic face parte şi Aron Cotruş, cu un talent incontestabil”, după cum notează, cu autoritatea-i critică , George Călinescu în Istoria sa. Să mai notăm la loc de cinste faptul că în 1920 Aron Cotruş devine membru al Societăţii Scriitorilor Români.  

Urmărindu-i firul biografic ,  în 1927 îl aflăm pe Aron Cotruş  director al revistei „Banatul” din Timişoara, iar din 1928 devine preşedintele Sindicatului de Presă din Banat şi Ardeal.  Este perioada când editează volumul „Mâine”, la editura „Scrisul Românesc” – Craiova, 1928, pe care-l traduce şi în magiară (Hoinap) şi-l publică la Arad, în 1929. Cu acest volum poezia lui Aron Cotruş trece la un nou registru liric, „cel al poeziei scurte, ameninţătoare şi, cu subînţelesuri, profetice”, fiind considerată de mai mulţi critici o poezie-manifest, aşa cum apare şi în poezia „Ion” : „Ciocoiul şi groful din totdeauna / sunt una…/ Ioane, / eşti unul, / poţi fi milioane, /să nu-ţi poată smulge nici tunul / ogorul de puţine pogoane!…”

De la începutul anului 1929, fiind încadrat la Ministerul Afacerilor Străine, lui Aron Cotruş i se deschide o excelentă perspectivă diplomatică, mai întâi, ca ataşat de presă la Milano, până în 1931 şi, apoi, până în 1936, ca secretar de presă la Varşovia, acolo unde va edita volumele: „Printre oameni în mers” (1933) şi „Horia” (1935), care va avea ulterior numeroase ediţii, fiind deosebit de apreciat pentru invocarea poetică adusă lui Horia, martir al Neamului Românesc: „ uriaş domn, / pe-al adâncurilor noastre sfâşiat somn, / pe-al răzmeriţelor roşu praznic,- / mai roşi-vei oare vreodat´năpraznic, / acestui neam, viaţa şi istoria -, / tu, munte, / al vrerilor nostre cele mai crunte, / Horia?!” 

În 1937, revenit în ţară, editează la Bucureşti volumele „Minerii” şi „Ţară”. Iată-i  reuşita lui viziune poetică asupra minerilor: „Şi nopţi de nopţi în minele afunde, / Cu trup, cu suflet în cumplite lupte, / Muncesc, râvnind descoperiri fecunde / Mineri posaci cu bluze negre, rupte.” Prolific fiind, în 1938, editează la Bucureşti volumul „Peste prăpăstii de potrivnicie”, care accentuează perspectiva eroică din „Horia”. Apreciindu-se activitatea diplomatică anterioară, în mai 1939, Aron Cotruş a fost însărcinat să conducă serviciul de presă la Legaţiile României din Spania şi Portugalia, funcţie care o deţine până în 1945, când este rechemat în ţară după schimbarea regimului politic de la 23 august 1944. Preferă să rămână în exil în Spania, acolo unde, dovedind interes pentru soarta neamului românesc, este ales preşedinte al Comunităţii Românilor şi director-fondator al ziarului „Carpaţii” din Madrid, prin care a continuat, sprijinit şi de alţi refugiaţi români, lupta împotriva „hidrei roşii”, după cum numea el comunismul, dezvăluind atrocităţile regimului din România impus de ocupaţia sovietică. 

Continuă să publice şi în aceste vremuri învolburate de război, cât şi de urmările lui nefaste, editând volumele: „Rapsodie Valahă”– Madrid. 1940, „Rapsodie Dacă”– Bucureşti, 1942, „Poema de Montserat”– Madrid, 1949, „Poemas”– Madrid, 1951, „Drumuri prin furtună”– Madrid, 1951, „Rapsodia Iberică”– Ed. Carpaţi, Madrid, 1954, „Între Volga şi Mississipi”– Madrid 1956. 

Urmare a laborioasei sale activităţi militante, ca scriitor şi patriot român, n-a fost de mirare că înspre sfârşitul anului 1956 Liga Soc. Româno- Americane să-i obţină „azil politic” în SUA şi, astfel, Aron Cotruş s-a stabilit în Long-Beach din California, unde a fost primit cu multă căldură în mijlocul numeroasei comunităţi româneşti, „fiind apreciat ca un poet talentat şi un mare luptător anticomunist”, după cum nota Alexandru Ruja, unul dintre biografii săi. 

Bolnav, fiind şi pătruns de dorul patriei natale, iată ce scria într-o scrisoare, datată, 12 sept. 1958: „m-am hotărât să rămân aici, până ce mă voi putea întoarce în România, unde aş dori să-mi închid ochii pentru totdeauna”.  Din nefericire, dorinţa nu i s-a împlinit şi Aron Cotruş a trecut în Veşnicie la 1 noiembrie 1961, în Long-Beach, fiind înmormântat în Cimitirul „Sfânta Cruce” din Cleveland, localitate preferată de emigranţii români încă înainte de 1 decembrie 1918; acolo fiind ridicată, în 1904, prima biserică ortodoxă română din Statele Unite. Se vor împlini, dar, în noiembrie şi 60 de ani de la moartea lui.

Fiind supus „interdicţiei” regimului, în perioada exilului lui Aron Cotruş nu i s-a mai publicat nimic în România, iar după moartea lui a trecut într-o nemeritată uitare. Rămâne în schimb în memoria românilor din diaspora spaniolă care, la aproape două decenii de la moarte, în 1978, scot la Ed. Dacia din Madrid: „Aron Cotruş – opere complete”, îngrijite de Nicolae Roşca. 

Recunoaşterea lui Aron Cotruş, ca diplomat şi scriitor român, s-a produs după evenimentele din 1989, când, în 1991, îndeosebi, oamenii de cultură din Cluj-Napoca şi Alba Iulia au iniţiat Colocviile de literatură „Centenar Aron Cotruş”, care s-au desfăşurat la Casa de Cultură din Blaj şi au permis, în noile condiţii favorabile, recuperarea valorilor româneşti atinse de perioada silită a dezrădăcinării, între care şi Aron Cotruş. Mai mult de atât, printr-o conlucrare cu românii din Cleveland, a fost identificată piatra de mormânt în vederea strămutării osemintelor lui Aron Cotruş pe meleagurile Albei. Şi seria „recuperării” lui Aron Cotruş a tot continuat. În 2004, la Şcoala din Lupu, unde a fost elev, a fost dezvelit un bust al său, în 2014, în parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor şi-a ocupat locul cuvenit şi Aron Cotruş, iar o şcoală gimnazială din Arad a primit numele său.

Şi-a reocupat locul său remarcabil şi în noua Istorie a literaturii româneşti contemporane a lui Eugen Lovinescu, care afirma cu tărie: poezia lui COTRUŞ frapează şi azi prin statura ei neguroasă, prin exuberanţa şi suculenţa limbajului. Tradiţionalismul ardelenesc, încrâncenat şi robust, oscilând între infmita răbdare, înţelepciune şi violenţă, şi-a găsit în COTRUŞ unul dintre cei mai indreptăţiţi reprezentanţi.”  Opera sa literară (republicată) a fost şi este apreciată de reputaţi critici şi scriitori, între care: Perpessicius, Şerban Cioculescu, Ov.S.Crohmălniceanu, I.Datcu, Z.Ornea, Gh.Grigurcu, I.D.Balan, G.Scridon, I.Pop şi mulţi alţii, care au conchis „la unison” că patriotismul militant a lui Aron Cotruş s-a identificat cu „opinca” ţării, pe care nu s-a sfiit s-o recunoască: 

„Io / Pătru Opincă, / ţăran fără ţarină, / plugar fără plug, / ciurdar fără-o vită, / îmi duc viaţa necăjită / fără strâmbătăţi şi vicleşug / şi bruşul de mucedă pită / mi-l plătesc cu sânge din belşug.”  

Lui Aron Cotruş, la ceas rememorator, binemeritată aducere aminte…

Mihai Caba