Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » RITUALURI ÎN AJUNUL BOBOTEZEI

RITUALURI ÎN AJUNUL BOBOTEZEI

RITUALURI ÎN AJUNUL BOBOTEZEI 

   Ajunul Bobotezei, 5 ianuarie, este însemnat în calendarul creștin-ortodox cu „Post”, ce face parte din categoria posturilor de o zi, din cursul anului bisericesc.
   Tradiția postului din ziua de 5 ianuarie vine din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregateau prin post și rugăciune timp de 40 de zile să primească botezul în seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau să participe pentru prima dată la liturghia credincioșilor și sa se împărtășească. 
   În aceste vremuri (deceniile II-III din mileniului III), creștinii postesc în această zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită – Agheasma Mare. În perioada următoare Bobotezei, creștinii ortodocși sunt sfătuiți de preoți sa guste pe nemancate din Agheasma Mare timp de 8 zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie (Odovania praznicului Bobotezei). 
    Primesc dezlegare de la dugovnic, pentru a primi Agheasma Mare, creștinii care au fost opriți de la Sfânta Împărtășanie, precizând că Agheasma Mare nu o poate înlocui. Despre duhovnicii care opresc pe unii credincioși să ia Agheasma Mare, Sfântul Sava spune: „Aceștia nu fac bine, pentru că prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfințirea lumii și a întregii făpturi… Deci de unde este socotința acestora pentru ca să nu guste apa aceasta, deoarece trebuie să știm că nu pentru aceasta Apă este necurăția în noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca să ne curățim de acestea, bem fară de îndoială Sfânta Apă”.
   Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioșilor, locuitorii acestora, fântânile lor sau fântâna satului, crucile și troițele, clopotnițele, bisericile și icoanele, veșmintele și vasele liturgice în Ajunul Bobotezei, cântând Troparul Praznicului.  În casele credincioșilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate și din care se gustă pe nemâncate în zilele de post și ajunare de peste an. Potrivit învățătutii Sfinților Părinți – „Firea apei celei sfinte este ca să spele și trupul și sufletul, prin sfințire să-l înnoiască și să-l facă fiu al lui Dumnezeu”.
   În cadrul slujbei de sfințire a apei, în care este citită Evanghelia cu Botezul Domnului, iar după ectenia mare se rostește rugăciunea de sfințire a apei, compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: „Treime mai presus de fire…” 
Preotul slujitor Îl invocă de trei ori pe Sfântul Duh, pentru sfințirea apei: 
„Tu Însuți, dar, Iubitorului de oameni, Împărate, vino și acum prin Pogorârea Sfântului Tău Duh și sfințește apa aceasta” și binecuvântează de fiecare dată apa cu mâna, afundând-o sub semnul Sfintei Cruci în vasele cu apă. Apoi rostește formula de invocare a Sfântului Duh: „Însuți și acum, Stăpâne, sfințește apa aceasta, cu Duhul Tău cel Sfânt”, tot de trei ori binecuvântând apa cu mâna.
La finalul slujbei, preotul slujitor afundă de trei ori crucea și busuiocul în apă, cântând: 

„Troparul Praznicului:

În Iordan botezandu-Te Tu Doamne, 
închinarea Treimii s-a arătat; 
că glasul Părintelui a mărturisit Ție, 
Fiu iubit pe Tine numindu-Te; 
și Duhul în chip de Porumbel a adeverit 
închinarea Cuvântului. 
Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase-Dumnezeule, 
și lumea ai luminat, mărire Ție! “ 

În Ajun de Bobotează, apele sunt sfințite, iar cu Agheasmă, sufletele sunt primenite. 
5.01 – Ajunul Bobotezii (Botezul Domnului sau Dumnezeiasca Arătare) 

Maria Filipoiu 

HARUL DE BOBOTEAZĂ

În ziua de Bobotează, 
Cu Harul sfânt în busuioc, 
Preoți binecuvântează 
Case, oameni și orice loc. 

Apa care e sfințită 
Cu Duh Sfânt, la Bobotează, 
În vase e împărțită 
La creștini, spre bună-pază.

Duhovnici din poartă-n poartă
Colindă cu botezatul, 
Că în agheasmă curată 
S-a botezat Împăratul. 

Botezându-Se în Iordan, 
Cu Tatăl, Fiul și Duh Sfânt, 
Sfințește început de an, 
Spre bună pace pe Pâmânt. 

Prin obicei religios, 
Creștini în case păstrează
De la Botezul lui Hristos, 
Agheasma de Bobotează.

Prin Sfeștanie în case, 
Cu Duh Sfânt purificate, 
Aduce sacre foloase 
Din cruce și Trinitate. 

Maria Filipoiu

https://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa/poezii-ortodoxe/harul-boboteaza-157811.html?fbclid=IwAR2VBR7aswIpYGYMh8weo4iLY5EibncaRxcuGir0S9AC9QawZrhwwhR6tBs


Despre Maria FILIPOIU

Biografie de autor - MARIA FILIPOIU (Liga Scriitorilor Români) Născută cu numele de POPA MARIA la 8 Septembrie 1954, în Satul Văvăluci, Comuna Bozioru, Județul Buzău. Studii:Colegiu Național „Dimitrie Cantemir" București; Șc.Tehnică Sanitară Fundeni. * Cărți de poezie publicate sub numele de MARIA FILIPOIU: ●,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"(2008); ●,,Expresii populare și trăiri proverbiale”(2008); ●,,Cinstire înaintașilor-coordonator”(2014); ●,,Ecouri străbune"2015; ●,,În zodia poeziei"(2015) - „La Poarta Divinității” (2017) - „Recurs la Unire - Centenarul Marii Uniri” (2018) - „Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine” 2019 *Peste 35 premii obținute la competiții literare: ●Premiul-I- Concursul Național de Poezie „STEAUA SEVERINULUI”(2015) ●Premiul-III- Concursul Național de Poezie „Dor de Dor-DROPIA DE AUR"(2015) ●„Premiul de Excelență", Asociația Culturală Bogdania(2015), pentru promovarea tradițiilor populare românești. ●Concurs literar „Limba Română este Patria Mea"(2013)/Guvernul României și Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova ●Premiul-Cenaclul „Grai Matern" la Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu și Academia Europeană, Secțiunea / Ediția a-II-a (2015) ●Premiul Editurii Dandes-Press, pentru vol.„În zodia poeziei” și vol.colective, 2015 ●Premiul pentru originalitate „Tradiții de Sărbători Pascale", TVR2(Ioana Drăgan) și altele * Coautor în peste peste 100 de antologii și volume colective de poezie: ●„Poezia, prietena mea”(2014); ●„Poezii, poezii”(2014); ●„Călătorie în regatul cuvintelor Vol.IV; Vol.V; Vol.VI; Vol.VII”(2014-2015); ●„Iluzii de vară”(2014); ●„Iubirea, un colț de rai”(2014); ●„Nostalgii de toamnă”(2014); ●„Cinstire înaintașilor"(2014); ●„Nostalgii de vară"(2015); ●„Privește visând, iubito”(2014);●„Scrieri pentru istoria literaturii române” (2015); ●„Versuri pentru istoria literară... de mâine”(2015); ●„Zborul frunzelor în ceruri”(2015); ●„Magia sărbătorilor de iarnă”(2015); ●„Cuvinte pe aripi de gând”(2015); ●„Ieri, ca prin vis”(2015); ●„Anotimpuri românești -Toamna”(2014); „Iarna”(2015); „Primăvara”(2015)●„În așteptarea sărutului promis”(2015); ●„Cu tine în gând”(2015); ●Antologia „Scrisul de azi: Poezie și Epigramă"(2015); ●„Să nu-l uităm...”(2014); ●,,Cauciucuri de sezon”(2014); ●,,Voci feminine”(2015); ●,,Călător prin anotimpuri” (2015); ●„Gânduri pentru mai târziu”(2015) ●„Lumina din noi-religioasă"; ●„Inefabilul iubirii"(2015); ●„Simbioze lirice, Vol.IX”(2014); „Vol.X”(2014); „Vol.XI”(2015); ●„Terapie prin poezie(2014); ●„Limba noastră eminească”(2014); ●,,Din livada înflorită a iubirii”(2014)●„Ochi de lumină-religioasă”(2015); ●„Surâsuri înlăcrimate"(2015); ●„Limba noastră cea română"(2015) ●„Pod de dor către bunici”(2015); ●„Lumina sufletului-religioasă"(2016); ●„Sub curcubeul prieteniei"(2016); ●„Perlele Domnului-religioasă”(2015);●„Colecția Olănești- Iarna”(2015); „Primăvara”(2015); „Vara”(2015); „Toamna”(2015); ●„Fiori de taină”(2015); ●„Satule, izvor de dor"(2015); ●„Căpușa"(2015); ●„Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”(2016); ●„Ninsori albastre cerne cerul”(2015); ●„Cu tine în gând…”(2015) ●„Dor românesc”(2016; ●„Colindele zăpezilor târzii"(2016); ●„Mugurii primăverii”(2016); ●„Femeile cu trandafiri roșii în păr”(2015); ●„Renaștere"(2016) ●„ Actori printre Astre" - Armonii Culturale și altele * Colaborator și publicist peste 50 de reviste literare scrise și online: ●„Bogdania”; ●„Singur”; ●„Cervantes”; ●„Literatura de azi”; ●„Confluențe Literare”; ●„Creștin Ortodox”; ●„Grai Românesc”; ●„Prodiaspora și Rexlibris”; ●„Dor de Dor", ●„Amprentele sufletului"; ●„Starpress Internațional"; „●eCreator"; ●„Sfera Eonică”; ●„Destine Literare”;●„Steaua Severinului”; ●„Popasuri culturale românești”; ●„Cetatea lui Bucur"; ●„Rădăcinile iubirii"; ●„Nomen Artis-Dincolo de tăcere"; ●„Melidonium" și altele * Organizații din care face parte: - LSR / Liga Scriitorilor Români - USLR / Uniunea Scriitorilor de Limbă Romană - UIOC / Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație - Cenaclul Literar „Cetatea lui Bucur” - București