Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Stelian PLATON: VREMURI NOI (POEME) 

Stelian PLATON: VREMURI NOI (POEME) 

ACUM CÂND CRED CĂ MI-ESTE BINE

 

Mă tem că acum când cred că-mi este bine

Și te știu pe unde visul meu mă duce

E hotărât blestemul vechi să ne dezbine

Și val de beznă grea între noi induce

 

Nici vești nu mai am aduse de un vânt

Un vuiet amorțit l-aud îndepărtat

Mă-năbușă văzduhul cerescul mormânt

Iar zborul mi-e confuz, răzleț și detunat

 

De dorul tău mi-e frig, sunt și gol și înfrânt

Îmi spun cuvinte limpezi dar și ele-s reci

Prea mare este criza bunului cuvânt

În universul de infame clipe seci

 

Dar cine mai aude când petale mor

Ori  toamna-nvăluitoare când coboară

Gravez în frunza toamnei freamătul de dor

Și-o lacrimă de taină-n vechea mea chitară.

 

 

AM CREZUT ÎN AȘTEPTARE

 

Departe mi-ai rămas iubirea mea ascunsă

Cu reședința la orizontul dintre veacuri

E vanitatea zilei grea și nepătrunsă

Și ape murmurate au amuțit în lacuri

 

Credeam în așteptarea lentă târâtoare

Deșartă-n spațiul gol, extensibil între noi  doi

Purtam atunci egale vise similare

Bănuind că timpul ‘nălța un soclu pentru noi

 

Adolescența astăzi nu te mai răsfață

O doamnă ai devenit, cu oboseală-n priviri

Un zâmbet abătut îți stăruie pe față

Într-un injust ansamblu palid de nepotriviri

 

Mă-ntorc timid din nou spre a-ți cuprinde mâna

Și risipiții ani în degete fierbinți să-i strâng

Să plec pe undeva apoi pe totdeauna

Într-un somn dens în care nevăzut să pot să plâng

 

 

AM ÎNFRUNZIT

 

Înfrunzisem, și am desfrunzit  deodată

Când am simțit vulgaritatea ce-a cuprins.

O lume indiferentă și-nzestrată

Ce cu pedeapsa repetată s-a deprins.

 

Ne e pământul prea uscat sau e cleios,

Copiii nu mai joacă nici de-a ascunsa,

Suntem pătrunși de rele știri până la os,

Complici suntem uitând care le e sursa.

 

Lumină verde aveam la intersecții,

Ne este răbdarea sfidată de zăvor,

Nici pilde nu mai gust ori solemne lecții

Online, făcute insipid și inodor.

 

Iar clipe ce ar  mai fi putut s-alinte

Ne repetau cu elocvență înghețată

Zăpada fulguită de cuvinte,

Trimise într-o Grădină Suspendată.

 

Visam o îmbrățișare salvatoare

În care ne-am fi recunoscut și noi,

Și răpiți de valul vieții curgătoare

Să nu putem să ne întoarcem înapoi.

 

 

FIRESC TE-AȘ ÎNTREBA

 

Nu m-am gândit că port întreaga vină

Ori că am pus-o la adăpost într-un cuibar

Dar  îngrijorat, vibrant ca o albină

Păstrez trecutul nostru prețios nectar

 

Iubito îți pun în cale coșuri de lumină

Să-ți înfierbânte vii supremele nedumeriri

Și de ar fi ca zvonuri limpezi să mai revină

Angelic să zâmbești exuberant și să te miri.

 

Tăcuți și scufundați în grotele tăcerii

Cu zeu-acela rău, m-aș lupta ca un viking

Vreau doar să-l pedepsesc, ci nu ca să te sperii

De rănile iubirii mele să te conving

 

Uneori simt că e firesc și te-aș întreba

Ce colți au tăiat neîmplinitul nostru drum

Ce viscol te-a îndepărtat de inima mea

Și-a ridicat între noi peretele de fum?

 

Să-ți dăruiesc aș vrea ani inocenți din viață

Ascunse lacrimile vechi și fără păcat

Să te-ntrupezi precum cristalul pur de gheață

Cu suspinul meu înăbușit amestecat

 

 

GÂNDEȘTE-TE LA MÂINE

 

Gândește-te la mâine și la ieri

Destinul nu acceptă rugăminte

Măcar gândind s-accepți apropieri

Când teama te alungă din cuvinte

 

Împotrivindu-te poate-ai să cazi

Nesocotind nici un mâine curgător

Uiți trist periplul nostru de nomazi

De zodii blestemat – neînvingător

 

Privește-i pe cei care căzură

Contemplativi cu suflete aride

Ei roagă să fim spălați de ură

În drumul vieții de efemeride

 

A gândi e chiar înțelepciune

Ca și atunci când nostalgic tăinuiești

C-om deveni doar zvon din altă lume

Lăcrimând etern sub lacăte cerești

 

 

LA NOAPTE IARĂ TE VISEZ PE TINE      

 

La noapte iară te visez pe tine,

Nu pot din visul ăsta să lipsesc,

E noaptea care mie-mi face bine

Și din ruină simt că mă-ntocmesc.

 

Dar timpul nu mai vrea să-i fie milă

Acum când așteptarea m-a înfrânt,

Un veac m-a străbătut filă cu filă

Deși n-avea cu mine legământ.

 

Tu nu-nțelegi minunea ce poți face

Și nici că ești stăpână pe blestem,

Uitării lungi îi place să se joace

Cu nopțile de care eu mă tem.

 

Ne-amenință o vârstă fără milă,

Rămasă-i adolescența-n  noapte,

Subtil ne-acoperă toamna subtilă

Intrând într-o lume rece toate.

 

 

PLECĂM DISCRETE ȘIRURI

 

Purtăm încă pe spate mustind urme de  bici

Ori fruntea plecată în veche umilință grea

Ne-au distrus cuvântul seducători fățarnici

Trăgând destinul nostru către piaza cea mai rea

 

Cumplite vămi se pun la fiecare-n  poartă

Pe gleznă este pus un lanț pentru fiecine

Cumplitul viitor familii să despartă

Iar sufletul să piară ros de întunecime

 

Ne modelează timpul un rid ca un însemn

Furibund un val vestește trista transformare

Cad frunze-nsângerate de un absurd blestem

Și lacrima se aprinde ca o confirmare

 

Răzlețe stele cad sub ceru-adânc al nopții

Spălând legendara cale de unde-au început

Spre care navigăm pe cursul lin al morții

Când în lumea învrăjbită noi n-am mai încăput

 

Plecăm discrete șiruri spre noul univers

Unde purtăm blazonul veniților de-afară

În suflete purtăm ritmul unui pas invers

Și un argument sărac al numelui de țară.

 

 

PRESCRIPȚII

 

E tot mai greu să exiști așteptând

Un confrate să-ți împuște un gând,

Ori speranța excesivă din vis

La un capăt de drum tot nedeschis.

 

Ne-așează-n rând birocrați idioți

La toți să dea certificat de roboți,

Cretini și nervoși cu nasul pe sus

Cu un secol în urmă ieftin ne-au dus.

 

Ce-și doresc gușații homozigoți?

Bolnavi mintal să ne știe pe toți.

Prea intens ne induc bolile azi

Și himericul spirit de nomazi,

 

Incurabile boli preparate

Cu un excesiv procent de moarte.

Medicina-n lungi prospecte descrie,

Măsuri, cum să iei pentru sicrie,

 

Din spital apoi proptit de perete,

C-un virus nou creat în eprubete,

Te-ndrumă surori și medicaștri

Spre drumul mai scurt spre unul din aștri.

 

 

PLECĂM DISCRETE ȘIRURI

 

Purtăm încă pe spate mustind urme de  bici

Ori fruntea plecată în veche umilință grea

Ne-au distrus cuvântul seducători fățarnici

Trăgând destinul nostru către piaza cea mai rea

 

Cumplite vămi se pun la fiecare-n  poartă

Pe gleznă este pus un lanț pentru fiecine

Cumplitul viitor familii să despartă

Iar sufletul să piară ros de întunecime

 

Ne modelează timpul un rid ca un însemn

Furibund un val vestește trista transformare

Cad frunze-nsângerate de un absurd blestem

Și lacrima se aprinde ca o confirmare

 

Răzlețe stele cad sub ceru-adânc al nopții

Spălând legendara cale de unde-au început

Spre care navigăm pe cursul lin al morții

Când în lumea învrăjbită noi n-am mai încăput

 

Plecăm discrete șiruri spre noul univers

Unde purtăm blazonul veniților de-afară

În suflete purtăm ritmul unui pas invers

Și un argument sărac al numelui de țară.

 

 

CLEPSIDRA MI-ASCUNDE ZAREA

 

Am tot strigat în fața ușii

Ușa mândră nu mă recunoaște,

Doar gândul tău mă ține minte

Diurn precum rana ce-l renaște.

 

Te caut prin toamna vâscoasă

Apusu-ntinde aripi simulând

O clipă grea ce te apasă

Și tu o pedepsești sever plângând.

 

Port rănile nedumerite

Nins buchet de flori însângerate,

Iar vestea ce nu a mai sosit

S-a ascuns în păsări împușcate.

 

N-o mai găsesc de-acum niciunde.

Un vânt perfid suflă de sus în jos,

Clepsidra zarea mi-o ascunde,

Clepsidra-i o dună de vis nisipos.

———————-

Stelian PLATON

New York, SUA

1 ianuarie 2021