Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » CENACLUL LITERAR „ALEXANDRU SIHLEANU” din RÂMNICU SĂRAT

CENACLUL LITERAR „ALEXANDRU SIHLEANU” din RÂMNICU SĂRAT

Cenaclul literar-artistic „Alexandru Sihleanu” a fost înființat în vara anului 2001 de prof. Grigore Leaua și poetul Vasile Ghinea, când și-a încetat activitatea „Duminica educatorului” dirijată de prof. Traian Cristea de la Șc. nr 5 unde ne duceam și ne citeam creațiile, și tot de atunci D-l Vasile Ghinea scrie și trimite cronica cenaclului la „Opinia” Buzău, iar de câțiva ani, scriitorul cu numele Viorel Dodan a creat o pagină pe Facebook pe care o administrează mentorul cenclaului, d-l Vasile Ghinea și unde atașează săptămânal cronica. (radiografia ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu)

La cenaclu vin scriitori din Râmnicu Sărat și alte localități. Aici se lansează cărți, se organizează aniversări, se prezintă viața și opera unor scriitori, se fac și comemorări, evenimente literare și se prezintă creațiile participanților. De-a lungul anilor, am pierdut membrii importanți care au plecat la cele sfinte: Gheorghe Șaramet, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană pentru care înălțăm rugăciuni la cer.

Cel ce prezintă textele literare inedite primește sfaturi, sugestii de la cei care le analizează, critica fiind constructivă. La ședința din 10.02.2021, mentorul cenaclalui, poetul Vasile Ghinea, ne-a citit un grupaj de opt poezii. Așa cum au remarcat și alți paricipanți, dominanta scrierilor d-lui Ghinea este obsesia pentru cuvinte, cuvintele ce pot crea un întreg univers liric, dar și de ”tăcerea din cuvinte”, cum intitula emisiunea ce o avea dumnealui la TV Sud-Est.

Poezia Dorință poartă marca prezentului, când poetul simte că destinul este implacabil și el trăiește sub voința celui născut în noaptea minții ce fură viețile altora, după bunul plac. Poetul face o invocație către divinitate, exprimându-și dorința ca o rugăminte, să apară ”zorii minții” – miracolul cunoașterii și ”floarea vieții”- înflorirea spirituală.

 

Dorință

Unde-i verdea clorofilă

printre vise și dorințe,

nu credeam

că vom trăi

după cum vrea Omul,

cel născut în noaptea minții,

ce ne fură viețile.

Unde-i Domnul

să ne-arate,

nici devreme,

nici târziu,

zorii minții,

floarea vieții.

Unde-i, unde-i

să ne audă

verbul din dorință.

 

În poemul Noi ( prounume ce exprimă pluralul colectiv) oamenii trăiesc mirajul lumii, sub amprenta timpului, având între ei cuvintele cu înțelesurile lor ascunse sau explicite, putând să fie vindecare pentru inimi ce cunosc suferința din dragoste.

 

Noi

Noi, toartele timpului

întruchipând mirarea,

între noi

cuvintele plutesc

într-o ieșire din firesc

ca o sfidare a realității

pentru leacul inimii

ce se numește dragoste.

Aceeași obsesie pentru cuvinte apare și în poemul Pașii cuvintelor.Iată versurile:

 

Cuvintele se înșiruie

într-un algoritm

neștiut al înțelesului

neînțeles, al zorilor

care vor descoperi

pașii noștri

trecuți și viitori.

 

Creatorul dorește să rămână în nemurirea cuvintelor prin timpurile viitoare ca și în poemul Umbra din cuvinte, în care neliniștea creatoare produce insomnia din cuvinte:

Umbra din umbră

E seară iar,

e noapte chiar

și insomnia din cuvinte

ascultă simfonia greierilor

în do major fortissimo.

 

Umbra din umbră exprimă căutarea chinuitoare a poetului de a găsi forma poetică dorită.

Ideea lumii ca teatru prezentă în lirica universală și în Glossa lui Mihai Eminescu este reluată și de Vasile Ghinea :

Teatru divin

Într-o piesă de teatru

numită Destin,

între eros și thanatos,

pe o scenă

între teluric și celest

se consumă

visul de mărire,

uitând că în

crucea încă vie

o pasăre cântă ritmic,

indiferent de anotimp,

dorurile toate,

până la zborul unic.

Aici omul apare sub marca destinului implacabil, ca în teatrul antic, viața lui desfășurându-se între iubire și moarte, pe o scenă unde se înfruntă energiile terestre și astrale. mistuindu-se aspirațiile de mărire, visul de glorie.

El uită că este de fapt o cruce vie în care cântă ritmic o pasăre – inima lui – toate dorurile, până la atingerea idealului – zbor unic – ce poate fi interpretat cu zborul spre infinit.

Poemul Griji prin repetare cuvântului grijă redă existența noastră cu grijile cotidiene, griji care ne debusolează și ne lasă copleșiți de mirarea că ne peirdem de noi înșine, ne înstrăinăm, doar licărim uneori în geana gândului/Ascuns între nadir și zenit.

 

Griji

Grija de azi,

grija de mâine,

grija de mine

în suspiciunea faptului

de atâtea griji

pierdute-n evidențe,

unele ținute de alții

în marea mea mirare

mi-am pierdut uzul rațiunii

și am lăsat calendarul

celor de la cotul gândului ascuns.

La poalele gândului

rămas din ascensiune

mirarea luase loc întrebării

și pasul încerca să țină pasul

cu timpul din urmă

rămas pe geana gândului

ascuns între nadir și zenit.

Această ascensiune este dorința ființei de a se salva pe sine, nrmând un ideal.

Poemul Tablou baroc aduce iar laudă cuvintelor ce revin obsesiv în creația poetului. Aici apare autoportretul lui și el, care, sub farmecul muzelor, pleacă în siderale zări.

El trăiește starea de poezie fascinat de universul lui interior. Dacă ar elimina versurile o pisică dormea//în centrul patului și ar scrie orologiu sună în turn, s-ar crea un raport spațio-temporal, s-ar amplifica imaginile vizuale și auditive și s-ar pune problema existențială, ar apărea dramatismul trecerii ireversibile a timpului. Este doar o sugestie de scriere creativă.

 

Tablou baroc

Fac apel la cuvinte

să-mi aleagă calea…

prea multe…

O muzică-n surdină

plutea în cameră,

o pisică dormea

în centrul patului,

iar el, cu capul pe masă

asculta accentele

plecat în siderale zări.

 

Ideea trecerii permanente a timpului, a efemerității ființei creatoare și a sorții operei sale apare în poemul Trecere

Trecere

A trecut de când vorbim,

a trecut o viață

de absență și exist,

și mă-ntreb și tu, și eu,

dacă mai suntem în lume

sau în lumea de apoi.

A rămas cuvântul scris,

altul decât cel dorit,

dureros de nefiresc

pentru firescul din noi.

 

Ca și la Eminescu care a scris Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul? poetul ne deyvăluie chinul unui creator pentru a lăsa ceva în arta cuvântului.

Cuvintele pot răni, pot vindeca, pot zidi, dar ceea ce rămâne în amintire este miracolul lor.

Sunt cuvinte lipitori,

urme-adânci și răni în suflet

pentru dreptul de a fi,

nechemat la masa zilei

nopților în somn.

Mai cu negru, mai cu alb,

amintire se numea

ziua fără calendar.

 

Recomand autorului să evite cuvintele științifice clorofilă, algoritm sau cele prea des folosite mi-am pierdut uzul rațiunii, să le înlocuiască, dacă este posibil cu altele ce au rezonanță poetică.(ex. clorofilă verdea iarbă/pădure și așa apare și simbolul regenerării.

Îl felicit pentru creație și-i urez mult succes în arta cuvântului.