Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Victor RAVINI: Sala de lectură (6)

Victor RAVINI: Sala de lectură (6)

Totemismul este un sistem religios și social

Sigmund Freud (1856 – 1939), neuropsihiatru austriac și fondator al școlii psihologice de psihanaliză, refugiat la Londra din cauza psihopatiei lui Hitler, vede și el totemismul ca prima formă de religie. „Totemismul este un sistem atât religios cât și social.”1 El consideră că: „Animismul e un sistem de gândire, un sistem care ne dă lămuriri ale fenomenelor și de asemenea posibilitatea să înțelegem întregul univers ca o unitate, dintr-un singur unghi.”2 Freud spune că „pentru omul primitiv era firesc că viața mergea înainte pe un timp nedeterminat, iar omul se știa că e nemuritor. Idea morții a fost acceptată ceva mai târziu, și cu o oarecare îndoială. Chiar și pentru omul de azi, moartea încă mai este fără sens și de neconceput.”3 El spune că bănuiala lui McLennan, că „un mare număr de datini și obiceiuri în societățile vechi și noi se puteau explica și ar fi fost resturi din vremurile totemice, mai întâi a fost întâmpinată cu îndoială, dar știința a recunoscut după aceea că avea dreptate.”4

Explicațiile lui Freud despre mâncatul ritual al animalului totemic sunt arhicunoscute. Au dat apă la moară celor ce spun că împărtășania cu pâinea și vinul, despre care Isus spune că sunt trupul și sângele lui, ar fi o reminiscență a canibalismului atavic, ceva rămas genetic în noi, de la oamenii primitivi din preistoria îndepărtată. Dacă așa o fi, atunci la fel ar fi și cu expresia: „Drăgălașule, puiul mamii, ce dulce ești, mânca-te-aș!” Sau cu expresia: „Nu îmi place de el și nu îl înghit!” Nu știam că răbufnește în mine atavismul chiar așa de des. Freud explică și tabuul referitor la numele morților. Totodată, ne ajută să înțelegem necesitatea vechiului dicton latin De mortibus nihil sine bene (de morți, nimic decât de bine). Adică să nu se supere morții pe noi și să se răzbune că divulgăm faptele lor rele. Eu nu cred în superstiții și zic De mortibus nihil sine veritas (de morți, nimic decât adevărul). Nu e bine să fim superstițioși, că asta poartă nenoroc.

Știm că pe ciobanul din Baltagul lui Mihail Sadoveanu îl cheamă Nechifor Lipan. Nu știm cum îl cheamă pe ciobanul din Miorița. În majoritatea covârșitoare a celor 973 de variante ale Mioriței pe care le-am analizat sinoptic, ciobanul nu are niciun nume. Absența numelui să fie vreun tabu lingvistic? Explicația e cu totul alta. Sadoveanu s-a inspirat din realitatea dură și a înfățișat drama unui cioban, așa cum e consemnată realitatea în dosarele de la tribunale. Amzulescu, Fochi, Chițimia și Vrabie5 spun că descrierea ciobanului nu prezintă o persoană identificabilă, ci idealul poporului despre tinerețe și bărbăție și că este de o măiestrie unică. Orice cititor experimentat își dă seama că ciobanul din toate variantele Mioriței nu poate fi un personaj real, ci un personaj literar simbolic, care întruchipează omul ideal și însumează cele mai frumoase însușiri morale sau sufletești ale omului în general, idealul uman valabil oriunde pe glob. Aceasta este justificarea, din ce cauză ciobanul din Miorița nu are niciun nume.

Miorița este un mit, așa cum ne atrage atenția George Călinescu, nu oricine. Personajul principal din acest mit este un erou mitologic. Un erou simbolic și nicidecum un om în carne și oase, ce ar avea toate defectele de pe lume, cum îl judecă cei mai mulți cercetători anteriori. Atunci, cum se explică de ce totuși, în unele variante, extrem de puține, el se numește Petre, Pătru, Pătruţ, Griguţă, Mitru, Mircea, Badu, Viorel, Voinea, Dragomir, Iuăn, Ion Iorgovan sau Dinu Costandin. Aceste nume nu sunt puse în titlu, ci într-un vers, în care ritmul desigur șchioapătă. În unele variante, în loc de nume sunt puncte-puncte. Asta să fie dovada unui tabu lingvistic? Nicidecum. Aceste variante sunt colinde. Colindătorii merg de la o ogradă la alta și încredințează rolul de erou mitologic fiecărui bărbat care este capul familiei, pentru a îi ura belșug în anul ce vine. Ei pun numele lui în text, iar capul familiei ascultă cu mândrie, fiind spectator și actor în același timp. Unii culegători de folclor au pus puncte-puncte, întrucât numele era mereu înlocuit.

Freud este unul dintre gânditorii care au avut cea mai mare influență pentru dezvoltarea ideilor și concepțiilor în secolul trecut, ba chiar și pentru proliferarea unor meserii: psihiatri, psihanaliști, psihoterapeuți sau curatori psihologici prin școli, pentru elevi. Freud are foarte mulți admiratori, ceea ce este normal. Dar și detractori, cum iarăși e normal. Psihanalistul american Erik H. Erikson (1902 – 1994), care nu era la origine suedez, cum ne-a spus nouă profesorul de psihologia religiilor din Suedia, ci era născut în Germania și de aceeași religie ca Freud, desființează teoriile lui Freud. La fel îl desființează pe Freud, prodigiosul și controversatul filozof ateist și bătăios francez Michel Onfray (1959 – ), care a scris un năstrușnic tratat de ateism. Și încă mulți alții, de care am auzit dar nu i-am citit. Se spune că specialiștii în cultura greacă veche au dat lovitura mortală la ce mai rămăsese din așa numita descoperire a secolului. Așa o fi, pentru că așa este. Și totuși, oricât i se impută lui Freud de către unii sau alții, pe drept sau pe nedrept, scrierile lui vor rămâne atât ca o temelie cât și ca o cheie de boltă a psihanalizei, adică a freudismului, pe cât de blestemat pe atât de lăudat din toate părțile, cu mai multă vehemență decât rațiune.

1 Der Totemismus ist sowohl ein religiöses wie ein soziales System. (Freud 1948:126)

2 Der Animismus ist ein Denksystem, er gibt nicht nur die Erklärung eines einzelnen Phänomens, sondern gestattet es, das Ganze der Welt als einen einzigen Zusammenhang, aus einem Punkte, zu begreifen. (id:96)

3 Für den Primitiven wäre die Fortdauer des Lebens – die Unsterblichkeit – das Selbstverständliche. Die Vorstellung des Todes ist etwas spät och nur zögernd Rezipiertes, sie ist ja auch für uns noch inhaltsleer und unvollziehbar. (id:95)

4 … eine große Anzahl von Sitten und Gebräuchen in verschiedenen alten wie modernen Gesellschaften seien als Überreste einer totemistische Epoche zu verstehen. Die Wissenschaft hat seither diese Bedeutung des Totemismus im vollen Umfange anerkannt. (id:123)

5 Alexandru Amzulescu, Adrian Fochi, I. C. Chițimia și Gheorghe Vrabie, Poezia epică, în Istoria literaturii române, vol I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1964, pagina 124.

  • Sigmund Freud, (1924), Zur Einführung des Narzißmus, Internationaler Psychoanalytischer Verlag, Leipzig, Wien, Zürich
  • Sigmund Freud, (1948), Totem und Tabu, în Gesammelte Werke, Neunter band, Imago Publishing, London
  • Sigmund Freud, (1978), Totem and Taboo, în The Standard Edition of the complete Psychological Works of Sigmund Freud, Volume XIII, The Hogarth Press, London
  • Erik H. Erikson, Ethique et Psychanalyse, Flamarion, Paris, 1971
  • Michel Onfray, Pour une psychanalyse non freudienne, Grasset, Paris, 2010
  • Michel Onfray, Le Crépuscule d’une idole. L’Affabulation freudienne, Le Livre de Poche – Hachette, Paris, 2011.
  • Michel Onfray, Traité d’athéologie, Le Livre de Poche – Hachette, Paris, 2006.

————————

Victor RAVINI

La Grande-Motte, Franța

Februarie 2021

Va urma: Sala de lectură (7) Aspecte pre-indoeuropene


Etichete: