Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Dincolo de mine (poeme)

Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Dincolo de mine (poeme)

IDEEI

 

M-a apucat o inspirație nebună

Să cunosc oameni.

Hei!!! E cineva acolo?

Tăcerea mă lovește cu pietre.

Acum ți-ai găsit să cunoști oameni

când nimeni nu mai vrea să fie cum e

când toți se ascund

după perdele de nori.

Puțini sunt cei ce fac cum gândesc.

Cuvântul dat, deși-i de prisos

mulți îl încalcă

precum iarba uscată.

Dar mie nu îmi plac grădinile obișnuite

Am învățat să iubesc natura sălbatică

Să iubesc florile plăpânde și neștiutoare

Dar să mă feresc de spinii lor.

 

 

Aș…

 

Aș plânge de tine, cu mine, de noi

aș râde cu poftă, dar ochii-mi sunt goi,

se scurge doar seva din inima mea

spre tine iubite m-aș îndrepta.

Aș trece prin pietre, cu talpa să calc

cu sângele cald, ca lava în clocot,

urme să fac…

drum de-ntors să-mi las pe uscat,

Căci odată ajunsă la tine

cale întoarsă, prin spini am să fac,

căci nu voi putea să calc în păcat.

Și ploaia ce-mi va curge

din ochii de smarald

curăța-va-mi sufletul

mult prea-ncărcat.

 

 

DINCOLO

 

Am luat în mână penelul

pe-o albă velină a scrie

un curcubeu de gânduri

din mintea-mi străvezie.

 

Și-ncep a-nșira la cuvinte

fără o noimă îmi pare

mareea de litere goale

ce foaia o umplu agale.

Și scriu un poem,

despre un nou început,

de dincolo de stele.

Unde noaptea smulge priviri,

cu raze de –ntuneric topit.

Și unde mă trezesc, pudrată cu neliniști

De făina tăcerii…

Tăcerea celor care astăzi nu mai sunt.

Nu mai sunt printre noi,

Nu mai sunt pe pământ,

s-au transformat în praf de stele

și se plimbă alene în necunoscut.

 

 

ÎN ZORI

 

Când între noi s-a prins iubirea

Tu juruință mi-ai făcut

Că-n suflet nu mai ai niciuna

Eu cu candoare te-am crezut.

 

Brigand de suflete cum ești,

vorace de iubire,

nu știu de ce-ți mai stau alături

și te iubesc pe tine.

 

În mintea mea tu ai intrat,

și nu te pot a scoate

gândești ca de amoc profund

mă zbat în hainele dungate.

 

Și în tenebrele uitării,

adast să treacă noaptea grea

sperând cu-odată de cu zorii

să părăsești gândirea mea.

 

 

CUM AR FI FOST

 

Cutez să mă gândesc la viață

cum ar fi fost dacă nu te aflam

și nu văd firul mai în față…

în smog de stele, eu mă prefăceam.

 

Doar în iubire și credință

am învățat ca să trăiesc,

nu pot să-i cer sorții ofrandă

pentr-un păcat ce-i omenesc.

Și totuși dacă nu era să fi

te construiam din boabele din vii

și in ciboriu îți păstram esenta

să beau din ea în fiecare zi.

11.01.2021

———————————

Aura-Nicoleta LUPȘESCU

Timișoara

Ianuarie 2021


Etichete: