Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Paradoxuri (poeme)

Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Paradoxuri (poeme)

SENZAȚIE

 

Încerc să ma vindec de mine cu tine,

mă mint că mi-e bine

când inima tremură-n mine,

îmi vine în minte

prima noapte de vară

când alergam pe nisipul de zgrume

și apa mângâia picioarele în spume

ochii-n azururi fără să-i îndemn

îmi sorbeau privirile sfioase,

gura ta, ca lava vulcanului

îmi cuprindea buzele însetate de dor,

trupul tău, fructul cel dulce-otrăvit

mistuitoare dorință…

În valuri-mi-ngheață sângele-n mine

și cheaguri de vise spre limpezire

mă duc cu gândul iarăși la tine

și mă întreb oare…este destin sau întâmplare?

11.01.2021

 

 

NINGE

 

Te uită cum ninge ianuarie

cum n-a mai nins de mult,

fulgii planează agale

pentru un nou început.

 

Îi văd în văzduh,

apoi se așează pe stradă,

sub pașii greoi

totul se pierde îndată.

 

Nu mai e spuma cea albă

să-ngroape negrul de fum,

să curețe colbul din mine,

și trupul să-mi fie mai pur.

 

Să-alerg prin troiene

cu narcotica briză în fată,

mi-e dor de-o minciună sublimă

că iarăși e viața frumoasă.

13.01.2021

 

 

ELIBERARE

 

Să-mi beau otrava dulce-amară,

cu ochii rutinați mă uit spre cer

și-n taina nopții, aud calcând pe poante

mistreții în păduri de conifer.

 

Sorb cu greu licoarea,

gamela îmi cade din mână,

aud suierând copacii

și-mi spun o poveste nebuna.

 

Plutesc printre îngeri și demoni

și aeru-mi arde plămânul

aș spune că viața e cruntă

și moartea e zâna cea bun

13.01.2021

 

 

AȘA E VIAȚA

 

Ce e corect în lume? … mă întrebi

Ce să-ți răspund…nu provoca destinul

Nu pune întrebări fără răspuns

Când știi că veacul nu-i pentru cei mulți.

 

Timpul îngăduințelor expiră

Trăiește-ți viața fără frică

și când ți-e greu închide ochii

hazardul va dura numai o clipă.

 

Ascultă-ți sufletul cum țipă

stingheră-i clipa fără crez

dă-i inimii puțină smirnă

și vindecat vei fi….să vezi.

 

Acuma eu te-ntreb pe tine:

O viață ai …cum ți-o trăiești?

Tot cu regrete și cu dor

Cu patimi multe și nesomn.

Mai poți tu omule  așa…

Să crezi că asta-i viața ta?

 

 

CIRCUL

 

Atâtea măști în jur…

Doar histrioni mă înconjoară

din cei cu fața tristă și amară

cu sufletele hâde și cernute

de sorții vremilor trecute.

Cade mască după mască

nici un zâmbet nu apare

șcena-i plină de mantre,

le ocolesc în vârfuri de picioare,

aștept o altă piesă să apară,

în rol…bufoni hilari

ce au pe față gura mare

cât făptura.

Mă fac să uit de chinga

vremilor buimace,

să exultez în voie mi-aș dori

și la sfârșit de toate

cortina când se trage

aș vrea să dorm în tihnă

aș vrea să dorm în pace.

 

PARADOX

 

Mă tot întreb

De ce-am venit pe lume,

pentru cât timp și în ce scop,

de ce răsare soarele și-apune

în fiecare zi-n același loc,

de ce se-nalță firul ierbii

și cu copita de ce-l calcă

în tropot calul sur?

Sunt într-un fel anume

pribeag prin viața mea,

îmi caut răspunsuri la frunză,

dar nu îmi răspunde nici ea.

Și-atunci întreb eu copacul,

cum de-a reușit,

să facă-așa rădăcină

și să rămână neclintit…

Dar nici el nu-mi răspunde,

că știe negreșit,

nici el pentru vecie

nu va rămâne neștirbit.

Mi-e frică de timpul

cel fără timp mă-nfruntă,

și-atunci mă bucur de zborul

ce soarta mi l-a dat,

chiar dacă trăiesc într-o lume nebună

îmi iau echilibrul și seva din ea.

 

 

ÎN SOMN

 

Povești de mult uitate cern,

dar nimeni nu ascultă,

stau singur și privesc in gol

și piatra cerșește a rugă.

 

Se sparg în mii de bucăți

norii cei roșii și grei,

adast să vină ploaia

să beau din lacrima ei.

 

Și cerul se umple de aripi,

nevrotice păsări în zbor,

creează o stare de haos,

în haos îmi place să dorm.

 

Adorm într-o beznă profundă,

selene-mi cutreeră mintea,

îmi pun o dorință perfidă

să am aripi să pot ca să zbor.

———————————

Aura-Nicoleta LUPȘESCU

Timișoara

Ianuarie 2021


Etichete: