Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Soartă. Sens. Scriere (Despre Anișoara-Violeta Cîra, Drumul spre sens)

Soartă. Sens. Scriere (Despre Anișoara-Violeta Cîra, Drumul spre sens)

ANA-MARIA RADU 

Soartă. Sens. Scriere

(Despre Anișoara-Violeta Cîra, Drumul spre sens)

Anișoara-Violeta Cîra se definește prin ascultare și perseverență. Asemenea ascultării mănăstirești – care este valoare fundamentală pentru treapta călugăriei – este și cea a autoarei prezentei cărți, care și-a ascultat dascălii și a învățat cu sârguința ce o reprezintă. Prin ascultarea față de Maeștrii săi, Mirela-Ioana Dorcescu și Eugen Dorcescu, a reușit să pătrundă în lumea literaturii. Acum celebrăm apariția celei de-a doua cărți sub semnătura sa. Prin această scriere a dat dovadă că a evoluat în plan profesional, spiritual, și nu în ultim rând literar. Tot ce realizează Anișoara-Violeta Cîra este cu temeinicie și dăruire. Meritele ei au fost recunoscute prin recenta intrare în Liga Scriitorilor din România, Filiala Timișoara.

 

Titlul ales cuprinde succesiunea semantică soartă-sens-scris ce ilustrează triada de la temelia destinului literar al Anișoarei-Violeta Cîra. Așa se poate rezuma traseul său până în acest moment. Soarta acesteia a căpătat sens prin intermediul scrisului. Prin scris, a reușit să își onoreze studiile (strălucita absolvire a Facultății de Litere, Istorie și Teologie și a Masteratului Tendințe actuale în studiul limbii române de la Universitatea de Vest din Timișoara).

 

Am intrat de curând în posesia celei de-a doua cărți a Anișoarei-Violeta Cîra, apărută la Editura Miron din Timișoara la sfârșitul anului 2020 și intitulată Drumul spre sens. Eseuri hermeneutice. Am recunoscut truda modelării cuvântului scris prin descifrarea tainei poetice și a temelor narative.

 

Autoarea a reunit în acest volum eseuri hermeneutice consacrate operelor unor importanți scriitori contemporani, atât din România, cât și din Spania. Silvia-Gabriela Almăjan semnează textul de pe coperta a patra a cărții, menționând personalitățile reliefate în carte și afirmând că autoarea „își extinde aria de interes, vizând nu doar opere diferite ca gen (poezie, priză, eseistică, jurnal)”. Operele alese din bibliografia unor importanți scriitori contemporani (Eugen Dorcescu, Andrés Sánchez Robayna, Nicolae Turtureanu, Mirela-Ioana Dorcescu, Petru Vasile Tomoioagă) sunt emblematice pentru personalitățile lor puternice. Acestea sunt analizate cu pasiune, putere de pătrundere și admirație, într-un demers critic inspirat și elegant.

 

Prefața cărții îi aparține latinistului Marian-Cătălin Ciobanu. Cu ingeniozitate, cu măiestrie și cu nedezmințită solidaritate, el își pune semnătura pe o adevărată recenzie a volumului. Urmărește conținuturile în detaliu și pătrunde în nucleul de semnificație al cărții. Autorul Prefeței își aduce aminte cu plăcere debutul editorial al Anișoarei-Violeta Câra, care a avut loc în 2018, subliniind apropierea inițială a scriitoarei de Mirela-Ioana Dorcescu: „Prin Realismul simbolic: eseistica şi proza Mirelei-Ioana Dorcescu, Anişoara-Violeta Cîra dădea dovadă de vocaţie de ucenic, de alumn” (p. 18), dar și puterea sa de a se desprinde de model și de a-și croi propriul drum în literatură: „Acum, prin prezenta lucrare, suplă, dar complexă, autoarea îşi consolidează zborul propriu. Din fericire, nu a uitat marile învăţături şi locul de obârşie, pregătită fiind să «guste» din mierea lumii, animată, în adânc, de suflul hermeneutic al dascălului. De fapt, pe temelia învăţăturii şi a respectului faţă de lecţia unui model generos se clădesc mai toate cărţile care consacră. Drumuri spre sens. Eseuri hermeneutice reprezintă, până la urmă, drumul ascensional al autoarei, un drum călăuzit de «sens şi ţel»”(p. 18).

 

Anișoara-Violeta Cîra și-a dedicat prezenta carte soțului, Adrian Marius Cîra. Ne atrage atenția și printr-un motto atent ales din Textul Sacru: „Să-mi deie Dumnezeu rostire după gând,/ fiindu-mi gândul vrednic de Darurile Sale;/ căci El e călăuza înțelepciunii și îndreptarul înțelepților” (Cartea înțelepciunii lui Solomon 7, 15). Nu putem să nu observăm că autoarea a integrat citate din Biblie și în diferite eseuri hermeneutice.

 

Cartea este structurată pe șase capitole, fiecare capitol fiind consacrat unor opere reprezentative pentru scriitori contemporani din spațiul românesc și hispanic. Iată titlurile: Eugen Dorcescu – Revenire la poezia de dragoste: Elegiile de la Carani de Eugen Dorcescu, Eveniment literar internaţional: Elegías Rumanas – Elegiile române de Eugen Dorcescu, Un autor și două debute editoriale, Cetatea Scribului, Poetul şi omul, în singurătatea lor absolută, Note de lectură la Agonia caniculei; Mirela-Ioana Dorcescu – Hermeneia, o „Sectio Aurea” în eseistica literară; Șerban Foarță – Hoinar prin vremuri de demult şi amintiri; Andrés Sánchez Robayna – Marea cea mare; Petru Vasile Tomoioagă – Structuri imagistice în poezia lui Petru Tomoioagă; Nicolae Turtureanu – Freamătul dragostei. Dragostea versurilor dintâi și din urmă.

 

Primul capitol este dedicat Maestrului Eugen Dorcescu, cel căruia îi consacră numeroase eseuri hermeneutice. Eugen Dorcescu este poet, prozator, eseist, traducător, personalitate elocventă din sfera culturii naționale și europene. Atât poezia, cât și proza lui sunt caracterizate de noblețe, viziune metafizică și drame existențiale.

 

În Revenire la poezia de dragoste: Elegiile de la Carani de Eugen Dorcescu, autoarea consideră că harul poetului este nemărginit, de sorginte divină: „Cele 17 poezii din ciclul Elegiile de la Carani sunt un izvor de trăiri lirice, exprimate nu doar în cuvinte, ci în lumini miraculoase, venite din înaltul cerului” (p. 25).

 

Despre excepționala antologie a lui Eugen Dorcescu tradusă în limba spaniolă, Elegías Rumanas – obra reunida selección del autor (2020), a cărei apariție a fost considerată de autoare un eveniment literar internaţional, mărturisește că, la primul contact cu acest volum plin de rafinament, a avut sentimentul că se află în fața unei bijuterii: „Cartea este o bijuterie tipografică, fiind lucrată cu mult rafinament. Te fascinează…” (p. 28). Aflăm apoi că Elegías Rumanas – obra reunida selección del autor au luat ființă la inițiativa editorilor spanioli Maria Poddubnaya şi Rafael Lechovschi. După aprofundarea operei lui Eugen Dorcescu în limba spaniolă, Anișoara-Violeta Cîra concluzionează: „Capitolele de poezie ale prezentului volum reflectă nuanţat drama fiinţei umane, aflată în căutarea sensurilor unei existenţe dominate de durere, solitudine, tristeţe. Drama rezidă în faptul că numeroasele întrebări ivite pe această cale rămân mereu fără răspuns, fiindcă omul nu are acces la cunoaşterea profundă, nici măcar la cea de sine, oricât de mult ar persevera în căutare” (p. 35).

 

Următorul eseu hermeneutic, Un autor și două debute editoriale, corelează apariția Elegiilor române din Spania cu publicarea primului volum de jurnal al Poetului de Aur, la începutul anului 2020, Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998). Scriitoarea susține complexitatea acestui volum, care poate fi citit din diferite unghiuri și oferă la tot pasul câte o învățătură. Grație Anișoarei-Violeta Cîra aflăm că: „Îngerul Adâncului este o lucrare vie despre distincţia dintre fiinţa lumească şi cea duhovnicească, o veritabilă profeţie, la propriu şi la figurat, despre iluzoriul înfăptuirilor omeneşti şi veşnicia celor Dumnezeieşti, despre moarte, nimicire şi zădărnicie, dar şi despre nădejde, într-o lume aflată sub semnul «demenţei universale». Ea poate fi privită, deopotrivă, ca document istoric răscolitor, ca fişă psihologică extrem de complexă, ca o carte de înţelepciune şi de învăţătură, dar şi ca text literar de mare valoare” (p. 42). Ni se spune, de asemenea, că este necesară o anumită dispoziție când intrăm în contact cu jurnalul lui Eugen Dorcescu: „Acest volum nu se ia oricum în mână. Ci cu sfiala şi respectul cu care ne raportăm la «opere totale»” (p. 40). Anișoara-Violeta Cîra insistă asupra conceptului de operă totală, pentru lămurirea căruia face trimitere la un fragment din prefața semnată de soția autorului: „În esenţă, mesajul ce se degajă clar din prefaţa Mirelei-Ioana Dorcescu este acela că Jurnalul lui Eugen Dorcescu poate fi aşezat alături de ediţia ne-varietur Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, fiindcă fiecare lucrare în parte, dar şi împreună prezintă trăsăturile definitorii ale capodoperei: Îngerul Adâncului (2020), împreună cu Nirvana. Cea mai frumoasă poezie (2015) constituie opera totală, cea la care a râvnit Eugen Dorcescu…” (p. 40).

 

Despre volumul al doilea al Jurnalului, ADAM. Pagini de jurnal (2000-2010), autoarea scrie două eseuri: primul se numește Cetatea Scribului și celălalt Poetul şi omul, în singurătatea lor absolută. Cel din urmă a fost publicat în ziarul „Timișoara”, în patru părți, la finalul anului trecut. Se prezintă în această parte imaginea scriitorului cult, spiritual, prestigios, într-o societate neprielnică firii lui, și destinul familial al acestuia, alături de părinții cărora le acordă un loc special în viața sa. Anișoara-Violeta Cîra surprinde exact mesajul acestui volum, conturând un portret al acestuia în context: „Poet al mediului citadin, diaristul este un cronicar sincer şi necruţător, întotdeauna realist, mereu subiectiv, vorbind doar în nume propriu. Consemnările, amintirile surprind, în spirit dostoievskian, deruta şi angoasa unei societăţi din ce în ce mai restrânse şi mai reprezentative pentru drama postdecembristă a scriitorimii timişorene, în speţă a unei familii de scriitori foarte cunoscuţi” (p. 83). Intitulat Adam, acest volum de jurnal reconstruiește ideea primului cuplu din Grădina Raiului. În secvențele rezervate călătoriilor, se ivește o altă finalitate: cea a distincției, cvasi-filosofice, dintre cale și drum. Drumul reprezintă orientarea spre un loc lumesc, în timp ce calea își are Divinitatea ca destinație. Distincția a fost explicată de Mirela-Ioana Dorcescu la simpozionul de la CICRE în 2018, atunci când a prezentat comunicarea Drumul spre Tenerife – o călătorie dinspre simbol spre referent. Dintre toate călătoriile europene, drumul spre Tenerife este cel mai incitant, mai colorat, iar insula este paradisiacă în ochii scriitorului.

Autoarea se concentrează pe anumite teme, cu valențe simbolice: tatăl, satul, casa, familie, fratele, societatea postrevoluționară, scriitorimea, călătoria, Tenerife, mama, Oli, Adam. Dorinţa Poetului este de a trece prin foc în lumea cealaltă. Însă el decide să se întoarcă, totuși, în pământul matern, cerând ca urna să îi fie înmormântată: „mama înseamnă pământ, înseamnă mormânt teluric. Focul e cu totul altceva şi alegerea lui probează refuzul destrămării lente, organice, în amnezia maternă a Terrei. Acesta mi se pare a fi mesajul subliminal al deciziei mele de a-mi încredinţa focului rămăşiţele pământeşti” (p. 80). Jurnalul lui Eugen Dorcescu are un realism dramatic, absoarbind însăşi fiinţa Poetului. Impactul puternic, devastator, asupra cititorului este o garanţie a vitalităţii textelor ce îl compun.

 

Notele de lectură la Agonia caniculei, volum de poezii scris de Eugen Dorcescu în anii ʼ80, dar apărut în 2019 la Editura Mirton, sunt mult mai aplicate. Atenția interpretei se fixează pe trei poeme, care au suscitat o relație aparte între autorul abstract și receptorul avizat. Urmând modelul Mirelei-Ioana Dorcescu, eseista introduce în prezentare și referiri la evenimente reale, ca argument pentru valoarea volumului: „Mirela-Ioana Dorcescu a pledat pentru actualitatea poeziilor din Agonia caniculei: «Pentru a vedea ce conţinut are din punct de vedere axiologic volumul şi pentru a susţine teza mea că acest volum nu este o verigă lipsă, ci îl reprezintă pe Eugen Dorcescu chiar astăzi, deşi poezia a fost scrisă între ’73 şi ’74, ’81 şi ’82 »” (p. 87). Aceasta intră și în universul gloselor elaborate de Mirela-Ioana Dorcescu, cărora le apreciază corect rolul textual: „conturează adevărate «cercuri hermeneutice» în jurul poemelor. Prin caracterul lor mediator, ele invită cititorul la revenire asupra textelor poetice şi la reflecţie asupra factorilor de continuitate şi discontinuitate din poiesisul dorcescian” (p. 88).

 

Capitolul al doilea este destinat chiar Doamnei conf. univ. dr. Mirela-Ioana Dorcescu, prozatore, eseistă, hermeneută, traducătoare. Este adusă în discuție cartea intitulată Hermeneia, pe care o recomandă drept o „Sectio Aurea” în eseistica literară. Prin titlul eseului, Anișoara-Violeta Cîra face aluzie la contribuția majoră a autoarei Hermeneiei – abordarea poeziei române contemporane, din perspectiva criteriului proporției de aur, atestate de numărul lui Euclid Phi. După o primă parte în care se introduc conceptele operaționale, se dezvoltă teoria secțiunii de aur în poezie, elaborată de Eugen Dorcescu în Embleme ale realității (1978), se demonstrează excelența unor poeme aparținând lui Eugen Dorcescu și lui Șerban Foarță, cărora li se aplică criteriul acesta axiologic cu mare succes, urmează Haloul textului, a doua parte a cărții, concepută ca un jurnal literar, în care sunt consemnate artistic evenimente din viața literară a Banatului. Episoadele sunt autentice, încărcate de vibrație, dar și de reflecții cu impact asupra cititorilor. Efigiile, ultima parte a cărții, prezintă portretele unor personalități din lumea academică și culturală timișoreană. Efigiile sunt semne ale recunoștinței în postbiografia celor evocați. Anișoara-Violeta Cîra reține, în câteva fraze grăitoare, meritele construcției hermeneutice analizate: „Dincolo de aspectele biografice, discret sau direct relevate, Hermeneia are ţinută ştiinţifică, trecând de la teoria literară la analize profesioniste şi ingenioase ale unor texte de mare calitate artistică, din creaţia poeţilor contemporani Eugen Dorcescu şi Şerban Foarţă” (p. 98) și „Hermeneia este o carte purtătoare şi stârnitoare de idei generoase şi de sentimente rafinate. Reţinem, cu deosebire, esenţiala contribuţie Secţiunea de aur în poezie (noutate cvasi-absolută), precum şi «inima vie» a cărţii (cum o numeşte cineva), pulsând în Haloul textului şi în Efigii. Exegeza, fireşte, are, şi ea, un loc şi o însemnătate bine definite, pentru acum şi pentru mai târziu” (p. 102).

 

A treia secțiune a cărții Drumul spre sens. Eseuri hermeneutice o reprezintă studiul Hoinar prin vremuri de demult şi amintiri, rezervat operei lui Șerban Foarță, MIRCEA BRĂILIŢA 1945 – 2013 (Momente bibliografice), care a apărut, la începutul anului 2019, la Editura Mirton din Timişoara. Șerban Foarță este poet, prozator, dramaturg, traducător de o inestimabilă valoare, având darul jocului de a crea poezie.

Autoarea deslușește mesajul subliminal al acestei cărți-portret realizate de Șerban Foarță și remarcă forța sentimentelor asociate unei prietenii autentice, sentimente care au o admirabilă tărie: „Cu adevărat, cele mai puternice şi persistente prietenii se leagă în copilărie. Aşa a fost prietenia lui Şerban Foarţă cu Mircea Brăiliţa, care a durat zeci de ani, până la inevitabila despărţire din iarna anului 2013. Dar această carte, cu finalitate omagială, vorbeşte de la sine despre aura unei prietenii care ignoră moartea, despre o legătură pe viaţă şi pe moarte dintre doi poeţi care au copilărit împreună şi s-au întâlnit apoi, în momente esenţiale, pe tărâm literar şi spiritual” (p. 104).

 

Anișoara-Violeta Cîra este atrasă de stilul scriitoricesc, fascinată de descrierile literare, observă tehnica detaliului, ajungând să se ocupe de straturile semantice convergente: „Este de remarcat luxul de amănunte din descrierea casei boiereşti, în care Mircea locuia, pe o faleză a Dunării. Tehnica detaliului generează, contrar aşteptărilor, impresia de neverosimil. Pe de o parte, livrescă, pe de alta, subiectivă, relatarea iese din prozaic, dar şi din contingenţă. În acelaşi mod, se prezintă un vernisaj de expoziţie de pictură. Tablourile, cu subiect istoric, sunt plasate într-un cadru ce îndeamnă la evadarea din real şi instalarea într-un timp benefic, cvasimitic, graţie vizualizării detaliilor arhitecturale şi amenajărilor interioare, introduse cu mare artă şi animate prin diverse tehnici de inserţie, care pendulează între informaţia obiectivă şi aproximarea subiectivă” (p. 104-105).

 

Andrés Sánchez Robayna, născut în Las Palmas, Insulele Canare, este un poet original și important în spațiul european, profesor de literatură spaniolă și traducător de elită de la Universitatea La Laguna din Tenerife. Din opera acestuia, Anișoara-Violeta Cîra a ales să supună analizei hermeneutice volumul de poezii Por el gran mer. Volumul a fost tradus în română de Mirela-Ioana Dorcescu cu titlul Marea cea mare și a fost publicat la Editura Mirton din Timișoara în 2018: „Marea cea mare/ Por el gran mar este o carte de mare poezie, asociind adâncimea şi nobleţea trăirii cu elevaţia stilistică. Lirismul reputatului poet spaniol (profesor la Universitatea din La Laguna, Tenerife) a întâlnit, în Mirela-Ioana Dorcescu, un traducător talentat, inteligent şi sensibil, capabil nu doar să-i descifreze semnele şi simbolurile estetice, ci şi, mai ales, să le reproducă exact, dar creator, în frumuseţea limbii române” (p. 148).

 

Anișoara-Violeta Cîra se apropie cu empatie de aceste poeme în care peisajele marine ascund un „dincolo” misterios, la care aspiră, pe care îl întrezărește poetul spaniol. Volumul este unitar, atât în plan tematic, simbolic, cât și expresiv. Interdependența poemelor este asigurată de lăuntricitatea vulnerată a eului liric, aflat în căutarea perpetuă a iubitei defuncte. Sentimentul disperării, ecoul naturii poartă cititorul de la un poem la altul până la finalul cărții. Anișoara-Violeta Cîra susține că poemele trebuie citite de suflete sensibile, rezonante, de cititori capabili de a face față unor adevăruri existențiale dure: „Poemele lui ANDRÉS SÁNCHEZ ROBAYNA impresionează printr-un gen aparte de vigoare, de asprime chiar. La un moment dat, însă, ele devin pline de înţelegere şi prietenoase. Atât autorul, cât şi traducătoarea au decis ca poemele să nu aibă titlu, ci să fie numerotate. Ca urmare, cititorul are libertatea de a le conferi titulatura ce convine sensibilităţii şi înţelegerii sale” (p. 115-116).

 

Por el gran mer este un volum de poezii moderne, care reiau marile teme și motive ale poeziei, dar nu pentru a le clarifica, ci pentru a le spori sensurile, inepuizabile, simbolice, prin negare: „Discursul, dens şi polisemantic, este susţinut de puternice entităţi şi dihotomii simbolice” (p. 116).

 

            Petru Vasile Tomoiagă ni se face cunoscut în capitolul al cincilea. Mulțumită autoarei aflăm depre jurnalistul profesionist, poet şi prozator că și-a dedicat întreaga viață scrisului. Anișoara-Violeta Cîra tratează din perspectivă predilect semiotică volumul bilingv (română – engleză) Icoane (Editura Mirton, Timişoara, 2016), într-un eseu pe care îl intitulează Structuri imagistice în poezia lui Petru Tomoioagă.

 

Poetul înaintează pe două coordonate: iubirea și credința, într-un mod care nu permite încadrarea sa într-un curent literar. El este preocupat de esența vieții, de care încearcă să se apropie fără grabă, poate și fără retorică: „Într-o limbă literară firească şi cumpătată, poetul vorbeşte, cu eleganţă şi fineţe, despre iubire şi credinţă, făcând o distincţie clară între Eros şi Agape – iubirea telurică vs. iubirea de Dumnezeu” (p. 149-150). Eseista interpretează foarte convingător intuițiile fundamentale ale Poetului, care se cristalizează în imagini simbolice, cum ar fi cea a clipelor-icoane: „Asemenea mişcării browniene, simbolurile (uneori apelând la modelul formal al metaforei) figurează într-un discurs non-linear, de esenţă mistică. Pierdute pe axa temporalităţii, clipele devin icoane: «Fiecare clipă e o icoană/pe care cineva nevăzut/mi-o răpeşte…». Întrucât icoanele imortalizează un anume moment, ele sunt «tablouri cu ochii plini de timp,/ zugrăveli răstocite de vreme,/cu fiecare clipă altele…». Figurile din icoane aparţin şi trecutului, în care au fost realizate, şi prezentului, în care sunt privite. De aceea, ele nu pot avea un singur înţeles. Polisemia lor derivă din nucleul semantic al «sfinţeniei»” (p. 150).

 

Aprecierile la adresa poetului timișorean sunt rezultatul unei cercetări asidue, pasionate, a unui cititor cu vederi similare, cu capacitatea de a înțelege emoțiile mistice. „Fondul tensionat al poemelor (dorul de Înălţime, de nemărginire, al omului închis între limite spaţio-temporale) şi, pe de altă parte, energia imagistică a formei (figuri semantice, figuri sintactice) certifică prezenţa unui poet de vocaţie, a cărui operă s-ar cuveni să fie studiată atent şi profesionist”. Inserții autobiografice imprimă credibilitate unor texte cu mesaje clare, personalizate, asumate. Asemenea lui Blaga, Petru Vasile Tomoioagă este un „poet al Luminii” (p. 158).

 

Ultimul capitol, al șaselea, îi revine eseului Freamătul dragostei. Dragostea versurilor dintâi și din urmă, în care este comentată poezia lui Nicolae Turtureanu, personalitate de o mare valoare, scriitor, jurnalist, redactor și editor de recunoaștere națională. Îl definește spiritul ludic în crearea de expresii și imagini poetice, un umor fin, amar: „Pentru Nicolae Turtureanu, poezia a devenit un modus vivendi, e îndrăgostit iremediabil de jocul cuvintelor şi de stih. Penultimele / versuri de dragoste, în pandant cu Precedentele versuri de dragoste, au fost publicate relativ recent, în anul 2014, la Editura Junimea din Iaşi. Titlul este fără echivoc, emblematic pentru tematica poeziilor” (p. 162) sau „Spiritul ludic înfloreşte. Toată scriitura pare a fi o «joacă de-a literatura» unde totul este posibil, Nicolae Turtureanu aflând în poezie refugiu, satisfacţie, libertate personală. Şi trezind empatie. Cititorul participă la acest joc fără nicio regulă fixă” (p. 165). Turnurile neașteptate, contradicțiile la mică distanță amintesc de antitezele de odinioară. „În poem [v. Necunoscuta] se identifică afirmaţii antagonice: jumătate veselă, jumătate tristă/vorbitoare şi mută; căldură conservată în frig; cuvintele în loc să crească, descresc, cu scopul de a crea ambiguitate, suspans şi de a surprinde apoi printr-o soluţie neaşteptată” (p. 163).

 

Finalul cărții oferă un tablou al receptării critice a scrierilor lui Eugen Dorcescu în 2020. În volumul Despre opera lui Eugen Dorcescu. Interviuri. Crestomaţie critică (2014-2020), Mirela-Ioana Dorcescu dezvăluia faptul că ideea posterității nu-i este străină unui Poet foarte interesat de modul cum îi este receptată opera: „Multă vreme [EUGEN DORCESCU] a avut doar grija creației. De mai bine de un deceniu, se arată foarte atent la receptarea propriei creații, urmărește modul cum «i se adună publicul». Cu inteligență, se îngrijește și de posteritate. Are această șansă foarte rară: de a trăi mult și demn în literatură. Șansa unui Poet «original și maaare» cum l-a evaluat public, în Aula Magna a Universității de Vest din Timişoara, Profesorul Iosif Cheie, cu prilejul lansării antologiei ne-varietur, intitulată Nirvana. Cea mai frumoasă poezie (Editura Eurostampa, Timișoara, 2015, ediție critică de Mirela-Ioana Borchin)”.

 

În Drumul spre sens. Eseuri hermeneutice, Anișoara-Violeta Cîra este creatoare de metatexte. Metatextualitatea, un tip de transtextualitate, vizează relația dintre un text și alt text ce îl comentează, după cum explica Gérard Genette Gérard (Palimpseste, Paris, 1982). A citit, a cercetat, a găsit un mod de a genera un text critic foarte apropiat de ceea ce textul poetic sau hermeneutic îi comunica. Trebuie apreciată pasionata ei muncă pe text, bucuria de a citi scriitori contemporani și de a scrie despre ei generos, prietenos, de a intra în relație metatextuală cu operele acestora, valorificând în exegeză mai cu seamă cunoștințele sale de semiotică și de semantică pragmatică.

 


Despre Eugen DORCESCU

EUGEN DORCESCU BIOBIBLIOGRAFIE Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Doctor în filologie. Născut la 18 martie 1942. Cetățean de onoare al Timișoarei. Căsătorit cu Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, prozatoare, eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, 2012; Marele Premiu „Sfântul Gheorghe”, la Festivalul internațional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia, 2017 etc. Opera (sinteză) – Omul de cenuşă, antologie de autor, ce include cele opt cărți de poezie, apărute între 1972 și 2001, Editura Augusta, Timișoara, 2002; – Biblicele. Include : Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri, Rugăciunea Regelui Manase în versuri, Editura Marineasa, Timișoara, 2003; – Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, ediție critică, ne-varietur, 468 p., realizată de Mirela-Ioana Borchin: Selecție din cele cincisprezece volume anterioare, Biobibliografie și Eseul hermeneutic : Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei (150 p.), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015; – Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Sub cerul Genezei, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Agonia caniculei, Editura Mirton, Timișoara, 2019; - Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela (Zaragoza), Spania, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu. (286 pagini); - Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991 – 1998), Ediție îngrijită, Selecție de texte, Prefață și Note de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020. (537 pagini).