Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » LIA NENCIU: Cronica unui timp – Din istoria unei grupări literare

LIA NENCIU: Cronica unui timp – Din istoria unei grupări literare

Fiecare epocă istorică are nu numai cercetătorii săi cu privire la evenimentele politice, sociale, culturale, care formează istoria unei societăţi, ci are, de asemenea, şi alt fel de cercetători: cei ai sufletului acelei societăţii, într-o vreme anume a trecerii sale prin istorie. Aceşti cercetători sunt scriitorii acelei vremi, care o definesc, o descriu, o influenţează şi o transformă, fiindcă, se ştie, cuvântul este o putere care, odată lansată în eter, devine veşnică.

Parte din artizanii culturii româneşti ai epocii pe care o trăim sunt şi membrii Societăţii Scriitorilor Târgovişteni – poeţi, scriitori, istorici literari, critici, lingvişti, ziarişti – care se exprimă curent prin revista societăţii, Litere, şi care sunt incluşi şi în volumul de istorie literară de faţă.

Continuând tradiţia culturală de la Coresi, Ienăchiţă Văcărescu, Heliade Rădulescu încoace, SST, prin membrii săi fondatori, precum şi prin membrii activi, îşi propune să pună la dispoziţia publicului emanaţia sufletului românesc, prin oameni înzestraţi de Dumnezeu cu harul cuvântului.

Această ediţie, sub îngrijirea domnilor Mihai Stan, Victor Petrescu, George Coandă şi George Piteş, vă face cunoştinţă cu 235 de autori, membri ai societăţii, de toate vârstele şi orientările literare, personalităţi nu numai din Târgovişte şi împrejurimi, ci din toată ţara, ca şi din Republica Moldova.

În cele 690 de pagini ale volumului, distinşii autori aduc în faţa cititorilor un scurt istoric al Editurii Bibliotheca şi ale revistei Litere, detalii despre membrii fondatori şi evoluţia grupării literare SST, după care urmează prezentarea scriitorilor, cu detalii biografice, despre opera literară şi referinţe critice despre opera lor, exprimate în diverse publicaţii literare, pe hârtie sau online, din ţară şi străinătate, acompaniate de portretul fiecăruia, realizat de graficianul Alexandru Coman.

Cartea începe cu unul dintre cei mai vrednici participanţi la acest act de cultură şi cronică literară, domnul Mihai Stan (preşedintele SST) şi se încheie cu una dintre cele mai recente membre a SST, Lia Nenciu, adică modesta autoare a rândurilor de faţă.

Este o carte grea, la propriu şi la figurat şi, răsfoind-o, cititorul nu se poate să nu fie pătruns de privirea unică, vie, strălucitoare a autorilor şi nu se poate să nu rămână uimit de valoarea fiecărui autor, exprimată prin operele lor, prin realizările culturale şi personale remarcabile, prin opiniile unor personalităţi de notorietate ale lumii literare româneşti.

Este vremea să ne cunoaştem mai bine valorile, să ne facem timp pentru cei care sunt sufletul unei epoci, prin pana lor, să le cunoaştem strădania de a menţine vie cultura, uneori cu sacrificii personale şi să învăţăm să-i apreciem şi în timpul vieţii, nu numai când se vor duce în altă dimensiune a existenţei sufletului lor sensibil la lacrimă, la floare, la nedreptate şi biruinţă, fiindcă nu numai actorii trăiesc din relaţia cu publicul, ci şi autorii de literatură.

Publicul cititor are de unde să aleagă scrieri pe gustul său. Cartea de faţă este o invitaţie la bibliotecă, o bibliotecă miniaturală, iar dragii noştri cititori pot solicita un exemplar, luând legătura cu Editura Bibliotheca Târgovişte, accesând situl www.bibliotheca.ro.

Închei cu un ultim gând: parcurgerea unei cărţi este cea mai intimă relaţie dintre un cititor şi sufletul autorului acesteia. Cartea nu trădează niciodată şi, nu de puţine ori, te redescoperi, te înalţi, uneori te cobori, te încurajezi sau autocenzurezi, ori evoluezi. Pe mine nu m-a trădat niciodată.

LIA NENCIU