Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, „CULEGĂTORUL DE ALGE” DE EUGEN DORCESCU, Poeme – întru contemplare (III) (Din Antologia: Eugen Dorcescu, NIRVANA – CEA MAI FRUMOASĂ POEZIE, Editura  Eurostampa, Timișoara, 2015)

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, „CULEGĂTORUL DE ALGE” DE EUGEN DORCESCU, Poeme – întru contemplare (III) (Din Antologia: Eugen Dorcescu, NIRVANA – CEA MAI FRUMOASĂ POEZIE, Editura  Eurostampa, Timișoara, 2015)

Din volumul Culegătorul de alge, publicat în anul 1985, au fost selectate următoarele poeme: Prolog, Thanatica oglindă – amplă creație ce conține 16 părți,  Trubadurul din vis  – 9 poezii a câte trei catrene fiecare.

În Prolog, anotimpurile se succedă într-un carusel al vieții. ,,Durul Mart cu ochii verzi” este obligat să meargă spre tărâmuri întunecate, misterioase, de către April. Astfel, Mart și April devin ,,protagoniști lirici”. În viitor – primăvară cu ,,alaiuri de livezi”, în trecut – iarnă cu ,,chiciură” și ninsoare. Anii trec precum mișcările unui carusel –  când sus, când jos.

Armindenul, substantiv masculin, simbolizează ziua prorocului Ieremia, considerată ca început al primăverii, sărbătoare populară ce se ține de 1 Mai. ,,Masca de armindeni”, purtată prin oraș, reflectă atitudinea omului în fața vieții, este ceea ce dorim să fim noi, oamenii, nu întotdeauna ceea ce suntem în realitate. Prin versul ,,Mereu la fel. Și rimele-s la fel”, ce conține un enunț scurt, concentrat cu repetiția ,,la fel” și adverbul ,,mereu”, sugerează repetitivitate, reluarea ciclului. Prin adresare directă, cu substantiv în vocativ, ,,Prieteni, caruselu-i pretutindeni”, vocea lirică atrage atenția asupra sensului vieții. Asupra Celui care stă deasupra tuturor, a Celui care este mai presus de orbită, de întâmplări, de trecere a timpului, de ,,rotire și uitare”. Esența vieții – găsirea lui Dumnezeu: ,,Totu-i să fii în stare să-L găsești/Pe-Acela care e. Pe-acela care/E dincolo de cruguri, de povești,/De curgere, rotire și uitare… ”

Thanatica oglindă prelucrează filosofia luptei dintre Eros și Thanatos. Atunci când Eros nu mai dă omului târcoale, își face apariția Thanatos. Însă, între dragoste și moarte nu există o contradicție, ci mai degrabă o condiționare. Iubirea este cea care iese la iveală din cele mai adânci zone ale ființei, ducând cu ea spre suprafață hăul lăuntric.

Oglinda – acest obiect întâlnit adesea ca motiv în literatură – se zice că reflectă adevărul, conștiința. Unele popoare, însă, cred că oglinda nu redă imaginea omului, ci a unei dubluri, adesea cu semnificații malefice. În aceste texte poetice, oglinda evidenţiază, mai degrabă, zbuciumul dintre carne și duh.

Pentru a contura latura feminină, sunt utilizați termeni precum: cetatea, floarea, amintirea, uitarea, marea, depărtarea, luna, colinele, valul, pădurea, felina, în timp ce Râul, turnul, umbra, un strop de rouă, lupul, himeneul sunt simboluri ale masculinității. Imagini artistice și tropi de înaltă valoare își dau concursul pentru a oferi cititorului creații expresive, de o nemaiîntâlnită forță sugestivă. Astfel, observăm: epitete: ,,neclintită umbră mătăsoasă”; ,,flacăra-i fugară”; ,,mișcătoare petale”; ,,ape umbroase și egale”; ,,tăcuta floare/de nufăr”; ,,aprinsei mări”; ,,sarea solzoasă”; ,,mări livrești”; ,,valuri argintate”; ,,banale uliți”; ,,tremurătoarea floare de nufăr”; ,,azur însângerat”; ,,verde indicibil”; ,,sumbrele portaluri”; ,,hierofantică privire”; ,,coline vii, tremurătoare”; ,,ochii fumurii”; ,,minerala toamnei amnezie”; ,,aer auriu, patriarhal”; ,,schele gri de oase”; ,,arcurile zării, violete”; ,,ochii moi”; ,,dimineața slută”; ,,tenebroase stamine”; ,,dulce pradă”; ,,uriașa stelelor rocadă”; ,,arcanele pustii”; ,,sumbrul șes”; ,,lunarele-ți făclii”; ,,mirificelor stepe”; ,,tainicei crevase”; ,,nisipul vinețiu”; ,,hieraticele-i grinde”; ,,dulce floare”; ,,Râul negru”; ,,raze verzi”; ,,soare verde”; ,,soare furtunatic”; ,,alei înnebunite, rotitoare”; ,,brumă nouă”; ,,nori de fosfor”; ,,imensa iarnă. Tulbure și rară”; ,,valuri reci, diamantine”; ,,rotitoarea-i reverie”; ,,curbatul salt al timpului”; personificări: ,,soarele, pierdut în înserare/ aruncă-n geamuri flacăra”; ,,pasul razelor”; ,,răsăritul …despică zidul cerului”; ,,păduri înlăcrimate”; ,,palida amiază”; ,,zorii cruzi”; ,,valurile cântă”; ,,Cetatea/își caută în abis eternitatea”; metafore: ,,Din beznă, crește luna peste mareburgu-i o genune/în care-alunecăm pe negândite”; ,,răsăritul – sabie de-argint”; ,,ocean de beznă”; ,,Doar sufletule-o candidă, curată/fântână în amiază”; ,,rulmenții cărnii, durele mărgele”; ,,E-un vast platou. Desigur amintirea… ”; ,,Sunt golul emisferic/ce îți așteaptă golul”; ,,O cascadă/de sânge cald e noaptea”; ,,Singurătate-mi ești. Singurătatea”; ,,negri, caii zidurilor saltă… ”; ,,Inorogul/transcrie-n vid, pe ziduri, Decalogul”; ,,Un lup pierdut, o dungă cenușie”;   ,,O făclie/De ceață putrezise lângă geam”; enumerații: ,,o nouă zi, o nouă înserare;,,eu și flacăra. Și floarea”; ,,vatra, cleștele și focul”; ,,Tot mai aproape…/Tot mai departe… ”; ,,stelele apun… soarele răsare”; comparații: ,,Voi, ochi! Profunzi și tandri ca veninul”; ,,Râul se destramă-n pustiu,/ca o spirală-n vid, ca un crochiu”; ,,dimineața slută ca o mască”; ,,Se zbate ca o flacără”; ,,Atins de maladie ca de-o spadă”; ,,cu ochi ca hyacintul”; ,,topindu-se-n astralele lumine/(Cum piere-n soare roiul de albine)”; ,,Ca-ntr-o fântână tulbure coboară/imensa iarnă”;  ,,Mă tăvălește-n brazde, ca pe-o grapă”;  ,,Gândul se frământă/Asemeni unui Râu”; ,,razele zvâcnesc, ca niște hamuri”; ,,Doar amintirea-n urmă, ca un tun”;  repetiții: ,,Adăugare doar, adăugare”; ,,strop de strop”; ,, verigă de verigă”.

În cele nouă poeme ale operei Trubadurul din vis este prelucrat motivul visului, cu toate implicațiile sale. Vocea lirică este concentrată în pronume și verbe de persoana I : ,,Ascult”, ,,Nimic nu-i mai statornic decât sunt/Eu însumi, privitorul”,  ,,Îmi amintesc. Exist”, ,,Îmi strâng”, ,,voi găsi”, ,,ne poartă”, ,,-mi mângâie”, ,,suntem”, ,,vibrăm necontenit”, ,,Mă-ntorc”,  ,,Eu sunt”, ,,e loc doar pentru mine”, sau la persoana a II-a (unde se pot observa și adjective pronominale posesive): ,,Nu … recunoști…?”, ,,piciorul tău”, ,,talpa ta”, ,,Alergi”, ,,sângele tău”, ,,Te voi găsi”, ,,tu te-nalți”, ,,umbra ta”, ,,Vei îmblânzi”, ,,umbletul tău”, ,,îți știe”, ,,verzile-ți oglinzi”, ,,În gândul tău”, ,,făptura ta”, ,,de tine”.

În ceea ce privește prozodia, deși toate conțin câte trei catrene, primele trei poezii, cea de-a cincea, a șaptea și a noua au rimă îmbrățișată, iar celelalte au rimă încrucișată. Constatăm astfel o preocupare și cu privire la forma textului, nu doar la conținut.

Așa cum suntem deja familiarizați cu stilul dorcescian, remarcăm, alături de alte figuri de stil, multiple metafore, imagini artistice capabile să creeze o lume misterioasă, să exploreze cotloanele sufletului, interogații retorice și, mai ales, noțiuni care oferă multiple interpretări. Spre exemplu, marea ar putea însemna ,,marea trecere”, ,,marea cea mare”, o lume în toată plenitudinea ei. Algele – urme, reminiscențe ale trecutului, amintiri.

Zbuciumul este copleșitor. O continuă pendulare între viață-vis, real-ireal, fantezie, pentru ca, în cele din urmă, să apară enunţul emblematic: ,,În negrul burg e loc doar pentru mine”. Prin încercarea de explorare a ființei cu toate meandrele ei, poetul reușește vizualizarea unor stări din subconștient: ,,Retras între uitate panoplii”, ,,În bolgiile calme” ,,Sumbre încăperi”, ,,Spațiul unde/Întinde visul plasa lui verzuie”, ,,dâre lungi de smoală”, ,,o pădure rumenă de alge”, ,,două păsări gri”, ,,Un val amețitor, tentacular”, ,,verzile-ți oglinzi”, ,,în abis”, ,,Făcliile se sting”, ,,o garoafă neagră”, ,,Visând pe umeri gura lunii, rece”, ,,Albe drumuri”, ,,Și moartea, ce ne mână-ncet din spate”.

Drumul spre Nirvana implică ,,O, paradisiacă degradare!” În final, cavalerul se întoarce spre cetate, unde găsește: ,,Păduri în zare. Albe drumuri. Calme/Pășuni ce ţin amiaza-ntreagă-n palme./Și moartea, ce ne mână-ncet din spate”. Apropierea morții devine inevitabilă:

,,Se-ntunecă urcușul. Noaptea vine

Și mie însumi chipul mi-l arată.

Sunt fericit. Sunt singur. Eu sunt, iată!

În negrul burg e loc doar pentru mine”.

 


Despre Eugen DORCESCU

EUGEN DORCESCU BIOBIBLIOGRAFIE Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Doctor în filologie. Născut la 18 martie 1942. Cetățean de onoare al Timișoarei. Căsătorit cu Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, prozatoare, eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, 2012; Marele Premiu „Sfântul Gheorghe”, la Festivalul internațional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia, 2017 etc. Opera (sinteză) – Omul de cenuşă, antologie de autor, ce include cele opt cărți de poezie, apărute între 1972 și 2001, Editura Augusta, Timișoara, 2002; – Biblicele. Include : Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri, Rugăciunea Regelui Manase în versuri, Editura Marineasa, Timișoara, 2003; – Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, ediție critică, ne-varietur, 468 p., realizată de Mirela-Ioana Borchin: Selecție din cele cincisprezece volume anterioare, Biobibliografie și Eseul hermeneutic : Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei (150 p.), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015; – Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Sub cerul Genezei, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Agonia caniculei, Editura Mirton, Timișoara, 2019; - Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela (Zaragoza), Spania, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu. (286 pagini); - Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991 – 1998), Ediție îngrijită, Selecție de texte, Prefață și Note de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020. (537 pagini).