Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: ARTUR GABRIEL SILVESTRI – Modelul Omului Mare…

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: ARTUR GABRIEL SILVESTRI – Modelul Omului Mare…

   „Valorile culturale n-au numai rostul

   de a făuri prestigiul unei naţiuni, ci

   rămân şi forţa vie prin care domină.”

   (Constantin Cioroianu-Ilariu Dobridor)

 

 

Fiinţa, persoana, personalitatea creştinului – ortodox, a scriitorului, criticului literar Artur Gabriel Silvestri s-a concretizat ca un eminent specialist al Istoriei şi Filosofiei Culturii veacului al XX-lea, prin prodigioasa cercetare, prin încununata vocaţie literară, prin prestigiul ştiinţific naţional şi internaţional, prin misiunea spirituală pusă în slujba Neamului şi a Bisericii lui Hristos, prin spiritualitatea de vârf a erudiţiei sale, prin demnitatea morală care-i conferă autenticitatea, identitatea de ROMÂN, ca dimensiunea anistorică în arealul străbun şi divin al Dacilor nemuritori.

 

Un adevăr este întotdeauna un adevăr şi rămâne incontestabil ceea ce se impune de la sine şi trebuie să-l subliniez cu toată tăria mărturisirii sufletului meu: veacul al XX-lea din Istoria Culturii şi Filosofiei românilor şi-a aflat în Gânditorul Artur Gabriel Silvestri pe unul dintre cei mai prodigioşi interpreţi ai lui, iar epoca 1990 – 2008 – pe unul dintre cei mai de seamă <<erudiţi creştini>> ai Oceanografiei dacoromâne.

 

Subscriindu-se cerinţei nepartinice a istoricului şi filosofului Culturii, de autoritate ştiinţifică, Artur Gabriel Silvestri – el însuşi aşezat în Pantheonul OAMENILOR MARI, îşi aşează Eroul, Modelului Omului Mare, pe Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală exact în locul pe care acesta l-a ocupat în arena spiritualităţii – religioase a momentului trăirii sale istorico-creştin-ortodoxe, adică în lumina propriilor cugete, în lumina propriilor înfăptuiri, în lumina încercării, urcării şi înălţării suişului vieţii sale.

 

Bucuria înfăptuirii inedite a creaţiei sale, parcă luată, inspirată după modelul Nicolae Grigorescu pe când picta angelicele figuri cereşti în mănăstirile Zamfira şi Agapia, a nimbat ipostasa spirituală – Modelul Omului Mare – Zece „Convorbiri de amurg” cu Antonie Plămădeală urmate de „Douăzeci şi opt de scrisori de altădată”– Modelul şi memoria – Mitropolitul Antonie Plămădeală în efigie, îmbrăţişându-l cu harul căldurii inimii sale mari cât o Vatră străbună, lăsând „impresia pe care o încerc – şi înaintează cu tărie, fără să se poată înlătura – este aceea de carte poruncită, care s-a făcut când trebuia şi pentru cine trebuia.” (Artur Silvestri, Modelul Omului Mare, Carpathia Press, 2008, p. 4)

 

Demnitatea sa i-a dat curajul de a provoca societatea exproletcultistă să-i propună Modele, „când nu modelul social pozitiv ci moda sterilă, când nu construcţia ci iluzia şi nu „păstorul” ci <<amăgitorul>> par să triumfe şi sunt vehiculate ca soluţii, era în sine fapt eretic şi demonstraţie de rezistenţă făţişă ca şi un refuz net de a ne retrage în sub-istorie părăsind teritoriile unde noi suntem legitimi şi nu ocupantul neisprăvit ce ne îndeamnă să trăim iarăşi cu privirea în pământ.” (ibid., p. 4)

 

Artur Gabriel Silvestri îşi analizează Eroul – Ierarh, din profunzimile fiinţei şi creaţiei sale, îl ia din transcendentul harului, îl aduce în prezentul său continuu al creaţiei, pentru a-l urca, a urca împreună dincolo de serafica nemărginire valahă.

 

Mitropolitul Antonie Plămădeală, care m-a înfiiat, dându-mi binecuvântarea înscrierii şi urmării Academiei Teologice Andrei Şaguna – Sibiu,  prin intuiţie şi insuflare, s-a desprins scenei de descălecare arhitecturală a artei – stilului brâncovenesc de la Palatul Episcopal Buzău, pentru a ieşi din timpul metafizic şi a intra mistic, teologal în efigia urmei brâncoveneşti de la Complexul monahal Sâmbăta de Sus – Făgăraş, unde şi-au pus amprenta pururea ctitorii, Voievodul martir Constantin Brâncoveanu, arhimandritul Arsenie Boca şi vlădicul cărturar basarabean Antonie, pe acel spaţiu, vatră mirifică şi lăcaş sfânt care se consacră, se concentrează, se defineşte prin altitudinea locului şi prin atitudinea ctitorului.

 

La Mănăstirea Sâmbăta de Sus, dincolo de voievozii – vlădici, ctitori şi-au pus amprenta locul, tradiţia, taina, metoda, sacrul, sublimul, părând, nu că suntem într-o altă ţară sau într-o altă lume cum deseori greşit se afirmă, ci când, tot deseori, aproape la tot pasul ne întâlnim în Patria noastră miraculoasă cu FRUMOSUL înveşmântat în odăjdiile sale cereşti şi serafice, ce se încadrează naturii divine.

 

SÂMBĂTA de SUS îşi are codul ei tainic, ancestral prin care se întrezăreşte AXA lumiiomphalos OSIA getică a nemuririi Neamului nostru dacoromân, din care se revarsă ca o Cascadă miraculoasă, misterul, harul, mitul, tâlcul, sensul, dăinuirea.

 

Epistola – poemului în piatră al Sîmbetei

 

               Înalt Prea Sfinţia Voastră,

 

„Sîmbăta nu este doar un dar al divinaţiei ci şi o hotărîre a sufletului român. O românitate ce ne vine de departe dintr-o altă românime încercată dogmatic şi care se recunoaşte în chiar punctul nodal, unde românii fuseseră obişnuiţi multisecular cu drama ori poate mai bine este să spunem – cu tragedia. Aici, sub munte [dar nu sub orice munte ci sub pietrele vertebrale de unde, pornind din obârşia apelor, rîurile noastre se despart către toate zările şi către pămînturi] se întâlnesc lumi de sud cu lumi de nord, într-un cuibar ce adăposteşte un ou dogmatic al românismului. Apoi, mitul fondator şi umbra lui Negru Vodă peste acestea toate şi, înaintând peste veacuri, identificarea în „brîncovenism”. Sîntem, oricît ne-am încerca definirea în clipă, consecinţa unor simboluri ce nu au existenţă pieritoare. Astfel, în straturi de simbolistică română se va fi decis acest loc, avînd – desigur – geniul lui, un geniu al locului.” Cu dragoste Artur Silvestri, 2 iulie 1989, Bucureşti. (Modelul…, 72-73)

 

Ciclul Epistolar Artur Silvestri – Antonie Plămădeală dezvăluie posterităţii două mari CARACTERE, două mari GENII, doi mari CTITORI, două mari JERTFE, din care se prelinge un râu al reciprocităţii de stimpă, de admiraţie, de venerare, de bucurie.

 

În „modelul Antonie Plămădeală”…, care scormonitor şi neliniştit, făcea nu doar din cele bisericeşti, ci şi literatură, eseu, scria cărţi de o natură ce nu semăna cu aspectul didactic şi catedratic…, ce a lăsat urmă – o urmă mare – în lumea românească de azi intră, după cum s-a văzut, restaurarea şi re-facerea nu doar purtarea de grijă…, a tuturor şi în mod expres a celorlalte nouăsprezece mănăstiri, toate clădite din nou, cărora li se adaugă şi cele patruzeci de volume publicate.  Sâmbăta rămâne însă,lamura, mesajul final, marea hieroglifă. (ibid., p. 26, 28, 30)

 

Stimate Artur Silvestri

 

   „Vă mulţumesc încă o dată pentru cuvintele bune pe care mi le scrieţi despre Miron Românul şi aştept cu mult interes consemnarea de care vorbiţi. Mă întreb numai cînd veţi mai avea timp s-o faceţi, pentru că sînt mereu uimit de cît de mult scrieţi, şi cît de diverse teme vă atrag. Şi, dincolo de toate, cu cîtă competenţă le abordaţi pe toate! Vă urmăresc scrisul cu interes şi am vorbit adesea despre dvs. în cercul meu de legături culturale, cu admiraţie şi preţuireSînt uimit de cîte multe lucruri ştiţi şi pe cîte portative ale spiritului vă încercaţi gîndurile şi cuvintele, fiind dintre cei cu posibilităţi de a cuprinde uşor mai multe octave.” Cu doriri de bine Antonie al Ardealului (11 Aprilie 1987,…, p. 44; 16 Iulie 1987, p. 51)

 

Înalt Prea Sfinţia Voastră,

 

   „Mă emoţionează şi mă bucură cuvintele atît de frumoase şi de însufleţire pe care mi le adresaţi: ele îmi arată că, atunci cînd izvorăşte de la o conştiinţă culturală născută, preţuirea trebuie, cu atît mai mult, însoţită de eforturi pe măsură… Primesc, cu emoţie şi cu încîntare, cărţile pe care aţi avut amabilitatea de a mi le trimite… Înainte de toate încîntarea de a putea citi Tradiţie şi libertate, pe care folclorul de azi o socoteşte o contribuţie fundamentală… o cercetare de filosofie a culturii, o expresie a experienţei istorice româneşti, un răspuns către universalitate, însă întocmit în termen carpatin.” Cu adâncă preţuire, Artur Silvestri (5 August 1987, p. 52; 7 Septembrie 1987, p. 55)

 

Genul epistolar al omului cult, Artur Gabriel Silvestri, al valahului cu obârşie vlăsceană, slăvitor al Culturii ortodoxe, el însuşi un sacerdot al Cuvântului prin arta scrisului, adresat unui mare Vlădică, Antonie Plămădeală, valah al Basarabiei, care a scris, a restaurat, a mărturisit, a ctitorit şi a sfiinţit cu inima, slujitor al Cultului ortodox, corifeu al Culturii, ctitor al sacrului şi al frumosului, se aşează pe urmele apostolice ale marilor genii epistolare Apostolul PAVEL şi IOAN Gură-de-Aur, reflectând starea de spirit a genului literar ce dă sens, suflu, har creaţiei, prin care se consacră ideea de românitate, ce asimilează identitatea profundă a Naţiunii, a României noastre tainice, integrând-o astfel, serafic în sfera atitudinii integratoare.

 

Permanent însetat de cultură, continuu flămând de dacoromânism, întotdeauna scormonitor în Tradiţia străbună Artur Gabriel Silvestri circumscrie literaturii propriu-zise lumina şi harul literaturii religioase, gen „umanismul paisian”, urmat de alte eseuri esenţiale, metafizico – mistice care să alcătuiască râvnitul său „DODECAGONDouăsprezece ore astrale ale culturii româneşti”, de la geţi până azi… Şi cum pentru marele condeier de aur odihna înseamnă creaţie, îl pregătea şi-l încânta pe marele Vlădică cu desele sale surprize spirituale.

 

Înalt Prea Sfinţia Voastră,

„…Voi încheia, tot în această toamnă, o carte de eseuri, „Memoria ca un concert baroc”, unde este vorba de vetrele fundamentale de cultură românească; între ele, mai bine de trei sferturi dintre comentarii privesc mănăstirile româneşti. Dacă ar fi posibil şi se va găsi timp pentru aceasta, voi ajunge şi pe la Sîmbăta, care îmi va permite evocarea monumentului brîncovenesc şi catastrofa uniată.” Cu preţuire, Artur Silvestri, 8  Septembrie 1988, Bucureşti. (Modelul…, op. cit., p. 67)

 

Cei doi Corifei ai Culturii, ambii sacerdoţi ai Cuvântului scris, ai Cuvântului înscris în Pantheonul Carpatin urmau cu acrivie, cu fidelitate şi demnitate, continuând cu autoritate GÂNDIRISMUL – şcolii lui Nichifor Crainic, într-un ales NEOGÂNDIRISM.

 

Stimate Artur Silvestri,

 

   „Ce carte extraordinară pregătiţi! (Se referea la Dodecagon) Abia aştept s-o am în mînă, în minte şi în inimă. Sînteţi dintre cei care fac într-adevăr cultură şi nu prea sînteţi mulţi în ţara asta astăzi. Mă refer desigur la cei care o fac ei înşişi, la creatori, la cei în spiritul cărora clocoteşte incandescentă inteligenţa conjugată cu intuiţia, cu informaţia, cu gîndul de a face lumea mai bună şi pe om mai pur.” Cu toată prietenia, Dr Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, iarna 1988.(ibid.,p.67)

 

  1. „MODELUL şi MEMORIA”

 

Opera – Capodoperă a marelui Vlădică basarabean ilustrează specificul dacoromân în componenta sa metafizică ce ne sugerează ca TAINĂ vitalitatea spiritualităţii ortodoxe româneşti, iar ca sens urmarea şi comuniunea prin MODELE.

 

   „Opera lui Antonie Plămădeală [1926-2005], Mitropolit al Transilvaniei şi Învăţător al românităţii, rămîne între cele mai de seamă ce a putut să ne dea literatura sub-lunară a marilor povăţuiri, ce începe de mult şi nu se termină decît odată cu cea din urmă vorbă pronunţată româneşte. Căci la el ideea însăşi de a exista s-a tradus în ireductibila realitate a Tradiţiei, acolo unde esenţiale sunt Modelul şi Memoria.”

(Artur Silvestri, Modelul Omului Mare…, op. cit., p. 82)

 

III. Mitropolitul Antonie Plămădeală în Efigie

 

   Cei binecuvântaţi de Dumnezeu, Aleşii Lui sunt hărăziţi către un timp astral, către o metafizică a sensului, către o mistică a devenirii, către o vreme a geniului de excepţie, către o viaţă a creaţiei, către o împlinire a sacrului, către o dăruire a spiritului, către o dăinuire a profetismului, către o efigie a eternităţii. „Aproape pe oriunde a trecut, prin orice câmp tematic, Antonie Plămădeală a lăsat urmă MARE… Astfel am lăsat să se împrăştie în cele patru vânturi nu doar dovezile noastre de identitate naţională ci şi milioane de fapte de tot felul, mai mari ori mai mărunte, a căror îngrijire ar fi dat un astfel de <<om român>> mai sigur pe locul lui în lume şi mai întărit în convingerea că, pentru destinul lui, orice urmă este tot atât de importantă ca şi o viaţă care trece.” (ibid., p. 94)

 

Cei doi Oameni MariEfigii ale Culturii Duhului, mi-au fost MENTORI spirituali: Vlădica Antonie Plămădeală mi-a dat binecuvântarea pentru a deveni TEOLOG, Magistrul Artur Silvestri mi-a dat binecuvântarea pentru CREAŢIE.

 

Ambele sunt SCUT şi SABIE în lupta continuă pentru Ortodoxie şi Românism!

 

Doi DACOROMÂNI iubitori de Dumnezeu, de Tradiţie, de Strămoşi, de Vatra Carpatină Străbună, de Poporul credincios şi smerit, de Transcendent, de Adevăr, de Libertate, de Ortodoxie. Doi Sacerdoţi ai Spiritului valah. Doi Oameni de Cultură, de Artă, de Creaţie. Doi Oameni cu Carte. Doi Oameni de Carte. Doi UOMO universale.

Doi Mari bibliofili. Cărora, l-aş adăuga cu drag şi pe prietenul meu DUMITRU Ionescu,  prea devreme  plecat la Ceruri.

 

Binecuvântat este Neamul care are astfel de Profeţi!

Binecuvântaţi sunt Profeţii care au un astfel de Neam înţelept!

 

19 Martie – 1953 – ziua de naştere a lui Artur Gabriel Silvestri.

 

19 Martie – 2021 – Zi de cinstire a marelui Sacerdot al Culturii!

 

 

Gheorghe Constantin Nistoroiu