Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » VASILE DAN MARCHIȘ: BINE TE-AM REGĂSIT, POEZIE!… (moment liric)

VASILE DAN MARCHIȘ: BINE TE-AM REGĂSIT, POEZIE!… (moment liric)

COPILAŞUL REGĂSIT

 

Cade o ninsoare ca un lucru făcut de probă

precum experimentele în laborator

de parcă astfel

Dumnezeu își măsoară puterea

în ritmul cel mai grăbit posibil

în regim de experiment astronomic

Astfel pământul a devenit

un laborator de proporții nemăsurate

în care fiecare om este un Yeti (om al zăpezilor)

mai mult sau mai puțin evoluat.

Ninsoarea căzând prea abundentă și imprecisă

peste omenire

semnifică fără noimă, fără rând

o istorică nereușită migrare,

o imposibilă iubire

și o pedeapsă fără acoperire…

Și fuga acelui copilaș către nu se știe cine

semnifică drumul îndurărilor plin cu refugiați,

canonul istoriei zăpezilor veșnice…

Copilașul a căzut odată în zăpadă…

Apoi încă odată și iar a treia oară

sub crucea de zăpezi veșnice,

strigând: „Mamă, nu-s prea multe jucăriile care

mi le-ai lăsat dar sunt toate de zăpadă…!”

Iar zăpada cădea prea abundentă ca o bizară fantezie

vrând a se situa prin asta la rang de parade

dar e o mascaradă

cum că nu se pot face oameni în toată firea

doar din zăpadă.

Când se credea despre copilaș

că saltă prin zăpadă de bucurie

și că e de cineva supravegheat sau așteptat

cumplit striga după cineva și se căznea

să nu-și dea tribut zăpezilor, inocența…

Atunci prin instinctul matern și antic

al omului modern neîmplinit

care amână ceasul judecății,

copilașul a fost luat în brațe de bunica lui…

„Dragul meu ești teafăr?”

Copilașul lăcrimând puțin, a spus:

„Nu-s prea multe jucăriile pe care mi le-a lăsat mama,

dar sunt toate de zăpadă”!

 

 

 

CONFESIUNILE POETULUI NEVĂZĂTOR

 

Vei auzi Dumnezeule glasul națiunii

sechestrându-mi sufletul

plin de o arhivă de rugăciuni nerostite

Cum să mă impacientez la arătarea ta Doamne,

ca cei care văd,

când zi de zi mă mir de Tine

nu cu ochii, ci cu gândurile

În vreme ce îmi controlam cu un pix imaginar

poziția și fizionomia

adică îmi închipuiam că scriu

convins că doar acest fel de scriere continuă

este virgula credibilă între felul cum ești

și cum mi te imaginez,

atunci mai neobișnuită ca oricând

credeam că muza mă ia peste picior spunându-mi:

Trebuie să te fac să vezi cu ochii lucrurile.

I-am răspuns:

”Cum le-aș putea vedea altfel de cum mi le imaginez?

Muza a rostit mai fermă ca oricând:

”Trebuie să-mi achit datoria față de soare pentru lumină

deschizându-ți tie ochii.

Astfel va trebui să stai câteva momente

în locul lui Dumnezeu!”

Am tresărit astfel:

”Cum aș fi vrednic să stau în locul Tatălui Ceresc

doar prin simplul fapt

că îmi voi căpăta vederea?”

Muza a adăugat:

”Poți sta în locul lui Dumnezeu atâta timp

cât nu ți se cere să faci altceva decât să scrii…

Acum ai motiv pentru asta

să crezi mai mult în Dumnezeu!”

Am răspuns muzei:

”Am crezut și la fel cred și acum în Tatăl Ceresc,

nu pentru că văd

ci pentru că mi l-am închipuit

pe Domnul

și mi-l închipui și acum

că a fost și este mai presus de toate:nepipăibil!”

 

MEMORIU –PICIOARELOR

 

Vai cât v-am umilit

mințindu-vă că prin fuga voastră

ce reprezintă canonul istoriei refugiaților,

ce a menținut refugiile

în legătură cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos

veți deveni ceva special-sistemul prin care

se poate finaliza drumul până în Paradis…

Vai mie că prin voi-picioarele mele

nu mă simt altceva înafară de om…

Dacă aș avea tăria de caracter să vă despart

aș face-o dăruind unul celui fără de picioare

știind că doar acest picior odată dăruit

mă va întâmpina

în adevăratul sens al cuvântului

pe drumul recunoștinței…

 

 

DE RESTUL SENTIMENTELOR

 

Când mă gândeam ce mai am de făcut

la ceas de seară târzie,

muza m-a interceptat astfel:

”Dacă pentru sentimentele pe care

i le-ai creat lui Dumnezeu

n-ai cerut nimic material

cum ceri cu bani marfă din magazin

ci ai cerut ceva pentru suflet

Domnul a fost de acord cu cererea ta

ca să-ți ofere aceste poezii….

Dar mi-a zis să te întreb

ce să-ți dea de restul sentimentelor?”

Mai neobișnuită ca oricând

precum o foaie de hârtie goală,

muza aștepta de la mine un răspuns

Atunci am grăit:

”Spune-i Tatălui Ceresc să-mi dea

dea de restul sentimentelor,viață!

 

 

SINGURA AMINTIRE USCATĂ A APELOR

 

1

Se conturează un nou potop

şi Noe nu-i de găsit

S-a întrebat de el şi pe la

obiectivele cu specific marinăresc

însă nimic,,,

”Cum aşa ,se răsti regele către amirali !

Singura amintire uscată a apelor

aşezată pe ţinuta istoriei drept galon

nu figurează în rândul marinarilor ?

Dacă Noe s-ar crede unul dintre voi

ar fi vai de lume !”

 

2

Noe străbătând oceanul ,

de această dată ca turist

şi scriindu-şi memoriile,

se văzu oprit în larg,

nu de valuri ci de intensitatea muzei.

”Incredibil, tresări regele!

Noe călătoreşte pe ape fără statut oficial !

Văd doar perspectiva să-l convingem

să-şi schimbe atitudinea !

Destinul îl presează să-şi scrie nepreţuitele-i memorii !

Noe va accepta să ne călăuzească

spre un liman salvator

dacă-i vom aranja să facă schimb de experienţă

cu Jules Verne, Daniel Defoe sau Radu Tudoran…!”

 

 

NEPOTUL

 

Toți care te-au urmat pe tine Doamne

l-au abandonat din fragedă pruncie

Ca răsplată pentru ei

și ca să nu plângă niciodată

te-ai dăruit Dumnezeule prin diferite lucruri

acestui copilaș ca jucărie.

Bunica văzându-și nepotul

că se joacă cu cărțile de religie

rosti doar atâta:

„E bine ce faci?”

Copilașul a răspuns:

„Ce fac eu nu-i un simplu joc,

ci e febra tinereții tuturora

adunată la un loc.

Prin inocența mea

ce să pun mai presus de Biblie

între mine și dumneata

dacă n-o am pe mama,

dacă nu-l am pe tata?

Prin asta se joacă Dumnezeu cu mine

omenește,

totodată învățându-mă cum să mă joc cu El

dumnezeiește!”

 

 

FĂRĂ GARANȚIE 2

 

 

Moartea nu mă mai atacă,

mă momește

M-a momit și sub pretextul

că ea este regizor

Mi-a arătat Golgota pe care

să urc cu crucea în spate

prefigurând rolul Mântuitorului nostru

Iisus Hristos.

Am refuzat nu pentru că

mi-ar fi fost frică de răstignire

ci deoarece n-am primit garanția

că după ce îmi voi da sufletul pe cruce

pot învia drept actor

 

Moartea mult m-a provocat

Astfel am devenit om

Moarte nu-ți vei putea încadra

imaginea în timp

eu sunt complementul altui destin

 

Moartea m-a momit și unde

nu ajunge lumina pentru toți ochii

Dau un ochi pe un fascicul de lumină

Cu ochiul ager ce-mi rămâne

pot lua în vedere exercițiul mântuirii

să-l perfecționez

să devină întregul care

ar fi acceptat înafară de viață

în schimbul acelui drum fără întoarcere…

 

VASILE DAN MARCHIȘ – DATE BIOBIBLIOGRAFICE

 

Născut la 3 decembrie, 1966 în comuna Asuaju de Sus, Maramureș. Și-a petrecut copilăria și diferite perioade din viață în comuna natală.

ACTIVITATE LITERARĂ

A debutat cu versuri în cotidianul Graiul Maramureșului, în anul 2000.

Este publicat cu versuri în revistele:

„Familia”, „Neuma”, „Argeș”, „Vatra Veche”, „Alternanțe”, „Surâsul Bucovinei”, „Meridianul Cultural Românesc”, „Litere”, „Plumb”, ”Alba Iulia Cultural”, ”Caiete Silvane”, „Boem@”, „Mărturii culturale”, „Caligraf”, „Leviathan”, „Arte”, „Revista nouă”, „Helis”, „Spații culturale”, „Nord literar”, ”Banchetul”, „Sintagme literare”, Arena literară, etc.

Este prezent cu versuri în unele antologii, dintre care amintim:

– Antologia – Poetica Cenaclul Poetic Schenk, din Germania alcătuită de scriitorul și traducătorul Christian W.Schenk;

– Anotimpul Iubirii, a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, alcătuită de Baki Ymeri;

– O Antologie a Poeziei maramureșene de la poezia populară până în 2009, realizată de Nicolae Scheianu;

– Fondator al revistei Sintagme codrene;

– Membru al Ligii Scriitorilor din România.

 

Cărți publicate:

– Microepistolele tristeții, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2005;

– Verbe exilate, editura Scriptorium, 2006;

– Zodii contrafăcute, Editura Eurotip, Baia Mare, 2008;

– Zodii de rezervă, Editura Amanda Edit Verlag, București, 2015;

– Meditațiile Bucuriei, Editura Amanda Edit, București, 2018;

– Zodii de rezervă 2, Editura Amanda Edit, București, 2019.

Distincții:

– Premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, la Festivalul Național de literatură, Cicârlău, 2004;

– Premiul cotidianului „Informația zilei de Maramureș” la Festivalul Național de Poezie Vișeu de Sus, 2009;

– Diploma de excelență din partea Primăriei orașului Ulmeni pentru activitatea scriitoricească și contribuția la promovarea culturii și spiritualității românești, în cadrul zilelor orașului, în anii 2015 și 2019.

 

”…Citite cu atenție,versurile poetului Vasile Dan Marchiș,atrag atenție prin prospețime, conving prin sinceritate,fragmente memorabile se găsesc în mai toate poemele sale:Nu apuc să încerc odihna/între două bătăi ale inimii…/Mi-am înbsușit iubirea /precum o recompensă/tratând-o fără indulgență/să nu încadreze totul fără rând/în timp , în viitor…”Poetul Vasile Dan Marchiș ne duce de mână cu rezultate încântătoare,în universul său, cu neliniștile și frumusețile-i aferente.De fapt numai un poet veritabil este capabil să ne arate o altă față a firii umane, o altă realitate convertită de puterea vindecătoare a verbului (…)”

Ion Burnar ,poet, jurnalist ,membru al Uniunii Scriitorilor din România.-din cotidianul ”Informația zilei de Maramureș” ,2005 și din prefața volumului de versuri ”Microepistolele tristeții” editura Ethnologica Baia Mare 2005

 

*******************************

”Vasile Dan Marchiș atrage atenția și prețuirea cititorilor, intrând în imperiul poeziei cu volumul Zodii de rezervă – 2 (Editura Amanda Edit, București 2019). Autorul călătorește prin spațiul liric, venind în fața noastră cu vorbe bune, demne de citit și admirat. Scriitorul dăruiește impresii și meditații despre regatul mirării, populat de gesturi frumoase, inspirate și fermecate: Dumnezeu a făcut Cerul Soarele Pământul…/ Iar prin felul cum oamenii/ se miră pe toate aceste lucruri/ existăm deoarece Dumnezeu/ se miră la nesfârșit de mirarea noastră. Pe acest fascinant itinerar, purtăm întotdeauna în minte imaginea cu iubirile mele de dorul minunilor. Când? Atunci când muza m-a dus/ în palatul ei în care se găseau/ cele mai interesante obiecte de uz literar/ și altele care te puteau inspira. Urmează și alte subiecte, demne de comentat. Precum cel despre Tatăl Ceresc: Cum să pot zbura mai presus/ de aripa-mi pereche-fericirea/ că doar împreună cu aceasta/ pot forma zborul suprem. Pentru vântul care s-a pornit iar pe străzi bezmetic ca un uituc, pentru Pământul care a devenit/ un laborator de proporții nemăsurate/ în care fiecare om/ este un Yeti (om al zăpezilor)/ mai mult sau mai puțin evoluat.Vasile Dan Marchiș este un poet real și original.Este cel care s-a oprit lângă noi cu povara metaforelor.Cu trăirile ascunse dincolo de cuvinte,autorul ne oferă o carte rară pentru răcoarea sufletului.Există ceva deosebit în viața fiecărui poem.În profunzimea lor,poetul reflectă sentimente prețioase și durabile.Apariția unui astfel de volum,înseamnă o nouă împlinire spirituală .

Baki Ymeri poet, publicist, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor șef al revistei ”Albanezul”

 

**************************************

 

TEHNOLOGIA ÎNCĂ NEINVENTATĂ A CUVINTELOR FUNCŢIONEAZĂ DEJA !

Există întotdeauna un spaţiu excedentar. Poate fi din zodii, poate fi din şi de rezervă… Poate fi „Încercarea cea mai grea” nu de-adevăratelea cumplită, dar trăită până la sânge, la carne şi la oase. Ia să vedem, cât curaj, câtă determinare, cât rost poţi să ai… „Arde în mine/ arhiva de rugăciuni nerostite// Scriu parcă/ mă debarasez de materiale inflamabile// Scriu parcă/ mă dezbrac de haine cuprinse de foc.// Prin cuvintele de foc/ sau prin focul de cuvinte…” – şi aici mă opresc din a cita, pentru că tocmai mă aflu pe culmea sublimului!

De la prima întâlnire cu Vasile Dan Marchis, îţi dai lesne seama că este un poet categoric şi deopotrivă nonconformist, despre care recunosc că mi-e destul de greu spre a scrie… Pentru că există o forţă intrinsecă, greu de explicat, nici vorbă de definit… Când spui aşa ceva… „Toate cuvintele ard!/ Cum să mai scriu astfel…?/ Văd gramatica destinului/ ca pe un foc cu ardere completă// Prin arderea completă a cuvintelor/ nu mi-a rămas cenuşă,/ nu mi-a rămas fum./ Cum să mai scriu la modul elementar.// Arde în mine/ arhiva de rugăciuni nerostite./ Sunt ca un preot lipsit de cuvinte/ care săvârşeşte slujba prin semne” (Încercarea cea mai grea).

Fiind vorba de o carte, cu o consistenţă în diversiune. Avem explicită cât se poate latura manifest-socială absolut demolatoare: „Dimensiunile crizei”: „Pentru a se putea descrie/ în cuvinte viabile/ dimensiunea crizei mondiale,/ dicţionarul tuturor locuitorilor acestui pământ/ trebuie inclus/ în rândul materialelor reciclabile…” Superb şi dându-mi seama că nimic deasupra de asta!
Acolo unde se produce, cu de înţeleasă durere, revolta perfect justificată: „ Culmea este că/ în al douăsprezecelea ceas/ dezbaterile cu miez politic/ au introdus în geografie/ nu în istorie/ pădurea furată/ sau tăiată din alte motive// Geografia manifestându-se fără cuvinte/ pentru a nu se arunca/ pe un teren fără acoperire declaraţiile,/ a rămas la statutul de vis neîmplinit/ ca pe vremea potopului// Pe timpul restructurărilor de orice fel/ geografia se menţine viabilă doar prin cimitire/ când acestea/ sunt etalate prin simple imagini/ fără a fi prezentate în cuvinte/ fiindcă atunci ar putea părea istorie.” (Geografia fără cuvinte).

Într-o „Aşteptare” destul de bine-înţeleasă, vine poetul şi spune, aş zice cumva inconfundabil: „Doamne de sete şi dor/ tot ce mişcă am confundat cu tine/ până şi izvoarele/ Şi te-ai ascuns în rai să uiţi de mine/ când am confundat cu tine soarele// Ridică Doamne sentimentul meu/ la puterea ta/ Ca pe toţi compatrioţii/ să-i poată alinta// Ademenindu-mă spre tine/ să-mi perfecţionez zborul/ cum prin înviere mi-ai estimat/ tinereţea şi dorul”.

Comuniunea cu divinitatea este de la sine, fără drept la replică. Are divinitatea expresia care trebuie. Asocierea între divinitate şi necesitate este relevantă. Prin elementele esenţiale ale existenţei, dar şi ale înăşării mergând până la mântuire.

A fi Vasile Dan Marchis, şi a scrie „Zodii de rezervă”, înseamnă că eşti Poetul. Şi Poezia.

Daniel Marian, poet, publicist, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România